ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1201/2012

Asupra recursurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Călărași a dispus următoarele:

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpații P.Z.,  fără antecedente penale și C.L. , fără antecedente penale,

la câte 4 ani închisoare fiecare și la câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pentru ambii inculpați, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepselor.

S-a menținut starea de arest a inculpaților și potrivit art. 88 C. pen. s-a computat prevenția acestora, de la 8 septembrie 2011 la zi, pentru fiecare.

A fost obligat fiecare inculpat la câte

3

.500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București au fost trimiși în judecată inculpații P.Z. și C.L., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din legea nr. 78/2000.

În

cuprinsul actului de trimitere în judecată s-a arătat că, în baza probelor administrate, s-a evidențiat faptul că inculpații, în calitate de comisari ai Gărzii Financiare secția județeană Călărași, la data de 8 septembrie 2011, în baza unei rezoluții infracționale și a unei pretinderi anteriore, au primit de la denunțătorul B.A., asociat la SC R.I. SRL, suma de 1.000 RON, cu titlu de mită, scopul fiind îndeplinirea, în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici cu atribuții de control, în sensul aplicării unei sancțiuni minime pentru neregulile constatate și pentru a nu efectua verificări amănunțite ale evidenței contabile a firmei.

Ancheta penală a fost declanșată de D.N.A. - Serviciul Teritorial București, ca urmare a denunțului formulat de către B.A., care a arătat că, la 25 august 2011, la punctul de lucru al SC R.I. SRL din jud. Călărași, s-a prezentat o echipă de control din cadrul Gărzii Financiare - secția Călărași, formată din cei doi inculpați din prezenta cauză, care au lăsat o invitație pentru prezentarea de documente contabile ale societății la sediul instituției în data de 30 august 2011, invitație primită de către fratele denunțătorului, martorul B.I.

La data menționată, denunțătorul B.A. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare Călărași cu documentele solicitate, unde a luat legătura cu comisarul C.L., care le-a și verificat și care i-a comunicat că a identificat o factură ce avea anexat un bon fiscal și că marfa achiziționată pe acest document nu poate fi revândută, deoarece prevederile legale interzic recomercializarea produselor achiziționate în sistem en-detail. Totodată, comisarul C.L. i-a precizat că fapta este sancționată contravențional cu amendă în cuantum ridicat, precum și confiscarea adaosului comercial aferent.

Cu această ocazie, C.L. l-a întrebat pe denunțător „ce propuneri are în raport cu situația prezentată, dându-i de înțeles, indirect, dar

explicit, prin gesturi și comportament, că există posibilitatea aplicării unei alte sancțiuni mai blânde, în schimbul oferirii unei sume de bani, cu titlu de mită. Această situație l-a surprins pe denunțător, care i-a spus comisarului C.L. că „ nu a venit pregătit lăsându-i de înțeles că nu avea bani asupra sa la acel moment, însă, ulterior, „o să rezolve cum trebuie" prin intermediul fratelui său B.I., angajat al societății și care se afla tot timpul la punctul de lucru din mun. O..

După aceste discuții, inculpatul C.L. a ieșit din birou și s-a întors cu colegul său, comisarul P.Z. și împreună au purtat, cu denunțătorul, discuții referitoare la fapta contravențională și la modalitatea de sancționare, fără a încheia vreun proces - verbal de sancționare.

Cei doi comisari i-au dat de înțeles denunțătorului că, în schimbul mitei, nu vor continua controlul și, în acest fel, nu vor identifica alte nereguli. Comisarul P.Z. a propus ca denunțătorul să se prezinte marți, 6 sept. 2011, la punctul de lucru al societății, pentru a finaliza controlul. Înainte de a părăsi sediul Gărzii Financiare, denunțătorul a comunicat numărul de telefon mobil, înregistrat de SC R.I. SRL, utilizat de fratele denunțătorului, angajat al firmei, iar P.Z. l-a notat pe invitație. La data de 2 septembrie 2011, comisarul P.Z. l-a contactat telefonic pe martorul B.I., ocazie cu care i-a spus că amână finalizarea controlului până la data de 8 septembrie 2011, solicitându-i să-l încunoștințeze pe B.A., pentru a fi prezent la punctul de lucru al societății.

În ziua de 8 septembrie 2011, în jurul orei 11:40, cei doi comisari, inculpați în prezenta cauză, s-au deplasat la punctul de lucru al SC R.I. SRL din O., jud. Călărași, cu autoturismul de serviciu marca D.L., cu însemnele Gărzii Financiare, în scopul finalizării controlului.

Conform înțelegerii anterioare, P.Z. și C.L. au discutat referitor la modul de finalizare a controlului, ocazie cu care comisarii i-au adus la cunoștință lui B.A. sancțiunea aplicabilă pentru fapta contravențională, respectiv amendă în cuantum ridicat. Denunțătorul a pus 10 bancnote în valoare de 1000 RON pe birou, în imediata apropiere a inc. C.L., solicitându-le comisarilor să verifice dacă suma era suficientă. Fără să numere suma de bani, comisarii i-au spus denunțătorului că îi vor aplica sancțiunea „avertisment", iar apoi au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare contravențională, prin care au aplicat societății sancțiunea principală a „avertismentului", precum și sancțiunea aplicabilă pentru fapta contravențională, respectiv amendă în cuantum ridicat. Denunțătorul a pus 10 bancnote în valoare de 1.000 RON pe birou, în imediata apropiere a inc. C.L., solicitându-le comisarilor să verifice dacă suma era suficientă. Fără să numere suma de bani, comisarii i-au spus denunțătorului că îi vor aplica sancțiunea „avertisment", iar apoi au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare contravențională

, prin care au aplicat societății sancțiunea principală a „avertismentului", precum și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 198 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor comercializate către populație, conf. art. 1 lit. g) din legea nr. 12/1990.

În

timpul discuțiilor, comisarii l-au asigurat pe denunțător că putea fi aplicată o sancțiune mult mai mare în raport cu neregulile constatate în timpul controlului. După semnarea procesului verbal, P.Z. i-a făcut semn denunțătorului să introducă suma de bani într-o folie transparentă, pe care i-a pus-o la dispoziție, cerându-i, totodată, să-i urmeze la autoturismul de serviciu. După ce au ajuns la autovehicul, P.Z. a deschis portiera dreapta spate și i-a făcut semn denunțătorului să pună folia transparentă în care se afla suma de bani (1.000 RON), pe partea dreaptă a banchetei, iar apoi comisarul a pus peste folie geanta în care se aflau documentele de serviciu.

P.Z. și C.L. au fost surprinși în flagrant delict de DNA - Serviciul Teritorial București imediat după primirea sumei de bani de la B.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații P.Z. și C.L.

solicitând în principal, să se dispună achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că în cauză nu există probe care să dovedească vinovăția lor, iar în subsidiar au solicitat reindividualizarea pedepselor ce li s-au aplicat, susținând că se impune reducerea cuantumului sub minimul special și fără executarea în regim de detenție, invocând în acest sens circumstanțele lor personale favorabile, nu au antecedente penale, sunt căsătoriți și au obligații familiare, au un profil moral desăvârșit.

Prin decizia penală nr. 50/A din 21 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpații P.Z. și C.L. împotriva sentinței penale nr. 163 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași.

A desființat, în parte, sentința penală nr. 163 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași și rejudecând în fond:

A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și a redus cuantumul pedepselor aplicate inculpaților de la câte 4 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A menținut starea de arest a inculpaților și a dedus prevenția de la 08 septembrie 2011 la zi, pentru fiecare inculpat.

Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:

Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de motivele de apel, dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat fondate apelurile.

În

conformitate cu dispozițiile art. 287 C. proc. pen. instanța de fond și-a exercitat în mod activ atribuțiile în vederea aflării adevărului în cauză,

a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpați și a reținut judicios vinovăția acestora și a dispus în mod legal condamnarea inculpaților.

În raport de întreg materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, redat și analizat amplu în considerentele hotărârii instanței de fond (fii.78-81) și anume denunțurile martorului B.A., declarațiile martorilor B.N., B.I., procesele-verbale din 08 septembrie 2011 privind: consemnarea seriilor bancnotelor de 100 de RON fiecare ce au compus suma de 1.000 RON; de redare a convorbirilor telefonice; de înregistrare convorbire ambientală și copiere pe suport optic; de redare înregistrare convorbire purtată în mod ambiental de inculpați și martorul B.A.; planșa fotografică cu imaginii din timpul întâlnirii dintre inculpați și același martor; de verificare autoturism și documentele în original ridicate de la inculpați, dovedesc pe deplin vinovăția acestora care prin natura funcțiilor deținute, beneficiau de putere de decizie pe care au exploatat-o abuziv în interes propriu și în mod voit au încălcat legea, în baza unei înțelegeri infracționale și a unei pretinderi interioare au primit de la denunțătorul B.A. suma de 1.000 RON, pentru a nu efectua verificări amănunțite de evidențe contabile ale firmei acestuia și aplicarea unei sancțiuni minime pentru neregulile constatate.

În cursul urmăririi penale inculpații nu au dat declarații în cauză iar la data de 27 septembrie 2011 li s-a pus la dispoziție dosarul de urmărire penală și au luat la cunoștință de întreg conținutul acestuia și au declarat că nu au de formulat cereri noi și nici nu doresc să facă declarații suplimentare în cauză.

În cursul cercetării judecătorești inculpații nu au contestat nici un mijloc de probă administrat în cauza de față și nu au înțeles să administreze și alte probe în apărarea lor, și au susținut doar că vinovăția lor nu este dovedită în speță invocând doar faptul că, principala probă în acuzare, înregistrările audio-video din data la care se pretinde că s-a realizat flagrantul nu sunt clare și nu dovedesc vinovăția lor așa cum s-a susținut în actul de inculpare, fapt pe care l-au realizat cu ocazia celor trei vizionări a acestor înregistrări, situație în care s-a dispus în mod nelegal condamnarea lor.

Ca urmare s-a constatat că în cauză este dovedită pe deplin vinovăția inculpaților, și în mod legal s-a dispus și condamnarea acestora iar cu privire la individualizarea pedepselor aplicate acestora, Curtea, față de actele dosarului a constatat că se impune și reținerea în favoarea acestora a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că anterior datei comiterii faptei inculpații au fost încadrați în muncă, inculpatul C.L. din anul 1993 iar inculpatul P.Z. din anul 1989, au studii superioare și nu au mai comis fapte cu caracter penal ceea ce dovedește fără echivoc că au avut o bună conduită înainte de comiterea faptei penale reținută în sarcina lor.

Această circumstanță atenuantă poate fi aplicată în cauză și a i se da o eficiență juridică corespunzătoare, prin reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special, chiar dacă inculpații nu au avut o conduită sinceră până în prezent în cauză, întrucât conduita bună a unui inculpat se analizează și se constată înainte de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor care au fost aplicate inculpaților s-a constatat că scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea acestor pedepse în regim de detenție, avându-se în vedere atât gradul ridicat de pericol social al faptei comisă dec inculpați, concretizat în speță prin calitatea ce au deținut-o erau obligați să respecte drepturile cetățenilor și buna funcționare a serviciilor și instituțiilor dintr-un stat democratic, iar nu să abuzeze de puterea de decizie pe care au exploatat-o abuziv în interes propriu, dar și de comportamentul acestora după comiterea faptei în sensul că nu au recunoscut și regretat fapta comisă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații P.Z. și C.L.

Prin motivele scrise de recurs depuse la dosar parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen. arătând că instanța de apel a redus în mod nejustificat pedepsele aplicate inculpaților, în cauză neimpunându-se reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de calitatea inculpaților, funcționari publici, comisari ai Gărzii financiare Călărași și de atitudinea procesuală oscilantă a acestora.

Inculpații au invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în principal și în subsidiar cel prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen.

Referitor la primul caz de casare, s-a arătat că în cauză probatoriul a fost administrat în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile procesual penale, cu consecința greșitei aprecieri a vinovăției inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În acest sens, s-a susținut că în cauză, instanța de fond a încuviințat vizionarea DVD-ului cuprinzând înregistrarea momentului flagrantului, însă aceasta s-a desfășurat în lipsa președintelui completului de judecată. În acest fel instanța nu a avut astfel posibilitatea să ia cunoștință de aspecte esențiale privind momentul flagrantului, denunțărorul fiind cel care a plasat suma de bani pe bancheta din spate a autoturismului cu care veniseră inculpații. Referitor la probatoriul administrat s-a învederat faptul că acesta nu demonstrază dincolo de orice dubiu vinovăția inculpaților, impunându-se achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată în cauză au fost încălcate și dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., denunțătorului acționând ca un agent provocator.

În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare, invocându-se circumstanțele personale favorabile ale ambilor inculpați.

Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate cât și din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile 385 alin. (1) pct. 12 teza

I

C. proc. pen.

în care a fost încadrată prima critică a recurenților inculpați, Înalta Curte constată că acesta este invocat doar din perspectiva soluției ce se solicită a fi pronunțată de către instanța de recurs, aceea de achitare în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Dispozițiile invocate implică o analiză în drept, situația de fapt nefiind contestată, ci numai concluzia instanțelor că fapta constituie o anumită infracțiune, în realitate lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel contrară legii. Ceea ce critică inculpații este situația de fapt, arătând că aceasta nu are susținere în probatoriul administrat iar cazul de casare ce permite cenzurarea situație de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate este cel prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin prisma căruia Înalta Curte va analiza ambele recursuri.

Pe de altă parte, se reține că inculpații invocă și aspecte de nelegalitate ale cercetării judecătorești, în sensul administrării unor probe în lipsa președintelui completului de judecată, situație ce s-ar circumscrie cazului de casare prev. de art. 389

9

alin. (3) C. proc. pen.

Criticile sunt total nefondate, întrucât în cauză nu s-au administrat probe în lipsa președintelui completului de judecată, ci, instanța le-a acordat posibilitatea inculpaților, care erau arestați preventiv, să ia cunoștință de un mijloc de probă existent la dosarul de urmărire penală, respectiv înregistrarea audio video, în cadrul unui termen de grefa, acordat după terminarea ședinței de judecată de la termenul din 03 noiembrie 2011. La următorul termen de judecată, apărătorul inculpaților a arătat că nu contestă înregistrările audio video, întrucât acestea reflectă cu exactitate realitatea.

Concluzia că, în acest fel, judecătorul fondului nu a putut să cunoască conținutul înregistrării, este de asemenea eronată, întrucât instanța are posibilitatea oricând să ia cunoștință de mijloacele de probă existente la dosar. Pe de altă parte, din considerentele hotărârii judecătorești, în care se analizează în detaliu activitatea inculpaților, cu referire la dialogul dintre aceștia și martorul denunțător, Ia modalitatea în care aceștia s-au comportat în momentul în care denunțătorul a oferit suma de bani, rezultă că instanța cunoștea conținutul înregistrărilor audio video și au fost avute în vedere la pronunțarea soluției.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că situația de fapt stabilită este în totală concordanță cu conținutul probelor administrate, nefiind rezultatul denaturării acestora. Astfel, este adevărat că o mare parte a dialogului purtat între inculpați și denunțător nu a putut fi și vizionat, camera video fiind obturată de o coală de hârtie, însă, în partea finală a înregistrării se observă cum între cei doi inculpați care completau, la un birou, procesul verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale, se afla o sumă de bani (ce nu exista la momentul în care inculpații au intrat în încăpere), sumă ce este luată apoi de denunțător, pusă într-o folie de plastic, inculpatul P.Z. solicitându-i să îl însoțească la mașină „cu planu".

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto ce însoțesc acest proces-verbal se reține că pe bancheta din spate a autoturismului cu care se deplasau inculpații, în partea dreaptă, sub geanta inculpatului P.Z., a fost găsită folia de plastic în care se găsea suma de 1.000 RON, compusă din 10 bancnote în valoare de 100 RON, seriile acestora fiind identice cu cele consemnate anterior în procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală.

Faptul că inculpații nu au încheiat procesul verbal de sancționare la sediu Gărzii Financiare, la data de 30 august 2011 când denunțătorul s-a prezentat cu actele, lipsa oricărei reacții a inculpaților la vederea sumei de bani, plasată de denunțător pe masă, la o distanță de câțiva centimetri de aceștia, împrejurarea că inculpatul P.Z. i-a solicitat acestuia să îl însoțească la mașină, deși controlul fusese finalizat și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției fusese încheiat, locul unde au fost găsiți banii, sunt împrejurări ce vin în susținerea declarației denunțătorului. Acesta arăta că după depistarea neregulilor, inculpații i-au prezentat faptul că riscă o amendă de până la 10.000 RON, că minimul amenzii este de 6.000 RON, că inculpatul C.L. l-a întrebat „ce propuneri are", dându-i de înțeles că i-ar putea aplica și o sancțiune mai mică, denunțătorul afirmând că nu a venit pregătit, că inculpatul P.Z. a fost cel care i-a făcut semn să pună banii în folie, apoi i-a cerut să îl însoțească la mașină, iar la mașină i-a făcut semn să pună banii pe bancheta din spate, iar peste aceștia inculpatul a așezat geanta sa (o mapă din material textil). Având în vederea atât dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. cât și conceptul de provocare, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Constantin și Stoian împotriva României, Bulfinski împotriva României și AU împotriva României, respectiv exercitarea unei anumite influențe asupra subiectului astfel încât să îl incite la săvârșirea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost comisă, cu scopul de a face posibilă stabilirea infracțiunii și de a oferi probe pentru a se începe urmărirea penală, Înalta Curte apreciază că în cauză este exclusă posibilitatea reținerii unui provocări din partea denunțătorului. Astfel cum s-a arătat anterior, lipsa oricărei reacții la vederea sumei de bani și modul în care s-au derulat faptele, susțin concluzia că hotărârea de a săvârși infracțiunea era anterioară oricărei acțiuni a martorului denunțător.

Ca atare, Înalta Curte constată situația de fapt stabilită de către prima instanță, la care a achiesat și instanța de apel, este rezultatul unei analize coroborate a materialului probator administrat, neexistând discordanță între cele reținute de și conținutul real al probelor, astfel că, dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.

Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza a II-a C. proc. pen., invocat atât de către parchet, în sensul majorării pedepsei, cât și de inculpați, în sensul reducerii acesteia și a schimbării modalității de executare.

Comportamentul bun în societate anterior săvârșirii infracțiunii, caracterizările favorabile de la locul de muncă, împrejurarea că în referatele de evaluare a performanțelor personale individuale activitatea acestora a fost, în mod constant, apreciată cu calificativul „foarte bine", justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., criticile parchetului sub acest aspect fiind nefondate.

Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, coborâtă sub minimul special, prin reținerea art. 74 lit. a) C. pen., a fost în mod corect individualizată, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind proporțională cu gravitatea faptelor comise și aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., neexistând argumente de fapt sau de drept care să impună la reducerea acesteia.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în acord cu ambele instanțe, Înalta Curte apreciază, față de natura și gravitatea faptei, dată în principal de calitatea inculpaților, comisari ai Gărzii Financiare, față de modul de comitere a infracțiunii (măsurile de precauție luate de inculpați) și atitudinea acestora față de faptă și urmările acesteia, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în condițiile executării acesteia în regim de detenție. Circumstanțele personale favorabile pe care inculpații le invocă au fost deja avute în vedere de către la individualizarea pedepsei și au condus la coborârea acesteia sub minimul prevăzut de lege, însă acestea nu justifică, în raport de celelalte date anterior reținute, și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau 86

1

C. pen.

În raport de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate atât de parchet cât și de inculpați, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (4) C. proc. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durat reținerii și arestării preventive de la 8 septembrie 2011 la 18 aprilie 2012.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții urmează să fie obligați ia plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticoruptie și de inculpații P.Z. și C.L. împotriva deciziei penale nr. 50/A din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 septembrie 2011 la 18 aprilie 2012 pentru flecare inculpat.

Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publica, azi 18 aprilie 2012.