CASE OF ADRIAN CONSTANTIN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 21175/03 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, Adrian Constantin („reclamantul”), a sesizat Curtea la 9 iunie 2003 în temeiul art.

Reclamantul este reprezentat de Mariana Florica Nedelcu, avocat în Brăila. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Invocând art. 6 § 1 și 3 lit. a) și b) din convenție, reclamantul pretinde, în special, faptul că schimbarea încadrării juridice a faptelor, realizată de Curtea Supremă de Justiție în timpul deliberării, l-a împiedicat să își exercite dreptul la apărare și că examinarea probelor de către această instanță a făcut procedura penală declanșată împotriva sa inechitabilă.

La 23 mai 2008, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art.

Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Brăila.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila din 24 aprilie 2000, reclamantul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, infracțiune pedepsită la art. 248 coroborat cu art. 248

Sesizat cu privire la această cauză, Tribunalul Brăila a reținut că, la 3 septembrie 1997, în calitate de reprezentant al societății de stat C., reclamantul a încheiat un contract cu societatea canadiană S., prin care aceasta din urmă se angaja să obțină din partea mai multor investitori o majorare a capitalului societății C., în vederea modernizării sale. Art. 7 alin. (2) din respectivul contract prevedea că societatea C. urma să plătească un acont de 15 000 USD din comisionul datorat societății S. pentru demersurile necesare, în cazul în care contractul urma să fie aprobat de Fondul Proprietății de Stat (denumit în continuare „FPS”). Instanța a constatat că plata, efectuată la 13 ianuarie 1998, a sumei de 15 000 USD către societatea S., a fost efectuată doar după ce FPS i-a comunicat societății C., la 3 decembrie 1997, observațiile sale cu privire la dispozițiile contractului din 3 septembrie 1997, și după ce i-a cerut, la 15 decembrie 1997, să îi furnizeze documentele necesare pentru majorarea capitalului, fapte care reprezentau, în opinia instanței, o aprobare implicită a contractului.

Considerând că prejudiciul pretins provocat de reclamant nu atingea nivelul care să permită încadrarea infracțiunii ca fiind în formă calificată, prin hotărârea din 18 aprilie 2001, Tribunalul Brăila a schimbat încadrarea juridică a faptelor și l-a achitat pe reclamant de acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Această hotărâre a fost confirmată în apel de Curtea de Apel Galați, la 28 septembrie 2001.

Prin decizia din 10 decembrie 2002, în urma recursului parchetului, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile anterioare. Aceasta a considerat că, în lipsa unei aprobări exprese a contractului din 3 septembrie 1997 de către FPS, suma de 15 000 USD a fost plătită ilegal.

În timpul deliberării, Curtea Supremă de Justiție a considerat că nu a fost vorba de o greșeală intenționată din partea reclamantului, care doar interpretase greșit documentele trimise de FPS. În consecință, aceasta a decis să schimbe încadrarea juridică a faptelor de care reclamantul era acuzat, conform art. 334 C. proc. pen., în neglijență în serviciu, infracțiune prevăzută la art. 249 C. pen. Aceasta l-a condamnat pe reclamant la un an de închisoare cu suspendare, la plata sumei de 15 000 USD societății C. și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4 milioane de lei.

Dispozițiile relevante ale Codului penal prevăd următoarele:

Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală prevăd următoarele:

Reclamantul pretinde că examinarea probelor de către Curtea Supremă de Justiție a făcut procedura penală declanșată împotriva sa inechitabilă și că schimbarea încadrării juridice a faptelor de care era acuzat în timpul deliberării l-a împiedicat să își exercite dreptul la apărare. Acesta invocă art. 6 § 1 și art. 6 § 3 lit. a) și b) din convenție, ale cărui părți relevante sunt redactate după cum urmează:

Orice acuzat are, în special, dreptul:

Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din convenție. De asemenea, Curtea subliniază că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

Reclamantul denunță încălcarea dreptului său la un proces echitabil și a dreptului său la apărare ca urmare a examinării probelor administrate în speță și a schimbării încadrării juridice a faptelor, efectuată de Curtea Supremă de Justiție, în etapa deliberării. Acesta subliniază faptul că schimbarea încadrării juridice a faptelor, care constă, în circumstanțele speței, într-o reîncadrare având în vedere faptul că a fost trimis în judecată pentru o infracțiune care presupunea o greșeală intenționată, în timp ce, în final, a fost condamnat pentru o infracțiune care presupune doar neglijență, nu i-a fost favorabilă. În fapt, reclamantul evidențiază că până la acest stadiu al procedurii fusese achitat.

Guvernul admite că schimbarea încadrării juridice a faptelor reproșate reclamantului, în etapa deliberării, poate fi interpretată ca fiind contrară dispozițiilor art. 6 § 3 lit. a) și b). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, în realitate, schimbarea încadrării juridice denunțate de reclamant i-a fost favorabilă. În această privință, se subliniază că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat în cele din urmă este mai ușoară decât cea prevăzută pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, de care a fost inițial acuzat.

Curtea reamintește că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia. Dispozițiile art. 6 § 3 exprimă necesitatea acordării unei atenții deosebite notificării „acuzației” aduse persoanei în cauză. Actul sesizării joacă un rol determinant în urmărirea penală: după notificare, persoana pusă trimisă în judecată este oficial înștiințată în scris cu privire la temeiul legal și factual al acuzațiilor care i se aduc. Art. 6 § 3 lit. a) îi recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzației, adică la faptele materiale de care este acuzat și pe care se bazează acuzația, dar și încadrarea juridică a faptelor, și aceasta în mod detaliat [

Sfera de aplicare a acestei dispoziții trebuie apreciată, în special, în lumina celui mai general drept la un proces echitabil garantat la art. 6 § 1 din convenție. În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unui acuzat, și deci cu privire la încadrarea juridică pe care instanța o poate reține împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii. Dispozițiile art. 6 § 3 lit. a) nu impun nicio formă deosebită de informare a acuzatului cu privire la natura și cauza acuzației care i se aduce. În sfârșit, există o legătură între lit. a) și b) de la art. 6 § 3, iar dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației trebuie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-și pregăti apărarea (

În speță, în ceea ce privește prima parte a capătului de cerere al reclamantului privind examinarea probelor, Curtea reamintește că nu este competentă să examineze o cerere referitoare la erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță internă, cu excepția cazului și în măsura în care aceste erori pot să fi generat o atingere adusă drepturilor și libertăților garantate de convenție. Pe de altă parte, deși convenția garantează la art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează și admisibilitatea probelor sau examinarea acestora, materie care intră în primul rând sub incidența dreptului intern și a instanțelor naționale [a se vedea,

Curtea nu dorește să conteste dreptul Curții Supreme de Justiție, conform art. 334 C. proc. pen., de a schimba încadrarea juridică a acuzației cu care a fost sesizată în mod legal (a se vedea,

În speță, Curtea Supremă de Justiție a schimbat încadrarea juridică a faptelor doar în timpul deliberării, deci după încheierea dezbaterilor (a se vedea, în același sens,

În plus, Curtea constată că, în ceea ce privește elementul moral, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută la art. 248 C. pen. reținută inițial împotriva reclamantului este diferită de infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută la art. 249 C. pen. pentru care acesta a fost condamnat în cele din urmă (a se vedea și

În fapt, Curtea reține că reclamantului nu i s-a reproșat niciodată, de către autoritățile judecătorești, o eventuală neglijență în serviciu. Actul de trimitere în judecată și examinarea de către toate instanțele de fond vizau infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice; în plus, înainte de verdictul instanței de prim grad, acuzațiile vizau chiar un abuz în formă calificată, din cauza valorii prejudiciului.

În aceste condiții, Curtea nu poate admite argumentul Guvernului conform căruia orice eventuală atingere adusă dreptului la apărare al reclamantului a fost considerabil redusă ca urmare a faptului că schimbarea încadrării juridice menționată anterior a avut impact doar asupra elementului moral al infracțiunii. Bineînțeles, este adevărat că noua interpretare a probelor efectuată de Curtea Supremă s-a bazat pe fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de instanțele inferioare. Bineînțeles, Curtea reamintește că acuzatul are dreptul de a fi informat nu doar cu privire la faptele materiale de care este acuzat și pe care se bazează acuzația, dar și cu privire la încadrarea juridică a faptelor, și aceasta în mod detaliat (supra, pct. 19 și,

Curtea nu poate admite nici argumentul Guvernului, conform căruia schimbarea încadrării juridice realizate de Curtea Supremă i-a fost favorabilă reclamantului, având în vedere pedeapsa mai ușoară prevăzută pentru infracțiunea de neglijență în serviciu. În această privință, ea constată că doar în urma hotărârii Curții Supreme de Justiție reclamantul a fost condamnat pentru prima oară.

Având în vedere toate aceste elemente, Curtea consideră că s-a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, precum și dreptului său de a dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale.

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 3 lit. a) și b) din convenție, coroborat cu § 1 de la același articol, care prevede o procedură echitabilă.

Art. 41 din convenție prevede:

Reclamantul solicită 220 502 RON pentru prejudiciul material suferit. Acesta repartizează suma menționată anterior după cum urmează: 188 000 RON care reprezintă reducerea salarială generată de îndepărtarea sa din funcția de director al societății C. și 32 502 RON care reprezintă valoarea actualizată a sumei de 7

Invocând jurisprudența Curții, Guvernul consideră în primul rând că aceasta nu poate specula cu privire la rezultatul unei proceduri conforme art. 6 din convenție și, prin urmare, îi cere să respingă cererea de despăgubire materială. De asemenea, acesta afirmă că sumele indicate de reclamant sunt speculative. În ceea ce privește suma care reprezintă reducerea salarială generată de îndepărtarea sa din funcția de director, Guvernul subliniază faptul că reclamantul nu a oferit niciun raport de expertiză în sprijinul cererii sale și că, în fapt, a fost îndepărtat din funcția de director în 2001, cu mult înainte de condamnarea sa de către Curtea Supremă de Justiție. În ceea ce privește valoarea actuală a sumei de 7 500 USD, în realitate, aceasta se ridică la 27 181 RON, conform indicelui prețurilor de consum indicat de Institutul Național de Statistică pentru perioada octombrie 2005 – noiembrie 2008. În sfârșit, Guvernul consideră că redeschiderea procedurii, în baza art. 408

În primul rând, Curtea consideră că, atunci când o persoană fizică, precum în speță, a fost condamnată în urma unei proceduri bazate pe încălcări ale cerințelor art. 6 din convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la solicitarea persoanei în cauză reprezintă în principiu o cale adecvată de remediere a încălcării constatate (

Apoi, Curtea subliniază faptul că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei reparații echitabile constă, în speță, în faptul că reclamantul nu a putut să beneficieze de garanțiile art. 6. Bineînțeles, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul procesului în caz contrar, dar consideră rezonabil să se considere că persoana în cauză a suferit o pierdere de oportunitate (

De asemenea, fără a prezenta vreo factură sau vreo notă a onorariilor, reclamantul solicită 9 500 RON pentru cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne, care reprezintă onorariile avocatului și cheltuielile cu transportul.

Guvernul subliniază faptul că reclamantul nu a oferit niciun document justificativ în sprijinul cererii sale și că, printre documentele din dosarul intern, nu există niciun document care să ateste plata onorariilor avocatului. De altfel, acesta consideră că suma solicitată de reclamant este speculativă.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, Curtea reține că reclamantul nu a prezentat documente justificative în sprijinul solicitării sale. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.