ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2549/2018

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Deliberând în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., prin care au solicitat:

- 1. Să se constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.7, art. 3.14 și art. 4 din Contractul de credit nr. x din 31.03.2008 și restituirea comisionului de rambursare anticipată;

- obligarea pârâtei la calcularea și încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, 31.03.2008;

- restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, și anume restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare și rată de dobândă excedentară percepută de către bancă ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale;

- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior promovării acțiunii, reclamanții au depus la data de 09.02.2015 o cerere precizatoare prin care au solicitat și sumele achitate cu titlu de comision de procesare, în cuantum de 1270,27 CHF sau echivalentul în RON în cuantum de 6.224.32 RON.

Suma achitată cu titlu de comision de rambursare anticipată, pe capătul 1 de cerere este în cuantum de 1.732.19 CHF sau 8.487.74 RON, iar valoarea dobânzii excedentare este în cuantum de 9.000 CHF (44.100 RON).

Prin sentința civilă nr. 8494/07.05.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 07.07.2015.

Prin sentința civilă nr. 3906/23.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței, tribunalul a reținut, în esență, că prevederile contractuale contestate de reclamanți nu au caracter abuziv și nu sunt lovite de nulitate absolută, întrucât din examinarea acestora nu a rezultat îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000, pentru constatarea unei clauze abuzive.

Având în vedere caracterul neîntemeiat al cererilor analizate, tribunalul a reținut că și cererile accesorii privind restituirea prestațiilor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată au caracter neîntemeiat, a căror examinare s-a făcut în fapt și în drept raportat la dispozițiile legale incidente în materie și a jurisprudenței relevante a Curții Europene de Justiție.

Împotriva sentinței tribunalului, reclamanții au declarat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamanții au criticat soluția primei instanțe cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă, comisionul de procesare și comisionul de administrare, precum și clauza de risc valutar.

Prin decizia civilă nr. 1133 din 22.06.2017, Curtea de Apel București, secția a V -a civilă a admis apelul formulat de apelanții reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 3906/23.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. și în consecință:

A schimbat sentința apelată, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

A constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 3.7 din contractul de credit nr. x/31.03.2008, numai în ceea ce privește sintagma " în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii".

A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele percepute în plus cu titlu de dobândă peste procentul de 5,5%/an începând cu data majorării dobânzii și până la data de 20.10.2010.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1240 RON cheltuieli de judecată.

S-a reținut în esență că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 3 din Directiva 93/13/CEE pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.1 din contractul de credit, astfel că în mod corect prima instanță a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulității absolute acestei clauze contractuale, înghețarea cursului valutar și denominarea.

Curtea a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea caracterului abuziv și nulității clauzei referitoare la comisionul de administrare prevăzut la art. 3.14 din contractul de credit nr. x din 31.03.2008.

În ceea ce privește comisionul de procesare, s-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate, prima instanță reținând în mod corect că nu a fost învestită cu analizarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.12 care reglementează acest comision.

Curtea a considerat ca fiind întemeiat motivul de apel referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.7 din contractul de credit, care privește dobânda.

Contrar reținerilor primei instanțe, această clauză are un caracter abuziv sub aspectul sintagmei " în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii" prin analiza dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit (31.03.2008), fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de acest text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la negociere, Curtea a apreciat că sunt întemeiate susținerile apelanților că, în fapt, clauzele contractului supuse analizei nu au fost negociate.

S-a constatat că intimata pârâtă nu a dovedit motivele concrete care ar putea determina banca să revizuiască dobânda, nefiind prevăzute clar criteriile în funcție de care va opera modificarea, indicii bancari care ar fi intrat în componența formulei de calcul, astfel încât atât consumatorul, cât și instanța de judecată, să aprecieze în ce măsură se justifică o eventuală majorare a ratei dobânzii.

În concluzie, Curtea a apreciat caracterul fondat al criticilor apelanților reclamanți referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modalitatea de variație a dobânzii, " în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii", motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 3.7 din contractul de credit nr. x/31.03.2008, numai în ceea ce privește sintagma " în funcție de evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii".

De asemenea s-a constatat fondată și critica referitoare la obligarea intimatei pârâte la restituirea către apelanții reclamanți a sumelor plătite în baza clauzei declarate nule, situație în care a dispus restituirea acestor sume.

În concluzie, s-a constatat că, nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 3 din Directiva 93/13/CEE pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.1 din contractul de credit, astfel că în mod corect prima instanță a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulității absolute acestei clauze contractuale, înghețarea cursului valutar și denominarea.

Or, prin modul de formulare a acestui capăt de cerere, apelanții nu tind spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în defavoarea intimatei - pârâte, deși nicio dispoziție legală sau clauză contractuală nu îl legitimează în acest sens.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins capetele de cerere referitoare la clauza de risc valutar, înghețarea cursului valutar și denominare.

Împotriva deciziei civile nr. 1133 din 22.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V -a civilă, reclamanții au declarat recurs.

În drept, recurenții invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000 și O.G. nr. 21/1992.

În ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a normelor de drept material privind comisionul de procesare și administrare, referitor la clauza vizând dobânda, referitor la clauza de risc valutar, denominarea și înghețarea cursului valutar.

Cu privire la criticile recurenților privind dobânda:

Recurenții susțin că această clauză a fost interpretată greșit în raport de normele de drept material, în sensul că banca a procedat la majorarea unilaterală a marjei ce trebuia să fie fixă pe toată perioada contractuală. Astfel, banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, fără precizarea unor criterii clare, a unor indicii de referință bine precizați în contract, fapt ce contravine normelor legale în materie.

Practic, prin introducerea acestei clauze abuzive, consumatorul a fost obligat, în concret, ca după încheierea contractului să accepte o dobândă impusă de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere cu privire la rata dobânzii și, în fiecare an, au fost obligați să plătească dobânda majorată, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturilor și obligațiile părților, în condițiile în care dobânda plătită de consumator reprezintă o obligație contractuală asumată de acesta s-a majorat într-un cuantum esențial.

Ca urmare, a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale, se impune revenirea la marja fixă rezultată din interpretarea contractului inițial, în scopul respectării prevederilor art. 9 indice 3 lit. g) pct. 1 in O.G. nr. 21/1992 coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, care consacră formula de calcul a dobânzii, ca fiind compusă din indicele de referință aferent monedei creditului, la care se adaugă marja fixă stabilită și percepută la momentul încheierii contractului.

Ca atare, pârâta va fi obligată să recalculeze nivelul dobânzii curente conform formulei marja fixă a băncii + indicele de referință LIBOR.

Contrar susținerilor pârâtei, modificarea clauzei referitoare la dobânda curentă în sensul respectării prevederilor legale, nu reprezintă o ingerință neprmisă în convenția părților, ci este unica modalitate de a asigura continuarea raporturilor contractuale dintre părți.

Libertatea contractuală nu poate fi concepută și exercitată decât în limitele prevăzute de legislația în domeniul protecției consumatorului, legislație edictată în scopul de a restabili echilibrul contractual dintre părți aflate pe poziții inegale, așadar nu se încalcă principiul libertății contractuale.

Criticile recurentei referitoare la comisionul de procesare și administrare:

Recurenții arată că, prin clauzele contractuale din convenția de credit s-a instituit în sarcina reclamanților obligația de a plăti un "comision de procesare/administrare, clauze care sunt abuzive prin prisma alin. (1), lit. g) din Anexa Legii nr. 193/2000, a căror interpretare dă posibilitate numai în favoarea băncii.

În susținerea acestor critici, recurenții mai arată că, această clauză este abuzivă, întrucât perceperea comisioanelor nu este justificată în mod clar și echivoc în cadrul contractului, nu se menționează care sunt serviciile oferite de bancă pentru aceste comisioane și nu numai dar, este calculat raportat la cuantumul creditului și nu la volumul de muncă, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului.

Conchid sub acest aspect recurenții, că perceperea unui comision doar pentru acordarea creditului într-un cuantum foarte ridicat reprezintă un cost nejustificat, fără o contraprestație obiectivă din partea băncii.

Criticile recurenților cu privire la clauza de risc valutar, denominarea și înghețarea cursului valutar.

În ceea ce privește critica recurenților privind clauza de risc valutar, susțin în esență, că instanța de apel în mod greșit a apreciat că riscul deprecierii monedei de împrumut era un fapt cunoscut de reclamanți la data încheierii contractului sau cel puțin trebuia cunoscut, în condițiile în care aceștia nu sunt un expert financiar și nu puteau prezice creșterea cursului valutar la o valoare atât de disproporționată față de cursul de la data încheierii contractului, consumatorul nefiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderiii obligațiilor lor.

Recurenții reproșează instanței anterioare și faptul că, în mod greșit a stabilit că ar exista o omisiune a băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF -ului, întrucât acesta este un fenomen previzibil pentru experții financiari dat fiind că CHF este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un moment istoric.

Așadar, există lipsa informării privind această creștere a valorii față de moneda națională, inevitabilă, constituind o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul european și național, deoarece este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiile asumate.

În argumentarea acestei clauze, recurenții se raportează la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, pe care le expune punctual în demonstrarea caracterului abuziv al evocatei clauze.

Referitor la stabilizarea - înghețarea - cursului de schimb CHF - leu - la momentul semnării contractului și determinarea în moneda națională, recurenții învederează că o soluționare favorabilă a cererii de chemare în judecată nu ar încălca principiul autonomiei de voință a părților, având în vedere prevederile art. 970 C. civ., conform cărora părțile trebuie să acționeze cu bună - credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

În opinia recurenților, s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul încheierii contractului, ceea ce impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea în vigoare a Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general reprezentând o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practică.

În susținerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar și denominarea plății, recurenții arată că părțile s-au obligat în condițiile economice existente la data încheierii contractului când CHF avea o valoare moderată față de moneda națională așa încât, ca urmare a schimbării condițiilor economice a fost imprevizibilă, reclamanții neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar - bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților, întrucât hiper - valorizarea CHF -ului deturnează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat în executarea acestuia în contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a părților.

De asemenea, recurenții supun atenției instanței, dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației de către reclamanți.

Referitor la denominarea în moneda națională a plăților, instanța de apel nu a argumentat o atare soluție și nu a dat eficacitate principiului prevăzut în regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională.

În acest sens, recurenții invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea de la 21 martie 2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Decizia civilă nr. 1133 din 22.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V -a civilă, ce formează obiectul prezentului recurs, nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, având în vedere următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., prin care au solicitat:

- să se constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.7, art. 3.14 și art. 4 din Contractul de credit nr. x din 31.03.2008 și restituirea comisionului de rambursare anticipată;

- obligarea pârâtei la calcularea și încasarea ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului, 31.03.2008;

- restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, și anume restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare și rată de dobândă excedentară percepută de către bancă ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale;

- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior promovării acțiunii, reclamanții au depus la data de 09.02.2015 o cerere precizatoare prin care au solicitat și sumele achitate cu titlu de comision de procesare, în cuantum de 1270,27 CHF sau echivalentul în RON în sumă de 6.224.32 RON.

Suma achitată cu titlu de comision de rambursare anticipată, pe capătul 1 de cerere este în cuantum de 1.732.19 CHF sau 8.487.74 RON, iar valoarea dobânzii excedentare este în cuantum de 9.000 CHF (44.100 RON).

În plus, trebuie menționat și faptul că sumele precizate de reclamanți ca formând obiectul cauzei dedus judecății sunt: 6.224.32 RON + 8.487.74 RON + 44.100 RON = 58.812,06 RON.

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 22.06.2017, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României și cum valoarea pretențiilor contestate nu depășește pragul de 100.000 RON, rezultă că recursul nu este admisibil în principiu, fiind incidente dispozițiile art. XVIII alin. (1) și alin. (29 din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1009 din 15.12.2016, la art. I alin. (1) a fost prorogat, printre alte termene și termenul prevăzut la art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, respectiv până la data de 1 ianuarie 2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1133 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.