ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, la data de 10.10.2014, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat următoarele:

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 849 din 24 martie 2015, a respins acțiunea privind pe reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 849 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicată.

Recurenta a invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că greșeala principală a judecătorului fondului a constat în faptul că acesta s-a pronunțat în privința accesoriilor pentru nefacturarea la termen a dispecerizării pe tranzit fără a ține cont de faptul că Anexa nr. 8 - Tabelul de tarife pentru licențe a H.G. nr. 784/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor nu stabilește expres niciun tarif pentru activitatea de dispecerizare tranzit. Tariful pentru licența de dispecerizare este în strictă interdependență legat doar de activitatea de transport, nicidecum de tranzit.

Ordinele anuale ale președintelui A.N.R.E. privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Ia operatori economici având activități în sectorul gazelor naturale stabilesc tarife numai pentru activitatea privind "tranzitul gazelor naturale", iar criteriul de fundamentare al acestei activități este "capacitatea tranzit contractată", exprimată în mii mc.

Tariful de dispecerizare este aplicat doar activității "de transport al gazelor naturale" care are drept criteriu de fundamentare cantitatea de gaze naturale transportată și dispecerizată, exprimată în mii mc.

Niciun operator economic nu realizează activitatea de dispecerizare a tranzitului gazelor naturale.

S.N.T.G.N. A. SA este titulară a trei licențe emise de A.N.R.E., respectiv: licența de transport, licența de dispecerizare și licența de tranzit.

Deși legiuitorul nu a stabilit un tarif pentru activitatea de dispecerizare tranzit, din momentul la care instanța de fond a obligat A. la plată a sumei datorată recurentei, reprezentând tarif pentru dispecerizare pe tranzit an 2008, aceasta a procedat la facturarea acestui tarif și pentru anii 2009-2012.

Nu putea fi facturată această activitate începând cu anul 2008, în contextul în care Înalta Curte a stabilit irevocabil abia în anul 2013 că A. datorează A.N.R.E. tariful aferent acestei activități.

În acest context, este mai mult decât evident că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a legii, pronunțându-se asupra accesoriilor pentru nefacturarea la termen fără a efectua o analiză din punct de vedere legal asupra momentului facturării debitului principal datorat, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut un tarif pentru activitatea de dispecerizare tranzit.

A doua greșeală a judecătorului de fond este că nu s-a pronunțat asupra modului de calcul a dobânzilor calculat de curtea de conturi: cu alte cuvinte daca măsura dispusa este legala prin interpretarea dispozițiilor legale materie.

A reținut ca măsura dispusă este legală, deși prin aceasta se dispunea A.N.R.E. calcularea de dobânzi și penalități pentru nefacturarea la termen a tarifului de dispecerizare pe tranzit în perioada 2008-2012, incepând cu data de 16 ianuarie a fiecărui an.

Prin adăugare la lege s-a considerat că, daca operatorul trebuia să declare la început de an cantitatea de gaze transportată, tranzitată, stocată, dispecerizată înseamnă că începând cu data pe 15 ianuarie a fiecărui an devine scadentă obligația și începând cu aceasta dată se calculează dobânzi și penalități.

A.N.R.E. s-a indreptat împotriva A., fundamentând acțiunea exact pe decizia Curții de Conturi, acțiunea făcând obiectul Dosarului nr. x/2/2015, și in mod legal curtea de apel a respins astfel de interpretări, și implicit acțiunea promovată de către A.N.R.E.

A.N.R.E. a facturat și încasat atât debitul principal reprezentând tarif dispecerizare tranzit pentru perioada 2008-2012, cât și facturile de accesorii (dobânzi și penalități), calculate conform prevederilor H.G. nr. 784/2000 începând cu prima zi după data scadentă și până la data plății debitului principal.

A susținut recurenta că hotărârea nu este motivată [motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.]. Astfel, cu toate că judecătorul fondului susține că a analizat "actele și lucrările dosarului, nu se regăsește în cuprinsul sentinței recurate nicio referire la controlul Curții de Conturi, la măsurile instituite în sarcina conducerii A.N.R.E., dacă sunt sau nu legale. Mai mult, el trebuia să analizeze dacă data scadenței debitului era data de 15 ianuarie a fiecărui an, asa cum au reținut auditorii Curții de Conturi sau, așa cum a procedat judecătorul în Dosarul nr. x/2/2015, să analizeze el însuși dispozițiile H.G. nr. 784/2000.

A mai arătat recurenta că sentinta atacată este dată cu încălcarea dreptului la apărare. În acest sens, a criticat considerentul instanței de judecată potrivit căruia nu poate analiza apărarea sa în sensul că valoarea veniturilor nerecuperate pentru anul 2013 ar fi fost eronat estimată de auditorii externi luându-se în calcul cantitatea declarată de A. la începutul anului, iar nu cantitatea efectiv tranzitată, deoarece acest motiv nu a fost invocat în calea de atac administrativă, iar neinvocarea acestuia în procedura administrativă echivalează cu neurmarea procedurii prealabile obligatorii.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă A.N.R.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea pct. 6 din Încheierea nr. 113 din 19 septembrie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, a pct. II.11 și pct. II.12 din Decizia nr. 30 din 14 iulie 2014, in legătură cu abaterea consemnată la pct. IV 4.1 și 4.2 din Procesul-verbal de constatare nr. 35.879 din 11 iunie 2014.

Înalta Curte reține că, la pct. II.11 și II.12 din Decizia nr. 30/2014 s-a stabilit că recurenta:

"

11.(...) va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra tarifelor de dispecerizare gaze naturale (inclusiv pentru cantitățile tranzitate), facturate în anul 2013, în vederea identificării și a altor cazuri de tarife nefacturate la termen (respectiv pentru activitatea de dispecerizare gaze naturale, desfășurată în perioada 2009-2012) și/sau pentru toată cantitatea de gaze naturale tranzitată, a stabilirii întinderii prejudiciului produs bugetului de stat, ca urmare a necalcularii și nerecuperarii accesoriilor pentru nefactuararea și neachitarea la termen a tarifelor datorate, a nefacturarii și a nerecuperarii tarifului e dispecerizare pentru intreaga cantitate de gaze naturale tranzitata, la care se adauga accesoriile aferente (inclusiv pentru cazurile consemnate in procesul-verbal de constatare), înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, virarea lor la bugetul de stat (...).

Aceste obligații au fost stabilite în considerarea celor prevăzute în Procesul-verbal de constatare nr. 35.879 din 11 iunie 2014, prin care echipa de audit a retinut că recurenta A.N.R.E. nu a facturat la termen (până la sfârșitul fiecărui an) tarifele aferente activității de dispecerizare gaze naturale desfășurată de SC A. SA în perioada 2009-2011, fapt pentru care au fost estimate accesorii în sumă de 4.257.184 lei.

Este necontestat în cauză faptul că, în anul 2013, A.N.R.E. a emis către SC A. SA facturi pentru activitatea de dispecerizare gaze naturale desfășurată în perioada 2009-2011, respectiv:

- factura nr. 69306 din 31 ianuarie 2013 pentru activitatea desfășurată în anul 2009, în sumă de 1.488.234,40 lei;

- factura nr. 69307 din 31 ianuarie 2013 pentru activitatea desfășurată în anul 2010, în sumă de 1.532.837,98 lei;

- factura nr. 69308 din 31 ianuarie 2013 pentru activitatea desfășurată în anul 2011, în sumă de 1.954.315,11 lei.

Pentru nefacturarea la termen a acestor obligații reprezentând tarife datorate în sumă totală de 4.975.387,49 lei, s-au estimat de către Curtea de Conturi dobânzi în cuantum de 1.415.211 lei și penalități de 746.307 lei.

Totodată, pentru neachitarea la termen a acelorași facturi s-au estimat dobânzi în valoare de 881.141 lei și penalități de 1.106.525 lei.

Tot astfel, s-a retinut că recurenta a emis factura nr. 42095 din 5 iulie 2010 pentru tariful de regularizare aferent anului 2008, în cuantum de 1.704.076,57 lei, iar pentru recuperarea creanței, a formulat acțiune în instanță (Dosar nr. x/2/2012 pe rolul Curții de Apel București), admisă prin sentința civilă nr. 1745 din 29 mai 2013, rămasă definitivă și irevocabilă.

Conform extrasului de cont din data de 06.12.2012, SN A. SA a virat către A.N.R.E. suma de 1.876.869,93 lei, reprezentând tarif regularizare aferent anului 2008, sumă actualizată până la data plății.

Auditul Curții de Conturi a constatat că, pentru nefacturarea la termen a sumei de 1.704.076,57 lei și, respectiv, pentru neplata la termen a facturii emise, recurenta A.N.R.E. nu a calculat și recuperat dobânzi și penalități, motiv pentru care au procedat la estimarea acestora, invocând prevederile Codului de procedură fiscală.

De asemenea, au fost estimate dobânzi și penalități pentru nevirarea la bugetul de stat a sumei recuperate.

Prima critică a recurentei, circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și referitoare la faptul că tariful de dispecerizare s-ar aplica exclusiv activității de transport al gazelor naturale, nu și pentru tranzitul de gaze naturale nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte consideră că trebuie stabilit conținutul noțiunii de dispecerizare în discuție în prezenta cauză, nu doar pe baza prevederilor Anexei nr. 1 a H.G. nr. 784/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizatiilor și licentelor in sectorul gazelor naturale, așa cum susține recurenta, ci pornind de la definirea noțiunii în legislația primară, respectiv în art. 3 pct. 22 din Legea gazelor nr. 351/2004 (în vigoare in perioada de referință) și corelând-o cu definițiile date de pct. 52 și pct. 54 transportului gazelor naturale și, respectiv, Sistemului național de transport (SNT), rezultând - așa cum corect a concluzionat și judecătorul fondului - că tranzitul reprezintă transportul prin SNT sau alte sisteme de transport al gazelor naturale provenite dintr-un alt stat și destinate unui stat tert.

Prin urmare, distincția pe care o face recurenta în sensul că dispecerizarea ar privi doar activitatea de transport, nu și tranzitul, este lipsită de temei.

De altfel, instanța supremă s-a pronunțat deja definitiv și irevocabil, prin decizia nr. 677 din 02 februarie 2014, pronunțată in Dosarul nr. x/2/2012, în sensul că societatea A. datorează sumele stabilite de A.N.R.E. tocmai cu acest din urmă titlu.

În mod greșit prima instanță a apreciat însă că este nefondată critica de nelegalitate adusă de recurenta reclamantă în ceea ce privește măsura dispusă de auditorii Curtii de Conturi privind obligarea acesteia la calculul dobânzilor și penalităților pentru nefacturarea la termen a tarifelor.

Este adevărat că recurenta A.N.R.E. are obligația legală de a efectua regularizarea până la sfârșitul fiecărui an și de a emite facturi în consecință, conform H.G. nr. 784/2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor natural.

Însă culpa recurentei de a nu fi emis în termen facturile nu poate avea consecințe asupra debitoarei A., întrucât s-ar ajunge practic la o transferare a răspunderii, la o sancționare pecuniară a unui terț față de raportul juridic în discuție în prezenta cauză.

În plus, nu există temei legal al pretinderii plății de dobânzi și penalități pentru nefacturarea la termen a tarifelor, în condițiile în care factura constituie temeiul efectuării plății.

Astfel, potrivit pct. 4 din Anexa nr. 8 a H.G. nr. 748/2000, republicată, A.N.R.E. va proceda la emiterea unei facturi suplimentare de regularizare (la sfârșitul fiecărui an, așa cum rezultă din ansamblul reglementării), iar aceasta "va fi achitată în termen de 15 zile de la emitere".

Până la determinarea cantității și, respectiv, a cuantumului sumei de plată de către recurentă, nu se poate considera deci că ar fi început să curgă accesoriile, conform pct. 5 din aceeași anexă.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate în susținerea sa de către recurenta reclamantă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

În sfârșit, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată ultima critică a recurentei - reclamante conform căreia hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, prin neanalizarea motivului invocat referitor la estimarea eronată a echipei de audit a valorii veniturilor nerecuperate pentru anul 2013.

În acest context, reține - pe de o parte - că poziția instanței de fond are temei legal în dispozițiile art. 7 și art. 12 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi (RODAS) aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, iar - pe de altă parte - că valoarea veniturilor respective a fost doar estimată, urmând ca determinarea întinderii pagubei, ca și demersurile pentru recuperarea ei să fie realizate de către A.N.R.E., potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, care dispune că:

" în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale doar referitor la menținerea ca legale a actelor contestate în ceea ce privește măsura stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a necalculării și nerecuperării accesoriilor pentru nefacturarea la termen a tarifelor de dispecerizare și regularizare, respectiv doar pentru accesoriile aferente perioadei anterioare emiterii facturilor în discuție, motiv pentru care se impune casarea doar în parte a sentinței recurate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, va casa sentința atacată și va admite în parte acțiunea, în sensul că va anula în parte (numai în limitele arătate în cuprinsul prezentei hotărâri) pct. 6 din Încheierea nr. 113 din 19 septembrie 2014 și, corelativ, pct. II.11 și pct. II.12 din Decizia nr. 30 din 14 iulie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței civile nr. 849 din data de 24 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite în parte acțiunea.

Anulează în parte punctul 6 din Încheierea nr. 113 din 19 septembrie 2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi și punctele II.11și II.12 din Decizia nr. 30 din 14 iulie 2014, în ceea ce privește măsura stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a necalculării și nerecuperării accesoriilor pentru nefacturarea la termen a tarifelor de dispecerizare și regularizare, doar pentru accesoriile aferente perioadei anterioare emiterii facturilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2017.