ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4723/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data 7.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploieștiși Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat contestație fiscală Deciziei de impunere nr. x/08.05.2015 emisă de MFP - ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală privind stabilirea obligațiilor suplimentare de plată și împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/08.05.2015 încheiat de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând: în principal, să se constate nulitatea actelor contestate, iar în subsidiar anularea lor pentru nelegalitate și netemeinicie și în ambele situații exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 8.067.209 RON, sumă pe care înțelege să o conteste și care este compusă din impozit pe profit - 2.085.361 RON aferent perioadei 01.01.2013 - 31.03.2015, accesorii impozit pe profit în cuantum de 638.396 RON majorări/dobânzi și 283.232 RON penalități de întârziere, precum și TVA - 3.451.727 RON aferent perioadei 01.11.2012-31.03.2015 și accesorii TVA în cuantum de 1.042.779 RON reprezentând majorări de întârziere/dobânzi și 565.714 RON penalități de întârziere. De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse și repunerea în termenul de formulare a contestației împotriva actelor contestate.

Prin sentința civilă nr. 106 din data de 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cauză venită în rejudecare potrivit Deciziei nr. 4218/26.09.2019 pronunțată de ÎCCJ, în parte.

A anulat Decizia de impunere nr. x din 08.05.2015 emisă de A.J.F.P. Dâmbovița și Raportul de inspecție fiscală x din 08.05.2015, în parte, pentru obligațiile fiscale constând în impozit pe profit suplimentar în cuantum de 2.081.749 RON, TVA suplimentar în cuantum de 3.326.525 RON și accesoriile aferente acestora.

A menținut actele atacate pentru suma de 3612 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, suma de 125.202 RON, TVA stabilit suplimentar și accesoriile aferente.

Împotriva sentinței nr. 106 din data de 8 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare să se respingă cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, pârâtele au subliniat că instanța de fond, nu a luat în considerare toate documentele ce au stat la baza Deciziei de impunere nr. x/08.05.20215. În continuarea cuprinsului cererii de recurs, recurentele-pârâte au detaliat modalitatea în care s-a efectuat controlul administrativ și s-a soluționat contestația pe cale adminstrativă formulată de reclamantă.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susținerea cererii sale.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat să respingă recursul ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

În critica sentinței recurate, recurenta-pârâtă a precizat că instanța de fond nu a luat în considerare toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de impunere, fără a critica raționamentul juridic care a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond.

Deși recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că argumentele prezentate de recurentă, nu se circumscrie acestui motiv de casare și nici unui alt motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de fond și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița s-a limitat, în susținerea cererii de recurs la prezentarea modalității de soluționare a contestație pe cale administrativă de către lucrătorii săi și la faptul că instanța de fond nu a analizat înscrisurile propuse în probatoriu, fără însă a le indica în mod expres și care este eroarea de interpretare a instanței de fond față de acestea.

Or, această conduită procesuală urmărește o rejudecare a cauzei din partea instanței de recurs în temeiul argumentelor deja analizate de către instanța de fond.

Pe de-o parte prezentarea unor argumente care nu critică efectiv legalitatea sentinței recurate, iar pe de altă parte, reiterarea apărărilor exprimate deja în fața instanței de fond, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, în măsura în care această instanță are competența de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinței instanței de fond.

Totodată, se subliniază că instanța de recurs nu poate efectua o readministrare a probatoriului, iar nemulțumirea recurentei privitoare la faptul că instanța de fond nu a analizat documentele din perspectiva raționamentului prezentat de acesta, nu reprezintă o critică care să justifice formularea unei căi extraordinare de atac în măsura în care această conduită procesuală din partea instanței de fond nu se circumscrie concret unui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenția pârâtei de a se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluția instanței de fond o nemulțumește, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 106 din data de 8 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2022.