ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 10 decembrie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/21.11.2014, emis de pârâtă, individualizarea sancțiunii aplicate, prin raportarea acesteia la gravitatea redusă a faptei și aplicarea unei sancțiuni mai ușoare decât cea a încetării mandatului și interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcție publică, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4361 din 09 iunie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01 iulie 2015.

Prin sentința civilă nr. 415 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea raportului de evaluare nr. x/28.11.2014 emis de intimată.

În susținerea recursului, reclamantul a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

- sentința a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), și anume încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil și a principiului aflării adevărului;

- sentința nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins susținerile reclamantului formulate atât prin concluziile orale, cât și prin cele scrise (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), ceea ce echivalează cu o lipsă de judecată asupra fondului;

- sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., în ceea ce privește calificarea persoanelor fizice ca având calitatea de comerciant, precum și a prevederilor Legii nr. 176/2010, privind răspunderea administrativ-disciplinară în cazul incompatibilităților;

- sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material din legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin Hotărârea din cauza C-201/14 Bara;

- instanța de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 20, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și, astfel, să constate nulitatea absolută a actelor efectuate de intimata-pârâtă în lucrarea nr. 2927/S/II/24.01.2014, inclusiv a raportului de evaluare, întrucât au fost încheiate anterior invitării persoanei cercetate pentru a prezenta un punct de vedere.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Prealabil analizei instanței de control judiciar, este de menționat că recurentul a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., însă motivarea efectivă face trimitere și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul de casare al pronunțării hotărârii de fond cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte remarcă mai întâi că primul motiv de recurs invocat, și anume art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", nu are incidență în cauză.

În fapt, argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs se subsumează celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate prin concluziile orale de la termenul de judecată din 20.01.2016, precum și prin concluziile scrise depuse la data de 22.01.2016.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În speță, nu este incidentă niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, precum și motivele de fapt pe care s-a întemeiat soluția, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

Din punct de vedere al tehnicii de motivare a unei hotărâri judecătorești, Înalta Curte va reține că maniera de redactare (mai extinsă sau mai restrânsă) depinde de fiecare judecător în parte, iar hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale cuprinse în actul administrativ contestat, precum și apărărilor formulate de intimata-pârâtă, nu reprezintă o necercetare a motivelor cererii de chemare în judecată, în sensul celor susținute de recurentul-reclamant, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate a constatat că recurentul-reclamant a încălcat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților, cuprinse în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Situația de incompatibilitate reținută a constat în aceea că în perioada în care persoana a fost evaluată, a deținut simultan cu funcția de viceprimar, calitatea de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată".

Soluționând cauza, curtea de apel a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că actul administrativ atacat este legal în raport de conținutul dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât tinde la a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a cadrului de reglementare a regimului incompatibilităților, din punct de vedere al însuși conținutului stării de incompatibilitate.

Criticile formulate nu sunt întemeiate, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 176/2010 și din Legea nr. 161/2003.

Printr-o primă critică, susține recurentul că procedura evaluării incompatibilității prevăzută de Legea nr. 176/2010 în baza căreia a fost emis raportul de evaluare contestat încalcă legislația UE privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea pronunțată în cauza C-201/14 Bara și alții.

În acest sens, Înalta Curte constată că nelegalitatea raportului de evaluare nu ar putea fi reținută prin prisma interpretării date de CJUE în cauza C-201/14 (Bara), pentru că procedura reglementată în art. 20, raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, presupune două etape care exclud prelucrarea unor date nepublice, personale, fără înștiințarea persoanei vizate:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, verificările se raportează exclusiv la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, se pot solicita persoanelor fizice sau juridice date sau informații care nu sunt publice.

În speță, persoana evaluată a fost înștiințată prin adresa nr. x/24.01.2014, transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire din data de 29.01.2014, iar solicitările de informații către Primăria comunei Lisa și Oficiul Național al Registrului Comerțului au fost transmise ulterior, conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a reclamantului a fost efectuată cu adresa nr. x/02.07.2014 (confirmarea de primire fiind semnată de acesta la data de 07.07.2014), adresă prin care i se aducea la cunoștinșă împrejurarea că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și a fost invitat să depună un punct de vedere în acest sens.

La data de 23.07.2014 recurentul-reclamant a depus în scris punctul de vedere conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, astfel că nu se poate susține că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Așadar, nu rezultă că în cauză s-ar fi prelucrat date personale cu încălcarea obligației de înștiințare a persoanei evaluate, astfel încât decizia pronunțată în cauza CJUE C-201/14 Bara, cu privire la interpretarea Directivei 95/46 privind protecția datelor cu caracter personal, nu este aplicabilă în cauză.

Totodată, Înalta Curte reține că situația din cauza Bara și alții nu este similară celei din prezentul dosar sub aspect factual, de vreme ce intimata-pârâtă a solicitat doar datele necesare pentru stabilirea în concret a stării de incompatibilitate, iar transmiterea și utilizarea eventualelor informații obținute de la o societate de asigurări care nu erau publice s-a realizat numai după efectuarea comunicării informării, potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010.

Nici sub aspectul reglementării legale incidente nu există similitudine. Astfel, spre deosebire de prevederea unică din Legea privind reforma în domeniul sănătății nr. 95/2006 (art. 315 "Datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile, instituțiile publice și alte instituții, pe bază de protocol"), Legea nr. 176/2010 abilitează Agenția Națională pentru Integritate să solicite și să prelucreze informații nepublice necesare stabilirii stării de incompatibilitate sau de conflict de interese, însă stabilește și garanții corespunzătoare, prin reglementarea unei proceduri administrative detaliate, care impune obligația de informare a persoanei evaluate și creează cadrul legal pentru exercitarea de către aceasta a dreptului la apărare în cursul acestei proceduri

În ceea ce privește solicitarea de date de la B. S.A., Înalta Curte constată că nu ar putea fi reținută ca o vătămare în drepturi a recurentului, întrucât, așa cum corect a reținut judecătorul fondului, singurele date utilizate în fundamentarea concluziei autorității pârâte sunt adresa Primăriei privind calitatea reclamantului de viceprimar, respectiv informațiile de la Oficiul Registrului Comerțului, date publice prin însăși rațiunea publicității asigurată de înregistrările ONRC.

În aceste condiții, nu poate fi primită critica recurentului întemeiată pe o presupusă nulitate a actului contestat, pe motiv că raportul de evaluare prin care a fost finalizată procedura de evaluare ar fi fost încheiat pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice înainte de înștiințarea și invitarea persoanei cercetate pentru a prezenta un punct de vedere, întrucât instanța de fond, prin prisma analizării legalității și temeiniciei raportului de evaluare a constatat că inspectorul de integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 a realizat procedura administrativă de informare, de invitare și de evaluare cu respectarea acestor dispoziții legale, reținând în acest sens, raportat la materialul probator administrat în cauză, că informațiile solicitate de Agenția Națională de Integritate sunt informații nu doar publice, ci și de interes public.

Referitor la chestiunea de fond a stării de incompatibilitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost reținută conform legii și în acord cu probatoriul din dosar.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică".

În acest context, în art. 91 din același act normativ se precizează că "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcția incompatibilă cu cea de ales local. (. . . . . . . . . . . . .) (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Prin urmare, regimul incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, în sensul incompatibilității funcției de viceprimar cu cea de persoană fizică autorizată, scopul legiuitorului fiind acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o calitate de ales local să adopte o conduită care să-l împiedice să ajungă în situația de exercitare a unor activități în stare de incompatibilitate.

Or, deși recurentul, în calitate de viceprimar, avea obligația de a respecta aceste prevederi legale, în exercitarea mandatului 2012-2016, el a încălcat interdicția reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, nerespectând nici prevederile art. 91 alin. (3) teza I (nu a demisionat în termen de 15 zile din funcția care atrăgea starea de incompatibilitate).

În cauză, din probatoriul administrat, rezultă că A. Persoană Fizică Autorizată a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 09.02.2012, deși, la data respectivă, comerciantul persoană fizică, A., deținea și funcția de viceprimar al comunei Lisa, județul Teleorman (ales prin Hotărârile nr. 7/03.03.2010 și nr. 5/26.06.2012 ale Consiliului Local al comunei Lisa).

Prin persoană fizică autorizată se înțelege, în sensul art. 2 lit. (i) din O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege folosind, în principal, forța sa de muncă.

În art. 6 din același act normativ se prevede că: "Orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate și autorizate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

Conformându-se acestei obligații, recurentul-reclamant a solicitat și obținut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, ceea ce denotă că a creat premisele începerii activității economice înregistrate.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianți" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, definește activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit."

Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, rezultă, așadar, că recurentul a avut calitatea de comerciant, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale reținute de intimată, și s-a aflat în incompatibilitate în perioada analizată, în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În plus, legea (forma în vigoare în perioada analizată, anterior modificării textului normativ de la art. 87 alin. (1) prin Legea nr. 87/2017) nu condiționează existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a unor acte de comerț, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de volumul de activitate/chiar lipsa activității sau deținerea unui patrimoniu de afectațiune.

În cauză nu este contestată existența PFA A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului, recurentul contestând doar calitatea de comerciant pe care ar fi obținut-o prin această formă de organizare a activității economice.

Nu se poate reține argumentul recurentului-reclamant în sensul că nu are calitatea de comerciant, întrucât domeniul de reglementare al Legii nr. 71/2011, prevăzut la art. 1 din acest act normativ, vizează "punerea în acord a legislației civile existente cu prevederile Noului C. civ..", iar Legea nr. 161/2003 nu are caracterul unei legi civile.

În accepțiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianți, iar prin înregistrarea în registrul comerțului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înțelesul Legii nr. 161/2003 și se supun interdicțiilor prevăzute de această lege.

Astfel, starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu este înlăturată ca urmare a modificărilor legislative intervenite cu privire la noțiunea de "comerciant".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ.:

"(1) Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", textul confirmând astfel că noțiunea de "comerciant" nu a fost eliminată din legislație, ci a fost înlocuită, la nivel terminologic, cu cea de "profesionist", fără a se schimba și conținutul juridic.

O confirmare suplimentară cu privire la intenția legiuitorului de a opera exclusiv o modificare de ordin terminologic, după intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, rezultă și din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege".

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de persoană fizică.

Incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice și constituie un important instrument de prevenire a corupției și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice, iar activitatea de comerciant, fie ea exercitată și de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea regimului juridic specific incompatibilităților.

În privința solicitării reclamantului de reindividualizare a sancțiunii aplicabile și acordarea uneia mai ușoare decât cea a măsurii demiterii și interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcție publică, instanța de fond a apreciat în mod corect că aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare este un demers subsecvent reținerii caracterului legal al raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Înalta Curte reține că, în cadrul acțiunii care are ca obiect anularea raportului de evaluare, se analizează legalitatea acestui act administrativ, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat. Astfel, această răspundere este subsecventă, urmând a se respecta normele de drept ce definesc fiecare dintre tipurile răspunderii administrative, ce poate fi de natură contravențională, disciplinară sau patrimonială, în cadrul unei acțiuni în răspundere ce învestește instanța competentă, nu în litigiul ce are ca obiect analiza legalității raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în cauză, fiind dovedită exercitarea de către recurentul-reclamant a calității de comerciant concomitent cu deținerea funcției de viceprimar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că sunt nefondate motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 415 din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.