ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2018

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, la 7 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate intervenită prescrierea dreptului la acțiune, născut în favoarea pârâtului Tribunalul Gorj în anul 2008, privind restituirea de către reclamantă a sumei de 25.351 RON, sumă ce reprezintă drepturi salariale obținute în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2762/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabila prin decizia civilă nr. 6199/11.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; sentința civilă nr. 2842/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj In dosarul x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2220/24.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; sentința civilă nr. 3431/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 130/14.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - titluri executorii puse în executare în cursul anului 2008.

De asemenea, s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului Tribunalul Gorj să-i restituie suma în cuantum de 25.351 RON, sumă ce a fost reținută prin Serviciul contabilitate în mod nejustificat și fără acordul acesteia, din sumele care reprezentau tranșele salariale (stabilite în urma eșalonării plății, de către Statul Român prin acte normative succesive) ce urmau a-i fi virate în cont în lunile noiembrie și decembrie 2015 - actualizate cu indicele de inflație la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2500 si următoarele din C. civ., art. 1349 C. civ. și art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1822 din 31.03.2016, Judecătoria Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 6609/21.09.2016, Judecătoria Târgu Jiu, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocate din oficiu și în baza art. 35 C. proc. civ. a respins acțiunea ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanta.

Împotriva sentinței civile nr. 6609/21.09.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, a declarat apel apelanta A. invocându-se faptul că prima instanță în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a lăsat necercetat fondul cauzei.

Tribunalul Mehedinți a fost învestit cu soluționarea apelului declarat de A. formulat împotriva sentinței civile nr. 6609/21.09.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosar nr. x/2016, în urma sentinței civile nr. 6/12.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2016 prin care au fost admise cererile de strămutare formulate de către petenții Tribunalul Gorj și A., dispunându-se strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Mehedinți.

Întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra prescripției dreptului material la acțiune din care derivă cererea de restituire a sumelor solicitate de apelanta-reclamantă, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, prin decizia nr. 185/A din 28 februarie 2017, a admis apelul, a anulat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Prin sentința civilă nr. 1077/2017 din 6 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Tribunalul Gorj; s-a constatat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune de a mai solicita restituirea sumei de 25.351 RON stabilită conform titlurilor executorii reprezentate de: sentința civilă nr. 2762/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabila prin decizia civilă nr. 6199/11.11. 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; sentința civilă nr. 2842/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj In dosarul x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2220/24.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; sentința civilă nr. 3431/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 130/14.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 25.351 RON, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală calculată de la data fiecărei tranșe și până la data plății efective; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 3215,65 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul Tribunalul Gorj.

Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, prin decizia nr. 1044/A din 4 decembrie 2017 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Tribunalul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 1077/06.06.2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., având ca obiect acțiune în constatare. A schimbat sentința în sensul că a respins cererea reclamantei de restituire a sumei de 25351 RON, precum și cererea accesorie ce vizează obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la soluția dată capătului de cerere privitor la constatarea intervenirii prescripției dreptului la acțiune al pârâtului pentru recuperarea sumei de 25351 RON.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Mehedinți, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 martie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 12 martie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale invocată de recurenta-reclamantă, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Mehedinți în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1044/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.