ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1270/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 2 octombrie 2017 sub nr. x/2017, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 4634/2015 a Curții de Apel Craiova.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că sentința civilă nr. 23 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4634/2015 a Curții de Apel Craiova, neapelată din motive medicale, încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 237 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți, dar și a Sentinței civile nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunțată de aceeași instanță, fiind contrară tuturor acestor hotărâri judecătorești.

A arătat că greșeala instanței a fost că nu a respectat expertizele propuse de Sentința civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți și că sumele primite în anul 1989 au fost reținute de experții evaluatori de-a lungul timpului, la întocmirea dosarului nr. x C. civ., în anul 2004 și în anul 2014, toată această documentație fiind depusă la Dosarul nr. x/2014.

De asemenea, conform expertizei realizate de expertul B., prin Sentința civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/1, iar valoarea acestei cote este de 51.755 RON.

A solicitat instanței să îndrepte această eroare, dar cererea sa a fost respinsă.

În consecință, a solicitat instanței să completeze suma de 14.014 RON cu 12.951 RON, scăzută nelegal de instanță, rezultând o sumă echivalentă cu cea din expertiza evaluatorie de 26.956 RON în dosarul nr. x C. civ., iar suma de 23.682 RON să se completeze cu 28.073 RON, rezultând 51.755 RON conform expertizei expertului B.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 3500 din 5 decembrie 2017 a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosar nr. x/2014 - a cărei revizuire se solicită în cauza de față - instanța a admis contestația formulată de către contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect anulare act Legea nr. 165/2013; a anulat deciziile de invalidare nr. 173/2014 și 174/2014 și a obligat intimata să emită în favoarea contestatorului titlu de despăgubire în cuantum de 14.014 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 12.951 RON, respectiv 22.644 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 26.965 RON; a obligat intimata să emită în favoarea contestatorului, titlu de despăgubire în cuantum de 23.682 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 28.073 RON, respectiv 35.000 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 51.755 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorul, în calitate de persoană îndreptățită, prin notificările nr. x/2001 și y/2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilele-construcții demolate și teren aferent, expropriate prin Decretele nr. 11/1987 și 96/1989, fiind admise prin dispozițiile nr. 42 și 43/2005, emise de Primăria comunei Izvorul Bârzii, în sensul acordării de despăgubiri în cota de 1/1.

Dosarele au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 16 și următ. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă au fost restituite cu adresele nr. x C. civ./și 3887/2005,în vederea reanalizării și completării, întrucât reclamantul nu face dovada calității sale de notificator pentru o cotă-parte din imobil, motiv pentru care au fost emise de Primăria Izvorul Bârzii, Deciziile nr. 247/2010 și 281/2010, pentru cota de 3/8, în loc de 1/1.

Contestația împotriva acestor decizii a fost admisă prin Sentința civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, rămasă definitivă și irevocabilă, au anulate parțial deciziile respective, reținându-se că acesta a fost singurul moștenitor care a notificat, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare, ceilalți moștenitori ai autorului C., nu au urmat procedura administrativă prevăzută de lege, motiv pentru care este incident art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, cotele acestor moștenitori profită moștenitorului care a depus în termen cererea de restituire, respectiv contestatorului A., cota ce i se cuvine acestuia fiind de 1/1, în loc de 3/8.

Prin Decizia nr. 3486/2013 pronunțată de secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Mehedinți, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 15962/2013 a Curții de Apel Craiova, a fost obligată pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamant, în cotă de 1/1, conform Sentinței civile nr. 237/2011, reținându-se că, deși acesta deține o hotărâre judecătorească care îi consfințește dreptul de a primi o decizie de acordare a despăgubirilor în cota de 1/1, această hotărâre nu a fost pusă în practică, prin emiterea vreunui act în acest sens.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 1280/2014, a reținut irevocabil, că dosarele x și y sunt dosare aprobate în sensul art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, întrucât vechea comisie (CCSD) a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură a imobilului, propunând ca acesta să intre în etapa următoare, respectiv cea a evaluării, că, deși s-au stabilit două ședințe ale Comisiei, în data de 14 decembrie 2011 și 9 martie 2012, obligația de a evalua și emite titlul de despăgubire într-un termen rezonabil, nu a fost îndeplinită, iar noua comisie Comisia Națională), care a preluat atribuțiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri.

S-a constatat că intimata a ignorat decizia instanței de recurs, aplicând procedura prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013, referitoare la acordarea de măsuri compensatorii, în sensul că a evaluat imobilele în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (6), prin aplicarea grilei notariale valabilă la data intrării în vigoare a legii, nu procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, specifică vechii comisii.

Astfel, prin deciziile contestate s-au invalidat cele două dispoziții emise de Primăria Izvorul Bârzii nr. 247 și 281/2010, ca urmare a faptului că valoarea stabilită în conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, este mai mică decât valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de contestator în anul 1989.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt întemeiate susținerile contestatorului, potrivit cărora, Dosarele nr. x C. civ. și 3888/ C. civ., fiind dosare aprobate, în sensul art. 41 din Legea nr. 165/2013, intimata avea obligația să emită titlul de despăgubire pentru cele două dosare, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, întrucât art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 reglementează o situație tranzitorie în care, prin derogare de la dispozițiile acestei legi, Comisia Națională trebuie să aplice procedura specifică vechii comisii.

Așa fiind, apreciind că cele două decizii de invalidare au fost emise eronat, cu încălcarea dreptului contestatorului la reparație prin echivalent pentru imobilele expropriate, s-a admis contestația, s-au anulat deciziile de invalidare nr. 173 și 174/2014 și a fost obligată intimata să emită în favoarea contestatorului-persoană îndreptățită, titluri de proprietate în dosarele înregistrate cu nr. x C. civ. și 3888/ C. civ., pentru cota de 1/1, reprezentând suma de 14.014 RON, respectiv 23.682 RON, rezultate prin scăderea din cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit de SC D. SRL Timișoara și expert B. a despăgubirilor încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Revizuentul a solicitat revizuirea acestei sentințe în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța a reținut că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe două hotărâri potrivnice, în sensul că dispozitivele acestora trebuie să fie contradictorii; să fie îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză; hotărârile respective să fie pronunțate în cauze diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Raportat la hotărârile invocate de revizuent în susținerea cererii, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții, față de următoarele considerente:

Acțiunile civile soluționate, atât prin Sentința nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosar nr. x/2011, cât și prin Sentința nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunțată de aceiași instanță, în Dosar nr. x/2013, au avut un obiect diferit de cel al cererii deduse judecății în prezenta cauză, părțile fiind de asemenea diferite.

Astfel, prin Sentința nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, instanța s-a pronunțat cu privire la contestația formulată de revizuent, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Izvoru Bârzii, împotriva Dispozițiilor nr. 247 din 10 septembrie 2010 și 281 din 5 noiembrie 2010 emise de intimată, dispoziții pe care le-a anulat în parte, cu privire la cota ce i se cuvine revizuentului (contestator în respectiva cauză), respectiv 1/1 în loc de 3/8.

În cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x, prin Sentința nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a fost obligată să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului în cotă de 1/1, conform Sentinței civile nr. 237 din 21 septembrie 2011, definitivă și irevocabilă.

De asemenea, s-a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată și plății despăgubirilor aferente și s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente și conversia în acțiuni.

Or, obiectul acțiunii soluționate prin Sentința nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a cărei revizuire se solicită, a vizat anularea deciziilor de invalidare nr. 173/2014 și 174/2014 emise de intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și obligarea acesteia la emiterea titlurilor de despăgubire.

Instanța a reținut că nemulțumirile revizuentului vizează, în esență, cuantumul sumelor pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de despăgubire prin Sentința nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinți, anume, 14.014 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 12.951 RON, respectiv 22.644 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cota de 1/1), respectiv 26.965 RON și 23.682 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 28.073 RON, respectiv 35.000 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 51.755 RON.

S-a constatat că revizuentul contestă, de fapt, modul de calcul al sumelor, susținând că acesta nu respectă nici rapoartele anterioare de evaluare sau expertiză, din care rezultă că din sumele calculate se dedusese deja valoarea despăgubirilor primite în anul 1989, astfel că nu se mai impunea din nou deducerea acestora de către instanță.

Curtea de Apel a reținut că nu se poate reține că ar exista vreo contradicție nici între considerentele sentințelor pretins a fi potrivnice, câtă vreme modul concret de calcul al despăgubirilor cuvenite a fost pentru prima dată stabilit prin Sentința nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinți.

Câtă vreme concluziile experților evaluatori nu au fost însușite de instanțele anterior sesizate și nu se regăsesc ca atare în considerentele sau dispozitivul Sentințelor 237 din 21 septembrie 2011 și, respectiv, nr. 3486 din 17 aprilie 2013, pronunțate de Tribunalului Mehedinți, chiar dacă existau la momentul respectiv, nu se poate reține că ar fi intrat în puterea lucrului judecat, pentru a nu mai putea fi contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, în speță Sentința nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinți.

Susținerile referitoare la stabilirea greșită a cuantumului acestor despăgubiri, cu nerespectarea concluziilor experților evaluatori, vizează fondul pretențiilor deduse judecății în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2024 și, în consecință, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Numai în eventualitatea în care instanța ar aprecia cererea de revizuire admisibilă și ar admite-o, ceea ce nu este cazul în speța de față, se va putea reanaliza fondul cauzei, schimbându-se în tot sau în parte hotărârea atacată.

Aspectele invocate privind pretinsa nelegalitate și netemeinicie a soluției pronunțate puteau fi valorificate prin intermediul căilor ordinare de atac, nu se circumscriu cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege și nici nu prezintă relevanță pentru a determina incidența unuia din cele reglementate, dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile cumulativ prevăzute de legiuitor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În susținerea recursului, recurentul a arătat că sunt greșite sumele pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de despăgubire, prin Sentința nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinți, acesta contestând modul de calcul al sumelor, susținând că acesta nu respectă rapoartele anterioare de evaluare sau expertiză, din care rezultă că din sumele calculate se dedusese deja valoarea despăgubirilor primite în anul 1989, solicitând instanței să stabilească care sunt sumele care i se cuvin.

Revizuentul susține că este greșită soluția instanței care a soluționat cererea de revizuire, întrucât există 3 hotărâri contradictorii, pronunțate în cauze diferite, fiind îndeplinită și condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, iar în al doilea proces nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 10 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, însă criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C4, la data de 19 septembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, înregistrat la dosar la 3 octombrie 2018, anexând înscrisuri.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 13 iunie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a formulat critici cu privire la situația de fapt, relativ la cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârile invocate ca pretins potrivnice, invocând doar formal întrunirea condiției triplei identități, de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, se constată că susținerile recurentului nu constituie critici de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat recursul, care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția de respingere a cererii de revizuire și care sunt dispozițiile legale încălcate de instanța de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor nu rezultă critici cu privire la decizia recurată care să poată fi subsumate vreunuia dintre aceste motive de nelegalitate.

Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentă nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3500 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM