Decizia nr. 1607/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul căii de atac Obiectul recursului, declarat în termen legal de reclamantele A. și B. SRL, îl constituie Sentința civilă nr. 3.799 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinsă ca neîntemeiate acțiunile conexe în contencios administrativ formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Motivele de casare invocate. Recurentele au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și a dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. 2.1. În ceea ce privește greșita aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 recurentele au învederat că în mod eronat judecătorul fondului a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 nu se poate aplica în raport cu modul de determinare a taxei clawback pentru trimestrele II și III 2012 întrucât s-ar realiza o aplicare retroactivă a deciziei de neconstituționalitate fapt interzis de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care însăși Curtea Constituțională a statuat în sensul că sintagma pentru viitor include toate acele raporturi juridice neepuizate la momentul publicării deciziei de neconstituționalitate. S-a precizat de către reclamant că excepția de neconstituționalitate, fiind o de principiu o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci a unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret; totodată, neconstituționalitatea nu are numai o funcție de prevenție, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a justițiabilului lezat în drepturile sale prin norma criticată și doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, și o funcție sancționatorie. De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor (conform deciziilor Curții Constituționale nr. 5/2007, nr. 660/2007 și nr. 1.615/2011). Au subliniat reclamantele că analizând poziția constantă a Curții Constituționale se constată că aceasta nu a condiționat deloc aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicare a unei excepții de neconstituționalitate prealabil publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de apărare (excepția de neconstituționalitate). Recurentele au relevat că raportul juridic dintre reclamante și CNAS nu era definitivat la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, că raportul juridic menționat nu se poate astfel califica drept facta praeterita din perspectiva efectelor deciziei citate ci ca facta pendentia, și că, prin urmare, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu împiedică aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 la litigiul concret. 2.2. Recurentele au susținut că anularea actelor atacate se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care au fost nesocotite de către instanța de fond. Astfel, s-a opinat că toate condițiile pentru aplicarea art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 sunt întrunite în cauză, deoarece: - actele atacate au fost emise inclusiv în baza art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, aspect recunoscut de intimată și reținut de instanța de fond; - dispozițiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 39/2013; - ambele acțiuni în anulare au fost introduse în termen de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de declarare a neconstituționalității art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011. Ca atare, s-a concluzionat că aplicabilitatea art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se impunea în mod peremptoriu, instanța de fond fiind ținută să respecte prevederea legală în cauză. Cu toate acestea acțiunile în anulare au fost respinse, ceea ce echivalează cu o încălcare a legii de către instanța de fond.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 493 din C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin încheierea din 18 decembrie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de A. și B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3.799 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen de judecată pe fondul recursului la data de 19 martie 2015.

Analiza motivelor de casare invocate prin recurs. Înalta Curte reține că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., invocat de reclamantele recurente A. și B. SRL, întrucât, în primul rând, judecătorul fondului a aplicat greșit prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 100 din 20 februarie 2013, s-a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională, argumentându-se că în virtutea principiului general valabil în materie fiscală impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri și bunuri, nu și asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa de clawback este neconstituțională. Astfel cum Curtea Constituțională a statuat prin considerentele Deciziei nr. 223 din data de 13 martie 2012 - considerente care, ca și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale, sunt general obligatorii - că întrucât deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor conform art. 147 alin. (4) din Constituție, instanțele judecătorești sunt obligate să aplice decizia prin care s-a constatat că anumite prevederi, din lege sau din ordonanțe ale Guvernului, sunt neconstituționale, numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit C. proc. civ. Rezultă, din actele și lucrările dosarului, că instanța de fond a fost investită de reclamante cu soluționarea acțiunii în anulare a notificărilor prin care i s-a comunicat procentul de contribuție clawback aferent trimestrului II și trimestrului III al anului 2012, și că contribuția clawback a fost calculată, în litigiu, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, dispoziții ce au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 a Curții Constituționale. Se reține, raportat la cele mai sus expuse, că opțiunea judecătorului fondului de a considera că Decizia 39 din 5 februarie 2013 a Curții Constituționale are efecte doar pentru viitor, începând cu data de 20 februarie 2013 când decizia a fost publicată în M. Of. , nefiind astfel posibil ca în baza acestei decizii să fie anulate acte administrative anterioare emise în temeiul dispozițiilor legale declarate neconstituționale, este greșită. Este adevărat că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, dar interpretarea corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este aceea conform căreia decizia se aplică în toate cazurile în care nu s-a hotărât definitiv/irevocabil cu privire la actele administrative a căror anulare s-a cerut și care au fost întemeiate tocmai pe acele dispoziții legale care au fost constatate ca fiind neconstituționale, și că decizia Curții Constituționale nu are efect direct asupra cauzelor definitiv soluționate și care au intrat sub autoritatea lucrului judecat. Or, raportul juridic dintre reclamante și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu era definitivat și consolidat la data publicării în M. Of. , a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, astfel că acesta nu poate fi calificat drept facta praeterita din perspectiva deciziei de constatare a neconstituționalității menționate. Înalta Curte constată, în al doilea rând, că instanța de fond, la soluționarea litigiului, nu a ținut cont de dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". În litigiu sunt întrunite toate condițiile pentru aplicarea art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, întrucât: - actele administrative atacate au fost emise inclusiv în baza art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011; - dispozițiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013; - ambele acțiuni în anulare au fost introduse în termen de un an de la publicarea În Monitorul Oficial al României, a deciziei de neconstituționalitate. Față de cele mai sus arătate, acțiunile conexe ale reclamantelor, prin care s-a solicitat anularea comunicărilor nr. DG/1971/31 iulie 2012 (referitoare la datele aferente trimestrului II al anului 2012) și nr. M.S./FD/2836/27 decembrie 2012 (referitoare la datele aferente trimestrului III al anului 2012), ambele emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, trebuiau admise, întrucât acestea conțineau, contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, și taxa pe valoarea adăugată. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că se impune, pe cale de consecință, admiterea recursului declarat de A. și B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3.799 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței recurate și, urmare rejudecării litigiului în fond, admiterea în parte a acțiunilor conexe formulate de reclamante, cu consecința anulării comunicărilor nr. DG/1971/31 iulie 2012 și nr. M.S./FD/31 octombrie 2012 emise de pârâta Casa Națională Asigurări de Sănătate. De asemenea, se apreciază, în litigiu, raportat la soluția dată capetelor de cerere privind anularea actelor administrative individuale, că nu se mai impune, la rejudecare, examinarea și cercetarea capetelor de cerere din acțiunile conexe prin care s-a solicitat anularea adreselor nr. x/19 septembrie 2012 și nr. M.S./FD/27 decembrie 2012 emise de pârâta Casa Națională Asigurări de Sănătate prin care s-a comunicat reclamantelor răspuns asupra unor aspecte referitoare la contestațiile îndreptate împotriva comunicărilor nr. DG/1971/31 iulie 2012 și nr. M.S./FD/31 octombrie 2012, nemaiexistând interes procesual.

Hotărârea instanței de recurs. În raport de cele mai sus arătate, constatând că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., invocat de recurentele reclamante, se va dispune, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. și B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3.799 din 2 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării sentinței recurate și a rejudecării litigiului în fond, în sensul admiterii în parte a acțiunilor conexe formulate de reclamante, a anulării comunicărilor nr. DG/1971/31 iulie 2012 și nr. M.S./FD/31 octombrie 2012 emise de pârâta Casa Națională Asigurări de Sănătate, și a respingerii ca lipsite de interes a capetelor de cerere din acțiuni de anulare a adreselor nr. x/19 septembrie 2012 și nr. M.S./FD/27 decembrie 2012 emise de pârâta Casa Națională Asigurări de Sănătate.