ÎCCJ, decizie (scj.ro #171888)

Cameră preliminară. Contestație. Termen. Restituirea cauzei la procuror. Schimbarea încadrării juridice. Extinderea urmăririi/acțiunii penale

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

cameră preliminară

C. proc. pen.,

art. 311, art. 346, art. 347

2

), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație, iar contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor -, respectarea termenului de 3 zile cu privire la încheierea finală pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. permite completului de 2 judecători de cameră preliminară învestit pe calea contestației să examineze și încheierea intermediară prin care au fost soluționate cererile și excepțiile, chiar dacă încheierea intermediară nu a fost indicată în mod distinct în contestație în termenul prevăzut în art. 347 alin. (1) C. proc. pen., ci numai în motivarea contestației.

I.C.C.J., Secția penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 779 din 20 noiembrie 2020

Prin încheierea din 14 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus, între altele, următoarele:

În temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., au fost admise în parte cererile și excepțiile formulate de inculpații A., B. și C., astfel:

În temeiul art. 280 raportat la art. 282 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat nulitatea ordonanței de schimbare a încadrării juridice din data de 25 septembrie 2017 față de inculpații A., B., C., D. și E. și nulitatea procesului-verbal de îndreptare eroare materială din data de 1 august 2019 privind ordonanța menționată.

S-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. X. din data de 31 mai 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași constând în neconcordanța dintre faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații A., B., C., D. și E. și faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.

Prin încheierea nr. 14 din 6 august 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Iași, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat nelegalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. X. din data de 31 mai 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași și s-a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași a cauzei privind pe inculpați.

Împotriva încheierii penale nr. 14 din 6 august 2020 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație, între alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor aduse încheierii contestate, constată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași împotriva încheierii penale nr. 14 din 6 august 2020 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, ca fiind nefondată, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta:

Prioritar, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție va analiza excepția tardivității contestației formulate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași împotriva încheierii intermediare din data de 14 aprilie 2020 invocată de către inculpatul A. și reiterată și de către ceilalți coinculpați.

Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că parchetul a formulat contestație împotriva încheierii nr. 14 din 6 august 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Iași, la data de 10 august 2020, deci cu respectarea termenului legal prevăzut în art. 347 alin. (1) C. proc. pen.

În acord cu autorul excepției, se constată că parchetul nu a făcut referire decât la încheierea nr. 14 din 6 august 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Iași atunci când a formulat calea de atac și, tocmai în data de 13 octombrie 2020, prin motivele contestației, parchetul a făcut referire și la încheierea intermediară din 14 aprilie 2020, solicitând a fi analizată prin prisma contestației formulate.

Potrivit art. 347 alin. (1) C. proc. pen., în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346

alin. (1)

-

(4

2

)

, procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor.

Astfel, completul competent de 2 judecători de cameră preliminară constată că dispozițiile procesual penale prevăd că părțile pot contesta, atât încheierea finală (de dezînvestire), cât și cea intermediară, cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor și excepțiilor, însă nu prevăd posibilitatea formulării pe cale separată a unei căi de atac împotriva încheierii intermediare, astfel încât contestația formulată împotriva încheierii finale se consideră a fi formulată și împotriva încheierii intermediare.

În acest sens, chiar dacă parchetul nu a formulat contestație în termenul de 3 zile prevăzut în art. 347 alin. (1) C. proc. pen. împotriva încheierii intermediare, arătând că este vizată și această încheiere tocmai prin motivele contestației, instanța constată ca nefondată excepția tardivității, întrucât a fost respectat termenul de 3 zile prevăzut de lege în ceea ce privește încheierea nr. 14 din 6 august 2020, respectarea dispozițiilor privind termenul de formulare a contestației cu privire la încheierea finală pronunțată de judecătorul de cameră preliminară acordând posibilitatea instanței de a analiza și încheierea intermediară, chiar dacă aceasta nu a fost contestată, în mod separat, în termenul prevăzut în art. 347 alin. (1) C. proc. pen.

În acest punct de analiză, completul competent de 2 judecători de cameră preliminară, în ceea ce privește cererile și excepțiile invocate în cauză, succint, reține următoarele:

Referitor la excepția de neregularitate a actului de sesizare, care vizează nerespectarea condițiilor de fond și de formă reglementate în art. 328 - 329 C. proc. pen., completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată următoarele:

În raport cu dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen., legalitatea sesizării implică, în primul rând, o cenzură a condițiilor de formă și conținut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează, în mod efectiv, exigențelor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea neechivocă a persoanei a cărei trimitere în judecată se dispune, a faptei reținute în sarcina acesteia, a încadrării juridice ori a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opțiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută în art. 327 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În etapa camerei preliminare se verifică, în primul rând, claritatea acuzației, respectiv a descrierii faptei penale - ca manifestare obiectivă în sfera realității - într-o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înțelegerea deplină a conținutului faptic al acuzației penale, iar judecătorului - individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului și limitelor judecății.

În al doilea rând, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă rechizitoriul cuprinde și indicarea detaliată a încadrării juridice a faptei, astfel descrise. Această cerință este respectată numai atunci când există o concordanță deplină între baza factuală a acuzației și elementele de conținut legal al infracțiunii, astfel cum se desprind din normele de incriminare, judecătorul urmărind, sub aspectul analizat, ca precizarea acesteia din urmă și a elementelor ei de conținut juridic să aibă caracter efectiv și să nu se limiteze la o simplă enumerare a unor dispoziții legale.

Claritatea acuzației penale formulate prin rechizitoriu este o condiție

sine qua non

pentru legala începere a judecății.

Din perspectiva exigențelor normelor convenționale, dar și a principiilor fundamentale ale procesului penal, reglementate în art. 2, art. 3 alin. (1) și (3), art. 8 și art. 10 C. proc. pen., cunoașterea certă a conținutului faptei care face obiectul sesizării instanței (configurată neechivoc în toate particularitățile de timp sau loc de comitere, de conținut concret, de rezultat sau urmare produsă) și a încadrării ei juridice este o cerință indispensabilă pentru a se asigura, în mod concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu, conformitatea procedurii cu cerințele fundamentale de echitate a procesului.

Cu privire la legalitatea sesizării din perspectiva exigențelor de claritate a  acuzației, în analiza cererilor și excepțiilor formulate sub acest aspect, completul competent de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere, atât cerințele de conținut al rechizitoriului, explicit prevăzute în art. 328 C. proc. pen., cât și regulile cu valoare de principiu care se desprind din jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) teza I C. proc. pen., rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), respectiv datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.

Totodată, subliniind importanța informării adecvate și detaliate a acuzatului cu privire la natura acuzațiilor și calificarea juridică a faptelor, instanța de contencios european a statuat

mutatis mutandis

că:

„Art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenție îi recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzației, adică la faptele materiale de care este acuzat, dar și încadrarea juridică a faptelor, și aceasta în mod detaliat. Sfera de aplicare a acestei dispoziții trebuie apreciată, în special, în lumina celui mai general drept la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție. În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unei persoane, și deci cu privire la încadrarea juridică pe care instanța o poate reține împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii” (cauza

Adrian Constantin împotriva României

, hotărârea din 12 aprilie 2011, cauza

Pelissier și Sassi împotriva Franței

, hotărârea din 25 martie 1999).

În aceste coordonate de principiu, instanța reține că exigențele de descriere a acuzației sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, loc și modalitate de comitere sunt indicate, în cuprinsul actului de sesizare, cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă, cu exactitate, conținutul faptic, obiectiv, al învinuirii aduse.

Tot astfel, indicarea probelor și a mijloacelor de probă care susțin teza acuzării presupune trimiteri explicite și punctuale, atât la elementele faptice care au fundamentat concluzia procurorului că există o faptă prevăzută de legea penală, comisă cu vinovăția cerută de lege de către persoana inculpată, cât și la mijloacele de probă prin intermediul cărora au fost obținute aceste elemente.

Întinderea acestor trimiteri sau explicații depinde de particularitățile cauzei, fără a fi necesar ca orice afirmație a organului judiciar să fie însoțită de precizarea elementelor de probă care au fundamentat-o.

Este, însă, esențial ca rechizitoriul să indice suportul probator - direct ori indirect - al elementelor esențiale, obiective și subiective, circumscrise conținutului legal al infracțiunii, astfel încât acuzatul să poată înțelege, cât mai exact, baza probatorie a acuzației și, eventual, în deplină cunoștință de cauză, să o poată contesta în faza judecății.

Aplicând aceste considerații la speța de față, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iași, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că rechizitoriul întocmit în cauză nu se conformează integral acestor exigențe, din analiza acestuia rezultând imposibilitatea de stabilire a obiectului și limitelor judecății pentru inculpații A., B., C., D. și E.

În acest sens, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că parchetul nu s-a conformat dispozițiilor judecătorului de cameră preliminară din încheierea intermediară (încheierea din 14 aprilie 2020) și nu a dispus remedierea neregularităților actului de sesizare constatate la acel moment, acesta făcând trimitere la situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor pentru fiecare dintre cei cinci inculpați reținute prin ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, fără a se efectua o prezentare clară și coerentă a faptelor cu care înțelege să învestească instanța, astfel încât se constată că încă subzistă această neregularitate ce derivă din descrierea defectuoasă a faptelor și din neconcordanța dintre faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, se constată că descrierea faptelor, astfel conturată, este defectuoasă sub aspectul înțelegerii acuzației aduse inculpaților, din perspectiva actelor materiale imputate, perioadei în care se presupune că ar fi săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, respectiv a modalităților concrete de săvârșire, aspecte care afectează stabilirea obiectului și limitelor judecății, precum și dreptul la apărare al inculpaților care s-ar regăsi în situația de a-și formula apărări în cauză în legătură cu o situație de fapt care nu este clară și coerentă.

Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că parchetul, deși a încercat prin suplimentul la rechizitoriu să remedieze neregularitățile constatate de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea intermediară din data de 14 aprilie 2020, nu a reușit clarificarea acuzațiilor aduse inculpaților în prezenta cauză, acestea devenind mai vagi și mai confuze decât cele din cuprinsul actului de trimitere în judecată.

Prin suplimentul la rechizitoriu din data de 19 mai 2020, procurorul s-a limitat a preciza că perioada și actele materiale sunt cele din ordonanțele rămase valide la dosarul cauzei (ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale din data 3 februarie 2014 și ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale din datele 4 martie 2015, 10 martie 2015, 11 martie 2015 și 25 martie 2015), dar că prejudiciul reținut în final va fi mult diminuat (fiind în favoarea inculpaților).

Față de aceste aspecte, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că suplimentul la rechizitoriu nu a adus clarificările și lămuririle solicitate de judecătorul de cameră preliminară în sensul lămuririi acuzației cu privire la descrierea faptei, la actele materiale ale presupuselor fapte săvârșite de inculpați.

În acest sens, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că nu se poate face trimitere la anumite acte de urmărire penală, chiar rămase valide, fără reținerea situației de fapt și de drept în integralitatea ei, astfel încât să se poată lămuri acuzația, atât în sensul accepțiunii din Codul de procedură penală, cât și al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, din modalitatea de descriere a faptelor rezultă că procurorul nu a răspuns cerințelor judecătorului de cameră preliminară dispuse prin încheierea intermediară din data de 14 aprilie 2020, întrucât acesta nu a procedat la clarificarea acuzației prin prezentarea acesteia, pentru fiecare inculpat în parte și pentru fiecare act material în parte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În acest sens, instanța constată că în mod concis și corect judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iași a analizat în încheierea nr. 14 din 6 august 2020 imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății, urmând a reține că parchetul nu a remediat neregularitatea rechizitoriului, așa cum s-a dispus prin încheierea intermediară.

În consecință, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanța fondului, constată că situația de fapt corespunzătoare încadrării juridice nu satisface cerința clarității acuzației penale care afectează regularitatea actului de sesizare și premisele unui proces echitabil, inclusiv din perspectiva respectării dreptului la apărare al inculpaților, întrucât aceștia trebuie să aibă posibilitatea cunoașterii concrete a acuzațiilor ce li se aduc, condiție de bază pentru asigurarea posibilității de a-și realiza o apărare efectivă, astfel încât se impune restituirea cauzei la parchet în vederea remedierii neregularității rechizitoriului.

În ceea ce privește ordonanța de schimbare a încadrării juridice nr. X. din data de 25 septembrie 2017, se constată că, în mod corect, a reținut judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierile contestate, că această ordonanță, în integralitatea sa, este lovită de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) C. proc. pen., prin aceasta fiind vătămate drepturile inculpaților la apărare în componenta cunoașterii acuzațiilor concrete pentru care au fost trimiși în judecată, fără depășirea cadrului procesual în care a fost exercitată acțiunea penală în ceea ce îi privește, această vătămare neputând fi remediată de judecător în altă fază procesuală, ci doar prin desființarea actului și eventuala remediere de către procuror.

Astfel, fără a relua analiza făcută în mod corect și pertinent de judecătorul fondului prin încheierea intermediară (acesta a arătat prin comparație actele materiale ce se impută fiecărui inculpat atunci când s-a pus în mișcare acțiunea penală, respectiv când s-a dispus schimbarea încadrării juridice), se constată că parchetul, susținând că realizează o detaliere a acțiunilor inculpaților, prin ordonanța de schimbare a încadrării juridice nr. X. din data de 25 septembrie 2017, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații A., B., C., D. și E., însă în realitate operațiunea juridică efectuată a fost aceea de schimbare a substanței acuzațiilor penale aduse inculpaților fără ca, în prealabil, să fi fost dispusă extinderea urmăririi/acțiunii penale pentru faptele materiale prezentate, adică fără a exista cadrul procesual aferent, fiind deturnată semnificația juridică a operațiunii de schimbare a încadrării juridice, de punere în mișcare a acțiunii penale, precum și cea a extinderii urmăririi/acțiunii penale (art. 309 și art. 311 C. proc. pen.).

Completul competent de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în mod corect, s-a reținut prin încheierea intermediară că au fost extinse acuzațiile aduse celor cinci inculpați dincolo de actele materiale pentru care s-a dispus anterior punerea în mișcare a acțiunii penale, și aceasta fără ca, în prealabil, să se fi dispus, prin ordonanță, extinderea urmăririi/acțiunii penale pentru acele acte materiale care depășesc cadrul faptic al ordonanțelor de punere în mișcare a acțiuni penale, conform art. 311 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, se mai reține că, întrucât acuzațiile aduse inculpaților prin rechizitoriul nr. X. din data de 31 mai 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași au fost formulate pentru prima dată în ordonanța de schimbare a încadrării juridice din 25 septembrie 2017, ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, fără a se fi dispus o extindere a cadrului procesual, procurorul a încercat să remedieze aceste „lipsuri” prin procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 1 august 2019. Or, acest proces-verbal este lovit de nulitate, fiind întocmit tocmai pentru a suplini lipsa unor dispoziții ale organului judiciar privind acțiunea penală, în sensul extinderii acțiunii penale față de inculpați și cu privire la actele materiale prezentate în ordonanța de schimbare a încadrării juridice, dar pentru care nu exista un cadru procesual.

În consecință, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că în mod corect judecătorul de cameră preliminară de la fond a constatat existența diferențelor dintre acțiunile reținute în sarcina inculpaților prin actul organului de urmărire penală prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, prin ordonanța de schimbare a încadrării juridice din data de 25 septembrie 2017, respectiv prin actul de trimitere în judecată, neexistând niciun act procesual prin care să se dispună extinderea acțiunii penale.

Față de aceste considerente, completul competent de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că în mod corect a fost constatată nulitatea ordonanței de schimbare a încadrării juridice din data de 25 septembrie 2017 și nulitatea procesului-verbal de îndreptare eroare materială din data de 1 august 2019 privind ordonanța menționată, aspect care determină neregularitatea rechizitoriului nr. X. din data de 31 mai 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, constând în neconcordanța dintre faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații A., B., C., D. și E. și faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.

Pentru aceste motive, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași împotriva încheierii penale nr. 14 din 6 august 2020 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori.