ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. România SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate anularea adresei nr. ms/fd/x din 31 octombrie 2013, emisă în format electronic de către CNAS cu privire la valoarea procentului "p" și a consumului individual al DAPP aferent Trimestrului III 2013, precum și a adresei din 22 ianuarie 2014, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată împotriva acestei adrese.

Prin Sentința nr. 3105 din 14 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. România SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că CNAS stabilește numai valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (Vitr), nu este organ fiscal, iar informarea pe care o transmite, prevăzută la art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, nu este supusă condițiilor de formă prevăzute la art. 43 din C. proc. fisc. , pentru a atrage, în cazul nerespectării cerințelor prevăzute la alin. (2) lit. i) ale textului de lege, incidența art. 207 alin. (4) din C. proc. fisc.

S-a mai arătat că, fiind depășit termenul de 10 zile calendaristice prevăzut la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS nu mai avea obligația de a verifica, în raport de susținerile reclamantei, corectitudinea datelor transmise prin adresa din 31 octombrie 2013.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. România SRL, solicitând casarea ei și trimiterea spre rejudecare, pentru motivele pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece, pe de o parte, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată, constatând că aspectele legate de calificarea naturii juridice a adresei de notificare și respectarea termenului de formulare a contestației țin de fondul cauzei, și, pe de altă parte, a respins acțiunea, ca nefondată, motivând soluția nu pe o analiză a fondului raportului juridic dedus judecății, ci pe considerente legate de tardivitatea formulării plângerii prealabile, în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, reținând totodată că adresa de notificare nu are natura juridică a unui act administrativ fiscal în accepțiunea art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , pentru a fi incidente dispozițiile art. 207 alin. (4) din același act normativ.

- procedând în acest mod, judecătorul fondului a contrazis soluția adoptată prin încheierea interlocutorie, soluționând acțiunea fără a intra în cercetarea fondului.

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială este asimilată obligației fiscale. Prin urmare, potrivit art. 41 din C. proc. fisc. , actul administrativ emis în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale reprezintă un act administrativ fiscal.

- nerespectarea cerințelor de formă prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. i) din C. proc. fisc. , precum posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere și organul la care se depune contestația, atrage incidența prevederilor art. 207 din C. proc. fisc. , potrivit cu care contestația poate fi depusă în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- termenul de 10 zile, prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, este un termen special, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea persoanelor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 din dreptul de a mai formula contestații împotriva datelor comunicate de CNAS.

- instanța de fond în mod corect a reținut faptul că recurenta-reclamantă nu a respectat termenul prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2001, notificarea i-a fost comunicată la data de 31.10.2013, iar contestația a fost formulată în luna decembrie 2013.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 27.10.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 20.12.2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, notificarea din 31 octombrie 2013 prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat următoarele:

"1. În conformitate cu prevederile art. 7, Secțiunea a 2-a din O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane RON".

Valoarea procentului "p" pentru trimestrul III 2013 este de 14,78%.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând că adresa menționată mai sus nu a fost contestată în termenul de 10 zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și, implicit, că în mod corect intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a mai analizat pe fond contestația, respingând-o ca tardiv formulată.

Reclamanta SC A. România SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părțile să cunoască temeiurile, fundamentele soluției adoptate de judecător, iar instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei acesteia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea ar putea fi socotită nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu procesul respectiv.

În cauza de față, recurenta susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, sub două aspecte.

Pentru acest motiv, hotărârea ar putea fi casată dacă există o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța, precum și dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Primul aspect de contrarietate susținut se referă la faptul că intimata a invocat excepția inadmisibilității sub aspectul depunerii tardive a contestației, excepție care a fost respinsă, însă, la ultimul termen de judecată instanța a repus în discuția părților, cu titlu de chestiune prealabilă, înainte de analiza pe fond a cauzei, aspectul tardivității depunerii contestației asupra căruia a rămas în pronunțare.

Critica este nefondată în primul rând pentru că nu se referă la o contradicție între considerentele hotărârii supuse controlului judiciar și dispozitivul acesteia și nici în interiorul considerentelor, ci se invocă o contradicție între hotărârea pronunțată și încheierea din data de 24.10.2014, neatacată de părțile din dosar, cu privire la modul de soluționare a excepției inadmisibilității invocată de intimata pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin această încheiere de ședință, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității reținând că, în materie procesuală, noțiunea de inadmisibilitate este, în mod corespunzător, "sancțiunea" procesuală care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu-l prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut ori care a fost epuizat pe o altă cale procesuală, fiind, prin urmare, o cauză de respingere a cererii (de chemare în judecată, de recuzare, de încuviințare a unor probatorii, de apel, de recurs etc.) prin care acestea se valorifică, dar fără a se intra în cercetarea fondului.

De asemenea, s-a arătat că acțiunea în contencios administrativ formulată nu este inadmisibilă date fiind disp. art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 rap. la art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, căci în măsura în care constituie un act administrativ distinct, validitatea acțiunii este confirmată de art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din actul normativ menționat, iar dacă reprezintă o operațiune administrativă, în contextul contestării inclusiv a adresei CNAS din 22 ianuarie 2014 de soluționare a contestației, adică a actului administrativ calificat expres de legiuitor ca atare, devin incidente disp. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la nerespectarea termenului de 10 zile pentru formularea contestației, reglementat de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, prima instanță a arătat, prin încheierea în discuție, că ține de fondul cauzei calificarea în concret a naturii juridice a adresei de notificare din 31 octombrie 2013, precum și chestiunea respectării de către SC A. România SRL a termenului de formulare a contestației îndreptate împotriva aceleiași adrese.

Or, în aceste condiții, apare evident faptul că la momentul pronunțării asupra cauzei deduse judecății, prima instanță trebuia să analizeze și respectarea termenului legal de formulare a contestației neputându-se reține o contradicție de natură să conducă la casarea hotărârii recurate.

Un alt aspect de contradictorialitate invocat de recurentă se referă la faptul că deși a rămas în pronunțare asupra tardivității contestației, instanța a respins acțiunea ca nefondată, fără să analizeze aspectele de fond ale cererii.

Și această critică este nefondată întrucât din considerentele sentinței atacate rezultă că prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul de 10 zile expres prevăzut de lege. Faptul că în dispozitivul hotărârii se menționează că acțiunea a fost respinsă ca nefondată constituie evident o eroare materială.

Atâta timp cât nu există o contradicție între considerente și dispozitiv în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, nu se poate reține că aspectele invocate sunt de natură să atragă casarea hotărârii recurate.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și are în vedere situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Astfel, notificarea din 31 octombrie 2013 a cărei anulare se solicită i-a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 31.10.2013, iar contestația a fost formulată la data de 8 decembrie 2013, cu depășirea termenului legal.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) pot fi contestate de persoanele prevăzute la art. 1 în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării lor.

Regulile de drept comun cuprinse în C. proc. fisc. sau în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se aplică numai în cazul în care prin legi speciale nu sunt stabilite alte condiții și termene de contestare sau de sesizare a instanței de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei cum că adresa din 31 octombrie 2013 trebuia să îndeplinească cerințele de formă prevăzute de art. 41 și 43 din O.G. nr. 92/2013 privind C. proc. fisc. , forma în vigoare la momentul întocmirii actelor, întrucât aceasta constituie un act premergător ce conține datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în format electronic, persoanelor prevăzute la art. 1, privind valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

De asemenea, nici dispozițiile art. 207 din C. proc. fisc. nu sunt incidente în cauză pentru considerentele arătate mai sus, contestatorul fiind ținut să respecte termenul special prevăzut de O.U.G. nr. 77/2011.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. România SRL împotriva Sentinței nr. 3105 din 14 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. România SRL împotriva Sentinței nr. 3105 din 14 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED