ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2019

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul instanței la 6 noiembrie 2018, contestatorii A., B. au solicitat anularea Deciziei nr. 2820 din 4 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2), pct. 2 și 3 C. proc. civ., raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia atacată au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâții B. și A. împotriva Deciziei nr. 10/A din 31 ianuarie 2018 și respectiv, Deciziei nr. 95/A din 13 iunie 2018 (referitoare la soluția de completare a dispozitivului) exclusiv prin prisma criteriului valoric, prin raportare la Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

- S-a arătat că citarea contestatorilor pentru termenul din 4 septembrie 2018, când a avut loc judecata, a fost nelegală, fiind încălcate dispoziții imperative, referitoare la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului (art. 493 alin. (2), (3) și 4 C. proc. civ.) și comunicarea raportului, cu existența dovezii de comunicare și respectarea unui termen imperativ de 30 zile de la comunicare (art. 493 alin. (4) C. proc. civ.).

Potrivit dispozițiilor procedurale menționate, raportul se întocmește cu privire la admisibilitatea recursului, fiind o garanție a procesului echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- S-a susținut, de asemenea, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, în condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M.Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, s-au declarat neconstituționale dispozițiile privind limitarea recursului la un prag valoric și cu toate că hotărârile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, totuși, instanța de recurs a apreciat că recursul este inadmisibil raportându-se în exclusivitate la Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această abordare reprezintă o eroare materială și nu una de judecată, față de împrejurarea că judecarea recursului nu a fost antamată în prezenta cauză. Nefiind judecat recursul efectiv, nu se poate vorbi de aspecte ce țin de judecata acestuia, ci doar de chestiuni prealabile, preliminare judecății recursului.

- S-a arătat, totodată, că hotărârea este nelegală și pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs, statuând în mod eronat asupra inadmisibilității raportate la valoarea litigiului.

Omisiunea instanței a fost deliberată, având în vedere faptul că prin citația emisă pentru data de 4.09.2018 s-a indicat discutarea doar a aspectului de admisibilitate, fapt ce a făcut soluția previzibilă.

Intimații C., D., E. și F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, arătând că niciunul din motivele invocate nu se verifică în speță în condițiile în care criticile formulate nu vizează procedura de citare, ci modalitatea de parcurgere a procedurii filtru, iar soluția pronunțată de instanța de recurs la data 4 septembrie 2018 a fost una conformă dezlegărilor date prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind rezultatul unei erori materiale. De asemenea, nu poate fi vorba despre o omisiune a instanței de recurs în a se pronunța asupra vreunuia dintre motivele de casare, câtă vreme soluția a fost de respingere a căii de atac ca inadmisibile.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că ele nu pot fundamenta contestația în anulare promovată, având în vedere următoarele considerente:

- Susținând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., care deschid calea contestației în anulare împotriva hotărârilor definitive atunci când partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, contestatorii invocă în realitate, aspecte străine de conținutul și sensul acestei prevederi legale.

Ceea ce sancționează norma legală menționată este realizarea unei judecăți cu încălcarea obligației imperative vizând citarea părților întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. "instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Or, în speță, contestatorii au fost legal citați pentru termenul la care a avut loc judecata recursului, fiind de altfel, prezenți prin avocat, care a participat la dezbaterile orale pe aspectul pus în discuție de către instanță.

Aspectele invocate de către contestatori, referitoare la modalitatea de parcurgere a procedurii filtru - prin neîntocmirea raportului și, implicit, necomunicarea acestuia - nu se subsumează dispozițiilor referitoare la citare (pentru a fi sancționate ca atare) ci țin de faza preliminară, a modalității de pregătire a dosarului în recurs, înainte de a se ajunge în ședință publică.

Garanțiile procesuale la care fac trimitere contestatorii, cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și care ar fi decurs din necesitatea întocmirii raportului asupra admisibilității, nu pot deschide calea contestației în anulare.

Separat de faptul că aceste garanții procesuale nu au fost nesocotite câtă vreme citarea părților s-a făcut cu mențiunea discutării admisibilității, aspect pus în dezbaterea părților în ședință publică, trebuie menționat că exercițiul căilor de atac este subordonat, mai ales în ipoteza celor extraordinare, prescripțiilor stricte ale legii, în acord cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, nu poate fi extins motivul contestației în anulare referitor la nelegala citare a părților asupra altor aspecte vizând întocmirea și comunicarea actelor de procedură în diferite etape ale judecății.

- Susținerea săvârșirii unei erori materiale în judecata cauzei este, de asemenea, străină motivului prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere argumentele aduse în sprijinul acestei critici.

Astfel, contestatorii nu pretind existența unei erori formale - care dă sens noțiunii de "eroare materială" prevăzute de lege - ci combat raționamentul instanței de judecată asupra admisibilității căii de atac.

Modalitatea în care instanța de recurs a dat eficiență și a făcut aplicarea dezlegărilor obligatorii din Decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în relație cu Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, este rezultatul unei activități și operațiuni de judecată, nesubsumabile unei erori materiale susceptibile de a fi cenzurate pe calea contestației în anulare.

Susținând ca validă o altă interpretare, cu referire la o altă decizie a Curții Constituționale (nr. 454 din 4 iulie 2018, public. în M.Of. la 1 octombrie 2018), contestatorii nu demonstrează existența unei erori materiale, ci combat raționamentul juridic al instanței, ceea ce nu este admisibil întrucât se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate împotriva unei decizii din recurs, ceea ce ar deschide, în realitate, calea unui recurs "deghizat".

- Este lipsită de temei și critica referitoare la neexaminarea motivelor de recurs, cu incidența art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Textul menționat reglementează ipoteza în care "respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare".

Așadar, este vorba despre situația în care instanța de recurs procedează la analiza criticilor deduse judecății și cu toate acestea, în ipoteza unei soluții de respingere sau admitere în parte a recursului, omite analiza vreunuia dintre motive.

Este în mod evident în afara textului procedural ipoteza respingerii recursului ca inadmisibil, când, față de caracterul peremptoriu al excepției, nicio altă analiză asupra criticilor deduse judecății nu mai este posibilă.

Față de toate considerentele arătate, se constată lipsa de fundament a tuturor criticilor deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare care va fi respinsă în consecință.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimați, în cuantum de 2.500 RON (2.000 RON onorariu de avocat și 500 RON cheltuieli de transport, conform dovezilor de la dosar, filele x recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, B., cu domiciliul în comuna Florești, județul Cluj, împotriva Deciziei nr. 2820 din 4 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații D., cu domiciliul în comuna Florești, satul Florești, str. x A, județul Cluj, C., cu domiciliul în comuna Florești, satul Florești, str. x A, județul Cluj, E., cu domiciliul în comuna Florești, satul Florești, județul Cluj, F., cu domiciliul în comuna Florești, satul Florești, județul Cluj.

Obligă pe contestatori la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimații D., C., E., F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM