ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2408/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în lichidare, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul soluționare contestații, următorele:

- anularea Deciziei nr. 1802 din 13 septembrie 2016, emisă de DGRFP Ploiești, privind soluționarea contestației fiscale formulate de Societate și înregistrate la AJFP Dâmbovița sub nr. x din 19.04.2016 și la DGRFP Ploiești sub nr. x din 12.05.2016;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/09.03.2016 șl a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.03.2016 emise de AJFP Dâmbovița, prin care societății i-au fost stabilite obligații fiscale suplimentare după cum urmează:

(a) Obligații suplimentare reprezentând impozit pe profit

- 475.356 RON - debit principal;

- 36.010 RON - majorări de întârziere calculate la data de 26.02.2016;

- 24.006 RON - penalități de întârziere calculate la data de 26.02.2016;

(b) Obligații suplimentare reprezentând TVA

- 1.148.176 RON - debit principal;

- 54.402 RON - majorări de întârziere calculate la data de 26.02.2016;

- 36.268 RON - penalități de întârziere calculate la data de 26.02.2016;

Totodată, a solicitat exonerarea de la obligația de plată a tuturor obligațiilor fiscale suplimentare, reprezentând debit principal și obligații accesorii, obligarea pârâtelor atât la rambursarea TVA în cuantum de 860.141 RON, solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent funii august 2015, înregistrat de AJFP Prahova sub nr. x/18.09.2015, la restituirea tuturor sumelor reprezentând obligații principale și accesorii, achitate de societate ori compensate de organul fiscal în temeiul Deciziei de impunere nr. x/09.03.2016.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 51 din 5 martie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., societate în lichidare, prin B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Sentința de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu au fost indicate considerentele pentru care s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză judiciară (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă arată că raportul de expertiză fiscală a concluzionat în sensul temeiniciei pretențiilor sale, iar pârâtele au formulat obiecțiuni, înaintate de instanță expertului judiciar în vederea formulării unui punct de vedere.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul judiciar a indicat faptul că își menține concluziile exprimate prin raportul de expertiză.

Cu toate acestea, susține recurenta-reclamantă, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate obiecțiunile pârâtelor, ceea ce a condus la adoptarea necircumstanțiată a punctului de vedere al autorităților fiscale, expus în cuprinsul actelor administrative fiscale atacate.

Or, în condițiile în care însăși instanța de fond a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize judiciare pentru clarificarea tratamentului fiscal aplicabil societății, înlăturarea concluziilor raportului de expertiză fără a fi prezentate motivele unei astfel de soluții și, mai mult decât atât, reluarea în considerentele sentinței, în mod exclusiv și necondiționat a argumentelor organelor fiscale, echivalează cu lipsa de motivare a sentinței civile atacate.

Nu poate fi acceptat că, după ce inițial instanța de judecată a apreciat că argumentele expuse de fiecare dintre părți nu sunt suficient de lămuritoare, ceea ce a făcut necesară efectuarea expertizei, după întocmirea lucrării, aceeași instanță a ajuns la concluzia că argumentele organelor fiscale sunt fundamentate, întemeindu-și integral soluția pe aceste argumente.

Mai arată recurenta-reclamantă că nu se poate aprecia că simpla redare a argumentelor intimatelor-pârâte, în abundența oricărei analize a susținerilor societății, precum și înlăturarea nemotivată a concluziilor expertizei, reprezintă o motivare reală a hotărârii judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

3.2. Sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la criticile de natură procedurală, cu referire la competența de efectuare a inspecției fiscale; înscrierea avizului de inspecție fiscală; suspendarea inspecției fiscale; durata de efectuare a inspecției fiscale; stabilirea de obligații accesorii pentru perioada ulterioară depășirii termenului legal pentru efectuarea inspecției fiscale.

Recurenta-reclamantă susține că delegarea de competență nu îi este opozabilă, deoarece actele de delegare au fost prezentate după finalizarea inspecției fiscale, iar prin Avizul nr. x/28.10.2015 a fost demarată o nouă inspecție fiscală al cărei obiect excede obiectivului inspecției fiscale inițiale.

Cu privire la actul de suspendare a inspecției fiscale, se arată că acesta nu a fost motivat, iar organele fiscale au prelungit, în mod artificial, perioada de suspendare după primirea răspunsului din partea ANEVAR.

Inspecția fiscală s-a desfășurat pe perioada 14.10.2015 - 26.02.2016, adică 4 luni și 12 zile, fiind depășit termenul legal de 3 luni, care, potrivit disp. art. 104 Codul de procedură fiscală, este un termen imperativ și a cărui nerespectare atrage nelegalitatea inspecției fiscale.

Față de caracterul nelegal al inspecției fiscale, prin raportare la depășirea termenului legal în care această activitate trebuia finalizată, recurenta-reclamantă susține stabilirea eronată a accesoriilor fiscale ce au fost calculate dincolo de data limită în care inspecția fiscală ar fi trebuit să fie finalizată - 14.01.2016 și până la 26.02.2016.

Un alt argument vizează greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la criticile de natură substanțială formulate de societate, respectiv aprecierea eronată a nedeductibilității cheltuielilor în cuantum de 2.970.976 RON înregistrate în baza Raportului de evaluare nr. x/12.03.2015; a faptului că societatea nu era îndreptățită să deducă TVA aferentă bunurilor valorificate sub formă de deșeuri sau că societatea nu era îndreptățită să beneficieze de scutirea de TVA aferentă exporturilor de bunuri a căror exigibilitate a intervenit într-o perioadă deja controlată.

Recurenta-reclamantă apreciază că au fost prezentate documentele justificative ce au stat la baza deducerii cheltuielilor în sumă de 2.970.976 RON întrucât raportul de evaluare are calitatea de document justificativ din perspectiva legislației fiscale.

De asemenea, se consideră că TVA aferentă bunurilor valorificate ca deșeuri este deductibilă, conform disp. pct. 53 alin. (10) lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea Codul fiscal, iar organele fiscale nu au aptitudinea de a interveni în deciziile de management ale societății.

Pentru scutirea de TVA aferentă exporturilor de bunuri a căror exigibilitate a intervenit într-o perioadă deja controlată, recurenta-reclamantă susține că documentele justificative aferente Facturilor de export nr. 1837 și nr. 1838 din 25.07.2014 au fost obținute în termenul de prescripție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

În raport de aceste dispoziții legale, considerentele hotărârii judecătorești cuprind, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Nemotivarea hotărârii se referă, conform criticilor aduse de recurenta-reclamantă, la înlăturarea din probatoriul administrat a concluziilor raportului de expertiză și însușirea argumentelor pârâtelor.

Considerentele sentinței atacate în ceea ce privește criticile de ordin substanțial se regăsesc la paginile 23-24, însă din cuprinsul acestora nu rezultă motivul pentru care judecătorul a înlăturat argumentele reclamantei și concluziile raportului de expertiză.

De altfel, sentința atacată nu face nicio referire, în considerente, la efectuarea expertizei fiscale și la concluziile acesteia.

Judecătorul a preluat, dar fără să arate, toate argumentele pârâtelor și a hotărât respingerea acțiunii, motivând expunerea într-un mod în care s-ar deduce că cele reținute îi aparțin acestuia și nu uneia dintre părți.

O atare manieră de motivare contravine prevederilor art. 425 C. proc. civ., sentinței lipsindu-i motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția asupra criticilor de ordin substanțial.

O astfel de situație determină incidența motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ceea ce conduce la imposibilitatea verificării legalității acesteia.

Sancțiunea ce intervine este casarea sentinței în totalitate și nu numai a părții din considerente ce ar fi trebuit să cuprindă analizarea motivelor de ordin substanțial, deoarece o casare parțială nu ar fi eficientă, existând critici și cu privire la motivele de ordin procedural, dar întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât Înalta Curte a găsit ca fiind fondate criticile prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează ca în cadrul prezentului dosar să nu se mai analizeze sentința recurată și din această perspectivă.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat u art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentința atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere și criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., societate în lichidare, prin B., împotriva sentinței nr. 51 din 5 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.