ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A România S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea următoarelor acte administrative:

-           adresa nr. MS/FD/2412/31.10.2012, emisă electronic de CNAS în data de 02.11.2012, cu privire la valoarea vânzărilor totale trimestriale (VTt) și la valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate in Trimestrul III 2012, prin care i-au fost comunicate:

a) valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din FNUASS și Buget MS (VTt) pentru trim. III 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente;

b)valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012 suportate din FNUASS și Buget MS, centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției;

-           adresa nr. MS/FD/2593/07.12.2012 prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva adresei mai sus menționate.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr.1594 din 21 mai 2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat adresele nr. MS/FD/2412/31.10.2012 și MS/FD/2593/07.12.2012 emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței civile nr.1594 din 21 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 alin.(1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă  a arătat că motivarea soluției instanței de fond eludează prevederile legale în materie, în care se reglementează clar modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial  de medicamente, de către furnizorii de servicii medicale, făcând referire la dispozițiile cuprinse în art. 5 din OUG nr.77/2011, privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare , în art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1389/2010, pentru aprobarea Contractului – cadru pe anii 2011 – 2012 și în Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 927/2011, pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate a consumului centralizat de medicamente.

În ceea ce privește baza  de calcul al contribuției clawback, recurenta – pârâtă a indicat, drept motiv de nelegalitate a sentinței, aplicarea retroactivă a  deciziei   Curții Constituționale a României nr. 39/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100/20 februarie 2013, care, în considerarea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea  nr. 47/1992 și art. 147 din Constituția României, nu putea produce efecte asupra unei situații juridice produse anterior.

În opinia recurentei – pârâte, până la momentul publicării  deciziei Curții Constituționale, s-a procedat  corect prin includerea  taxei  pe valoarea adăugată în valoarea supusă  contribuției clawback, în temeiul  art. 31 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011, privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a  fost completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2011, taxa  pe valoarea  adăugată fiind eliminată începând cu trimestrul IV al anului 2012, în urma  adoptării O.G. nr. 17/2012.

Invocând și legislația secundară aplicabilă în materie, recurenta – pârâtă a arătat că modul de calcul al consumului de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări de sănătate, se raportează la prețul de referință suportat din  FNUASS, care include TVA.

Recurenta – pârâtă  a precizat că reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a taxei pe valoarea adăugată fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, norme armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

A adăugat că, având în vedere că sumele plătite de deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor  sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plății pe serviciu medical), în condițiile neefectuării plății ar rezulta o pagubă pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraților.

4.Apărările intimatei

Intimata – reclamantă a   depus la dosar întâmpinare prin care  a răspuns criticilor formulate în recurs, subliniind legalitatea  sentinței din perspectiva nemotivării actului și a aplicabilității deciziei   nr. 39/2013, a  Curții Constituționale, care, constatând neconstituționalitatea sintagmei „

care include și taxa pe valoarea adăugată

” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011, atrage nulitatea notificării.

5.Procedura de filtrare a   recursului

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) – (3) Cod procedură civilă, a fost comunicat părților în baza încheierii din data   de 20 noiembrie 2015, conform alineatului (4) al aceluiași articol. Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit.

În ședința din data  de 22 ianuarie 2016, ținând seama   de  concluziile raportului, completul de filtru a constatat că recursul este admisibil și că sunt îndeplinite condițiile art. 493 alin. (6) pentru soluționarea lui fără citarea  părților, problemele de  drept care se pun în calea de atac făcând obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal.

6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă și a apărărilor formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, nefiind identificate motive pentru care casarea sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata – reclamantă a suspus controlului instanței de  contencios administrativ și fiscal notificarea nr. MS/FD/2412/31.10.2012, prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat următoarele:

1.Valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din Bugetul Ministerului Sănătății (VTt) pentru trimestrul III 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de 1.837.855.928, 71 lei.

2.În anexă, vă transmitem datele privind valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trimestrul III 2012, suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din Bugetul Ministerului Sănătății, centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției.

În esență, motivele de nelegalitate pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de anulare a actului contestat au fost următoarele:

-în lipsa comunicării unor date complete și a documentației avute în vedere  la emiterea notificării, nu se poate verifica efectiv corectitudinea  elementelor de calcul;

-prin includerea în valoarea vânzărilor a taxei pe valoarea adăugată se încalcă principiul dublei impuneri, după cum a reținut Curtea Constituțională  în decizia nr. 39/5 februarie 2013.

Înalta Curte  împărtășește aceste concluzii, constatând că prima instanță a  reținut  corect că, de vreme  ce decizia  Curții Constituționale a   fost pronunțată și publicată în Monitorul Oficial al României anterior soluționării acțiunii   în justiție, viciul de neconstituționalitate ce afectează  norma juridică prin care este   reglementată baza de calcul al contribuției  clawback atrage  nelegalitatea actului administrativ dedus judecății, chiar dacă acesta este anterior deciziei, făcând inutilă examinarea  argumentelor privind dreptul de deducere a TVA.

Teza afirmată de recurenta  - pârâtă, aceea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

erga omnes

numai pentru viitor, așa cum ar rezulta din prevederile art. 147 din Constituția României și art. 11 din Legea   nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale inclusiv nu poate  fi acceptată, pentru că finalitatea mecanismului excepției de neconstituționalitate nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea  normelor neconstituționale, ci include protecția efectivă a   drepturilor și libertăților fundamentale.

Atâta vreme cât raportul juridic supus cenzurii  judiciare nu este consolidat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atingerea scopului enunțat mai sus nu poate fi realizată decât prin aplicarea deciziei  Curții Constituționale și în litigiile aflate pe rolul instanțelor la data publicării ei, efectul obligatoriu nefiind  înlăturat de anterioritatea actului juridic  dedus judecății.

Și cel de-al doilea motiv de nelegalitate, constând în lipsa  elementelor și a documentației care să permită verificarea calculului efectuat de recurenta – pârâtă, a  fost corect reținut de   judecătorul fondului.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere  că motivarea  actului administrativ constituie o veritabilă condiție de validitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice. Or, prin modul în care a  fost întocmită, notificarea contestată în speță nu conține un minim de elemente de fapt și de drept care să facă posibilă exercitarea  unui control efectiv  asupra modului în care  a fost stabilită baza de calcul al contribuției clawback în raport cu conținutul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 în perioada analizată în sensul celor arătate de Casa Națională de Sănătate în motivele de recurs.

În plus, contribuția clawback este asimilată obligației fiscale, potrivit art. 5 alin. (2) din OUG nr. 77/2011, iar neindicarea clară a elementelor de calcul conduce la încălcarea principiului certitudinii impunerii reglementat în art. 3 lit. b) din Codul fiscal, ceea ce presupune ca termenele, modalitatea de plată și întinderea obligațiilor să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, astfel că acesta să poată înțelege sarcina fiscală care îi revine și să poată adopta o conduită adecvată.

Având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 493 alin. (6) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art.  20 din Legea   nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1594 din 21 mai 2014 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a  contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2016.