ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3718/2018

Ședința publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este și recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 08.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și D. prin mandatarul său E. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: constatarea caracterului abuziv în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și, în consecința, nulitatea absolută a clauzelor incluse în contractul de credit nr. x/31.01.2008 respectiv: art. 4.4, art. 5.1 lit. b) și c) și respectiv art. 5.2 din contractul de credit prin care banca pârâtă a stabilit în sarcina reclamanților plata comisionului de acordare în cuantum de 4032 CHF și a comisionului de administrare lunară a creditului în procent de 0,15% calculat la valoarea creditului în cuantum de 23.646,6 CHF începând cu scadenta a 13-a și respectiv revizuirea în mod unilateral de către bancă a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului de credit; art. 6.1 și în consecința înghețarea cursului de schimb valutar CHF pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de 2,3746 RON/CHF valabilă la momentul semnării contractului de credit respectiv 31.01.2008, respectiv calcularea și plata ratelor și a tuturor rambursărilor la valoarea 2.3746 RON, curs valabil pentru francul elvețian la data încheierii contractului de credit, pe întreaga perioada de valabilitatea contractului de credit; obligarea băncii la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și de administrare achitat, începând cu rata a 13-a și până la data pronunțării hotărârii, echivalent în RON, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plații efective, precum și dobânda legală ce urmează a fi achitată de la data plății de către reclamanți a acestor comisioane și până la data restituirii; obligarea băncii la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate de către bancă, rezultate din diferența de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil la data semnării contractului de credit; obligarea băncii să emită un nou grafic de rambursarea creditului care să prevadă restituirea în RON a creditului, cu conversia creditului din CHF în RON la cursul CHF/LEU de la data semnării contractului; obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7278 din 17 noiembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus.

Prin decizia civilă nr. 1683A din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins apelul declarat de apelanții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 7278 din data de 17.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. S.A. și D. prin mandatar E. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B..

Recurenții-reclamanți se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, rejudecând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenții susțin, în esență, că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Arată că referitor la clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea sunt lipsite de claritate și necesită cunoștințe de specialitate pentru a le înțelege, încadrându-se, astfel, în cerințele art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Consideră că instanța de apel a aplicat greșit legea când a apreciat că este inaplicabilă teoria impreviziunii și când a concluzionat că instanța nu se poate substitui voinței părților. Astfel, instanța a tratat problema dedusă judecății din perspectiva prevederilor de drept comun, însă în cauză este vorba de o cerere de constatare a caracterului abuziv a unor clauze dintr-un contract de credit, contract care, deși trebuie să respecte condițiile de validitate ale oricărui contract, din punct de vedere al caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în el, trebuie analizat, cu precădere din perspectiva Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13/CEE, a jurispudenței CJUE și a jurispriudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.

Intimatele-pârâte C. S.A. și D. prin mandatar E. S.A. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului solicitând, în principal, anularea recursului conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost de respingere a recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 iunie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

La termenul din data de 26 septembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, soluționarea acestei excepții făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Cu referire la motivul de inadmisibilitate, Înalta Curte reține că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speță, se reține că, în temeiul contractului de credit nr. x din 31.01.2008 încheiat cu pârâta C. S.A. prin mandatarul său C. S.A., reclamanții au contractat un împrumut în valoare de 201.600 CHF, pe o durată de 180 luni.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv a unor clauze din contractul de credit, după cum urmează:

- art. 4.4, art. 5.1 lit. b) și c) și respectiv art. 5.2 din contractul de credit prin care banca pârâtă a stabilit în sarcina reclamanților plata comisionului de acordare în cuantum de 4032 CHF și a comisionului de administrare lunară a creditului în procent de 0,15% calculat la valoarea creditului în cuantum de 23.646,6 CHF începând cu scadenta a 13-a și respectiv revizuirea în mod unilateral de către bancă a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării contractului de credit;

- art. 6.1 și în consecința înghețarea cursului de schimb valutar CHF pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de 2,3746 RON/CHF valabilă la momentul semnării contractului de credit respectiv 31.01.2008, respectiv calcularea și plata ratelor și a tuturor rambursărilor la valoarea 2.3746 RON, curs valabil pentru francul elvețian la data încheierii contractului de credit, pe întreaga perioada de valabilitatea contractului de credit;

- obligarea băncii la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și de administrare achitat, începând cu rata a 13-a și până la data pronunțării hotărârii, echivalent în RON, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plații efective, precum și dobânda legală ce urmează a fi achitată de la data plății de către reclamanți a acestor comisioane și până la data restituirii;

- obligarea băncii la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate de către bancă, rezultate din diferența de curs valutar dintre cursul valabil la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil la data semnării contractului de credit;

- obligarea băncii să emită un nou grafic de rambursarea creditului care să prevadă restituirea în RON a creditului, cu conversia creditului din CHF în RON la cursul CHF/LEU de la data semnării contractului.

Raportând datele speței, la dispozițiile legale evocate se constată că este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea totală a pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.

În condițiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x din 31.01.2008, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 201.600 CHF (respectiv 829.664,64 RON-1CHF =4,1154 RON la momentul promovării acțiunii-08.06.2016), anularea unor clauze punctuale nu poate depăși această sumă.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de F. în Dosarul nr. x/2014 și de G. și H. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar excepția a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost invocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportorul opinează că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 8 iunie 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanșării procesului.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1683A din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.