ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4102/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

I. Primul ciclu procesual

I.1. Prin acțiunea principală formulată și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI comercială, la data de 19.04.2010, sub nr. de dosar nr. x/2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 2.809.827 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de dezinsecție-combatere a gripei aviare în perioada mai-iunie 2006 în județul Vrancea;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 578.543,37 RON reprezentând reactualizarea sumei datorate în raport cu indicele prețurilor de consum calculat pe intervalul noiembrie 2007-martie 2010;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 2.809.827 RON, pe intervalul noiembrie 2007 și până la plata efectivă a sumei datorate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat, în esență, că în primăvara anului 2006, ca urmare a pericolului de răspândire a gripei aviare pe teritoriul României, au fost luate măsuri de combatere a acestui virus și în consecință, pârâta a contractat cu prestatorii de servicii, specializați în domeniu, servicii de dezinsecție ce urmau a fi executate pe anumite drumuri naționale din țară. Întrucât urgența acestor intervenții sanitar-veterinare nu a permis achiziționarea serviciilor de dezinsecție prin procedurile instituite de O.U.G. 60/2001, privind achizițiile publice, deoarece procedurile erau de durată iar sursele de finanțare nu au fost prevăzute anterior în buget, s-a recurs la contractarea directă, prin selecție de oferte, urmând ca plata acestora să se facă ulterior, după aprobarea sumelor de către Guvern.

În acest scop, pârâta CNADNR S.A. a contractat prestarea serviciilor de dezinsecție pe drumurile naționale din județul Vrancea cu S.C. B. S.R.L., care la rândul său a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 2/19.05.2006 cu reclamanta, având ca scop prestarea efectivă a acestor servicii de dezinsecție.

Contractul de asociere în participațiune nr. 2/19.05.2006 încheiat de reclamantă cu prestatorul general a fost adus la cunoștința pârâtei CNADNR și, ca urmare a declanșării operațiunilor de dezinsecție, prin Adresa nr. xA/9.06.2006 emisă de către pârâtă către S.C. B. S.R.L. și către reclamantă, s-a procedat la instalarea punctelor de dezinsecție stabilite după cum rezultă din procesul-verbal înregistrat sub nr. x/13.06.2006 la CNADNR secția Drumuri Naționale Focșani, precum și din procesele-verbale de deschidere a fiecărui punct de lucru în parte, semnate de către reprezentantul desemnat de către pârâtă. Activitatea de dezinsecție s-a desfășurat 24 de ore din 24, pe intervalul 12.06-22.06, când a fost declarată stingerea focarelor de infecție de către Autoritatea Sanitar Veterinară și punctele de lucru au fost închise prin procese-verbale semnate de către prestator și beneficiar.

A mai arătat reclamanta că, pe baza acestor evidențe și potrivit tarifelor convenite pentru fiecare tip de vehicul sau autovehicul dezinfectat, s-a stabilit suma totală de plată de 6.710.433 RON, inclusiv TVA și s-a emis de către prestatorul general S.C. B. S.R.L. factura nr. x/26.04.2007, înregistrată la pârâta CNADNR sub nr. 92/15256 din 18.05.2007.

Întrucât au apărut divergențe între pârâtă și prestatorii de servicii, ca urmare a practicării unor tarife diferențiate pentru aceeași categorie de autovehicule, s-a stabilit prin Minuta nr. 1 încheiată la data de 31.10.2007, ca toți prestatorii de servicii să aplice același tarif, respectiv cel mai mic oferit și în acest sens suma de 6.710.433 facturată de către S.C. B. S.R.L. a fost diminuată prin aplicarea unui discount de 422.274 RON, pentru care s-a emis factura storno 4029651/31.10.2007, astfel că suma datorată a fost stabilită a fi de 6.288.158 RON.

S-a mai arătat de către reclamantă că, la data de 05.11.2007, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță între contractantul - creditor cedent S.C. B. S.R.L. și prestatorul efectiv S.C. A. S.R.L. în calitate de cesionar, reclamanta din dosar, prin care s-a cesionat creanța datorată de debitoarea CNADNR în sumă de 2.809.827 RON.

Această cesiune de creanță a fost notificată debitorului cedat CNADNR, potrivit art. 1393 C. civ. prin Notificarea înregistrată la acesta sub nr. 92/39663 din 6.11.2007 și detalierea tuturor cesiunilor de creanță s-a făcut prin înștiințarea înregistrată sub nr. 92/39827 din 7.11.2007, fiind practic confirmată și avizată anterior prin Minuta nr. 1/31.10.2007.

A conchis reclamanta în sensul că de la data 6.11.2007, debitoarea cedată, pârâta CNADNR S.A., îi datorează suma de 2.809.827 RON, împreună cu accesoriile, potrivit art. 1396 C. civ., astfel că este îndreptățită să pretindă de la debitoare și reactualizarea creanței, în sumă de 578.543,37 RON, ca urmare a faptului că inflația a devalorizat creanța sa, după cum rezultă din Buletinul nr. 248 din 12 martie 2010 emis de către Institutul Național de Statistică, dar și dobânda legală calculată asupra creanței de la momentul cesionării, 06.11.2007 până la achitarea integrală a sumei datorate.

În drept, reclamanta a indicat art. 43 C. com., art. 720<SUP>1</SUP> vechiul C. proc. civ.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza contabilă pentru calculul dobânzii și a sumei reactualizate. A atașat acțiunii sale înscrisuri la filele 5-58 dosar TB, secția a VI a comercială.

I.2. Pârâta CNADNR S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: excepția necompetenței materiale a secției comerciale a Tribunalului București, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția tardivității depunerii plângerii prealabile, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat; pe fondul acțiunii, a solicitat respingerea acesteia pentru argumentul esențial privind lipsa caracterelor cert, lichid și exigibil în privința creanței pretinsă de reclamantă, dar și pentru motivul că acel contract de cesiune nu-i conferă reclamantei nici un drept față de CNADNR fiind încheiat cu S.C. B. S.R.L., iar între reclamantă și CNADNR nu a existat nici un contract, înțelegere scrisă.

În drept, pârâta a indicat prevederile O.U.G. nr. 60/2001, O.U.G. nr. 34/2006, Legea nr. 554/2004.

I.3. Prin sentința comercială nr. 11702/29.11.2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a CAF cauza a fost înregistrată la data de 13.01.2011 sub același număr de dosar, cu prim termen fixat la data de 17.06.2011.

I.4. Prin încheierea din data de 23.09.2011, a fost suspendată judecata cauzei, conform art. 244 pct. 2 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2001 aflat pe rolul Tribunalului București.

Prin Decizia nr. 520 din 2.02.2012 pronunțată de ICCJ-SCAF în dosar nr. x/2010, a fost admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 23.09.2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată Încheierea recurată și trimisă cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București.

I.5. Prin încheierea de ședință din data de 28.09.2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, deliberând asupra excepțiilor invocate de pârâtă și având în vedere contractul de asociere în participațiune, cesiunea, Minuta dintre părți din data de 31.10.2007, văzând temeiul juridic al acțiunii precum și faptul că nu există autoritate de lucru judecat, în condițiile unei sentințe pronunțate pe temeiul O.U.G. nr. 119/2007, a respins excepțiile invocate ca nefondate și a acordat termen de judecată la 12.10.2012.

I.6. Prin sentința civilă nr. 5906 din 19.10.2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios adminstrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că în primăvara anului 2006, ca urmare a pericolului de răspândire a gripei aviare pe teritoriul României, au fost luate măsuri de combatere a acestui virus. În acest scop, CNADNR S.A. a contractat prestarea serviciilor de dezinsecție pe drumurile naționale din județul Vrancea cu S.C. B. S.R.L. care, la rândul său, a încheiat o asociere în participațiune cu reclamanta având ca scop prestarea efectivă a acestor servicii de dezinsecție.

Contractul de asociere în participațiune nr. 2 din 19 mai 2006 a fost adus la cunoștința pârâtei și ca urmare a declanșării operațiunilor de dezinsecție, prin Adresa nr. xA din 9.06.2006 emisă de către pârâtă către S.C. B. S.R.L. și către reclamantă, s-a procedat la instalarea punctelor de dezinsecție stabilite după cum rezultă din procesul-verbal înregistrat sub nr. x din 13.06.2006 la CNADNR, secția Drumuri Naționale Focșani, precum și din procesele-verbale de deschidere a fiecărui punct de lucru în parte, semnate de către reprezentantul desemnat de către pârâtă.

Cu privire la Minuta nr. 1 din 31.10.2007, Curtea a constatat în primul rând că aceasta nu poate avea valoare de contract, dacă nu este semnată de Directorul General al CNADNR. S.A., conform art. 20 alin. (1) lit. e) din Statutul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A (Anexa 1 a O.U.G. nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România"), iar din actele dosarului nu a rezultat ca Directorul General de la acea dată a semnat sau delegat alte persoane pentru semnarea respectivei minute.

În al doilea rând, a constatat judecătorul fondului, dacă se rezolvă acest incident de reprezentare, Minuta in cauză prevede că "plata sumelor ce se vor dovedi a fi datorate se va face în conturile cesionarilor", or aceste sume nu au fost dovedite în cuantum.

Cu privire la creanță, Curtea a constatat că petenta își întemeiaza pretențiile pe cesiunea de creanță din data de 05.11.2007, aceasta fiind notificata CNADNR în condițiile legale de la acea dată. Însă, cesiunea de creanță prevăzuta de art. 1392-1397 C. civ. prevede că trebuie să existe un preț, iar cesiunea dintre S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. nu menționeaza un preț al creanței cedate. O vânzare fără preț este nulă ("sine pretio nula est venditio"), spre deosebire de alte cesiuni de creanță realizate de S.C. B. S.R.L., spre exemplu cele efectuate pentru sume parțiale către cabinetele de avocatură C. ori D., care menționeaza un preț.

Pe de alta parte, toate cesiunile parțiale de creanță, inclusiv cea la care se raportează petentul, se bazează pe suma totală facturată de S.C. B. S.R.L. către CNADNR, conform facturii fiscale nr. x din 26 aprilie 2007, căreia i s-a aplicat un discount de 422.274 RON, care, așa cum arată petenta, s-a convenit prin minuta nr. 1 din 31.10.2007.

S-a observat data emiterii facturii, respectiv 26.04.2007 și data introducerii cererii la instanță (secția comercială), respectiv 20.04.2010, deci în cadrul termenului de prescripție.

Curtea a apreciat ca intimata are calitate procesuală pasivă, întrucât, cel puțin din punct de vedere formal, este debitor cedat prin cesiunea de creanță.

Autoritatea de lucru judecat nu există, deoarece procedura realizată in baza O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști este o procedură sumară, urgentă, care nu implică o analiză definitivă a raporturilor juridice de fond dintre părți, condiție sine qua non pentru a examina această exceptie.

Cu privire la creanța-sursă menționată în factura fiscala nr. x din 26.04.2007, Curtea a apreciat că aceasta factura emisă între doi comercianți (la data respectiva intimata CNADNR devenise societate pe acțiuni, conform O.U.G. nr. 84/2003) nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 46 C. com. în vigoare la data emiterii facturii: "obligațiile se probează cu facturi acceptate".

Chiar și o răspundere contractuală administrativă (răspundere extraordinară) a autorității CNADNR trebuie raportată la condițiile dreptului comun impuse de C. civ., codul comercial, dacă nu există dispoziții speciale în privința sa, a considerat prima instanță, iar această factură nu a fost acceptată de persoane cu drept de reprezentare în acest sens din cadrul CNADNR, nu este ștampilată de CNADNR și nu este înregistrată ca acceptată în contabilitatea CNADNR pentru a discuta eventual o acceptare implicită.

Deși in speță procesele-verbale și adresele atestă realizarea unor operațiuni de dezinsecție prin filtrare (autovehiculele treceau printr-o zonă udată cu lichide ce dezinfectau pneurile), Curtea a apreciat că nu i s-au oferit elemente factuale cu privire la acceptarea facturii emise, integral sau parțial, direct ori implicit.

Prin urmare, pe baza probelor administrate, raportat la motivele invocate în prealabil, Curtea a constatat că nu se poate stabili o răspundere contractuală administrativă în sarcina intimatei.

I.7. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 3597 din 02.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios adminstrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei și a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

I.8. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut în esență că pârâta C.N.A.D.N.R. - S.A., care, în calitate de debitor cedat, are calitate procesuală pasivă în litigiu, este ținută de obligația de plată a creanței cedate, întrucât în primul rând s-a făcut dovada de către cedenta S.C. B. S.R.L. că la momentul cesiunii creanța cedată exista în mod valabil, că titularul acesteia era cedenta și că nu a intervenit nicio cauză de stingere a acesteia, iar în al doilea rând creanța cesionată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin contractul de cesiune de creanță din data de 5 noiembrie 2007 încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., este certă, lichidă și exigibilă.

Înalta Curte a mai constatat, prin raportare la capetele de cerere din acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. - S.A. la plata sumei de 578.543,37 RON reprezentând reactualizarea creanței cesionate în sumă de 2.809.827 RON în raport de indicele prețurilor de consum calculat pe intervalul noiembrie 2007 - martie 2010, precum și obligarea aceleiași pârâte la plata dobânzii legale calculată asupra sumei de 2.809.827 RON începând cu data de 6 noiembrie 2007 și până la plata efectivă a sumei datorate, că nu se poate proceda, în recurs, la modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii, astfel cum a fost formulată, fiind necesară administrarea, de către instanța de fond, a probei cu expertiza contabilă, prin care să se evalueze, în concret, cuantumul sumelor la care este îndreptățită reclamanta cu titlu de reactualizare creanța pentru perioada noiembrie 2007 - martie 2010, și cu titlu de dobânzi legale pentru intervalul cuprins între 6 noiembrie 2007 și până la pronunțarea hotărârii.

II. Al doilea ciclu procesual

În prima rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios adminstrativ și fiscal, la data de 12.01.2015 sub nr. de dosar nr. x/2010*, cu prim termen acordat la data de 10.02.2015.

II.1. Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2015, după discuții asupra probelor în prezența ambelor părți, pârâta neopunându-se probei cu expertiza solicitată de reclamantă, Curtea a încuviințat administrarea probei cu expertiza contabilă pentru determinarea valorii reactualizate a creanței pretinse și a dobânzilor legale solicitate de la data de 06.11.2007 la zi.

Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosarul cauzei la fila 16 la data de 20.03.2015 și potrivit acestuia valoarea actualizată a creanței pretinsă de reclamantă la suma de 2.809.827 RON, stabilită și prin decizia de casare, a fost determinată la valoarea de 3.796.076 RON. La calculul acestei sume s-a ținut seama de indicele prețurilor de consum pe perioada 06.11.2007 -10.02.2015. În ceea ce privește dobânda legală, potrivit raportului de expertiză aceasta a fost stabilită, pentru același interval, la suma de 1.304.260 RON.

Prin obiecțiunile la raportul de expertiză, reclamanta a susținut că se impune calcularea unei dobânzi penalizatoare așa cum este reglementată de art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

II.2. Prin încheierea de ședință din data de 12.05.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios adminstrativ și fiscal, a încuviințat obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză contabilă și a respins cererea de probatorii formulată de pârâta CNADNR, depusă la dosar la data de 12.05.2015, ora 8,55, prin care solicitase efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă cu obiective noi indicate la pct. 1-5, obiective nepropuse și neavute în vedere la încuviințarea administrării expertizei contabile. Prin încheierea de ședință amintită, Curtea a reținut că cererea pârâtei CNADNR este neîntemeiată în raport de considerentele deciziei de casare, aspectele pe care tinde să le probeze pârâta prin probele suplimentare solicitate sunt aspecte deja tranșate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Soluționând obiecțiunile formulate și încuviințate, prin răspunsul la obiecțiuni depus la fila 65 dosar la data de 30.09.2015, expertul a concluzionat asupra unui cuantum al dobânzilor de 1.900.059 RON, dacă urmează a fi avute în vedere și prevederile O.G. nr. 13/2011.

II.3. În raport de concluziile raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor deduse judecății la suma de 3.796.076 RON debit principal actualizat și 1.900.059 RON dobândă legală penalizatoare.

II.4. Prin sentința civilă nr. 3141 din 24.11.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios adminstrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea modificată a reclamantei și a obligat pârâta CNADNR la plata sumei de 3.796.076 RON debit actualizat plus 1.304.260 RON dobânzi pentru intervalul noiembrie 2007-martie 2015.

II.5. În motivarea sentinței, s-a reținut, în ceea ce privește debitul principal, faptul că instanța de control judiciar a stabilit că suma de 2.809.827 RON este datorată și că această sumă trebuie actualizată ca urmare a inflației motiv pentru care pârâta va fi obligată la plata sumei de 3.796.076 RON, debit actualizat.

În ceea ce privește dobânda legală penalizatoare, se constată, pe de o parte, că la instanța de control judiciar nu a fost solicitată o astfel de dobândă și instanța s-a pronunțat exclusiv cu privire la dobânda legală. De asemenea, se constată că textul de lege invocat de reclamantă, respectiv Ordonanța 13/2011, este ulterior contractului în baza căruia este solicitat debitul principal astfel încât, potrivit principiului tempus regit actum, nu se pot aplica creanțelor rezultate dintr-un astfel de contract sancțiuni reglementate ulterior de legiuitor.

II.6. Prin sentința civilă nr. 675 din 01.03.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII a CAF a admis cererea reclamantei și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 3141 din 24.11.2015, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 85.862,05 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

II.7. Împotriva sentinței civile nr. 3141 din 24.11.2015, au formulat recurs ambele părți, iar pârâta CNADNR a formulat recurs și împotriva sentinței nr. 675 din 01.03.2016 și a încheierii de ședință din data de 12.05.2015.

II.8. Prin decizia nr. 2748 din 21.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios adminstrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei și recursurile pârâtei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

II.9. În motivare, s-a arătat că, examinând considerentele sentinței nr. 3141 din 24.11.2015, instanța de control judiciar apreciază că acestea nu îndeplinesc cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. În concret, judecătorul fondului nu a analizat admisibilitatea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta pârâtă și reiterată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.11.2015. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței în condițiile art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) legea nr. 554/2004.

III. Al treilea ciclu procesual

În a doua rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios adminstrativ și fiscal, la data de 14.03.2017 sub nr. de dosar nr. x/2010**, cu prim termen acordat la data de 18.05.2015.

III.1. Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2017, Curtea a respins cererea pârâtei CNADNR de încuviințare a solicitării de probe formulată prin nota de probatoriu depusă la dosar, în prima rejudecare, la data de 11.05.2015 și atașată la fila 38-42 vol. 2 dosar, respectiv efectuarea unei expertize care să răspundă la toate punctele arătate în nota de probe, iar în cazul respingerii probei cu expertiza, a se pune în vedere reclamantei să depună toate înscrisurile care să lămurească aspectele indicate în nota de probe. Curtea a apreciat că toate probele administrate în cele două cicluri procesuale anterioare, înscrisuri și expertiza contabilă, au rămas câștigate cauzei, date fiind considerentele elor două decizii de casare pronunțate în cauză.

III.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2296 din 13.06.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010**, s-a constatat inadmisibilitatea reiterării de către pârâtă a excepției prescripției în privința acțiunii reclamantei; a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.796.076 RON reprezentând debit principal reactualizat, precum și suma de 1.304.260 RON reprezentând dobânda legală pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 85.862 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

III.3. În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției invocată de pârâtă în cauză, chestiune în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2748 din 21 octombrie 2016, a statuat că judecătorul fondului, din cel de-al doilea ciclu procesual (prima rejudecare), nu a analizat admisibilitatea prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta pârâtă și reiterată în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.11.2015, instanța de fond a reținut că această chestiune litigioasă nu mai poate face obiect de analiză la acest moment procesual, în al doilea ciclu procesual. Prin urmare, Curtea a constatat inadmisibilitatea reiterării de către pârâtă a excepției prescripției în privința acțiunii reclamantei.

Cu titlu prealabil, Curtea a arătat că, prin decizia sus amintită, Înalta Curte a reținut că judecătorul fondului nu a analizat admisibilitatea acestei excepții a prescripției invocată de pârâtă, iar nu faptul că judecătorul fondului nu a soluționat/nu s-a pronunțat asupra excepției în discuție.

Cu alte cuvinte, ceea ce subliniază instanța de fond, tocmai pentru că prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. au a fi respectate și de prezenta Curte, iar ele nu pot fi ignorate nici de părțile cauzei, este faptul că, în prezenta rejudecare a cauzei, Curtea a analizat, cu prioritate, chestiunea admisibilității invocării acestei excepții a prescripției de către pârâta CNADNR, urmând ca doar în ipoteza în care găsea admisibilă reiterarea acestei apărări să și soluționeze efectiv excepția prescripției.

Deși reiterată această chestiune a prescripției doar cu ocazia concluziilor scrise depuse la dosar la data de 09.11.2015, pârâta lipsind la ultimul termen de dezbateri din 03.11.2015, Curtea a reținut că această apărare a fost invocată de pârâta CNADNR prin întâmpinarea depusă în fața Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Ceea ce omite, însă, pârâta CNADNR, reluând această apărare a prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, este faptul că această excepție a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în primul ciclu procesual prin încheierea de ședință din data de 28.09.2012 . Astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, deliberând atunci asupra excepțiilor invocate de pârâtă și având în vedere contractul de asociere în participațiune, cesiunea, Minuta dintre părți din data de 31.10.2007, văzând temeiul juridic al acțiunii, precum și faptul că nu există autoritate de lucru judecat, în condițiile unei sentințe pronunțate pe temeiul O.U.G. nr. 119/2007, a respins excepțiile invocate ca nefondate, inclusiv excepția prescripției, asupra căreia a dat cuvântul și a luat concluzii, și a acordat termen de judecată la 12.10.2012. Or, în atare situație, reiterarea acestei excepții devenea inadmisibilă în al doilea ciclu procesual și, la fel, inadmisibilă și în prezenta rejudecare (al treilea ciclu procesual), căci a intrat în puterea lucrului judecat definitiv.

Astfel, Curtea arată că prima sentință din acest litigiu nr. 5906 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost recurată exclusiv de către reclamantă, acțiunea sa fiind respinsă ca nefondată. În recursul promovat, reclamanta nu a antamat problema excepțiilor soluționate de prima instanță, toate în sensul respingerii, astfel că nici decizia nr. 3597 din 02 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios adminstrativ și fiscal, nu a adus dezlegări jurisdicționale asupra acestor excepții, inclusiv a prescripției dreptului la acțiune. Prin urmare, soluția pronunțată în primul ciclu procesual prin încheierea de ședință interlocutorie din data de 28.09.2012, în sensul respingerii tuturor excepțiilor, inclusiv excepția prescripției invocată de pârâtă, a intrat în puterea lucrului definitiv judecat.

Această concluzie juridică anterior arătată de Curte a fost relevată și printr-o decizie a Înaltei Curți, prin care instanța supremă a statuat că readucerea în dezbaterea judiciară, în calea de atac a recursului, a unei chestiuni litigioase tranșate deja, ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile în interiorul aceluiași proces. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului - Decizia civilă nr. 567 din 07 februarie 2013 ÎCCJ, secția I civilă.

Pe fondul prezentei acțiuni, Curtea a reținut, de asemenea, efect al art. 315 alin. (1) C. proc. civ., statuările jurisdicționale irevocabile ale Înaltei Curți din prima decizie de casare nr. 3597 din 02 octombrie 2014, statuări potrivit cărora pârâta CNADNR care, în calitate de debitor cedat, are calitate procesuală pasivă în litigiu, este ținută de obligația de plată a creanței cedate, întrucât în primul rând s-a făcut dovada de către cedenta S.C. B. S.R.L. că, la momentul cesiunii, creanța cedată exista în mod valabil, că titularul acesteia era cedenta și că nu a intervenit nici o cauză de stingere a acesteia; totodată, creanța cesionată către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin contractul de cesiune de creanță din data de 5 noiembrie 2007 încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., este certă, lichidă și exigibilă.

Față de aceste statuări irevocabile, Curtea reține că în prezenta cauză reclamanta este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile cesionate în mod valabil prin Contractul de cesiune din data de 05.11.2007 încheiat cu cedenta S.C. B. S.R.L..

A mai reținut Curtea că cesiunea de creanță este valabilă fără a fi necesară acceptarea acesteia de către debitorul cedat, chestiune invocată în apărare de către pârâtă, cu singura cerință a notificării cesiunii către debitorul cedat, cerință respectată în cauză prin Notificarea înregistrată la pârâta CNADNR sub nr. 92/39663 din 6 noiembrie 2007, detalierea tuturor cesiunilor de creanță făcându-se prin înștiințarea înregistrată sub nr. 92/39827 din 7 noiembrie 2007, (confirmată și avizată anterior și prin Minuta nr. 1 din 31 octombrie 2007). Nicio apărare formulată de pârâtă în contra creanței exhibate de reclamantă nu a fost primită de Curte, căci s-a statuat irevocabil de către Înalta Curte prin prima decizie de casare că această creanță întrunește caracterele cerute de art. 379 C. proc. civ., respectiv este certă, lichidă și exigibilă și că pârâta CNADNR este ținută de obligația de plată a acestei creanțe.

A mai statuat Înalta Curte prin prima decizie de casare că este necesară administrarea, de către instanța de fond, a probei cu expertiza contabilă, prin care să se evalueze, în concret, cuantumul sumelor la care este îndreptățită reclamanta cu titlu de reactualizare creanță și cu titlu de dobânzi legale pentru intervalul cuprins între 6 noiembrie 2007 și până la pronunțarea hotărârii.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în al doilea ciclu procesual, Curtea a reținut că valoarea actualizată a creanței principale pretinsă de reclamantă se ridică la suma de 3.796.076 RON, pentru intervalul noiembrie 2007 - martie 2015 (la data întocmirii expertizei).

În ceea ce privește dobânda legală solicitată de reclamantă, Curtea a reținut că prevederile O.G. nr. 13/2011, invocate de reclamantă ca fiind aplicabile în cauza de față, nu pot fi reținute ca fiind incidente. Instanța de fond a arătat că acest act normativ nu era în vigoare nici la data contractului de prestări servicii de dezinsecție încheiat de CNADNR cu prestatorul general B. S.R.L. (contract anterior celui de asociere în participațiune), nici la data contractului de asociere în participațiune nr 2 din 19 mai 2006 dintre reclamantă și prestatorul B. S.R.L., dar nici la data cesiunii de creanță din data de 05.11.2007 intervenită între cedenta B. S.R.L. și cesionara reclamanta din cauză. Or, se știe că o creanță cesionată este cesionată cu toate accesoriile sale, în starea în care se găsește la momentul cesiunii. Or, dacă la data cesiunii, O.G. nr. 13/2011 nu era în vigoare, atunci reclamanta nu poate pretinde aplicarea acestui act normativ în privința unei creanțe care nu s-a născut sub imperiul acestei norme, ulterioare așadar. Este real că domeniul de reglementare al O.G. nr. 13/2011 este similar (chiar identic în parte) cu cel al O.G. nr. 9/2000 abrogată de art. 11 din O.G. nr. 13/2011, însă O.G. nr. 13/2011 nu poate fi aplicată unor raporturi juridice născute înainte de intrarea sa în vigoare. Este binecunoscut faptul că principiul tempus regit actum, aplicabil și chestiunii aici în discuție, căci este vorba despre aplicarea unei norme de drept material raporturilor juridice născute sub imperiul unui act normativ, respectiv O.G. nr. 9/2000, are la bază ideea de cunoaștere a normei juridice incidente raportului juridic de către părțile acestuia cărora nu li se poate pretinde adaptarea conduitei în raport de un act normativ ce nu era în vigoare la momentul nașterii acelui raport juridic.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, în privința dobânzii legale pretinse de reclamantă, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, forma în vigoare la momentul cesiunii de creanță, 05.11.2007, prevederi potrivit cărora "Art. 2 În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală; Art. 3 alin. (1) Dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României."

În consecință, Curtea a arătat că, deși în raportul de expertiză expertul a făcut referire la prevederile O.G. nr. 13/2011, acest din urmă act normativ nu este incident în privința dobânzilor legale pretinse de reclamantă pentru întârzierea în executarea obligației de plată a creanței de către pârâta CNADNR.

Cu toate acestea, Curtea a primit calculul efectuat de expert în raportul de expertiză depus la dosar la data de 20.03.2015 în privința dobânzilor legale, deoarece acest calcul a avut în vedere tot nivelul dobânzii de referință a BNR (acesta fiind un element de raportare și în O.G. nr. 13/2011). Cu alte cuvinte, chiar dacă actul normativ incident a fost indicat eronat de către expert ca fiind O.G. nr. 13/2011, Curtea a validat cuantumul dobânzilor la suma de 1.304.260 RON, căci în metoda de calcul expertul s-a raportat tot la nivelul dobânzii de referință a BNR, așa cum stabilește și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, act normativ aplicabil cauzei.

Cât privește solicitarea reclamantei de acordare a dobânzilor legale până la plata efectivă a acestora, așadar și în continuare după momentul martie 2015, Curtea a reținut, pe de o parte, că această solicitare reprezintă o nouă modificare a acțiunii reclamantei, modificare pe care aceasta nu a depus-o în scris la dosar, ci a invocat-o cu ocazia cuvântului pe fond la termenul din data de 18.05.2017.

Pe de altă parte, potrivit art. 132 C. proc. civ., modificarea cererii de chemare în judecată se poate face de către reclamant doar la prima zi de înfățișare, moment procesual care a fost depășit în prezentul litigiu care se află în al treilea ciclu procesual, după a doua decizie de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios adminstrativ și fiscal. Prin urmare, aceste pretenții noi nu mai pot fi valorificate în prezentul litigiu, la acest moment procesual, Curtea pronunțându-se doar în privința intervalului noiembrie 2007 - martie 2015 vizat de cel dea-l doilea ciclu procesual.

De asemenea, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, Curtea a obligat-o să plătească reclamantei suma de 85.862 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei.

Recursurile

Împotriva sentinței nr. 2296 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

IV. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și, în temeiul art. 312 alin. (3) cu aplicarea art. 314 C. proc. civ. vechi, modificarea sentinței, in sensul obligării debitoarei la plata dobânzii în suma de 1.900.059,01 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

IV.1. În motivarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, s-au arătat următoarele:

Recursul vizează vizează numai capătul de cerere privind plata dobânzilor, respectiv neacordarea dobânzii legale până la plata integrala a creanței principale (instanța limitând dobânda până la data de 10 februarie 2015) și neacordarea dobânzii legale in suma de 1.900.059 RON, ci doar a dobânzilor in suma de 1.304.260 RON.

Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vechi, respectiv pe faptul ca instanța a interpretat și aplicat greșit legea.

În ceea ce privește neacordarea dobânzii legale pe întregul interval de timp, respectiv noiembrie-2007 și până la plata integrala a creanței principale, instanța de fond a apreciat ca solicitarea de acordare a dobânzii și după data de 10-febr-2015 până la achitarea integrala a creanței principale reprezintă o modificare a acțiunii care nu mai putea fi făcuta, întrucât dispozițiile art. 132 C. proc. civ. de la 1865, impun ca aceasta modificare sa fie făcuta până la prima zi de înfățișare.

Soluția instanței este greșita, întrucât recurenta nu a modificat acțiunea și nu a formulat pretenții noi, ci doar a precizat, în concordanta cu cererea inițială de chemare in judecata, faptul ca pârâta datorează dobânzi, calculate asupra sumei de 2.809.827 RON pe intervalul noiembrie-2007 și până la achitarea integrala a creanței principale (punctul 3 din acțiunea introductiva de instanța). Faptul ca expertiza a calculat dobânda legala doar pâna la data de 10.02.2015, nu duce la concluzia ca, după aceasta data, pârâta nu mai datorează dobânzi.

Determinarea acestei dobânzi după data de 10.02.2015 va fi făcuta de către executorul judecătoresc in concordanta cu dispozițiile art. 628 alin. (2) C. proc. civ., pe baza criteriilor avute in vedere de către instanța de fond.

Instanța de fond a admis in parte cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii calculate, în sensul ca recurenta a solicitat dobânzi în suma de 1.900.059,01 RON conform raportului de expertiza, iar instanța a acordat numai 1.304.260 RON cu titlu de dobânda legală, apreciind ca diferența de 595.799 RON reprezintă dobânda penalizatoare, care nu era reglementată la data nașterii debitului principal.

A mai constatat instanța de fond faptul ca Ordonanța nr. 13/2011 in temeiul căreia au fost calculate dobânzile este ulterioara contractului de cesiune de creanța, astfel ca, potrivit principiului "tempus regit actum", nu se poate aplica creanțelor anterioare.

Recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșita și data prin interpretarea și aplicarea greșita a legii, ceea ce, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, atrage modificarea hotărârii.

Este adevărat ca la data nașterii obligației de plata în sarcina debitoarei CNADNR, era în vigoare Ordonanța nr. 9/2000, care prevedea la art. 2 faptul ca, in cazul in care obligația este purtătoare de dobânzi fara sa se arate rata dobânzii, se va plăți dobânda legala.

Creanța sa împotriva pârâtei debitoare CNADNR este purtătoare de dobânzi, întrucât rezulta dintr-o obligație comerciala și întrucât nu a fost stabilita o dobânda prin convenția părților, se va aplica dobânda legală astfel cum va fi reglementata. Transmiterea creanței se face in conformitate cu dispozițiile art. 1396 C. civ. vechi, adică se transmite creanța împreună cu accesoriile. Dobânda legala este un accesoriu al creanței cesionate și aceasta trebuie sa se supună dispozițiilor legale in vigoare.

În condițiile in care O.G. nr. 9/2000 a fost abrogata prin art. 11 din O.G. nr. 13/2011, este evident ca noul act normativ care reglementează dobânda legala se va aplica de la data intrării sale in vigoare întrucât intre creditor și debitor nu a fost stabilita o dobândă convențională. Numai in situația in care părțile ar fi stabilit convențional un nivel al dobânzii, aceasta nu se mai putea modifica in conformitate cu noul act normativ.

Aplicarea de îndată a dispozițiilor legale privind dobânda nu înseamnă o aplicare retroactiva a legii, întrucât, părțile care nu au stabilit ele însele o dobânda, au înțeles să accepte dobânda stabilita de lege indiferent daca aceasta va creste sau va scădea.

Față de aceste dispoziții legale, in mod corect au fost calculate dobânzi asupra debitului principal pe intervalul 7.11.2007 și până la data de 29.08.2011 când a intrat in vigoare Ordonanța nr. 13/2011, care a abrogat Ordonanța nr. 9/2000.

În perioada 29 august 2011-4 aprilie 2013, dobânda legală era reglementata de dispozițiile O.G. nr. 13/2011, care prevedea in art. 1 alin. (1) pct. 2 ca "dobânda datorata de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen calculata pentru perioada anterioara împlinirii termenului scadentei obligației este denumita dobânda remuneratorie".

Din interpretarea prev. art. 1 alin. (1) pct. 3 și 4, art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, rezulta ca pârâta debitoare trebuie sa plătească o dobândă legala penalizatoare conform art. 3 alin. (2), întrucât obligația de plata a dobânzii este una legală (nu și contractuala) și părțile nu au stabilit intre ele o alta dobândă. Instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții legale, apreciind ca nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 13/2011 pentru ca nu erau in vigoare la data nașterii obligației de plată. Pe acest interval de timp, instanța de fond a acordat numai dobânda de referință a BNR.

Soluția este greșita și data prin interpretarea și aplicarea greșita a legii, dispozițiile O.G. nr. 13/2011 nu se aplica retroactiv, ci numai pe intervalul de activitate a legii, respectiv începând cu data de 29-aug-2011.

Dobânda penalizatoare este de drept dobânda legală, reglementata sub cele doua forme, (remuneratorie sau penalizatoare, după caz), astfel ca nu ne aflam in situația de a pretinde o alta dobânda decât cea legala. Procentul de dobânda legala penalizatoare este prevăzut de lege, astfel ca în mod legal și temeinic a solicitat aceasta dobânda pe acest interval de timp.

Suplimentul la raportul de expertiza a calculat corect dobânda legala penalizatoare, pe intervalul 29.08.2011-4.04.2013, având in vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, adică dobânda de referință a BNR, plus 4 puncte procentuale.

Începând cu data de 5.04.2013, art. 3 din O.G. nr. 13/2011 a fost modificat și completat prin Legea nr. 72/2013 prin introducerea alin. (2), potrivit căruia "în raporturile dintre profesioniști și intre aceștia și autoritățile contractante, dobinda legala penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale".

Este indiscutabil ca aceasta dispoziție legala trebuie aplicata și în acest caz, începând cu data de 5.04.2013 și până la zi, întrucât se refera expres la dobânda legala penalizatoare și la raporturile dintre profesioniști și autoritățile contractante. În aceste condiții, in mod legal și temeinic, expertiza a calculat dobânda penalizatoare având in vedere dobânda de referință a BNR plus 8 puncte procentuale.

Având in vedere cele doua etape distincte de calcul a dobânzii legale penalizatoare (29.08.2011- 4.04.2013 și 5.04.2013-la zi), in mod greșit instanța de fond a acordat numai dobânda de referință a BNR pe aceste intervale de timp, încălcând astfel legea. Se arată că pârâta urmează sa plătească dobânda legala și după data de 10.02.2015, până la achitarea integrala a debitului principal.

În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

IV.2. Întâmpinarea

Recurenta-pârâtă C.N.A.I.R. S.A. a formulat întâmpinare la recursul părții adverse, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Din redactarea lapidara a recursului și din temeiurile de drept invocate de recurenta, rezulta ca aceasta și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar aceasta nu formulează critici împotriva sentinței civile recurate, ci reiterează aspecte care țin de fondul cauzei.

În mod eronat recurenta-reclamanta considera ca ar fi aplicabile prevederile Ordonanței de urgenta nr. 13/2011 și ale Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, publicata în Monitorul Oficial cu numărul 182 din data de 2 aprilie 2013.

Legea nr. 72/2013 a intrat in vigoare in termen de 3 zile de la data publicării, adică in data de 5 aprilie 2013, ulterior datei de 5 noiembrie 2007 - data incheierii contractului de cesiune de creanța intre contractantul creditor cedent S.C. B. S.R.L. și prestatorul efectiv S.C. A. S.R.L., in calitate de cesionar prin care s-a cesionat creanța in suma de 2.809.827 RON plus dobânda legală.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 72/2013, "dispozițiile prezentei legi, cu excepția prevederilor art. 15 (privitoare la sancțiunea nulității absolute și a răspunderii patrimoniale - s.n.), nu sunt aplicabile obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi".

Aplicarea dispozițiilor Legii nr. 72/2013 poate pune problema încălcării principiului neretroactivității legii civile, consacrat de prev. art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Ulterior apariției Legii nr. 72/2013 s-a adoptat O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, care, în art. 19 alin. (1), prevede că:

"obligațiile de plată a unor sume de bani rezultând din contractele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante au regimul stabilit potrivit clauzelor contractuale și dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sau, după caz, modificării acestora".

Având în vedere precizarea adusă de art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 29/2013, precum și problematica născută prin exceptarea sancțiunii nulității absolute de la neretroactivitatea legii respective, se arată că prevederile art. 21 se interpretează în sensul că dispozițiile Legii nr. 72/2013 nu se vor aplica niciunei clauze cuprinse în contractele încheiate anterior intrării sale în vigoare, de unde rezulta ca de unde rezulta ca actul normativ invocat nu este aplicabil in prezenta cauza.

V. Recurenta-pârâtă Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. a solicitat admiterea recursului și, în principal, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta ca prescrisa sau ca neîntemeiata; în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, pentru cercetarea cauzei sunt toate aspectele.

Recursul a fost formulat și împotriva încheierii de ședința din data de 18 mai 2017, prin care instanța a respins probele propuse de CNAIR S.A. (fost CNADNR SA) prin cererea intitulata "note de ședința și cerere de probatorii" depusa la dosarul cauzei pentru termenul de judecata din data din 12.05.2015.

Ca un aspect prealabil, recurenta-pârâtă a invocat faptul că este scutită de plata taxelor de timbru, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Națională din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

V.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurenta-pârâtă a arătat că reținerile instanței sunt eronate, fiind de natura sa schimbe natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actului și totodată sa fie lipsita de temei legal ori data cu aplicarea sau încălcarea legii și că sentința este criticabilă sub aspectul motivării.

V.1.1. Se arată că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptata de instanța. Într-o motivare clara și concisa, judecătorii sunt obligați sa răspundă la toate petitele formulate de părți, iar atunci când capătul de cerere este confuz ori prea vag, instanța trebuie sa-1 pună in discuția părtii pentru clarificare, întrucât respingerea pentru acest motiv echivalează cu o nemotivare. Toate aceste ipostaze se subsumează unui singur motiv, acela de nemotivarea a hotărârii, ce constituie o încălcare a imperativelor înscrise in art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ce impun ca hotărârea sa cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea primei instanțe este nemotivata, neregăsindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce l-a determinat pe judecător sa adopte soluția dispusa în cauză, atât cu privire la motivele invocate de CNADNR S.A. in susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și în ceea ce privește fondul acțiunii, instanța de fond limitându-se doar sa constate inadmisibilitatea reiterării de către parata a excepției prescripției in privința acțiunii reclamantei.

V.1.2. În ce privește încheierea de ședința din data de 18.05.2017, pronunțată de instanța de fond, considera că aceasta este nelegala, întrucât instanța a respins in mod eronat probele solicitate de CNADNR S.A., drept pentru care a solicitat instanței de recurs sa caseze sentința civila recurată.

Față de cele reținute în decizia de casare și față de rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, depus la dosarul cauzei de CNADNR S.A. la termenul de judecata din data de 23 septembrie 2011, față de cele menționate in Contractul de cesiune de creanțe încheiat in data de 05.11.2007, a solicitat instanței sa dispună efectuarea unui nou raport de expertiza contabila judiciara, pentru lămurirea mai multor aspecte.

Instanța de fond prin încheierea de Ședința din data de 18.05.2017, in mod eronat a respins aceasta proba solicitata de CNAIR S.A., motiv pentru care se impune casarea sentinței civile recurate. Stabilirea situației de fapt este rezultatul evaluării concertate și critice a tuturor probelor administrate într-un proces. Aceasta implică, potrivit art. 1199 și