ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4334/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. x/31.07.2012, emisa electronic de CNAS în data de 02.08.2012, cu privire la valoarea vânzărilor totale trimestriale (VTt) și la valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate in Trimestrul II 2012, prin care i-au fost comunicate:

- "valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din FNUASS si Buget MS (VTt) pentru trim. II 2012, înregistrata conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale si de medicamente" și

- "valoarea vânzărilor individuale (Vit) inregistrate in trimestrul II 2012 suportate din FNUASS si Buget MS, centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției".

Prin sentința civilă nr. 2103 din 15 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), având ca obiect "anulare act administrativ" și a dispus anularea adresei nr. x/31.07.2012.

Împotriva sentinței civile nr. 2103 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, ca urmare a rejudecării cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esență, următoarele critici:

- valoarea consumului de medicamente, respectiv a medicamentelor suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienți prin farmacii, spitale și centre de dializă, în conformitate cu modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011;

- instanța de fond nu a luat în considerare adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, prin care Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare;

- înscrisurile depuse la dosar și obiecțiunile la raportul de expertiză contrazic reținerile instanței de fond cu privire la corectitudinea consumului de medicamente;

- recurenta transmite în format electronic, fiecărui deținător de autorizație de punere pe piață respectiv reprezentant legal al acestuia, consumul centralizat la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;

- reclamanta contestă chiar modul de raportare a consumului de medicamente, instituit prin lege, în condițiile în care instanța de contencios administrativ este chemată să verifice legalitatea și temeinicia unui act administrativ emis în regim de putere publică, de o autoritate publică a statului român, aspectele legate de temeinicia sau legalitatea unor prevederi legale ține de competența instanței de contencios constituțional;

- prin Decizia nr. 144 din 12 martie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a reținut că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 februarie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.

În cauză s-a întocmit raport privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 08 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea acestui raport către părți cu mențiunea de a formula puncte de vedere cu privire la concluziile acestuia.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform acestei ordonanțe de urgență (contribuție clawback).

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că eventuale erori de înregistrare și asigurarea posibilității de verificare proprie a elementelor bazei de calcul a contribuției se impun a fi analizate sub aspectul predictibilității fiscale, a corectitudinii și realității datelor transmise de casele județene, centralizate de reclamantă, date care constituie bază de calcul pentru această contribuție.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B. și răspunsul expertului la obiecțiunile pârâtei rezultă că, în baza datelor și informațiilor puse la dispoziție de recurenta-pârâtă, nu se poate determina nici valoarea vânzărilor individuale ale reclamantei pentru trimestrele I, II, III și IV 2011 suportate din FNUASS și Buget MS, nici valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din FNUASS și Buget MS pentru trimestrul II 2012.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă mai rezultă că documentele puse la dispoziția expertizei de recurenta-pârâtă nu conțin datele și informațiile necesare pentru a se stabili:

- dacă valoarea/unitate luată în calcul de pârâtă la stabilirea consumului atribuit subscrisei este superioară celei în care acestea au fost compensate potrivit Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

- care a fost cantitatea și valoarea vânzărilor de medicamente din portofoliul deținătorilor de punere pe piață nominalizați în cererea de chemare în judecată, livrate de aceștia pe piața internă din România în perioada 01.10.2011 - 30.06.2012 și consumate/eliberate în trimestrul II 2012;

- dacă în consumurile aferente trimestrului II 2012, comunicate prin actul administrativ atacat, au fost incluse medicamente din portofoliul deținătorilor de autorizație de punere pe piață nominalizați în cererea de chemare în judecată, livrate de aceștia pe piața internă anterior datei de 01.01.2011, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Din probele administrate în cauză rezultă că deținătorii de autorizații nu au la dispoziție elementele necesare pentru a verifica realitatea datelor transmise de către recurentă, astfel încât accesul lor la justiție este grevat de imposibilitatea de a supune cenzurii instanței eventualele acte administrative nelegale.

Recurenta a invocat adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, prin care Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare.

Înalta Curte reține că, prin aceeași adresă, Consiliul Concurentei a comunicat recurentei că, pentru exercitarea actului de justiție, instanțele de judecata au acces la toate informațiile pe care Ie considera necesare, iar transmiterea informațiilor solicitate în acest cadru este o obligație ce cade în sarcina oricărei instituții din administrația publică centrala sau locală.

Astfel, recurenta-pârâtă avea posibilitatea, fără a încălca dispozițiile legale din materia concurenței, să comunice date privind identitatea furnizorilor, aceste date urmând a fi luate în considerare la efectuarea expertizei contabile.

Susținerile recurentei privind împrejurarea că aceasta doar a centralizat datele primite de la casele județene de asigurări de sănătate urmează a fi înlăturate deoarece aceasta a emis adresa nr. x/31.07.2012 care cuprinde elementele ce compun algoritmul de calcul al contribuției, elemente pe care le impune intimatei-reclamante în regim de putere publică, cu autoritatea specifică oricărui act administrativ.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că principiile legalității actului administrativ și predictibilității fiscale sunt total incompatibilitate cu acest mod de a stabili elementele bazei de calcul a contribuției clawback.

În aceste condiții, este imposibil, atât pentru plătitorul de contribuție, cât și pentru instanța de judecată, să facă toate verificările necesare în vederea stabilirii cu exactitate a elementelor bazei de calcul și a cuantumul acestei contribuții, instanța neputând proceda la recalcularea contribuției clawback.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, reclamanta nu a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2011 și nici nu a contestat modalitatea de transmitere în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale, aceasta contestând doar modalitatea de calcul a cuantumului contribuției clawback în cauza dedusă judecății.

În concluzie, în mod legal prima instanță a reținut nelegalitatea adresei nr. x/31.07.2012 emisă de către recurenta-pârâtă.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 2103 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.