ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1884/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții H.C., P.P.,

I.G., D.O., R.A.S., C.A.G., T.A.G., M.C., A.M., N.V., F.Ș., C.E.C., P.D. și M.V.B.,

personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 6 București, au chemat în judecată pe pârâții Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 274 din 3 iulie 2009 emisă de

pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

până la pronunțarea instanței de fond.

În

motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004,

reclamanții au arătat că prin această decizie a fost suspendată aplicarea

Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, motivat de faptul că prin Ordinul nr. 1472

din 02 iulie 2009 Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a dispus suspendarea plății sporului pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică întrucât această plată ar intra sub incidența

O.U.G. 71/2009 privind eșalonarea plății drepturilor salariale ale personalului

din sectorul bugetar, drepturi devenite executorii până la 31 decembrie 2009.

Prin sentința civilă nr.

3702 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal,

a a

dmis

cererea formulată de reclamanți și a dispus suspendarea executării Deciziei nr.

274 din 03 iulie 2009 emisă de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, până la soluționarea cauzei pe fond.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea de suspendare

a executării este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act

administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiții și anume:

existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenții apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea

executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii

judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților,

schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ,

hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a

considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat este îndeplinită

prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor

atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu

care „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Referitor la acest

aspect, recurenții consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin

Ordinul Procurorului General nr. 1472 din 2 iulie 2009 nu a avut loc o

diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai

precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în

condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării

actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței

cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În cauza de față,

instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de

susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea

considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii Ordinului nr.

1472 din 02 iulie 2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ

atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau

suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o

aparență de nelegalitate asupra actului administrativ.

Așadar, nu se poate

susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța de fond a

considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând

în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil.

Aspectul că, în fața

primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept

a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr.

71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității

actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului

administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție

impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea

producerii unei pagube iminente, prin punerea în executare a actului

administrativ.

Pe de altă parte,

prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care

autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de

administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi

revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote

stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale.

Iminența pagubei

presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor

punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte

ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se

adresează.

Astfel cum a reținut

și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în

vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar

lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar

afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea

sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin

nici o probă administrată în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva

sentinței civile nr. 3702 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.