ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie 2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25 iunie 2015 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații suplimentare de plată în sumă de 8.698.195 RON, până la pronunțarea instanței de fond care urmează a fi învestită cu soluționarea fondului.

1.2. Soluția primei instanțe

Pentru soluționarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 0,5% din cuantumul sumei contestate, de 403.528 RON, conform dispozițiilor instanței.

Prin Sentința nr. 2125 din 3 septembrie 2015, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, reclamata A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-MC 1982 din 25 iunie 2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2015.

A arătat recurenta, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, impozitul pe profit a fost stabilit greșit, pentru că, potrivit art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, societățile care desfășoară activități de natura pariurilor sportive și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute la acest articol este mai mic de 5% din veniturile respective sunt obligate la plata unui impozit de 5% asupra acestor venituri înregistrate.

Pe de o parte, organele fiscale au aplicat 5% strict asupra sumelor reprezentând contravaloarea biletelor de participare vândute fără a diminua aceste sume cu premiile plătite jucătorilor, apreciind că veniturile înregistrate prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 sunt complet diferite de veniturile înregistrate prevăzute de pct. 21 din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 870/2009. Pe de altă parte, societatea a aplicat procentul de 5 prevăzut de C. fisc. asupra veniturilor înregistrate, conform pct. 21 din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 870/2009 ca diferență dintre valoarea biletelor de participare vândute și valoarea premiilor plătite jucătorilor.

A mai arătat recurenta că taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc a fost stabilită eronat. Sumele care rezultă din aplicarea procentului de 5 la veniturile estimate de operatorul economic, dar nu mai puțin de taxa anuală minimală de 250.000 RON, iar veniturile se calculează ca diferență dintre valoarea biletelor de participare vândute pentru jocurile organizate în luna respectivă și valoarea premiilor plătite ce sunt aferente biletelor de participare vândute în luna respectivă. Dacă în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea procentului de 5 asupra încasărilor efectiv realizate de la începutul perioadei de autorizare.

Societatea, la regularizare, a aplicat procentul la încasările efectiv realizate, calculate ca diferență între valoarea biletelor de participare vândute și valoarea premiilor plătite jucătorilor.

Organele fiscale au apreciat că baza de calcul a acestei taxe o constituie încasările brute, conform art. 68 alin. (4) din H.G. nr. 870/2009, ca fiind suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli, însă textele de lege care fac referire la taxa de autorizare nu utilizează noțiunea de încasări totale, aceasta reprezentând exclusiv proiecția organelor fiscale.

Prevederile O.U.G. nr. 92/2014 au stabilit că pentru calculul taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licențiat se calculează ca diferență dintre sumele încasate de la jucători cu titlu de taxă de participare la joc și premiile acordate pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică.

Astfel, toate obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina sa sunt fictive iar actele fiscale sunt indubitabil nelegale.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că prevederile art. 18 din C. fisc. ar fi aplicabile activității de slot-machine și că societatea ar fi susținut doar o insuficientă motivare a organelor fiscale, pentru că, prin acțiune, a susținut contrariul, respectiv că activității de slot-machine nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din C. fisc. , aceasta fiind o chestiune care afectează legalitatea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.

În ceea ce privește paguba iminentă, a susținut recurenta-reclamantă că revocarea licenței și autorizațiilor este iminentă, pentru că art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 prevede că se poate dispune măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora cu o întârziere mai mare de 30 de zile.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Ulterior, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus cerere precizatoare în sensul că, potrivit art. 131 alin. (1) din H.G. nr. 816/2015, în subordinea ANAF se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al ANAF.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca nefiind îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, din analiza sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta, atât prin cererea de suspendare, cât și prin cererea de recurs, a argumentat existența cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat (stabilirea eronată a impozitului pe profit, calcularea eronată a taxei anuale aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, aplicarea eronată a unor dispoziții din C. fisc. ), care pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu poate reține îndeplinirea, în cauză, a condiției cazului bine justificat.

În cadrul unei cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, iar aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate neputându-se realiza decât cu prilejul soluționării acțiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Astfel, motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată și reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei și nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a deciziei de impunere, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acesteia.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nedovedind că punerea în executare a notei de constatare creanțe bugetare contestate ar prejudicia-o iremediabil. Punerea în executare a actelor contestate nu conduce, implicit, la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție.

4.3. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinței nr. 2125 din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL