Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2019
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2019

HOTĂRÂRE
05.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 3037 din 17 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și rejudecând. Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. ca nefondată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 397/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.05.2016 sub nr. x/2016 pe r
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2019-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată la data de 23.12.2013, sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Teleor
ÎCCJ 2019-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2020-01-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 8 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul A., în contradictoriu cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă