ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2534/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 7 octombrie 2014, reclamanta SC A. SRL, în insolvență, reprezentată legal prin lichidator Cabinet Individual de insolvență "B." a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. F-GR 46 din 30 octombrie 2013 emisă de ANAF precum și a Deciziei nr. 407 din 28 mai 2014.

Prin Sentința civilă nr. 270 din 4 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, reclamanta A. SRL prin lichidator C. a formulat recurs, solicitând în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii de chemare în judecată.

În esență, recurenta susține că sentința de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, deși în argumentația referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere, a învederat că la emiterea acestui act-administrativ fiscal nu au fost respectate dispozițiile O.G. nr. 92/2003, ale Legii nr. 571/2003, precum și cele ale actelor normative de rang inferior, analizând considerentele hotărârii recurate, se constată că prima instanță nu a răspuns niciunuia din argumentele invocate, nefiind indicat nici un temei pentru care au fost înlăturate aceste argumente.

Totodată, prima instanță nu a motivat de ce probele pe care reclamanta le-a propus nu făceau dovada existenței secetei. Concret, prima instanță trebuia să motiveze de ce adresa nr. 4115 din 29 octombrie 2012 a Administrației Naționale de Meteorologie nu poate dovedi existența secetei, deși din înscrisurile anexate acestei adrese, cu privire la situația rezervelor de umiditate în cultura de grâu de toamnă reieșea că, în luna iunie 2009, la stația meteorologică cu program agrometeorologic Giurgiu, s-au înregistrat valori ale rezervei de umiditate cuprinse între 145 mc/ha și 211 mc/ha, ceea ce semnifica, potrivit aceleiași adrese, "secetă pedologică extremă". Așadar, instanța avea obligația de a o analiza și de a prezenta motivele pentru care concluziile acestei adrese se impun a fi menținute sau înlăturate. Nemotivarea hotărârii duce la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică. Este eronată susținerea recurentei că instanța de fond "nu a răspuns la niciunul din argumentele invocate", întrucât așa cum se poate observa din cuprinsul sentinței, instanța de fond a analizat toate capetele de cerere cu care a fost învestită, a dezbătut toate aspectele invocate de părți și a apreciat în mod legal toate probele administrate în prezenta cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 3 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond. În acest sens, prima instanță nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speței, rezumându-se la a reda apărările formulate de pârâtă.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție, și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă.

Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel București s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia dintre părți, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând integral argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

Prin urmare, întrucât în cauza de față motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a format convingerea asupra fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SRL prin lichidator C., va casa Sentința civilă nr. 270 din 4 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator C. împotriva Sentinței civile nr. 270 din 4 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM