ÎCCJ, decizie (scj.ro #217641)

Acțiune în răspundere civilă delictuală formulată împotriva prestatorului de servicii de plată. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 161 și art. 162 din O.U.G. nr. 113/2009

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acțiune în răspundere civilă delictuală

Daune materiale

Ordin de plată

Cod IBAN

Inexistența faptei ilicite

O.U.G. nr. 113/2009, art. 5 alin. (5), alin. (7), art. 161, art. 162, art. 164-173

Legiuitorul a definit noțiunea de cod unic de identificare ca fiind codul IBAN, un număr al contului furnizat beneficiarului de către prestatorul de servicii de plată, în vederea identificării și facilitării operațiunilor de plată, distinct de noțiunea de cont de plată.

Răspunderea civilă delictuală a prestatorului de servicii nu poate fi angajată pentru executarea unui ordin de plată în baza codului unic de identificare al beneficiarului plății indicat în mod greșit de către client, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, în lipsa unor prevederi legale care să îl fi obligat pe prestator să efectueze verificări suplimentare și să refuze executarea ordinului de plată emis cu indicarea greșită a codului IBAN al beneficiarului plății.

Prin urmare, ordonatorul plății este singurul răspunzător pentru completarea greșită a instrucțiunii de plată cu un cod unic de identificare eronat, prestatorul de servicii de plată neavând obligația de a verifica numele titularului contului indicat ca beneficiar în ordinul de plată și nici numărul codului IBAN, neavând relevanță indicarea corectă în ordinul de plată a codului de identificare fiscală al beneficiarului plății, acesta fiind un element de identificare distinct de codul unic de identificare furnizat de prestatorul de servicii de plată (codul IBAN - numărul contului).

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953 din 25 aprilie 2024

Notă

: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 209/2019, începând cu data de 12 decembrie 2019.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345, art. 1349, art. 1357, art. 2517 și art. 2528 C. civ. și pe dispozițiile Regulamentului nr. 2/2016 privind operațiunile de transfer și debitare directă.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. și a B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile art. 1350 alin. (3) C. civ.

Pârâta C. N.V. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei capacității de folosință a C. N.V. - Sucursala Drobeta Turnu Severin și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportat la temeiul juridic, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 20 februarie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a decăzut pârâta C. N.V. din dreptul de a depune întâmpinare, a prorogat discutarea cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâta B. S.A., a admis excepția lipsei capacității de folosință a Sucursalei Drobeta Turnu Severin a B. S.A. și a Sucursalei Drobeta Turnu Severin a C. N.V., a respins excepția netimbrării și a prorogat discutarea excepției inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 20 martie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. și a constatat că nu se mai impune pronunțarea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin.

Prin sentința nr. 60/2019 din 09 octombrie 2019, Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele D. S.R.L. și B. S.A., pe care le-a obligat în solidar la plata sumei de 224.851,80 lei, reprezentând daune materiale și la plata dobânzii legale, indexată cu indicele de inflație de la momentul achitării (29 noiembrie 2017), până la restituirea efectivă a acesteia.

A respins acțiunea formulată față de C., B. S.A. - Sucursala Drobeta Turnu Severin și C. - Sucursala Drobeta Turnu Severin.

Prin sentința nr. 1 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare dispozitiv formulată de C. N.V. și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 60 din 09 octombrie 2019, în sensul că a obligat reclamanta A. S.A. la plata sumei de 2.348,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către pârâta C. N.V., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B. S.A.

Prin încheierea din 29 iulie 2020 a fost admisă sesizarea din oficiu și s-a dispus îndreptarea erorii materiale cu privire la calea de atac, cuprinsă în dispozitivul deciziei nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, în sensul că în loc de „definitivă” s-a reținut „cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la sediul Curții de Apel Craiova”.

Prin decizia nr. 730 din 30 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, s-a admis recursul, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, instanța a reținut că nu s-a răspuns criticilor din apel, respectiv nu s-a lămurit care este forma de răspundere civilă reținută în cauză.

4

.

Pe rolul Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2022, sub nr. x/101/2018*.

Prin decizia civilă nr. 20 din 12.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/101/2018*, s-a respins apelul pârâtei B. S.A. împotriva încheierii din 20.03.2019, pronunțate de Tribunalul Mehedinți.

Totodată, s-a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva deciziei atacate, a fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea față de pârâta B. S.A.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2023, apelanta B. S.A. a solicitat completarea deciziei nr. 20 din 12.01.2023.

Prin decizia nr. 04 din 9 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/101/2018*, s-a admis cererea de completare formulată de apelantă, s-a dispus completarea deciziei, în sensul că a fost admisă cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată intimata A. S.A. la plata sumei de 5.603,02 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

5.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta A. S.A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea apelului pârâtei B. S.A.

În susținerea motivelor de casare, recurenta a arătat că, potrivit art. 5 alin. (5) din Ordonanța de urgență nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data plății, cod unic de identificare este definit ca fiind – „combinație de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată și care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată și/sau a contului de plăți al acestuia pentru o operațiune de plată”, iar conform art. 5 alin. (7) din același act normativ, contul de plăți este - „cont ținut în numele unuia sau al mai multor utilizatori de servicii de plată și utilizat pentru executarea operațiunilor de plată”. Prin urmare, potrivit recurentei, codul unic de identificare nu poate fi același cu codul IBAN.

În aprecierea recurentei, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data plății, întrucât actul normativ prevedea în mod expres la art. 162 alin. (1) faptul că, doar în situația în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde. Or, pe Ordinul de plată nr. 1938 din 29.11.2017 recurenta a indicat corect Codul unic de Identificare al societății E. S.R.L.

Mai arată recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 161 din O.U.G. nr. 113/2009, ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce privește beneficiarul plății specificat prin codul unic de doar în situația în care ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare. Or, în speță, executarea nu s-a făcut în conformitate cu codul unic de identificare, ci în conformitate cu contul bancar, ce aparținea unei alte societăți decât beneficiarul plății.

Pe cale de consecință, recurenta susține că devin incidente prevederile art. 164-173 din O.U.G. nr. 113/2009 privind „ către pârâta B. S.A.

Cu privire la temeiul pretențiilor, recurenta a apreciat că ne regăsim în prezența unei răspunderi delictuale, ale cărei condiții sunt îndeplinite, întrucât raportul juridic a luat naștere ca urmare a nerespectării de către pârâtă a unor prevederi cu caracter normativ.

Cauza a fost înregistrată la 26 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub același număr.

Prin întâmpinarea înregistrată la 08 august 2023, intimata

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 04 septembrie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată și admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu s-au conformat în acest sens.

Prin încheierea din 29 februarie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă B. S.A., a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, nefiind dezvoltate critici care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie ori numai străină de natura cauzei.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate.

În opinia recurentei, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză, întrucât ordinul de plată a fost executat defectuos de către intimata-pârâtă B. S.A., în calitate de prestator al serviciilor de plată, nefiind procesat în conformitate cu codul unic de identificare al societății beneficiare a plății, ci prin raportare la contul IBAN, care aparținea unei alte societăți, cu încălcarea art. 161 și art. 162 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009.

Sub acest aspect, recurenta a făcut trimiteri la art. 5 alin. (5) și (7) din O.U.G. nr. 113/2009 care definesc codul unic de identificare și contul de plăți, precum și la art. 164-173 din același act normativ, referitoare la neexecutarea sau executarea defectuoasă a operațiunii de plată.

Prealabil verificării temeiniciei motivului de recurs invocat, Înalta Curte relevă faptul că instanța de apel a analizat raportul juridic litigios prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, apreciind că aceasta constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză pe baza probatoriului administrat și la dispozițiile prevăzute de art. 161 și art. 162 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009, instanța de apel a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, întrucât prima condiție, cea a existenței unei fapte ilicite, nu este îndeplinită, în lipsa unor prevederi legale care să fi obligat intimata-pârâtă să efectueze verificări suplimentare și să refuze executarea ordinului de plată emis de recurenta-reclamantă cu indicarea greșită a codului IBAN al beneficiarului plății.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte arată că nu poate fi angajată răspunderea intimatei pârâte, în calitate de prestator de servicii, pentru executarea unui ordin de plată în baza codului unic de identificare al beneficiarului plății indicat în mod greșit de către client, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată, în vigoare la data emiterii și executării ordinului de plată.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 113/2009, codul unic de identificare este „combinația de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată și care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată și/sau a contului de plăți al acestuia pentru o operațiune de plată”.

De asemenea, la art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 113/2009 se menționează că prin cont de plăți se înțelege „contul ținut în numele unuia sau mai multor utilizatori de servicii de plată și utilizat pentru executarea operațiunilor de plată”.

Din prevederile legale evocate rezultă că legiuitorul a definit noțiunea de cod unic de identificare ca fiind codul IBAN, un număr al contului furnizat beneficiarului de către prestatorul de servicii de plată, în vederea identificării și facilitării operațiunilor de plată, distinct de noțiunea de cont de plată.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, codul unic de identificare acordat de prestatorul serviciilor de plată este același cu codul IBAN (numărul acordat de bancă).

Totodată, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă se prevalează în mod greșit de indicarea corectă în ordinul de plată a Codului de identificare fiscală al beneficiarului plății, întrucât acesta este un element de identificare distinct de Codul unic de identificare furnizat de prestatorul de servicii de plată (codul IBAN - numărul contului).

Potrivit art. 161 din O.U.G. 113/2009 ,,ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce privește beneficiarul plății specificat prin codul unic de identificare, dacă ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare” și potrivit art. 162 “în cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde, în conformitate cu

art. 164

-

173

, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operațiunii de plată”.

Din prevederile evocate, reiese în mod neechivoc că intimata-pârâtă, în calitate de prestator de servicii de plată, nu are în niciun caz obligația de a verifica numele titularului contului indicat ca beneficiar în ordinul de plată și nici numărul codului IBAN, ci, dimpotrivă, este obligată să efectueze plata în contul care are alocat codul IBAN indicat în instrucțiunea de plată.

Prin urmare, recurenta-reclamantă, în calitate de ordonator al plății, este singura responsabilă pentru completarea greșită a instrucțiunii de plată cu un cod unic de identificare eronat, prestatorul de servicii de plată nefiind răspunzător pentru executarea operațiunii de plată în aceste condiții, în conformitate cu

art. 164

-

173

din același act normativ.

În această situație, Înalta Curte constată că în cauza de față instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect că nu s-a probat existența unei operațiuni de plată neautorizate, context în care răspunderea intimatei-pârâte, în calitate de prestatoare de servicii de plată, nu poate fi angajată.

Întrucât nu se confirmă criticile de nelegalitate privind aplicarea greșită a normelor prevăzute la art. 5 alin. (5) și (7), art. 161, art. 162 și art. 164-173 din O.U.G. nr. 113/2009, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 20/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 11.900 lei, respectiv factura fiscală nr. 997 din 02.10.2023 emisă de Cabinet avocat F. și Ordinul de plată emis de B. S.A. din 23.10.2023.

În consecință, constatând că recurentei i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, a fost admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 11.900 lei, cheltuieli de judecată.