ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1344/2018

HOTĂRÂRE
19.04.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1344/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Constată următoarele:

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 martie 2017 reclamanta A. a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 95885 din 1 ianuarie 1992 prin care s-a anulat Decizia nr. 95885 din 1 decembrie 1987, anularea deciziei cu același număr din 28 octombrie 2005, precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare prin care să se valorifice toate majorările de pensii aprobate de Guvernul României și să i se restituie sumele de bani reținute în mod nelegal.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 2061 din 19 mai 2017 a admis excepția tardivității contestației invocată de către intimată și în consecință, a respins contestația, ca tardiv formulată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 2429 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 2061 din 19 mai 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta, care a susținut, în esență, că instanțele au soluționat cauza în raport de dispozițiile Legii nr. 3/1977 și al Legii nr. 19/2000, deși actul normativ aplicabil este Legea nr. 263/2010, în raport de care punctul de pensie ar fi fost mult mai mare.

Mai susține recurenta că nu i-au fost comunicate deciziile contestate, astfel că în mod greșit s-a apreciat că nu au fost respectate termenele de 30 - 45 zile.

Recurenta solicită admiterea recursului, reactualizarea pensiei și acordarea sumelor ce i se cuvin ca urmare a acestei recalculări.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22 ianuarie 2018.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 31 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 1 februarie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 12 februarie 2018 s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de recurentă, prin care aceasta își exprimă nemulțumirile sale cu privire la fondul litigiului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 19 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv Decizia nr. 2429 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 2061 din 19 mai 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, prin care s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de aceasta, având ca obiect anularea deciziei de pensionare.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ. prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale, rezultă că Decizia civilă nr. 2429 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv litigiu de asigurări sociale, se circumscrie dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2429 din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2277/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1682 din 2 mai 2017 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova. Curtea de Ap
ÎCCJ 2020-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1131/2020
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova la 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând i
ÎCCJ 2022-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului, reține următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 12.07.2021, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de
ÎCCJ 2019-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2019
cum susține contestatorul, sau sporuri cum le-a valorificat pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, la recalcularea pensiei, obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Prahova la emiterea unei noi decizii în care să ia în calcul sumele în
ÎCCJ 2023-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 07.12.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de P
Sursă