ÎCCJ, decizie (scj.ro #171887)

Cameră preliminară. Restituirea cauzei la procuror. Inexistența incompatibilității procurorului. Readministrarea probelor

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

cameră preliminară

C. proc. pen.,

art. 280, art. 346

I.C.C.J., Secția penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 420 din 16 iulie 2020

Prin încheierea din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 346 alin. (2) raportat la art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpații A. și B. cu privire la legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor și a administrării probelor în faza de urmărire penală.

S-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea efectuării actelor și a administrării probelor în faza de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății, cu privire la inculpații: A., trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de „trafic de influență” prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și „spălare a banilor” prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și B., trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18 iunie 2019, emis în dosarul de urmărire penală nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de „mărturie mincinoasă” prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații A. și B., reiterând, în esență, cererile și excepțiile formulate în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a actelor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate contestațiile inculpaților.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, cu titlu prealabil, că prezenta cauză a mai format obiectul camerei preliminare într-un alt ciclu procesual, finalizat cu restituirea cauzei la parchet pentru readministrarea unor probe, a căror nelegalitate a fost constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, Curtea de Apel București a fost inițial sesizată prin rechizitoriul  din 18 decembrie 2017 emis în dosarul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară au fost respinse cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați.

Din analiza acelei încheieri rezultă că, printre cererile și excepțiile formulate de inculpata A. și respinse motivat de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, s-au regăsit și cele referitoare la neregularitatea actului de sesizare și de excludere a probelor constând în declarațiile martorilor cu identitate protejată C. și D.

Ulterior, prin încheierea din 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost admise contestațiile formulate de inculpații A. și B., a fost desființată în parte încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond și au fost excluse din materialul probator corespondența e-mail primită/transmisă de inculpatul B., precum și documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activitățile desfășurate în vederea achiziționării și administrării societății E. în perioada 23 aprilie 2011 - 8 decembrie 2014.

Urmare a solicitării parchetului, de restituire a dosarului în vederea readministrării probei a cărei nelegalitate a fost constatată, prin încheierea nr. 137 din 4 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a restituit cauza la parchet, în baza art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (3) lit. c) C. proc. pen.

Din analiza celor două încheieri menționate anterior, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că unicul motiv pentru care a fost restituită cauza la parchet a constat în nelegalitatea obținerii unor mijloace de probă, expres și limitativ menționate de instanța de control, celelalte critici fiind considerate nefondate.

În aceste condiții, reiterarea unora dintre aceste critici în noul ciclu procesual este inadmisibilă, fiind tranșate cu autoritate de lucru judecat în faza camerei preliminare în primul ciclu procesual.

Or, două dintre motivele de contestație formulate de inculpata A. în prezenta cauză, referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la protecția martorilor, cu trimitere la martorii amenințați C. și D. și la împrejurarea că rechizitoriul întocmit în cauză nu ar respecta exigențele stabilite de legiuitor în art. 328 alin. (1) teza I C. proc. pen., au făcut obiectul analizei detaliate și în primul ciclu procesual și au fost respinse ca nefondate de judecătorii de cameră preliminară de la instanța de fond și de la cea de control.

Cum noile critici sunt similare cu cele formulate în primul ciclu procesual, iar noul rechizitoriu întocmit în cauză are un conținut aproape identic cu cel întocmit anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție nu le va mai analiza, fiind vorba despre chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

În ce privește presupusa incompatibilitate în care s-ar fi aflat procurorul de caz, critică comună a inculpaților A. și B., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nici aceasta nu este fondată.

Formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu poate atrage după sine incompatibilitatea acestuia, căci ar însemna că pe această cale partea (inculpatul) ar avea practic posibilitatea, printr-o succesiune de plângeri penale, să-și aleagă magistratul care-i instrumentează cauza.

Tot astfel, împrejurarea că același procuror care a instrumentat inițial cauza a readministrat în condiții de legalitate mijlocele de probă excluse în primul ciclu procesual și a dispus din nou trimiterea în judecată a celor doi inculpați nu poate conduce la concluzia incompatibilității acestuia.

Este de reținut că, spre deosebire de judecător, care prin soluționarea unei cauze devine incompatibil să participe ulterior la rejudecarea ei, în cazul procurorului nu este reglementat un caz similar cu cel prevăzut în art. 64 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că nimic nu se opune, în principiu, ca același procuror să reia instrumentarea unei cauze după restituirea acesteia de către judecătorul de cameră preliminară în condițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., mai ales în situația în care însuși procurorul a cerut restituirea cauzei, cum a fost și situația în speța de față.

Susținerea potrivit căreia procurorul a cerut restituirea cauzei pentru a acoperi nelegalitatea probelor excluse în primul ciclu procesual și, prin aceasta, ar fi dovedit faptul că imparțialitatea sa ar fi afectată conform art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu poate fi primită, în condițiile în care procurorul are posibilitatea legală de a cere restituirea cauzei pentru readministrarea în condiții de legalitate a unora sau mai multor probe.

Astfel, potrivit art. 280 alin. (3) C. proc. pen., atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale.

Or, în speță, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat încălcarea dispozițiilor legale care reglementează percheziția informatică, incidența nulității relative și excluderea mijloacelor de probă astfel obținute.

Această constatare nu a echivalat cu interdicția refacerii actelor efectuate anterior, cu atât mai mult cu cât aceasta era posibilă, fiind vorba despre o percheziție informatică.

Cu alte cuvinte, probele nu au putut fi „salvgardate” în cauza inițială, în primul ciclu procesual, însă nimic nu s-a opus refacerii acestora, în condiții de legalitate, după restituirea cauzei cerută chiar de procuror, iar apoi sesizării din nou a instanței de judecată, printr-un nou rechizitoriu, ceea ce s-a și întâmplat în speță.

În privința criticilor formulate de inculpatul B., în ce privește nelegalitatea percheziției informatice efectuate după restituirea cauzei la parchet, Înalta Curte de Casație și Justiție face trimitere la cele deja expuse cu privire la posibilitatea refacerii actelor a căror nulitate a fost constatată anterior.

Considerentele cuprinse în încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din primul ciclu procesual, cu referire la inexistența unui alt mijloc procesual care să permită salvgardarea probelor obținute cu încălcarea dispozițiilor care reglementează percheziția informatică, sunt circumscrise exclusiv cauzei din primul ciclu procesual.

Cu alte cuvinte, în măsura în care procurorul nu ar fi cerut restituirea cauzei, iar aceasta ar fi continuat cu faza de judecată, probele nelegal obținute, menționate în dispozitivul încheierii din 11 februarie 2019, nu ar fi putut fi folosite în dovedirea acuzațiilor aduse celor doi inculpați, fiind excluse în mod explicit din materialul probator al acelei cauze.

În ce privește autorizarea percheziției informatice, judecătorul de drepturi și libertăți a evaluat propunerea procurorului, prin prisma probatoriului administrat în cauză până la acel moment, a situației de fapt și a argumentelor de drept cuprinse în referatul întocmit de procuror în data de 4 aprilie 2019.

În acest context, este lipsit de relevanță numărul dosarelor de urmărire penală înaintate de procuror și analizate de judecătorul de drepturi și libertăți, întrucât, pe de o parte, dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. pen. permit ca într-o asemenea situație să fie înaintate judecătorului de drepturi și libertăți doar actele care au legătură cu cererea formulată, iar pe de altă parte, acestea au fost considerate ca fiind suficiente de judecător pentru a se pronunța în condiții de legalitate asupra cererii cu care a fost învestit.

În ce privește încuviințarea percheziției informatice, atât referatul întocmit de procuror, cât și încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți s-au raportat la condițiile impuse de art. 168 alin. (2) C. proc. pen., respectiv existența unor medii informatice pe care s-ar putea găsi probe care să contribuie la aflarea adevărului în cauza instrumentată de procuror.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond este legală și temeinică, sens în care, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 347 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.