ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data 7.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat contestație fiscală împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.05.2015, emisă de MFP - ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală privind stabilirea obligațiilor suplimentare de plată și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/08.05.2015, încheiat de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând: în principal, să se constate nulitatea actelor contestate, iar în subsidiar anularea lor pentru nelegalitate și netemeinicie și în ambele situații exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 8.067.209 RON, sumă pe care înțelege să o conteste și care este compusă din impozit pe profit - 2.085.361 RON aferent perioadei 01.01.2013 - 31.03.2015, accesorii impozit pe profit în cuantum de 638.396 RON majorări/dobânzi și 283.232 RON penalități de întârziere, precum și TVA - 3.451.727 RON aferent perioadei 01.11.2012 - 31.03.2015 și accesorii TVA în cuantum de 1.042.779 RON reprezentând majorări de întârziere/dobânzi și 565.714 RON penalități de întârziere. De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse și repunerea în termenul de formulare a contestației împotriva actelor contestate.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 77 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinței nr. 77 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. invocând cazurile de casare prevăzute de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond a elaborat păreri subiective, preluând efectiv constatările inspectorilor antifraudă.

Recurenta a mai susținut că a fost încălcat principiul nemijlocirii, în sensul că se invocă probe și argumente pe care instanța nu le-a analizat în mod direct, nemijlocit.

O altă critică adusă sentinței recurate este aceea că, instanța de judecată nu a răspuns motivelor de critică ale actelor de control atacate, nu a avut în vedere și nu a analizat prevederile legale invocate de către reclamantă.

Concluzionează recurenta că, instanța de fond a încălcat principiul respectării dreptului la apărare al reclamantei cât și principiul existenței unui proces echitabil.

Soluția instanței de recurs

Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinței, instanța de fond nu a efectuat o analiză proprie a solicitărilor reclamantei, raportat la motivele invocate și la apărările formulate de pârâte, nu a analizat din perspectivă proprie probele administrate în cauză.

Instanța de fond s-a limitat la a prelua în integralitate susținerile organelor fiscale, fără a indica, cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., propriile motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis și cele pentru care s-au înlăturat cererile recurentei-reclamante.

În virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale tuturor părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina v România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049 din 25 noiembrie 2005).

În cauza de față, instanța de judecată a preluat constatările inspectorilor antifraudă, fără a analiza și a-și forma propriile convingeri cu privire la situația de fapt și de drept.

Pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii deduse judecății implică în mod necesar și obligatoriu un proces de analizare a argumentelor invocate, operațiune care, pentru a echivala cu o veritabilă soluționare, trebuie să fie efectivă, să cuprindă în mod concret motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, raportat la actele normative incidente. Or, această obligație esențială privind hotărârea instanței nu a fost respectată de instanța de fond, împrejurare care conduce la casarea hotărârii pronunțate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că motivele pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția lipsesc cu desăvârșire, din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a soluționat fondul cauzei.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți. Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. (3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Omisiunea totală a instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată, precum și apărările formulate, nu satisface exigențele desfășurării unui proces echitabil, echivalează cu nejudecarea fondului cauzei și conduce la imposibilitatea instanței de control judiciar să analizeze, în calea de atac a recursului, legalitatea sentinței.

Față de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu a soluționat în realitate fondul cauzei, iar față de modul defectuos în care s-a desfășurat procedura de judecată, sub toate aspectele prezentate, din perspectiva încălcării disp. 425 din C. proc. civ., se impune casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare instanței de fond, potrivit dispozițiilor. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL prin lichidator B. împotriva Sentinței nr. 77 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - OB