ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2629/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 octombrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA - sediul central București, Sucursala B. Târgu Jiu și C. și a solicitat:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate la art. 4.7, 4.11 lit. b) din Contractul ipotecar/bancar din 18 iulie 2007 și art. 5.5. din graficul de rambursare, ce se referă la comisionul de administrare lunară în cuantum total de 3.864,86 CHF și comisionul de acordare raportat la valoarea soldului în cuantum de 533,25 CHF înserat la art. 4.11 lit. a) din contract; să se constate caracterul abuziv al acestor cauze; să se dispună eliminarea din convenție a acestor prevederi contractuale și să dispună restituirea sumelor în cuantum de 9.197,36 CHF actualizate, cu indicele de inflație anuală, de la data depunerii acțiunii și până la data restituirii efective;

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate în contractul de credit la art. 4.1, 4.2,4.3, 4.4.,4.5,4.6, cu privire la calculul ratei dobânzii; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze; eliminarea acestora din contract și restituirea sumei de 21.863,95 CHF actualizată cu indicele de inflație, de la data depunerii acțiunii până la data plății efective;

- să se constate, în baza nominalismului monetar, caracterul abuziv al clauzelor contractuale înserate la art. 5.1 din contractul de credit privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, respectiv calcularea și plățile lunare de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian din data încheierii contractelor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant, actualizată cu indicele de inflație anuală de la data depunerii acțiunii până la data plății efective .

Prin Sentința nr. 9777 din 15 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SA a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul A.. A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 110/2018 din 7 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței primei instanțe.

A fost schimbată sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.11 lit. a), referitor la comisionul de acordare, 4.1, 4.2 și art. 4.3 în teza referitoare la indicele de referință al băncii și art. 5.5 în teza referitoare la riscul valutar.

S-a dispus restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare, actualizată la data plății, precum și restituirea sumelor încasate în plus, ca urmare a aplicării dobânzii variabile în modalitatea constatată abuzivă în contract, actualizate cu coeficientul de inflație.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite în moneda creditului, la cursul de la data încheierii contractului.

S-a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, actualizate cu rata inflației.

S-a respins cererea privind denominarea creditului și constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. la art. 4.4, 4.5, 4.6, 4.7, 4.11 lit. b), 5.1.

S-au menținut restul dispozițiilor instanței și au fost obligate intimatele pârâte la 2000 RON cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă, onorariu avocat fond și apel.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin adresa din 13 aprilie 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din sentința nr. 99/2016 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reținându-se că pretențiile reclamantului se ridică la suma de 126.549,989 RON, echivalent 31.061,31 CHF.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursurilor, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva Deciziei nr. 110/2018 din 7 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM