ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. România S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Florești, prin primar C., anularea următoarelor acte administrative:

(a) Decizia nr. 8166 din 03 iulie 2014 ("Decizia contestată") privind soluționarea contestației promovate de reclamantă;

(b) Raportul de inspecție fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 ("Raportul"), în ceea ce privește constatările echipei de control de la punctele 3, 4, 5 și 7;

(c) înștiințarea de plată din 25 aprilie 2014 ("înștiințarea de plată"), pentru suma totală de 1.118.483 RON, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar și accesorii ale acestuia, sume impuse în temeiul constatărilor echipei de control consemnate la punctele 3, 4 și 5 din Raport.

d) Obligarea pârâtei la:

(i) recalcularea sumei impuse pentru construcția C91 - nr. inventar x și C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcțiilor, data începerii demolării și anume data de 4 septembrie 2012 pentru nr. inventar x și data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x - punctul 3 din Raport;

(ii) recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcției C27 data de 12 decembrie 2011 - punctul 4 din Raport;

(iii) recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcției C63 data de 24 septembrie 2012 (data începerii demolării construcției) - punctul 5 din Raport; cu cheltuieli de judecată.

La data de 2 martie 2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare învederând că înțelege să-și modifice cererea de chemare în judecată, sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că se judecă în contradictoriu atât cu Primăria Comunei Florești, cât și cu Comuna Florești, ambii prin primar C., în calitate de pârâți.

Prin Sentința civilă nr. 1917 din 29 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Comunei Florești, prin primar C. și, în consecință, a anulat acțiunea formulată împotriva pârâtei Primăria Comunei Florești, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Pe fond, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. România S.A, în contradictoriu cu pârâta Comuna Florești, prin primar C. și, în consecință: a anulat Decizia nr. 8166 din 03 iulie 2014 de soluționare a contestației administrative, Raportul de inspecție fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 în ceea ce privește constatările echipei de control de la punctele 3, 4, 5 și 7, Înștiințarea de plată nr. x din 25 aprilie 2014 pentru suma totală de 1.118.483 RON reprezentând impozit pe clădiri suplimentar și accesorii.

A obligat pârâta Comuna Florești, prin primar, la recalcularea sumei impuse pentru construcția C91 - nr. inventar x și C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcțiilor, data începerii demolării și anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x și data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x.

A obligat pârâta Comuna Florești, prin primar, la recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcției C27 data de 12 decembrie 2011 și a obligat pârâta Comuna Florești, prin primar, la recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcției C63 data de 24 septembrie 2012 (data începerii demolării construcției).

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru).

II. Recursul

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comuna Florești, prin primar C., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 254 pct. 6 din C. fisc. și punctele 64, 65 din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Instanța de fond a încălcat norma de drept material menționată în momentul în care a obligat Comuna Florești la recalcularea sumelor impuse pentru construcția C91 - nr. inventar x și C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcțiilor, data începerii demolării și anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x și data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x, în contextul în care norma legala stabilește că scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare.

Această situație se repetă și pentru construcțiile C27, data de recalculare a impozitului fiind 12 decembrie 2011 și pentru C63, data de impozitare fiind 24 septembrie 2012.

Instanța de fond face o greșită aplicare a art. 254 C. fisc. care prevede depunerea de către contribuabil a unei declarații în termen de 30 de zile de la data demolării unei clădiri. Această declarație nu a fost depusă niciodată de către societatea contestatoare și nu se regăsește un asemenea înscris la dosar.

În lipsa unui astfel de înscris, instanța de fond nu putea admite acțiunea și nu putea obliga intimata Comuna Florești să recalculeze impozitul datorat de contestatoare în funcție de prezumtiva dată de începere a demolării construcției.

Din interpretarea normelor legale enunțate rezultă ca scăderea de la plata impozitului se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus declarația de către contribuabil, declarație întocmită la finalizarea demolării construcției.

Instanța de fond obligă intimata în mod nelegal la scăderea de la plata impozitului cu date din mijlocul lunii și fără a exista documentația impusă de Codul fiscal care să permită acest lucru.

Societatea nu depune la dosar dovezi care să ateste data finalizării demolării clădirilor, mulțumindu-se să indice data începerii demolării, deși anterior declarase aceste clădiri ca fiind demolate începând cu ianuarie 2011.

Pe fondul cauzei a precizat că în lunile ianuarie, martie 2014 societatea contestatoare a depus un număr de 3 declarații fiscale în vederea stabilirii impozitului datorat bugetului local, declarații ce aveau ca obiect aceleași imobile - construcții, însă valori diferite.

Comuna Florești a emis adresa înregistrată sub numărul x din 19 martie 2014, prin care a solicitat lămuriri față de neconcordanțele apărute între cele două declarații.

Societatea a răspuns solicitării formulate prin depunerea unei noi declarații fiscale, însoțită de adresa de înaintare numărul x din 28 martie 2014, prin care contestatoarea informa despre existența unor neconcordanțe și erori strecurate în declarațiile anterioare.

În consecință, s-a dispus efectuarea unei inspecții fiscale și a unui control pe linie de urbanism, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală în care s-au constatat diferențe între situația faptică și cea scriptică.

S-a constatat că, deși au fost emise autorizații de demolare și au fost scoase din evidențele fiscale la solicitarea societății, construcțiile respective nu erau demolate.

Pentru clădirile C91, C27 și C63 a fost eliberată Autorizația de desființare nr. x din 29 decembrie 2010, valabilă 12 luni, și la solicitarea societății au fost scoase din evidențele fiscale, începând cu data de 20 ianuarie 2011, societatea înștiințând primăria că aceste clădiri au fost demolate în ianuarie 2011.

Prin petitul acțiunii societatea aduce la cunoștință că demolarea acestor clădiri a început în septembrie 2012, deși a declarat în ianuarie 2011 că aceste clădiri au fost demolate și a solicitat scoaterea din evidențele fiscale.

La data efectuării controlului în teren s-a constatat că aceste clădiri existau pe teren și s-a procedat la reînscrierea în evidențele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011.

Susținerea contestatoarei că scoaterea din evidențele fiscale se face începând cu data începerii demolării este eronată, deoarece normele legale prevăd că cererea de scoatere din evidențele fiscale se face începând luna următoare finalizării demolării construcției.

Societatea nu a depus la registratura Comunei Florești documente, procese-verbale prin care să ateste desființarea construcțiilor în discuție. Astfel de documente nu au fost anexate acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, pe baza cărora să se susțină argumentele prezentate în motivarea acțiunii.

De asemenea, la data efectuării controlului s-a constatat folosirea rampei de descărcare modernizată pentru care s-a eliberat autorizația de construcție nr. x din 02 iulie 2012, cu valabilitate de 24 de luni.

Efectuând verificări în evidențele fiscale a rezultat că pentru aceasta rampă nu a fost întocmit proces-verbal de recepție lucrări și că nu există declarație fiscală de impunere și nu a fost achitat impozit.

Din actele depuse la dosar reiese ca rampa este folosită începând cu ianuarie 2013, conform unui proces-verbal de punere în funcțiune încheiat în lipsa unui reprezentant al instituției pârâte și care nu este înregistrat la aceasta.

Rampa a fost utilizata din ianuarie 2013, astfel cum susține și contestatoare, însă în luna iunie 2014 se solicita recepționarea lucrărilor, pas necesar în vederea înregistrării în evidențele fiscale.

Actele administrative fiscale atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, respectă cerințele de forma impuse de lege fiind motivate în fapt și în drept.

Se mai susține că autoritatea emitentă nu este obligată să răspundă punctual criticilor formulate de contribuabil, ci să ofere o justificare pertinentă și globală asupra motivelor care au stat la baza emiterii acestor acte fiscale.

Comuna Florești a menționat prevederile legale în baza cărora a întocmit Raportul de inspecție fiscală și înștiințarea de plată, raționamentul din spatele elaborării acestor acte fiind inconsecvența societății care a depus 3 declarații fiscale pentru aceleași clădiri.

Apărările intimatei

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, iar pe fond, respingerea lui ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului a arătat că disp. art. 254 C. fisc. și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui text legal nu au incidență în cauză.

Referirile recurentei-pârâte la aceste dispoziții legale sunt invocate pentru prima oară în recurs, doar în încercarea de a justifica încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. (evitând astfel o inadmisibilitate a acestei căi de atac), însă față de criticile concrete formulate prin contestația administrativă și, ulterior, prin acțiunea în anulare, acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cauză. Mai mult, nici în Decizia de soluționare a contestației și nici, ulterior, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Comuna Florești nu a invocat dispozițiile art. 254 C. fisc. și, prin urmare, instanța de fond nu ar fi putut să facă o aplicare greșită a acestor texte legale, deoarece nu a fost învestită cu analiza cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 254 C. fisc. și a normelor sale metodologice de aplicare.

Chiar și în condițiile în care instanța s-ar fi raportat la aceste texte legale în soluționarea cauzei, soluția ar fi fost aceeași, având în vedere că instanța doar a obligat Comuna Florești să recalculeze impozitul luând în calcul, ca dată a demolării construcțiilor, datele de începere a lucrărilor de demolare și nu datele indicate de către recurenta-pârâtă în Decizia de soluționare a contestației și în actele anterioare acesteia.

Prin urmare, instanța nu a obligat la scăderea de la plata impozitului "cu date din mijlocul lunii și fără a exista documentația impusă de Codul fiscal care să permită acest lucru."

În realitate, ceea ce critică recurenta-pârâtă este modalitatea în care instanța de fond a analizat și interpretat probele administrate, respectiv înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei. O astfel de critică, însă, nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de recurs limitativ prevăzute la art. 488 noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a susținut că sentința este temeinică și legală sub aspectul reținerii faptului că actele administrative contestate nu au fost motivate, ceea ce a impus anularea lor.

În privința necesității motivării raportului de inspecție fiscală a invocat disp. art. 109 alin. (1) și (2) C. proc. civ. fisc. arătând că principiile transparenței și predictibilității sunt în mod grav afectate, atât timp cât contribuabilul nu este informat cu privire la motivele de fapt și de drept concrete care au stat la baza sancționării sale, prin impunerea unor obligații suplimentare de plată.

De asemenea, și decizia de soluționare a contestației administrative trebuie motivată, or, în cauză, organul de soluționare a contestației nu a expus niciun motiv pe baza căruia a respins contestația, ci s-a limitat la a reitera considerentele și situația de fapt expuse de echipa de control în raportul de inspecție fiscală, făcând abstracție totală atât de argumentele invocate în susținerea caracterului nelegal al raportului și înștiințării de plată, cât și de documentele doveditoare atașate contestației.

În acest sens a invocat disp. art. 31 din Constituție, art. 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și jurisprudența în materie (Deciziile nr: 59/2011, 1470/2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 2973/2012 a Curții de Apel București, Decizia nr. 71/2011 a Curții de Apel Timișoara).

A susținut că în mod temeinic și legal a apreciat instanța de fond că pârâta nu a făcut dovada situației de fapt reținute în actele administrative contestate cu privire la niciuna dintre construcțiile ce fac obiectul cauzei, respectiv a faptului că obiectivele C27 și C63 ar fi fost demolate cu aproximativ șase luni anterior desfășurării controlului.

Intimata reclamantă a enumerat dovezile depuse, din care rezultă că cele două construcții în discuție au fost demolate.

Referitor la obiectivul C91 a precizat că a fost demolat, aspect care reiese din documentele depuse la dosar, iar în ceea ce privește rampa menționează că a fost modernizată în baza Autorizației nr. 17 din 02 iulie 2012 și pusă în funcțiune în luna ianuarie 2013, fiind declarată la Primărie, în scopul de a plăti impozit, începând cu luna februarie 2013.

La data emiterii raportului de inspecție fiscală și a promovării contestației administrative, lucrările de construire autorizate pentru această construcție fuseseră finalizate, însă nu fuseseră recepționate, Societatea făcând demersuri în acest sens, termenul de valabilitate a Autorizației de construire urmând a expira la data de 01 iulie 2014. Cu toate acestea, rampa fusese deja impozitată începând cu luna februarie 2013, în baza declarației depuse de Societate.

Lucrările de modernizare a rampei au fost finalizate înăuntrul termenului de valabilitate a Autorizației de construire, Societatea făcând formalitățile de recepție necesare, astfel cum rezultă din documentele atașate ca Anexa nr. 12 la acțiunea în anulare. În vederea recepționării lucrărilor de modernizare a rampei, Societatea a transmis o invitație Primăriei, însă aceasta nu a dat curs solicitării și nu a desemnat nici un reprezentant pentru recepția lucrărilor.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 martie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluția Înaltei Curți

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

La punctul de lucru din localitatea Florești, județul Prahova, al intimatei reclamante s-a desfășurat un control care a vizat modul de respectare a normelor legale din domeniul autorizării lucrărilor de construire/desființare și urbanismului, finalitatea acestui control constând în verificarea corectitudinii declarării și achitării de către societate a impozitului pe clădirile deținute la acest punct de lucru. Controlul a fost dispus prin Dispoziția nr. 166 din 31 martie 2014 a Primarului Comunei Florești, iar societatea a fost înștiințată de efectuarea controlului prin adresa din 19 martie 2014 emisă de Primăria Comunei Florești.

După finalizarea controlului, echipa de inspecție a emis actele administrative contestate în cauză, acte în care s-au reținut mai multe aspecte și anume:

- cu privire la obiectivul C27 (punctul 4 din Raportul de inspecție fiscală), având număr de inventar 1100085, organele de control susțin că pe teren ar fi observat "grămezi de moloz", iar pe harta Google 2014 construcția ar apărea nedesființată, ceea ce, în opinia organelor de control, ar însemna că această construcție ar fi fost desființată "relativ curând (aproximativ 6 luni)", în afara valabilității Autorizației de desființare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011).

Organele de control au procedat la reînscrierea acestei construcții în evidențele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011 până la data de 30 septembrie 2013 și, pe cale de consecință, au stabilit un impozit suplimentar de 1.816 RON, pentru care au fost calculate și accesorii în valoare totală de 731 RON, conform înștiințării de plată.

- cu privire la obiectivul C63 (punctul 5 din Raportul de inspecție fiscală), având număr de inventar 1100104, organele de control au susținut că pe harta Google 2014 construcția ar apărea nedesființată, ceea ce, în opinia organelor de control, ar însemna că această construcție ar fi fost desființată "relativ curând (aproximativ 6 luni)", în afara valabilității Autorizației de desființare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011).

Organele de control au procedat la reînscrierea acestei construcții în evidențele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011 până la data de 30 septembrie 2013 și, pe cale de consecință, au stabilit un impozit suplimentar de 717.886 RON, pentru care au fost calculate și accesorii în valoare totală de 289.076 RON, conform înștiințării de plată.

- cu privire la obiectivul C91 (punctul 3 din Raportul de inspecție fiscală), prezent în acest raport cu trei numere de inventar (1100153, 1100245 și 1100255) s-a reținut că, deși A. a obținut Autorizația de desființare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011), în teren, organele de control au constatat că această construcție ar exista încă, motiv pentru care au procedat la reînscrierea acestei construcții în evidențele fiscale, începând cu data de 01 februarie 2011, stabilind, pe cale de consecință, un impozit suplimentar și accesorii în valoare de 117.679 RON.

- cu privire la rampa de descărcare modernizată (punctul 7 din Raportul de inspecție fiscală) pentru care a fost eliberată Autorizația de construire nr. x din 02 iulie 2012 cu valabilitate de 24 de luni, pentru care nu a fost întocmit proces-verbal de recepție a lucrărilor de modernizare, organele de control au constatat că aceasta era folosită la data controlului și au stabilit în sarcina A. obligația de a depune "cât mai urgent" declarația fiscală de impunere deoarece, potrivit art. 253 alin. (8) C. fisc. , impozitul pe clădiri se aplică, inter alia, pentru orice clădire aflată în funcțiune, deținută de o persoană juridică.

Contestația formulată de intimata reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 și a Înștiințării de plată nr. x din 25 aprilie 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 8166 din 3 iulie 2014 emisă de Primăria comunei Florești.

Instanța de fond a reținut, ca prim motiv pentru care este întemeiată cererea de chemare în judecată, nemotivarea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Recurenta pârâtă critică acest considerent al instanței de fond susținând că actele administrative fiscale atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, respectă cerințele de formă impuse de lege, fiind motivate în fapt și în drept.

Arată că autoritatea emitentă nu este obligată să răspundă punctual criticilor formulate de contribuabil, ci să ofere o justificare pertinentă și globală asupra motivelor care au stat la baza emiterii acestor acte fiscale.

Comuna Florești a menționat prevederile legale în baza cărora a întocmit Raportul de inspecție fiscală și înștiințarea de plată, raționamentul din spatele elaborării acestor acte fiind inconsecvența societății care a depus 3 declarații fiscale pentru aceleași clădiri.

Analizând conținutul deciziei de soluționare a contestației, Înalta Curte constată că autoritatea emitentă nu a analizat motivele invocate în contestația administrativă, ci s-a limitat la reluarea constatărilor din raportul de inspecție fiscală, fiind nefondată susținerea că nu are obligația de a răspunde punctual criticilor din contestație, întrucât în cazul respingerii contestației decizia trebuie să conțină înlăturarea motivată a criticilor de nelegalitate invocate de către contribuabil.

Jurisprudența este constantă în sensul recunoașterii obligației autorităților publice de a motiva actele administrative pe care le emit, având în vedere că motivarea constituie o cerință de legalitate a actului, care permite exercitarea controlului de legalitate asupra acestuia de către instanța de judecată.

Or, în cauză, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, nu este îndeplinită cerința motivării deciziei de soluționare a contestației administrative.

Se constată că nu sunt fondate nici criticile care vizează fondul cauzei, recurenta pârâtă invocând greșita aplicare a disp. art. 254 pct. 6 C. fisc. potrivit cărora orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări, precum și greșita aplicare a disp. pct. 64 și 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

În conformitate cu acestea, pct. 64 - Pentru clădirile dobândite/construite, înstrăinate, demolate, distruse sau cărora li s-au adus modificări de natura extinderii, îmbunătățirii ori distrugerii parțiale a celei existente, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădiri se recalculează de la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta a fost dobândită/construită, înstrăinată, demolată, distrusă sau finalizată modificarea.

(2) Scăderea de la impunere în cursul anului, pentru oricare dintre situațiile prevăzute la art. 254 alin. (2) din C. fisc. , se face după cum urmează:

a) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situația respectivă.

Recurenta pârâtă arată că aceste dispoziții legale au fost încălcate în momentul în care a fost obligată Comuna Florești la recalcularea sumelor impuse pentru construcția C91 - nr. inventar x și C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcțiilor, data începerii demolării și anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x și data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x, în contextul în care norma legală stabilește că scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare.

Această situație se repetă și pentru construcțiile C27, data de recalculare a impozitului fiind 12 decembrie 2011 și pentru C63, data de impozitare fiind 24 septembrie 2012.

Se susține că instanța de fond face o greșită aplicare a art. 254 C. fisc. care prevede depunerea de către contribuabil a unei declarații în termen de 30 de zile de la data demolării unei clădiri. Această declarație nu a fost depusă niciodată de către societatea contestatoare și nu se regăsește un asemenea înscris la dosar.

Analizând conținutul raportului de inspecție fiscală, al înștiințării de plată și al deciziei de soluționare a contestației administrative, Înalta Curte constată că nu s-a făcut referire în niciunul dintre aceste acte la dispozițiile legale a căror nerespectare se invocă în cererea de recurs.

Nici în întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către comuna Florești nu sunt invocate disp. art. 254 C. fisc. și disp. pct. 64 și 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, fiind făcută o trimitere generică la dispozițiile Codului fiscal, ale Codului de procedură fiscală, fără a fi invocate susținerile care se regăsesc în cererea de recurs, potrivit cărora scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus declarația de către contribuabil, declarație întocmită la finalizarea demolării construcției, astfel că nu se poate reține că instanța de fond le-a aplicat în mod greșit.

Mai mult, se constată că prima instanță a obligat comuna Florești să recalculeze impozitul luând în calcul, ca dată a demolării construcțiilor, datele de începere a lucrărilor de demolare și nu datele indicate în decizia de soluționare a contestației administrative, nu a obligat la scăderea de la plata impozitului cu date din mijlocul lunii și fără a exista documentația impusă de Codul fiscal, care să permită acest lucru.

Înalta Curte reține că este corect considerentul instanței de fond conform căruia pârâta nu a făcut dovada faptului că obiectivele C27 și C63 ar fi fost demolate cu aproximativ 6 luni anterior desfășurării controlului.

La formularea acestei concluzii, organul de control a utilizat harta Google Maps potrivit căreia, la data controlului, obiectivul C27 încă se afla pe teren, iar în fața acestuia erau grămezi de moloz rezultate din demolare, astfel că obiectivul a fost demolat în afara termenului de valabilitate a Autorizației de desființare nr. x din 29 decembrie 2010, valabilă un an.

Instanța de recurs consideră că recurenta-pârâtă nu poate folosi ca probă, pentru a susține concluzia existentă în raportul de inspecție fiscală, harta Google Maps, întrucât aceasta este o aplicație gratuită de cartografiere, ce nu este actualizată la zi și, prin urmare, nu poate constitui un reper precis cu privire la existența unor clădiri sau inexistența altora pe un teren, ori cu privire la modificările suferite de acestea într-un anumit interval de timp.

Din moment ce actualizarea acestei hărți nu se realizează la intervale de timp prestabilite, cu ajutorul ei nu se pot urmări în timp schimbările suferite de anumite construcții, fiind posibil ca la un moment dat, această hartă, pentru o anumită zonă/regiune, să prezinte o situație mai veche, chiar de câțiva ani, care nu mai corespunde cu situația reală.

În mod corect instanța de fond a apreciat că planșele reprezentând harta Google Maps 2014 Comuna Florești nu pot face dovada, dincolo de orice dubiu rezonabil, a faptului invocat de pârâtă, respectiv că nu ar fi fost executate lucrările de demolare decât ulterior expirării termenului prevăzut în autorizație sau deloc.

Curtea a constatat că nu este vorba de o probă științifică ce oferă valoare de adevăr absolut informațiilor prezentate, erori fiind posibile ca urmare a erorilor de ordin tehnologic ori ca urmare a neactualizării datelor.

Sub aspectul dovedirii faptului că obiectivul C27 fusese demolat în interiorul termenului de valabilitate al autorizației de desființare sus-menționate prezintă relevanță și înscrisurile care au fost depuse la dosar de către reclamantă și anume: Autorizația de desființare nr. x din 29 decembrie 2010, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de desființare pentru anumite construcții, printre care și construcțiile C27 și C63, cu o durată de execuție a lucrărilor de 12 luni; Ordin de achiziție nr. x din 17 noiembrie 2011 privind demolarea, de către D. S.R.L., a următoarelor clădiri: C26, C27 și C28; Contract de prestări servicii nr. x din 10 mai 2012 încheiat între A. și D., în temeiul căruia D., în calitate de prestator, s-a obligat să presteze în favoarea beneficiarului A., servicii de încărcare, transport, valorificare deșeuri provenite din demolări; Factura fiscală nr. x din 12 decembrie 2011 emisă de D. S.R.L, în valoare de 81.895,80 RON, în care se menționează că suma facturată reprezintă contravaloare "demolare clădire C26, C27, din incinta P.L. Florești, demolare clădire C28 din incinta P.L. Florești."; Facturile fiscale nr. x din 24 septembrie 2012, nr. x din 29 septembrie 2012, nr. x din 24 octombrie 2012, nr. x din 24 octombrie 2012 și nr. x din 24 octombrie 2012 care atestă că, în fapt, construcția C63 a fost demolată în 2 etape, la datele de 24 septembrie 2012 și 24 octombrie 2012. Molozul a fost ridicat ulterior, tot ulterior fiind amenajat și terenul aferent pe care fusese amplasată construcția în discuție; registrul autovehiculelor intrate și ieșite în și din incinta sediului A. de la Florești, în perioada septembrie - octombrie 2012, din care rezultă că, în această perioadă, de la punctul de lucru din Florești au fost ridicate în mod constant grămezi de moloz. Ridicarea molozului s-a făcut ca urmare a demolării clădirilor C63 și C91, registrele autovehiculelor coroborându-se cu facturile fiscale emise de D. pentru demolarea clădirilor în discuție; Procesul-verbal de recepție finală nr. x din 20 ianuarie 2011, întocmit de comisia desemnată de reclamantă, semnat și de reprezentanții instituției pârâte, prin care a fost admisă recepția finală a lucrărilor de demolare aferente obiectivului "Desființare construcții C1/C15/C16/C17/C22/C26/C27/C28/C30/C41/C53/C54/C59/C60/C63/C72/C90/C 91/C93 din incinta Punctului de lucru Florești", care au fost terminate la data de 18 ianuarie 2011.

În ceea ce privește construcțiile C91 nr. inventar x și C91 nr. inventar x, se constată că au fost demolate, fapt dovedit cu următoarele documente aflate la dosar: Autorizația de desființare nr. x din 29 decembrie 2010; Facturile fiscale nr. x din 04 septembrie 2012, x din 06 septembrie 2012, x din 19 septembrie 2012, x din 06 septembrie 2012 emise de D. S.R.L. pentru serviciile de demolare, ridicare a molozului și amenajare a terenului aferente construcției C91 nr. inventar x; facturile fiscale nr. x din 21 august 2012 și nr. x din 27 august 2012 emise de către D. pentru serviciile de demolare, ridicare a molozului și amenajare a terenului aferente construcției C91 nr. inventar x; Contract de prestări servicii nr. x din 10 mai 2012 încheiat între A. și D., în temeiul căruia D., în calitate de prestator, s-a obligat să presteze în favoarea beneficiarului A., servicii de încărcare, transport, valorificare deșeuri provenite din demolări; tabel centralizator al plăților efectuate de către A. către D. pentru serviciile de demolare a clădirilor C91 (ambele numere de inventar) și C63 și extrase de cont referitoare la plata următoarelor facturi fiscale; registrul autovehiculelor intrate și ieșite în și din incinta sediului A. de la Florești, în perioada septembrie - octombrie 2012, din care rezultă că în această perioadă, de la punctul de lucru din Florești au fost ridicate în mod constant grămezi de moloz. Ridicarea molozului s-a făcut ca urmare a demolării clădirilor C63 și C91, registrele autovehiculelor coroborându-se cu facturile fiscale emise de D. pentru demolarea clădirilor în discuție.

Toate aceste documente nu pot fi combătute cu imagini furnizate de aplicația Google Maps a cărei actualizare nu este făcută la intervale precise de timp, neexistând certitudinea că aceste imagini reflectă situația din teren la momentul consultării aplicației.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei pârâte conform căreia societatea nu a depus documente care să ateste desființarea construcțiilor, acestea nu au fost anexate cererii de chemare în judecată, întrucât în considerentele sentinței recurate sunt menționate înscrisurile pe care instanța de fond le-a avut în vedere la pronunțarea soluției de admitere în parte a acțiunii, înscrisuri aflate în dosarul de fond.

Recurenta pârâtă este cea care nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte împrejurarea menționată în raportul de inspecție fiscală, aceea că la momentul efectuării controlului au fost găsite grămezi de moloz, nefiind prezentat instanței un proces-verbal de constatare întocmit cu ocazia deplasării în teren, în care să se facă referire la aspectele constatate privind stadiul demolării construcțiilor, existența grămezilor de moloz.

În ceea ce privește rampa modernizată, se reține că este legală concluzia primei instanțe potrivit căreia aceasta a fost declarată la Primăria Florești în vederea achitării impozitului în termenul legal.

Astfel, respectiva rampă a fost modernizată și pusă în funcțiune din ianuarie 2013, fiind declarată la primărie în scopul de a plăti impozit începând cu februarie 2013. Deci, rampa a fost impozitată începând cu luna februarie 2013, în baza declarației depuse de societate.

Acest fapt rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv proces-verbal de punere în funcțiune, declarație suplimentară pentru stabilirea impozitului, înștiințare asupra unei obligații bugetare - impozit clădiri, ordin de plată, dovadă plată.

Referitor la declarația fiscală în vederea recalculării impozitului pe clădiri care au fost modernizate, se reține că lucrările fuseseră finalizate, dar nu fuseseră recepționate, deși societatea a făcut demersuri în acest sens, cu atât mai mult cu cât termenul de valabilitate a autorizației de construire urma să expire la data de 01 iulie 2014. Pentru recepționarea lucrărilor de modernizare a rampei, intimata reclamantă a trimis o invitației primăriei, însă aceasta nu a dat curs solicitării și nu a desemnat un reprezentant pentru recepția lucrărilor.

Într-adevăr, pârâta nu a combătut aceste susțineri și nici nu a făcut dovada unei situații de fapt diferite, astfel încât Înalta Curte reține că lucrările de modernizare a rampei s-au finalizat înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației de construire, intimata reclamantă făcând demersuri pentru recepționarea lucrărilor de modernizare, demersuri care nu au primit răspuns din partea recurentei reclamante.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă A. România S.A., la plata sumei de 8000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că se justifică reducerea onorariului avocațial solicitat, în cuantum de 16.562,81 RON, în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării și prezența la singurul termen de judecată acordat în ședință publică în vederea soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comuna Florești prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 1917 din 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă A. România S.A., la plata sumei de 8000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN