ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 243/2021

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/19.06.2018 reclamantul Consiliul Județean Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. să se dispună constatarea nulității absolute a notificării nr. x/7.06.2018 privind rezilierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr. 36724/3.11.2014 emisă de pârâtă în mod abuziv și cu nesocotirea normelor legale și contractuale incidente în cauză, cu consecința nulității absolute a măsurii rezilierii unilaterale a contractului arătat și menținerea contractului ca valabil încheiat, cu consecința obligării pârâtei la reluarea obligațiilor contractuale ce sunt în sarcina sa, respectiv prestarea activității de colectare, transport și depozitare a deșeurilor municipale conform contractului.

Prin sentința civilă nr. 10767 din 22 octombrie 2018 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 2019 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței materiale funcționale în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași instanțe.

Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă prin sentința civilă nr. 1120 din 20 iunie 2019 a respins ca neîntemeiată acțiunea, cu privire la toate capetele de cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Consiliul Județean Constanța solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 564 din 6 noiembrie 2019 a admis apelul promovat de reclamantul Consiliul Județean Constanța, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis acțiunea și a dispus anularea notificării nr. x din 7 iunie 2018 privind rezilierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr. 36724/03 noiembrie 2014 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la prestarea activității de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, conform prevederilor contractuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Motivele de casare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă formulează critici împotriva soluției pronunțată de instanța de apel, arătând că în baza pactului comisoriu expres a fost reziliat contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 36724/3.11.2014 încheiat cu Consiliul Județean Constanța pentru neplata integrală a facturilor menționate în adresa de reziliere nr. x/7.06.2018.

Prin art. 20 din contractul sus menționat s-a prevăzut că neplata de către utilizator a facturilor emise cu o întârziere mai mare de 15 zile, determină rezilierea de plin drept a prezentului contract, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată. Operatorul poate totuși să opteze între rezilierea de plin drept a contractului sau executarea acestuia.

Potrivit art. 21 din contract, în cazul rezilierii contractului, reluarea prestării serviciului se va face în termen de 3 zile de la semnarea unui nou contract de prestări servicii, după achitarea integrală a debitului restant.

Recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile art. 1553, art. 1550 alin. (2) și art. 1551 C. civ. pentru a susține că existența unor neînțelegeri cu privire la sumele facturate este reținută în mod greșit de instanța de apel ca o concluzie a tezei potrivit cu care pactul comisoriu nu a fost invocat și aplicat de către recurenta-pârâtă cu bună-credință.

Intimata-reclamantă a încălcat în mod repetat obligațiile contractuale privind plata tarifului de salubrizare, iar potrivit cap. IV art. 12 din contractul nr. x din 03.11.2014 Consiliul Județean Constanța s-a obligat să plătească tarifele aprobate de autoritățile administrației publice locale, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Se mai arată că modalitatea de decontare a serviciului de colectare, transport și de depozitare a fost stabilită prin convenția tripartită dintre pârâtă, Municipiul Constanța și S.C. B. S.R.L., tariful fiind de 20 USD/tonă fără TVA.

Prin adresa nr. x/07 mai 2019 Primăria Municipiului Constanța a înștiințat pârâta că este obligată să factureze operațiunea de depozitare la tariful agreat prin contractul încheiat între B. S.R.L. și Municipiul Constanța.

Reclamantul a luat act de această situație și cu toate acestea a refuzat cu rea-credință plata facturilor, generând voit o situație conflictuală pe fondul existenței unor asperități politice între reprezentanții legali ai celor două părți în litigiu.

În ceea ce privește taxa pentru deșeurile inerte, recurenta-pârâtă arată că aceasta a fost adăugată la tariful de colectare și transport ca urmare a modificărilor legislative.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005, începând cu data de 1 ianuarie 2017 se introduce taxa încasată pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare, care în anul 2017 este de 80/RON/tonă și începând cu anul 2018 va deveni 120 RON/tonă.

Se mai susține că reclamantul nu a contestat în scris facturile în termen de 5 zile de la primire, potrivit convenției însușite de ambele părți, respectiv art. 14 pct. 2 din contract, astfel fiind considerate acceptate de către pârâtă.

Prin urmare se susține de către pârâtă că pactul comisoriu a fost invocat cu bună-credință, iar notificarea de reziliere a contractului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și contractuale. În consecință, contractul de prestare a serviciului de salubrizare a fost reziliat în acord cu prevederile legale și contractuale, întrucât reclamantul a refuzat nejustificat plata contravalorii serviciului de salubrizare.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fondul cauzei respingerea apelului reclamantului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică, invocat din oficiu de către instanță, privind greșita alcătuire a instanței art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul Constanța a fost investit cu dezlegarea unui litigiu izvorât dintr-un contract încheiat între operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii finali, conform art. 13 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, respectiv nr. 36724/03.11.2014.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1266, art. 1170, art. 1270 și art. 1550 C. civ.

Pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a căii de atac, se va avea în vedere atât competența materială funcțională, stabilită în funcție de atribuțiile Curții de Apel, cât și competența materială procesuală, stabilită în raport de natura litigiului.

În ceea ce privește natura litigiului, Înalta Curte constată că obiectul litigiului decurge din contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 36724/03.11.2014, încheiate pe o perioadă nedeterminată și modificat succesiv prin actele adiționale nr. x/21.09.2015, nr. y/15.03.2017 și nr. 3/26820/28.09.2017 semnate de către reclamanta Consiliul Județean Constanța și pârâta A. S.R.L..

Se reține că contractul invocat de reclamant ca izvor al pretențiilor ce fac obiectul cauzei are o componentă reglementată prin prevederile regulamentului serviciului de salubrizare și ale contractului cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza legislației în vigoare, aplicabilă acestui serviciu.

În ceea ce privește competența materială funcțională, Înalta Curte apreciază incidente și dispozițiile speciale din Legea nr. 101/2016, care a abrogat și înlocuit O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Procedura de soluționare a litigiului a fost determinată de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, modificată prin Legea nr. 212/2018, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 19.06.2018.

Conform prevederilor art. 2 din Legea 212/2018 în vigoare din 02.08.2018:

Art. II

Articolul 53 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1

și 1

2

, cu următorul cuprins:

"1

1

Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

1

2

Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1)

1

se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante."

Se mai reține că anterior adoptării Legii nr. 101/2016 competența soluționării cauzelor având ca obiect executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea, denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică a fost reglementată prin O.U.G. nr. 34/2006 capitolul 9 și a aparținut fie instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 287 din O.U.G nr. 34/2006 la data publicării sale, fie instanțelor comerciale, potrivit art. I pct. 74 din O.U.G. nr. 76/2010, fie partajată între cele două instanțe, potrivit art. I pct. 26 din O.U.G. nr. 72/2009, în sensul că litigiile de natură precontractuală erau soluționate de instanțele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului, de instanțele comerciale.

Potrivit dispozițiilor art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum au fost interpretate prin considerentele deciziei în interesul legii nr. 20 din 05 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că în materia contenciosului administrativ, calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul C. proc. civ. din 2010, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel ca instanțe de contencios administrativ, având în vedere și dispozițiile art. 7-12 din Legea nr. 76/2012.

Ulterior, prin art. I pct. 74 din O.U.G. nr. 76/2010 a fost modificat și completat art. 286 din O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în sensul că procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii, prin transpunerea Directivei Consiliului 89/665/CEE din 21.12.1989 precum și a Directivei Consiliului 92/13/CEE.

Divergențele privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 au fost lămurite prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel în dezlegarea problemelor de drept legate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis că hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

Cu alte cuvinte, textul evocat nu poate fi interpretat decât în sensul că prevede în mod expres instanța competentă să soluționeze calea de atac.

În considerentele deciziei nr. 40/18 mai 2020 s-au reținut următoarele: "Așadar, dacă legiuitorul a înțeles să stabilescă în mod expres competența de soluționare în primă instanță a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanței de drept comun, este evident că și calea de atac va fi de competența secției sau completului corespunzător de la instanța mai mare în grad, cu respectarea normelor de competență materială procesuală".

Văzând obiectul cererii principale (modul de executare a unui contract de achiziții publice) și temeiul indicat de parte, se constată că acțiunea a fost judecată la fond, de o secție a Tribunalului Constanța, ca instanța civilă de drept comun.

Așa fiind, cauza de față se circumscrie ipotezelor reglementate de dispozițiile speciale citate, întrucât instanța este învestită cu o cerere de chemare în judecată derivată dintr-un acord privind achiziții publice, iar în acest context, se constată că soluționarea acesteia revine în competența instanțelor civile, singura cale de atac fiind recursul, la instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Constanța.

Or, Curtea de Apel a judecat o cale de atac intitulată apel potrivit regulilor de procedură specifice acestei căi de atac, într-un complet format din doi judecători, deși singura cale de atac în această materie este recursul, ce se impune a fi soluționat de un complet format din trei judecători.

Prin admiterea căii de atac se va cerceta fondul cauzei cu respectarea principiului legalității cării de atac, care în speță este recursul și nu apelul, având în vedere dispozițiile precitate.

Singura cale de remediere a acestei situații este reluarea judecării căii de atac formulate inițial de reclamanți, calificând-o corect și respectând normele de procedură specifice, iar aceasta este posibilă doar prin admiterea recursului de față și casarea deciziei inițial pronunțate în apel.

În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanță fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564 din 06 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564 din 06 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2021.