ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2021

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la 26 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. Arad a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Arad prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Finanțelor Publice Arad, solicitând:

- C.F. nr. x Arad nr. top. x-23 l/a/1/1/23 ]/b/7/1, teren în suprafață de 594 mp de la adresa din Arad, B-dul x nr. 43-43/a;

- C.F. nr. x Arad nr. top. x, 231/b/7/2, teren în suprafață de 399 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. xI Arad nr. top. xb/6/2, teren în suprafață de 171 mp de Ia adresa din Arad. B-dul x, nr. 43/13;

- C.F. nr. x Arad nr. top. xb/6/l, teren în suprafață de 261 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. x Arad nr. top. xb/6/1/2, teren în suprafață de 66 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. x Arad nr. top. x, teren în suprafață de 277 mp de la adresa din Arad, B-dul x nr. 43.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, art. 557, art. 563 și art. 566 C. civ.

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Statului Român, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Arad prin Primar a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, tardivitatea cererii de radiere a dreptului de proprietate a Statului Român din cărțile funciare a imobilelor ce fac obiectul litigiului, prin prisma prescripției dreptului de rectificare a cărților funciare menționate în cererea de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 139 din 4 iunie 2019, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Arad prin Primar, invocată prin întâmpinare și analizată cu prioritate, și a respins acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanta A. Arad.

Prin decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul exercitat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul Arad prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, împotriva sentinței nr. 139 din 4 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată că instanța de apel a respins apelul cu motivarea că plata despăgubirilor către persoanele expropriate nu conferă un drept de proprietate, deși recurenta nu a invocat niciunul dintre modurile de dobândire a proprietății reglementate de C. civ.

Cu toate că nu există o prevedere legală expresă care să se aplice strict situației juridice relevate de recurentă, toate prevederile legale invocate în etapele procesuale anterioare conduc la admiterea cererii de intabulare a dreptului său de proprietate asupra terenurilor din litigiu.

Susține că decretele de expropriere nr. 84/1976 și nr. 519/1978 au fost emise când era în vigoare Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale (aplicabilă și organizațiilor cooperatiste) și care, la art. 30, prevedea că dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se putea face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Prin urmare, în baza decretelor de expropriere sau a Decretului nr. 244/1955, în condițiile legislative ale anilor 1970, recurenta putea dobândi doar dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor expropriate și demolate.

Învederează că, desi i-a fost transmisă doar folosința terenului aferent construcțiilor expropriate și demolate, pentru că legea nu permitea obținerea proprietății asupra terenului, în fapt, recurenta a plătit foștilor proprietari despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului.

Arată că, prin Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, care au fost privatizate în baza Legii nr. 58/1991, s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare desfășurării obiectului lor de activitate, operând transferul dreptului de proprietate de la stat la aceste societăți comerciale, fără plata contravalorii terenurilor.

Mai arată că, prin Legea nr. 18/1991 s-a reglementat transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane de la stat către persoanele fizice care le foloseau cu diferite titluri, inclusiv transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor trecute în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. În această din urmă situație, s-a recunoscut că, și după apariția Legii nr. 58/1974, în cazul înstrăinării unor imobile, prețul de vânzare includea nu numai valoarea construcției, ci și valoarea terenului, deși acesta trecea în proprietatea statului.

Susține că, prin Legea nr. 231/2018 s-a modificat art. 24 alin. (3) al Legii nr. 18/1991, în sensul că terenurile situate în intravilanul localităților, aferente construcțiilor edificate de fostele cooperative de producție, asociații economice intercooperatiste și cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deținători, cu îndeplinirea unor condiții, printre care nu se găsește cea a plății contravalorii terenurilor, iar acest act normativ a fost invocat de recurentă în fața primei instanțe, prin răspunsul la întâmpinare, nu numai în apel, cum eronat a reținut instanța de apel.

Învederează că Legea nr. 231/2018 nu este aplicabilă în cauză, întrucât cooperativele meșteșugărești, precum recurenta, nu se regăsesc printre fostele forme de cooperative expres enumerate în lege.

În ceea ce privește Legea nr. 1/2005 a cooperației, respectiv art. 107 alin. (1) și (2) din lege, articol reținut de ambele instanțe în motivarea soluțiilor de respingere a cererii sale, recurenta precizează că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează regimul juridic al "terenurilor transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste", or, recurentei, terenurile i-au fost transmise în folosință pe durată nedeterminată, în vederea edificării unor construcții, dar cu plata contravalorii terenurilor expropriate, motiv pentru care Legea nr. 1/2005 nu este incidentă în cauză.

În concluzie, recurenta reclamantă arată că instanța de apel, pe de o parte, a aplicat greșit normele de drept material, iar, pe de altă parte, nu a soluționat cererea dedusă judecății cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 28 septembrie 2020, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Municipiul Arad prin Primar a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 21 ianuarie 2021 pentru soluționarea acestuia.

Intimatul-pârât Municipiul Arad prin Primar a formulat întâmpinare la recursul părții adverse, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Arată că motivul de recurs privind neaplicarea prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005 este nefondat, în condițiile în care prin alin. (2) al art. 5 din Decretul nr. 84/1976 se prevede, în mod explicit, că terenurile preluate de stat prin decretul de expropriere anterior menționat au fost transmise gratuit în folosința cooperativei. Sub un alt aspect, arată că, din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu dovedește plata efectivă a despăgubirilor pentru terenurile expropriate de la persoanele înscrise în tabelul anexă la Decretul nr. 84/1976, iar prevederile art. 107 din Legea nr. 1/2005 se referă la terenuri aflate în folosința organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste care în perioada regimului comunist au fost transmise acestora pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, drept de folosință ce se transmitea de către stat acestor organizații în acord cu prevederile Decretului nr. 224/1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unitățile cooperatiste. Susține că, potrivit prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, aceste cooperații pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor doar prin cumpărare, în funcție de valoarea actuală a imobilelor, aspect ce rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009.

Învederează că recurenta susține, în mod neîntemeiat, că terenurile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost transmise în folosință pe durată nedeterminată, în vederea realizării de construcții cu plata contravalorii terenurilor expropriate și invocă art. 5 alin. (1), (2) și 3 din Decretul Prezidențial nr. 84/1976, potrivit căruia terenurile expropriate nu au făcut obiectul transmiterii în proprietatea Cooperativei meșteșugărești A. Arad, iar obligația de deaspăgubire a aceleiași Cooperative nu se întindea și asupra contravalorii terenurilor expropriate. Faptul că terenurile expropriate prin Decretul Prezidențial nr. 84/1976 nu puteau face obiectul dreptului de proprietate a cooperativelor meșteșugărești, nefăcând obiectul plății de către acestea a contravalorii despăgubirilor stabilite prin procesele-verbale de evaluare efectuate cu ocazia exproprierii, rezultă și din cuprinsul art. 3 alin. (1) și (2) al Decretului nr. 244 din 17 iunie 1955 care stabilesc doar un drept de folosință asupra terenurilor în favoarea cooperativei.

Motivul de recurs vizând încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ. este nefondat, sens în care arată că instanțele de judecată au analizat cererea reclamantei prin prisma motivelor care au stat la baza demersului judiciar, dând eficiență prevederilor legale în cauză.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Statului Român a formulat întâmpinare la recursul părții adverse, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsididar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, arată că art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, text de lege invocat de recurentă, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 913/2009 a Curții Constituționale. Arată că, astfel, prevederea conform căreia terenurile pot fi date în folosință gratuită organizațiilor cooperatiste este neconstituțională, iar recurenta ar trebui să plătească chirie sau taxă pentru concesionarea terenurilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată în cadrul întâmpinării, aceasta a fost constatată nefondată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există motive de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentând faptul că instanța de apel a reținut că plata despăgubirilor către persoanele expropriate nu conferă un drept de proprietate, deși recurenta nu a invocat niciunul dintre modurile de dobândire a proprietății reglementate de C. civ. și, desi nu există o prevedere legală expresă care să se aplice strict situației juridice relevate de recurentă, toate prevederile legale invocate în etapele procesuale anterioare conduc la admiterea cererii de intabulare a dreptului său de proprietate asupra terenurilor din litigiu.

A susținut că, deși i-a fost transmisă doar folosința terenului aferent construcțiilor expropriate și demolate, pentru că legea nu permitea obținerea proprietății asupra terenului, în fapt, a plătit foștilor proprietari despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului.

Se reține că obiectul dedus judecății în primă instanță, fixat prin limitele cererii de chemare în judecată, îl reprezintă acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiului Arad prin Primar și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 563 din C. civ., iar bunurile solicitate a fi restituite și care formează obiectul material al revendicării sunt cele descrise în cererea introductivă.

Înalta Curte are în vedere că acțiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum este definită de doctrină și jurisprudență și consacrată în C. civ. (art. 563), este acțiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanței de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate și, ca urmare a acestei recunoașteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv.

Pentru a fi considerat admisibil acest mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate, reclamanta trebuie să probeze că este titulara dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, or, în cazul de față, reclamanta și-a fundamentat acest drept asupra bunurilor imobile revendicate pe împrejurarea achitării către persoanele expropriate a despăgubirilor cuprinzând prețul construcțiilor și terenurilor.

Se reține că, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1), (2) și 3 din Decretul nr. 84/1976, în scopul construirii unei unități mixte de prestări servicii a cooperației meșteșugărești, se expropriază și se trec în proprietatea statului, terenurile în suprafață de 1378 mp și construcțiile aferente în suprafață de 611 mp, identificate potrivit planului de situație, iar terenurile trecute în proprietatea statului potrivit alin. (1), se transmit pe durata existenței obiectivului ce se realizează în folosința Cooperativei Meșteșugărești A. Arad.

De asemenea, construcțiile situate pe terenurile prevăzute la alin. (2), se trec din proprietatea statului, în proprietatea Cooperativei Meșteșugărești A. Arad.

Dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 244/17.06.1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unitățile cooperatiste arată că, în situația în care pe terenurile în cauza se găsesc și construcții, se va transmite către unitățile cooperatiste atât folosința fără termen cât și proprietatea construcțiilor, prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri, urmând ca folosința fără termen a terenurilor să se transmite fără plată, iar proprietatea construcțiilor să se transmite cu plată, pe baza evaluării construcțiilor ce se va face potrivit instrucțiunilor Ministrului Finanțelor.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenurilor expropriate aparține Statului Român și nu reclamantei, plata despăgubirilor neputându-i conferi acesteia un drept de proprietate, în lipsa unui text legal care să dispună în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 557 alin. (1), alin. (2) C. civ., dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși sau, în cazurile prevăzute de lege, prin efectul unui act administrativ. Alineatul 3 al aceluiași articol arată că:"Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate".

Întrucât reclamanta nu a probat că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate în condițiile impuse de art. 557 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. civ., este corectă concluzia curții de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada intrării legale a terenurilor în patrimoniul său, în vreun mod de dobândire a proprietății care să asigure succesul demersului judiciar declanșat prin cererea introductivă de instanță.

În cadrul motivelor de recurs se face referire la dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificate prin Legea nr. 231/2018, recurenta susținând că, printre condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea în proprietatea actualilor deținători a terenurilor intravilane aferente construcțiilor edificate de cooperativele de producție, fostele asociații economice intercooperatiste și fostele cooperative de consum, nu se regăsește condiția plății contravalorii terenurilor.

Argumentul instanței de apel, potrivit căruia instanța de fond nu a fost învestită cu aspectele vizând dobândirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este corect, întrucât, deși reclamanta menționează dispozițiile textului legal în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtul Municipiul Arad, nu invocă dobândirea dreptului de proprietate în baza acestuia și susține că Legea nr. 231/2018 nu este aplicabilă în cauză întrucât cooperativele meșteșugărești, precum reclamanta, nu se regăsesc printre fostele forme de cooperative expres enumerate în lege, susținere reluată și prin motivele de recurs.

Sub un alt aspect, curtea de apel a dezvoltat un raționament corect în ceea ce privește dobândirea în proprietate a terenurilor în litigiu ce presupune parcurgerea unor proceduri pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul legal invocat. Astfel, recurenta nu a dovedit că a urmat procedurile prevăzute de legea specială pentru obținerea unui titlu de proprietate, care, ulterior, să-i servească drept mijloc probator în demersul judiciar de față.

Recurenta mai arată că art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2005, reținut de ambele instanțe în motivarea soluțiilor de respingere a cererii sale, nu este incident în cauză întrucât reglementează regimul juridic al terenurilor transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, în timp ce recurentei i-au fost transmise terenurile în folosință pe durată nedeterminată, în vederea edificării unor construcții, dar cu plata contravalorii terenurilor expropriate.

În legătură cu cele susținute, se constată că instanța de apel nu a respins cererea reclamantei în temeiul articolului menționat, ci, răspunzând criticilor din apel, a reținut că referirea primei instanțe la dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2005 a fost menită a întări considerentul că proprietatea asupra terenurilor aparține Statului Român și că reclamanta nu o poate dobândi prin simpla invocare a plății despăgubirilor.

Referitor la critica recurentei prin care se susține că instanța de apel nu a soluționat cererea dedusă judecății cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ., ce va fi avută în vedere din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care permite verificarea pretinselor neregularități de ordin procedural, invocate de parte, Înalta Curte reține că a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, astfel că, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., această critică a recurentei nu va putea fi analizată în prezentul context procesual.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 18 din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2021.