ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2016

Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata: - sumei de 2.809.827 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de dezinsecție - combatere a gripei aviare efectuate în perioada mai - iunie 2006 în județul Vrancea; - sumei de 578.543,37 RON, reprezentând reactualizarea sumei datorate în raport cu indicele prețurilor de consum, calculat pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2010; - dobânzii legale, calculate asupra sumei de 2.809.827 RON, pentru intervalul noiembrie 2007 și până la plata efectivă a acesteia; - cheltuielilor de judecată.

Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual 2.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5906 din 19.10.2012, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. 2.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3597 din 02 octombrie 2014, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: - pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România are legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât, în calitate de debitor cedat, este ținută de obligația de plată a creanței cedate de către cedenta S.C. "B." S.R.L.; - nu a intervenit nicio cauză de stingere a creanței, iar aceasta este certă, lichidă și exigibilă; - pentru reactualizarea cuantumului creanței cesionate și a dobânzii legale este necesară efectuarea unei expertize contabile, probă ce nu poate fi administrată în recurs.

Soluția pronunțată de prima instanță în fond după casare 3.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3141 din 24.11.2015, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată, și a obligat pârâta la plata către aceasta a sumelor de 3.796.076 RON, reprezentând debit actualizat, și de 1.304.260 RON, reprezentând dobânzi, pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015. În motivarea sentinței, instanța a precizat următoarele: Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, valoarea actualizată a creanței de 2.809.827 RON, stabilită prin decizia de casare, este de 3.796.076 RON, ținând seama de indicele prețurilor de consum pe perioada 06.11.2007 - 10.02.2015. Pentru același interval de timp, dobânda aferentă debitului principal este de 1.304.260 RON. Reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la 3.796.076 RON - debit principal - și 1.900.059 RON - dobândă legală penalizatoare. În raport de considerentele deciziei de casare, acțiunea va fi admisă, în parte, astfel cum a fost modificată, iar pârâta va fi obligată la plata sumei de 3.796.076 RON, cu titlu de debit principal. O.G. nr. 13/2011 - indicat de reclamantă ca temei legal pentru acordarea dobânzii legale penalizatoare - nu este aplicabilă în cauză, deoarece este ulterioară contractului în baza căruia este solicitat debitul principal. Ca atare, pârâta va fi obligată la plata sumei de 1.304.260 RON, cu titlu de dobândă. 3.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 675 din 01 martie 2016, a admis cererea reclamantei S.C. "A." S.R.L., a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul că a obligat pârâta la 85.862,05 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Recursurile declarate în cauză 4.1. Reclamanta a solicitat modificarea sentinței nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul obligării debitoarei CNADNR la plata penalităților în sumă de 1.900.059,01 RON. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Creanța pe care o are împotriva debitoarei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale este purtătoare de dobânzi, întrucât rezultă dintr-o obligație comercială; în raport de împrejurarea că părțile nu au stabilit prin convenție un cuantum al dobânzii, pentru perioada 29.08.2011 - 04.04.2013, se va aplica dobânda legală, conform prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 2 din O.G. nr. 13/2011. Din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 3, 4, art. 2 și art. 3 alin. (3) din actul normativ anterior arătat, rezultă că intimata-debitoare trebuie să plătească o dobândă legală penalizatoare, deoarece obligația de plată a dobânzii este una legală, iar nu contractuală. Prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a fost calculată în mod corect dobânda legală penalizatoare pentru intervalul de timp mai sus arătat, având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, adică dobânda de referință a BNR plus 4 puncte procentuale. Începând cu data de 05.04.2013 și până la zi, în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 72/2013. 4.2. Prin memoriul de recurs aflat la filele 8-34 dosar, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a solicitat, în principal, modificarea în tot a sentinței nr. 3141 din 24 noiembrie 2015 și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă, neîntemeiată și nefondată. În subsidiar, partea a solicitat casarea hotărârii judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru cercetarea sa sub toate aspectele. De asemenea, recurenta a arătat că contestă și încheierea de ședință din data de 12.05.2015 prin care instanța i-a respins cererea de probatorii. 4.2.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată de instanță, fapt ce constituie încălcarea cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În concret, recurenta a susținut că prima instanță nu a analizat argumentele pe care le-a prezentat în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, precum și apărările făcute pe fondul cauzei. 4.2.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate: Dreptul la acțiune al reclamantei împotriva CNADNR s-a născut la data de 06.11.2007, când reclamanta a comunicat că a avut loc cesiunea de creanță, și s-a stins la data de 08.01.2008. Reclamanta a introdus acțiunea în contencios administrativ la Tribunalul București la data de 19.04.2010, cu depășirea termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. CNADNR a avut doar calitatea de terț care, în situație de necesitate, trebuia să instituie bariere artificiale pentru dezinfecție în anumite puncte limită de județ. Prin urmare, Compania nu poate fi obligată să suporte din fondurile proprii efectele unei acțiuni guvernamentale În atare situație, prezenta acțiune este inadmisibilă, iar prima instanță nu a ținut seama de faptul că Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, prevede în mod clar faptul că finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar se asigură doar din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. 4.3. Prin memoriul de recurs aflat la filele 148-150 dosar, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a solicitat modificarea sentinței nr. 675 din 01.03.2016 și respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinței nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, întrucât aceasta a fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile de la pronunțare, instituit de art. 2812 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 5.1. Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor promovate de recurenta-pârâtă, ca nefondate, pentru argumentele prezentate la filele 167-171 dosar. 5.2. Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părții adverse, pentru motivele arătate la filele 171-179 dosar. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând încheierea de ședință din data de 12.05.2015, precum și sentințele atacate, prin prisma criticilor formulate de părți, a apărărilor expuse în întâmpinări, dar și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la plata sumelor de 3.796.076 RON - debit principal - și 1.900.059 RON - dobândă legală penalizatoare. Prin sentința nr. 3141 din 24.11.2015, instanța de fond a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale să plătească reclamantei S.C. "A." S.R.L. sumele de 3.796.076 RON, reprezentând debit actualizat, și de 1.304.260 RON, reprezentând dobânzi, pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015, pentru argumentele prezentate la pct. 3.1 din prezenta decizie. Prin sentința nr. 675 din 01 martie 2016, prima instanță a admis cererea reclamantei S.C. "A." S.R.L., a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 3141 din 24 noiembrie 2015, în sensul că a obligat pârâta la 85.862,05 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Înalta Curte nu poate împărtăși soluția judecătorului fondului pentru că nu este corespunzător motivată, ceea ce conduce la necercetarea cauzei sub toate aspectele și la incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. În același timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României). Cu alte cuvinte, art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, examinând considerentele sentinței nr. 3141 din 24.11.2015, instanța de control judiciar apreciază că, într-adevăr, acestea nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În concret, judecătorul fondului nu a analizat admisibilitatea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă și reiterată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.11.2015. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În raport de motivul de recurs anterior prezentat, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de părți în cadrul motivelor de recurs încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.