ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3500/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2014 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a încheierii nr. 113 din 19 septembrie 2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi și a Deciziei nr. 30 din 14 iulie 2014 a Curții de Conturi respectiv a punctului 4 din Încheiere și a pct. I.6 din Decizie și respectiv a procesului-verbal de constatare nr. x din 11 iunie 2014 în ceea ce privește abaterea consemnată la pct. IV 4.3, 4.4.

A mai solicitat suspendarea executării actelor administrative menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 516 din 25 februarie 2015 a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat pct. 4 din încheierea nr. 113 din 19 septembrie 2014 și pct. I.6 din Decizia nr. 30/2014, precum și pct. IV pct. 4.3, 4.4 din procesul-verbal de constatare nr. x din 11 iunie 2014 și a dispus suspendarea punctelor din actele contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea disp. art. 1 alin. (1), art. 26 și art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Astfel, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar în cazul ANRE, instituție publică autonomă, și-a desfășurat atribuțiile specifice în domeniul auditului financiar asupra contului de execuție pe anul 2013 (unde se includ și veniturile obținute de autorizații).

Instanța de fond a ignorat faptul că abaterile au fost constatate în cadrul execuției auditului financiar desfășurat conform prevederilor pct. 323-338 din RODAS, constatându-se pentru perioada verificată abateri de la actele normative aplicabile în cauză, care prevedeau autorizarea realizării de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, art. 8 din Legea nr. 123/2012 și art. 6 din H.G. nr. 540/2004.

3.2. Un alt motiv de recurs vizează aplicarea greșită a disp. O.U.G. nr. 43/2010 coroborate cu prevederile art. 124 alin. (1) lit. a) și art. 157 din Legea nr. 123/2012.

Instanța de fond a reținut eronat că, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2010, ANRE nu a mai avut competențe privind emiterea de autorizații de înființare pentru realizarea sau retehnologizarea de stații și linii electrice.

Pentru perioada 2011 - septembrie 2013, obligația intimatei-reclamante ANRE de a acorda autorizații de înființare pentru lucrările de realizare de noi linii și stații electrice sau de retehnologizare de noi linii sau stații electrice a fost prevăzută și în art. 6 din H.G. nr. 540/2004 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, act normativ ce a fost în vigoare până în data de 18 septembrie 2013.

Autorizarea realizării de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente a fost prevăzută la art. 13 alin. (1) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, abrogată prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, care la art. 8 prevede activitățile supuse regimului autorizării, printre care și cele în discuție.

Investițiile realizate de CNTEE Transelectrica S.A. sunt investiții realizate în rețelele de transport a energiei electrice și sunt definite în interesul Legii nr. 13/2007 și Legii nr. 123/2012, ca fiind incluse în categoria "capacitate energetică".

Pentru investițiile realizate în perioada 2011-2012, constând în retehnologizări și construcții de stații și linii electrice și alte echipamente electroenergetice au rămas în vigoare prevederile art. 13 din Legea nr. 13/2007.

Modificările aduse de O.U.G. nr. 43/2007 nu anulează prevederile H.G. nr. 540/2004, care obliga ANRE să acorde autorizații de înființare pentru lucrările de realizare de noi linii și stații electrice sau de retehnologizare de noi linii sau stații electrice.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu, recursul declarat de pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 516 din 25 februarie 2015 și s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 26.10.2017.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Analiza motivelor de casare. Recursul este nefondat.

Prin pct. 4 din încheierea nr. 113 din 19.09.2014, s-a reținut că intimata-reclamantă nu a urmărit respectarea de către CNTEE Transelectrica S.A. a dispozițiilor legale privind execuția de investiții pentru realizarea de noi capacități energetice și retehnologizarea celor existente, fiind constatate cazuri de investiții realizate fără a avea la bază autorizații de înființare pentru retehnologizări de stații și racorduri noi.

De asemenea, s-a reținut că în anul 2013, intimata-reclamantă nu a acordat pentru niciun agent economic autorizații de înființare/licențe în domeniul gazelor naturale, pentru activitățile de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției gazelor naturale pentru înființare/licențe operare a terminalelor GNL pentru înființarea instalațiilor de producere a biogazului/biometanului, pentru furnizarea de biogaz/biometan GNL, GNCV, GPL.

Prevederile art. 1 alin. (1), art. 26 și art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi se referă strict la competența și atribuțiile intimatei-pârâte, precum și la măsurile pe care le poate lua autoritatea.

Instanța de fond a analizat legalitatea actului administrativ atacat și a operațiunilor administrative, fără a contesta faptul că pârâta are atribuții privitoare la controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Soluția de anulare a pct. 4 din încheierea nr. 113 din 19.09.2014 a Curții de Conturi și a actelor premergătoare nu afectează legalitatea celorlalte măsuri dispuse și nu are influență asupra competenței și atribuțiilor recurentei.

Cu privire la motivele de recurs prin care s-a invocat aplicarea greșită a disp. O.U.G. nr. 43/2010 coroborate cu prevederile art. 124 alin. (1) lit. a) și art. 157 din Legea nr. 123/2012, Înalta Curte reține neîntrunirea acestora.

Potrivit art. 15 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, abrogat prin dispozițiile art. 96 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, intimata-reclamantă avea obligația emiterii de autorizații de înființare atât pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice și a energiei termice în cogenerare sau retehnologizarea acestora, pentru realizarea și/sau retehnologizarea de linii și stații de transport al energiei electrice, cât și pentru realizarea și/sau retehnologizarea de linii și stații de distribuție a energiei electrice cu tensiune nominală de 110 Kv.

Dispozițiile art. 15 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 13/2007 au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2010, competența ANRE în materia autorizării fiind menținută doar pentru înființarea de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare și au fost eliminate autorizațiile de înființare pentru linii și stații de transport/distribuție a energiei electrice.

Legea energiei electrice nr. 13/2007 a fost abrogată prin Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, dispozițiile relevante pentru soluționarea cauzei fiind cele de la art. 3 alin. (1) pct. 7, art. 8 alin. (1) și art. 96 alin. (5).

Art. 3 pct. 7 din Legea nr. 123/2012 definește capacitatea energetică prin aceea că reprezintă instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice.

Art. 8 reglementează activitățile supuse regimului autorizării, iar conform alin. (1), realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente se desfășoară pe bază de autorizații de înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Potrivit art. 9 alin. (4), procedura de acordare, modificare, suspendare și retragere a autorizațiilor și licențelor [...] se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al președintelui ANRE.

Art. 10 reglementează categoriile de autorizații și licențe, astfel conform alin. (1), autoritatea competentă emite autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare sau retehnologizare a acestora.

Potrivit art. 96 alin. (5), până la adaptarea cadrului de reglementare, toate actele normative emise în temeiul Legii nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează valabilitatea, cu excepția prevederilor contrare prezentului titlu (Titlul I - Energia electrică).

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, din cuprinsul cărora reiese că art. 8 alin. (1) reprezintă o dispoziție generală care se referă la tipurile de activități care se desfășoară pe baza unei autorizații de înființare, în timp ce art. 10 alin. (1) stabilește că autorizațiile de înființare se emit pentru capacități energetice de producere a energiei electrice, nu și pentru linii/stații electrice.

Mai mult, art. 9 alin. (4) dă în competența președintelui ANRE emiterea unui ordin prin care se stabilește procedura de acordare, modificare etc. a autorizațiilor, iar în acest scop s-a emis Ordinul nr. 48/2013.

Până la intrarea în vigoare a acestui ordin, se aplică prevederile art. 96 alin. (5), conform cărora toate actele normative emise în temeiul Legii nr. 13/2007 își păstrează valabilitatea, cu excepția dispozițiilor contrare.

Față de prevederile legale incidente în speță, susținerea aplicării H.G. nr. 540/2004 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, ce a fost abrogat expres abia în data de 18.09.2013, este nefondată.

H.G. nr. 540/2004 a fost emisă în aplicarea Legii nr. 13/2007, însă acest act normativ a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2010, care a restrâns emiterea unei autorizații numai pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și tehnice în cogenerare sau retehnologizarea acestora.

Reiese astfel că O.U.G. nr. 43/2010 a abrogat implicit dispozițiile H.G. nr. 540/2004 referitoare la autorizația pentru linii/stații electrice, cum în mod corect a reținut judecătorul fondului.

De altfel, dispozițiile analizate din cuprinsul H.G. nr. 540/2004 nu mai pot fi aplicate în perioada supusă controlului, deoarece însăși Legea nr. 123/2012 stipulează la art. 96 alin. (5) că orice dispoziții contrare își pierd valabilitatea.

Față de acele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 516 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.