ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la 9 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Constanța prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, constatarea nulității absolute a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x din 30 aprilie 2013, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.917.595 RON, din care 1.872.000 RON cheltuială neeligibilă și 45.595 RON foloase nerealizate calculate pentru perioada 16 octombrie 2013-27 iunie 2014 și obligarea la plata sumei de 1.291.680 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate de la 30 mai 2018 și până la introducerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de la 17 septembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de precizările reclamantului cu privire la obiectul cererii, în sensul că s-a renunțat la capătul I de cerere privind nulitatea contractului, acțiunea fiind una în executarea contractului, având ca obiect pretenții.

Prin sentința civilă nr. 1209 din 17 septembrie 2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale și a declinat cauza în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 631 din 7 iulie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Constanța prin Primar, ca neîntemeiată. A stabilit cu titlu de onorariu de expertiză definitiv suma de 3.000 RON pentru expert B. și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Municipiul Constanța prin Primar.

Prin încheierea de ședință din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a calificat drept apel calea de atac declarată, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 212/2018, constatând că este vorba de un litigiu izvorât din executarea unui contract administrativ.

Prin decizia civilă nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Constanța prin Primar și a obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2.975 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Constanța prin Primar, solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1170, art. 1270 și art. 1350 C. civ. și pe cele ale art. 10, 12 și 13 din contractul de finanțare nr. x din din 30 aprilie 2013 și a aplicat greșit prevederile art. 1 - art. 2

1

din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale.

În opinia sa, conform art. 13 din contractul de finanțare, intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a restitui orice sumă primită în executarea contractului în măsura în care, în urma unui control al Curții de Conturi, se constată că au fost efectuate plăți necuvenite. Autorul căii de atac susține că intimata-pârâtă nu a respectat nici art. 10 din contract întrucât din actele de la dosar a rezultat că, la data încheierii contractului, nu deținea resursele financiare necesare organizării evenimentului și nu a avut o contribuție financiară proprie. Apreciază că instanța de apel nu a analizat corect înscrisurile depuse la dosar, apreciind în mod eronat că un contract de barter ar fi putut substitui contribuția financiară a intimatei-pârâte. Susține că intimata-pârâtă a fost notificată cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale și la restituirea sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată astfel că se impunea obligarea acesteia și la plata penalităților de întârziere.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului-reclamant referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la buna-credință (art. 1170 C. civ.), la forța obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) și la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.) și cele ale O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale sunt indicate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Afirmațiile prin care se critică modul în care curtea de apel a dat eficiență probelor din dosar (situații financiare, contract de barter, raportul Curții de Conturi, raport de expertiză) și prin care se invocă greșita interpretare a prevederilor contractuale referitoare la obligația intimatei-pârâte de a contribui din surse proprii la finanțarea proiectului ce a făcut obiectul contractului încheiat între părți aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei civile nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata-pârâtă. Instanța supremă reține că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenței acestora. Față de faptul că partea a depus la dosar copii ale facturilor fiscale nr. x din 12 mai 2021 și nr. 1737 din 13 mai 2021 și ale chitanțelor din 12 mai 2021, conform înscrisurilor aflate la filele x, fără însă a depune și înscrisurile în original, instanța supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL CONSTANȚA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.