ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, la data de 14.01.2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, a formulat cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. x/11.07.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ formulate împotriva acesteia.

Prin sentința nr. 1028 din data de 08.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/11.07.2014, emisă de AJFP Giurgiu, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condițiile privind existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Recurenta a susținut, de asemenea, că în cuprinsul deciziei de impunere se prezintă pe scurt situația de fapt, care este detaliată în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, care este întocmit și stă la baza emiterii deciziei de impunere potrivit dispozițiilor art. 109 din Codul de procedură fiscală.

A mai susținut recurenta că executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș din legea nr. 554/2004.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 15 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând sentința atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. x/11.07.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Potrivit prevederilor ar. 14 din Legea nr. 554/2004, "(1) In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămata poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond."

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, " acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speță, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că emiterea deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 87 raportat la art. 43 Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 87 din Codul de procedură fiscală "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.", iar art. 43 alin. (2) Codul de procedură fiscală statuează următoarele: "Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: e) motivele de fapt; f) temeiul de drept.(...)".

Se constată, din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă că motivele de nelegalitate a actului contestat - aspecte evidențiate și de prima instanță, referitoare la motivarea formală, și nu substanțială, a deciziei de impunere, la aspecte privind neconcordanțe între datele expuse în raportul de inspecție fiscală și situațiile contabile asumate de reclamantă creează pentru actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ.

Astfel, prin sentința nr. 4220 din data de 28.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2015 s-a dispus anularea parțială a Deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 315/17.08.2015 emisă de ANAF-DGRFP Ploiești și Decizia de impunere xnr. 169/11.06.2014 emisă de AJFP GIURGIU, pentru suma de 1.671.369 RON reprezentând impozit pe profit și TVA stabilite suplimentar, precum și accesoriile aferente acestor sume, pentru perioada 01.09.2010-31.12.2013.

Această soluție conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Totodată, se constată că reclamanta a justificat și iminența producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligațiilor de plată impuse.

Astfel, stabilirea unor obligații fiscale în cuantum de aproximativ 2.551.081 RON, apte de executare imediată, precum și situația economică a reclamantei (pierdere de aproximativ 1.500.000 RON în exercițiul financiar 2013) este de natură să conducă la o situație critică, în care patrimoniului societății ar fi afectat de un dezechilibru iremediabil, constând în lipsirea persoanei impozabile de lichiditățile necesare pentru plata salariaților săi, achitării obligațiilor la bugetul de stat consolidat, putând conduce chiar la încetarea activității.

În aceste împrejurări, reține Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală și temeinică, nefiind evidențiate aspecte care să conducă la o altă soluție decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva sentinței nr. 1028 din 8 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2017.