ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2018

HOTĂRÂRE
08.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 6 iulie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca fiind abuzive și nule absolut clauza prevăzută la Cap. II pct. 3 și pct. 3.2 din contractul de refinanțare a unui Contract de consum din 28 martie 2008 referitoare la dobânda variabilă, clauza prevăzută la Cap. II pct. 4 și Cap. III privind comisionul de acordare, clauza prevăzută la Cap. II pct. 8.6 cu privire la dobânda penalizatoare, clauza prevăzută la Cap. II pct. 12 și 12.1 liniuța a II-a referitoare la cazurile de neîndeplinire a clauzelor contractuale, clauza prevăzută la Cap. II pct. 12 și 12.2 care dă dreptul băncii să rezilieze contractul fără intervenția instanțelor judecătorești, clauza prevăzută la Cap. II pct. 8.1 ce prevede obligația restituirii împrumutului în valuta în care a fost acordat; obligarea pârâtei la plata sumei de bani CHF echivalent în RON la data plății la cursul de schimb al pârâtei din ziua plății constând în comision de acordare credit, dobândă variabilă și diferență de curs valutar și dobândă încasată în mod abuziv de pârâtă în perioada 27 august 2008 - 30 septembrie 2015 și în continuare până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va da în prezenta cauză; obligarea pârâtei să emită un nou plan de rambursare fără perceperea comisionului de acordare, dobândă variabilă și în RON la cursul BNR RON/CHF din 28 martie 2008 când a fost încheiat contractul; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumelor încasate abuziv; obligarea pârâtei să încaseze ratele de capital și accesoriile în RON, la cursul de schimb LEU/CHF de la data semnării contractului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 21918 din 6 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. SA ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.500 RON către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 4046/2017 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței primei instanțe.

S-a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta intimată în contradictoriu cu apelanta reclamantă, cu privire la capătul de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a schimbat în parte sentința primei instanțe în următorul sens:

S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei inserate la pct. 3.2 din Contractul de credit din 28 martie 2008 în privința criteriului de variațiune al dobânzii și rezerva băncii în privința dreptului de a modifica dobânda, a art. 8.6 din contract în privința dobânzii penalizatoare, precum și clauza 12.1 liniuța a II a referitoare la posibilitatea de asimilare a unui caz de neexecutare a situației neîndeplinirii oricărei obligații contractuale asumate de client.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

S-a respins cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

S-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanta intimată, obligând apelanta reclamantă la plata în favoarea acesteia a sumei de 2.000 RON cu titlul de onorariu proporțional cu partea din acțiune respinsă.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă B. SA.

Prin adresa din 26 martie 2018, Tribunalul București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul București, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 121/F/2016 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținându-se că valoarea întregului contract este inferioară limitei de 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. SA împotriva Deciziei nr. 4046/2017 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2261/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 mai 2014 pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., s
ÎCCJ 2018-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2549/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Deliberând în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 la Judecătoria Sectorului 1 București, recla
ÎCCJ 2018-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4586/2018
,10,11, din Actul adițional din 19.10.2012 și a art. 2 pct. 2.1 (I), (II), 2.2, 3.3.,2.4., 2.5.4, din același act adițional ca fiind abuzive și excluderea acestora din contract, - obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu d
ÎCCJ 2018-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3718/2018
credit; - obligarea băncii la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și de administrare achitat, începând cu rata a 13-a și până la data pronunțării hotărârii, echivalent în RON, în funcție
ÎCCJ 2018-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2018
Ședința publică din data de 7 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Civila sub nr. x/2014, reclamanta A., alături de alți reclamanți, a solicitat
Sursă