ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3129/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 488 din data de 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 50 nr. 783/3/2009, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice și de restituire a cauzei la procuror formulate de inculpații Ș.C. și R.B.A.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații Ș.C. și

R.B.A. din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen.

(doua infracțiuni) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru ambii inculpați în art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul Ș.C. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul R.B.A.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.C.,

la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen. rap. la art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 1 an închisoare aplicată inculpatului Ș.C.

prin sentința penală nr. 2618 din 19 octombrie 2005 definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 17 aprilie 2006 a

Curții de Apel București pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul executând o pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, b) și dreptul de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice pentru o durata de 7 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala, b) C. pen. și dreptul de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o

profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice .

În baza art. 67 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a

degradării militare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.B.A.

la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza finala, b) si dreptul de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice pentru o durata de 7 ani.

În baza art. 71 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala, b)

C. pen. și dreptul de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o

activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice.

În baza art. 350 alin. (1) rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a luat cu privire la fiecare dintre inculpați măsura arestării preventive pentru o durată de 30 zile, începând cu data încarcerării.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost obligat fiecare dintre inculpați la restituirea a câte 600 lei în favoarea denunțătorului C.N. și a câte 1.000 lei în favoarea denunțătoarei R.G.D.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a luat asupra tuturor bunurilor mobile ale inculpaților măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 1.600 lei cu privire la fiecare inculpat.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat

la plata a câte 3000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. H9/P/2009 din 21 decembrie 2009 ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Ș.C. și R.B.A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpații, în calitate de inspectori în cadrul D.A.F.

a A.N.A.F., în zilele de 11 februarie 2009 și 13 februarie 2009, sub pretextul efectuării unor controale economice la SC D.S.S. SRL

și SC K.I.C. SRL au pretins și primit sumele de 1.200 lei și, respectiv, 2.000 lei de la administratorii societăților menționate.

Pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpaților procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe fotografice și planșe fotografice,

suport digital (D.V.D.) ce conține reportaje realizate de postul de televiziune Pro Tv, fișele

de cazier judiciar ale inculpaților, adresa A.N.A.F. din 02 martie 2009 și din 09 martie 2009 și fișele posturilor inculpaților.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați, inculpatul S.C. (fila 43 dosar fond), inculpatul R.B.A. (fila 45, dosar fond), precum și martorii C.N., P.C.D., R.G.D., R.D., T.R.P., U.M., C.F.N., M.F.C.A.G.

, declarații consemnate și atașate la dosar.

În urma coroborării tuturor mijloacelor de probă, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 11 februarie 2009, inculpații Ș.C. și R.B.A.,

inspectori în cadrul Direcției Antifraudă a A.N.A.F. s-au

deplasat la un punct de lucru al SC D.D.S. SRL situat în București, sect. 4, București, în scopul de a obține diferite sume de bani, în

condițiile în care în zilele imediat următoare inculpatul R.B.A. trebuia

să organizeze și un botez.

Ambii inculpați au intrat în magazin și și-au scos legitimațiile prezentându-le

vânzătoarei (așa cum rezulta din înregistrările camerelor de supraveghere coroborate cu

recunoașterile inculpaților și declarațiile martorei C.F.N., vânzătoarea -fila 114 dosar).

Verbal au arătat ca sunt de la Garda Financiară și au cerut vânzătoarei să facă un

raport de casă, așa cum rezultă din declarațiile martorei sus-amintite care se coroborează cu

imaginile video din care rezultă că aceasta a făcut monetarul și a înaintat inculpaților "x" -

ui casei de marcat (raport din care rezulta vânzarea detaliată și suma de bani ce trebuie să

existe în casă).

Acest raport de pe casa de marcat a fost primit de inculpatul Ș.C., acesta

studiind atent înscrisul, după cum rezultă din înregistrări și a cerut mai multe explicații

vânzătoarei, aceasta fiind nevoită să verifice facturile de față cu inculpatul.

Or, arată instanța de fond, o astfel de atitudine este incompatibilă cu cea specifică

unor simpli clienți care au venit să cumpere materiale de construcții, după cum au încercat

inculpații să acrediteze ideea.

Constatând că există un minus de bani în casa de marcat, inculpatul Ș.C. a

cerut să vina cineva din conducerea unității, vânzătoarea chemând in acest sens pe numitul

C.N., administratorul societății.

Inculpații l-au așteptat o vreme în magazin pe administrator după aceea s-au dus în

mașina cu care veniseră, parcată în apropiere.

După ce a sosit administratorul, acesta a întrebat unde sunt comisarii, vânzătoarea

precizându-i că sunt în mașină.

Ajuns lângă mașina inculpaților, martorul C.N. (administratorul) a fost

invitat în mașină ocazie cu care inculpații s-au legitimat iarăși spunând că sunt de la Garda

Financiară și i-au pus în vedere martorului că au descoperit nereguli la casa de marcat situație în care este pasibil de o amendă considerabilă.

Inculpatul Ș.C. a mai spus ca dacă se va continua controlul se va putea ajunge până la închiderea punctului de lucru și a conchis cu expresia „ce facem în cazul acesta" (fila 59 dosar).

Inculpații nu au arătat în mod expres că doresc bani numai că din întreaga atitudine descrisă anterior transpare dorința acestora de a primi bani pentru a nu închide magazinul.

În aceste condiții, martorul C.N. a remis inculpaților suma de 1.200 lei, pe care a poziționat-o pe cotiera autovehiculului ce desparte cele două scaune din față pe care

erau poziționați inculpații.

Așa cum arată martorul discuția era purtată între toate cele trei persoane în mașină astfel încât este exclus ca inculpații să nu fi văzut că au primit această sumă de bani.

Niciunul dintre ei nu a schițat vreun gest de refuz sau de dezaprobare, iar după ce martorul denunțător s-a dat jos din mașină aceștia nu au aruncat banii și nici nu s-a deplasat

la vreo secție de poliție pentru a denunța mituirea.

De altfel, întreaga acțiune a inculpaților este ilicită aceștia neconcretizându-și

controlul în vreun proces verbal sau cel puțin în vreun raport față de conducerea A.N.A.F.

La întoarcerea în magazin martorul denunțător i-a spus martorei C.F. „Gata, s-a rezolvat" așa cum rezultă din declarațiile acestuia coroborate cu depoziția martorei.

La două zile de la săvârșirea actului infracțional cei doi inculpați păstrând același

modus operandi

au mai obținut suma de 2.000 lei, de la administratorul altei societăți

comerciale, respectiv martora denunțătoare R.G.D.

Astfel, în data de 13 februarie 2009 cei doi inculpați s-au prezentat la SC K.I.C. SR

L, s-au legitimat cu legitimațiile de inspector A.N.A.F., dar au arătat verbal că sunt de la garda financiară și au venit în control.

Acțiunea de legitimare și de prezentare ca fiind „comisar de gardă financiară" a fost percepută în mod direct și de martorul A.G. (fila 141 dosar instanță).

Într-un mod identic cu cel de la societatea menționată anterior au cerut să-i facă raportul „X" de casă și au constatat existența unei diferențe între numerar și banii care trebuiau să existe în casă.

In loc să întocmească un proces verbal sau să ia alte măsuri legale inculpatul Ș.C.

a început să facă presiuni psihice asupra vânzătoarei arătând că va trebui să facă

un control mai amănunțit iar că în această perioadă va trebui ca magazinul să fie închis.

Reține instanța de fond că respectivul control se desfășura în luna februarie perioadă în care vânzările de materiale de construcții sunt extrem de anevoioase deoarece în această perioadă nu se poate construi în aer liber și în această situație o eventuală suspendare a executării activității, chiar și pentru o perioadă relativ scurtă ar fi avut o

influență negativă deosebită asupra patrimoniului martorei denunțătoare întreaga sa familie

câștigându-și veniturile din această afacere.

În timpul controlului s-a prezentat și martorul R.D., soțul

denunțătoarei, care a asistat la momentul când inculpatul Ș.C., după ce a explicat consecințele nefaste ale încălcărilor găsite, a arătat că „se poate rezolva și altfel" (fila 74 și

79 dosar instanță).

La întrebarea martorei G.R. despre cum „s-ar putea rezolva și altfel" inculpatul Ș.C. a luat un calculator de pe masă și a tastat cifra 20 pentru martoră

fiind clar că se solicită suma de 20 milioane lei vechi.

Martora a arătat că ar fi dispusă să dea inculpaților doar suma de 10 milioane lei vechi, motivând că vânzările merg greu în acea perioadă a anului, dar inculpatul Ș.C. s-a arătat foarte ferm, răspunzând ritos „mă luați la mișto!?".

Martora a încercat să amâne de mai multe ori remiterea banilor, numai că inculpații

s-au dovedit a fi foarte insistenți fiind dispuși să primească banii atât în magazin cât și în

afara acestuia, dar și în una din camerele imobilului unde locuia victima.

Aceasta a remis banii inculpatului Ș.C., personal de față fiind și inculpatul

R.B.A., moment în care martora a rugat pe cei doi controlori să o aștepte până aduce din casă registrul unic de control în care să evidențieze rezultatul controlului.

Inculpații au profitat de plecarea părții vătămate și după ce au luat banii nu au mai

așteptat-o pe aceasta, părăsind locul faptei.

Martora a mai luat legătura cu martorul P.C.D. căruia i-a spus că a avut un control de la Garda Financiară și în urma presiunilor comisarilor a fost nevoită să le dea o sumă de bani, pentru a nu-i închide magazinul.

Martorul, care este reprezentant comercial al unor distribuitori de produse de

construcții s-a deplasat ulterior la societatea martorului C.N. de unde trebuia să

încaseze o factură.

Martorul denunțător C.N. a relatat martorului P.C. faptul că

nu mai are bani să plătească factura deoarece a fost nevoit să dea suma de 1.200 lei, unor

comisari de Gardă Financiară pentru a nu-i închide magazinul. In acest mod martorul a

făcut legătura dintre cele două părți vătămate, acestea din urmă întâlnindu-se și vizualizând înregistrările camerelor de supraveghere de la magazinul martorului C.N. pe care

ulterior l-a predat organelor de poliție.

Despre faptul că martora R.G. a fost nevoită să ofere bani organelor de control pentru a nu i se închide magazinul a aflat și martorul T.R. că i s-a spus de soțul denunțătoarei că aceasta din urmă a fost nevoită să ofere 20 sau 30 milioane lei vechi drept mită, pentru a nu fi sancționată.

Numitul T.R. era prieten cu martorul I.M., care avea funcție

de șofer la A.N.A.F. și surprinzător, s-a deplasat împreună cu acesta din urmă la domiciliul

familiei R.

Martorul I.M., șoferul A.N.A.F. a arătat că „nu este OK", situația expusă

de martorul T.R. și i-a propus să se deplaseze împreună la domiciliul familiei

R.

Apare ca fiind absolut surprinzătoare poziția acestui coleg de serviciu al

inculpaților deoarece în calitate de șofer nu avea ce sfaturi juridice sau legale să dea unor

persoane constrânse la dare de mită.

Martorul s-a dovedit în fapt o interfață între victimă și inculpați acestea luând legătură cu inculpatul R.B. căruia i-a spus că familia R. își dorește banii înapoi.

Menționează instanța de fond că, în faza de judecată, memoria martorului I.M. se reîmprospătează brusc odată cu trecerea timpului și a arătat că inculpatul

R.B. i-ar fi răspuns „nu cunosc nicio doamnă R." Această precizare a fost apreciată ca fiind nesinceră și spusă exclusiv în vederea deculpabilizării inculpatului și

este contrazisă cu celelalte probe administrate din care a rezultat că inculpatul a avut contact nemijlocit cu martora R.G.

În faza de urmărire penală martorul a arătat doar că „B. a pus capul în jos și nu mi-a spus nimic".

Observația cu reacția fizică a inculpatului respectiv că și-a lăsat capul în jos după ce martorul a amintit despre denunțătoarea R.G. este o constantă a declarațiilor atât din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată, o astfel de atitudine fizică fiind

specifică în multe cazuri, persoanelor care se rușinează de săvârșirea unei fapte ilicite.

Oricum, reține instanța de fond că inculpatul R.B. a depășit foarte ușor această situație de regret în faza de judecată fiind de o nesinceritate absolută și conchizând

prin intermediul ultimului cuvânt că „totul este o înscenare".Ambii inculpați au avut o

poziție de nerecunoaștere a întregii activități infracționale, iar în fața probelor irefutabile au

arătat ori că nu doresc să dea declarații ori că nu-și mai aduc aminte anumite aspecte. Inculpații au încercat să speculeze prin modalitatea fraudei la lege toate instrumentele legale pe care legea le pune la dispoziție inculpaților dar nu în scopul aflării adevărului ci în scopul exclusiv al tergiversării procesului penal. Excepția de neconstituționalitate a întregii O.U.G. nr. 134/2005 au fost invocate exclusiv pentru suspendarea procesului sesizarea Curții Constituționale fiind respinsă, iar recursul împotriva încheierii de

respingere fiind la rândul său respins de Curtea de Apel București. Deși inculpații prin declarațiile date au recunoscut poziționarea fizică în magazinul martorului C. la data săvârșirii faptei, au recunoscut scoaterea legitimațiilor (bineînțeles pretextând că au scos legitimațiile pentru că acolo aveau și banii), dar și faptul că au discutat cu vânzătoarea, aceștia au solicitat în mod formal și expertizarea suporturilor materiale conținând înregistrările nu mai înainte de a contesta chiar principial admisibilitatea unei astfel de probe.

În ceea ce privește admisibilitatea unei astfel de probe aceasta este lămurită în art. 91

6

alin. (2) teza finală C. proc. pen., prin care s-a arătat că înregistrările pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Instanța de fond a dat eficiență principiului nemijlocirii administrării probelor,

imaginile fiind vizualizate în sala de judecată în prezența tuturor participanților.Pe aceeași

linie, care pune la îndoială buna credință a apărării, s-a arătat că nu este corect ca plicurile conținând C.D.-urile să fie desfăcute și vizualizate înainte de judecător omițându-se faptul că judecătorul încă înainte de a intra în sală trebuie să cunoască toate actele și lucrările dosarului, inclusiv înregistrările video. Faptul că alte instanțe adoptă alte proceduri nu prezintă relevanță.

În ceea ce privește solicitarea expertizării tehnice acestui mijloc de probă, aceasta este reglementată în art. 91

6

alin. (1) C. proc. pen., prin care se arată că aceste mijloace de probă, p

ot

fi supuse expertizei tehnice". Pe cale de consecință nu există vreo dispoziție specială

care să oblige la administrarea probei cu expertiză tehnică a acestor înregistrări, fiind aplicate regulile generale referitoare la pertinență și utilitate. Instanța poate încuviința o astfel de expertizare în condițiile în care textul legal nu precizează că ar fi și obligată.

Analizând oportunitatea acestei expertize instanța de fond a constatat încă o dată caracterul

formal și șicanator al unei astfel de cereri deoarece toate probele administrate, inclusiv declarațiile inculpaților converg către cele exprimate pe materialul video (materialul video

nu are sonor), o astfel de expertizare nu ar fi deci decât o măsură redundantă cu unic efect -

tergiversarea cauzei.

Reține instanța de fond că martorul T.F. propus de inculpați doar în faza de

judecată încearcă să constituie un alibi pentru inculpați, în ceea ce privește faptele din 13 februarie 2009, numai că acesta nu învederează nici un element care să schimbe situația de fapt menționată anterior. Acesta, avizat de faptul că în rechizitoriu se arată că fapta din 13 februarie 2009 s-a săvârșit la ora 14.40, poziționează inculpații în magazinul său chiar între orele 14.30 - 15.00, adică exact atunci când s-ar fi săvârșit fapta. Depoziția martorului apare ca fiind subiectivă, acesta fiind prieten bun al inculpatului R. și invitat la botezul acestuia, martorul neavând din punct de vedere obiectiv cum să-și aducă aminte despre un amănunt insignifiant precum vânzarea unor fructe, cu o precizie extremă (a

indicat clar intervalul 14.30 - 15.00, deși faptele s-au petrecut cu 1 an și 4 luni înainte). De

altfel, procurorul s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă cu privire la acest martor care teoretic ar fi trebuit să fie unul important dar pe

care inculpații îl identifică și îl propun abia în faza de judecată.

Instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților care în datele de 11 februarie 2009 și

13 februarie 2009 au pretins și primit de la mai mulți comercianți diferite sume de bani pentru a nu le aplica sancțiuni contravenționale întrunesc elementele prevăzute de art. 7 alini din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., sens

în care a schimbat încadrarea juridică a faptelor (faptele au fost săvârșite la intervale scurte de timp, au același modus operandi astfel încât s-a reținut forma continuată și nu concursul

real de infracțiuni).

A arătat instanța de fond că apărarea a solicitat să se rețină în sarcina inculpaților cel mult infracțiunea de înșelăciune motivat în principal pe faptul că au pretins că sunt

comisari ai Gărzii Financiare și de fapt erau Inspectori în cadrul D.A.F.

a A.N.A.F., aveau legitimații diferite de cele ale

Gărzii Financiare, nu aveau ordin de control iar toate părțile vătămate au arătat că au fost

înșelate de niște falși comisari.

Instanța de fond nu a acceptat apărările formulate de inculpați prin apărători în acest sens cu următoarea argumentare :

Art. 254 alin. (2) C. pen. prevede un subiect activ calificat respectiv „funcționar cu

atribuții de control" care săvârșește fapta pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle

sale de serviciu".

Analizând fișa postului celor doi inculpați (filele 5 și 8 d.u.p. II), instanța de fond observă că ambii inculpați au atribuții de „efectuarea de inspecții fiscale inopinate pentru

depistarea evaziunii în fazele incipiente". De asemenea, ambii inculpați „efectuează control

operativ și inopinat, privind respectarea unor norme de comerț". Ambii inculpați au

atribuția „de a sancționa potrivit legii faptele constatate". Astfel spus, activitatea de control executată de inculpați reprezintă „act privitor la îndatoririle de serviciu".

În opinia instanței de fond, faptul că inculpații au invocat împrejurarea că le-ar mai

fi trebuit și un ordin de serviciu nu prezintă relevanță atâta vreme cât acesta nu este decât o

dispoziție cu caracter intern a cărei încălcare poate duce eventual doar la o sancțiune

administrativă, fără a impieta asupra actului de control. In reglementarea fiscală și în practica instanțelor judecătorești pe marginea controlului exercitat de comisarii Gărzii

Financiare sau inspectorii A.N.A.F., lipsa ordinului de serviciu nu este o cauză de nulitate a

operațiunilor materiale sau administrativ fiscale. Cu atât mai mult instanța de fond face trimitere la dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere ca inculpații au pretins foloasele materiale pentru a nu întocmi un proces verbal de constatare si

sancționare contravențională a cărui legalitate nu este condiționată nicidecum de ordinul de

serviciu dat în vederea efectuării controlului tematic, relevantă fiind sub aspectul persoanelor vătămate conștientizarea faptului că în calitate de organe fiscale, inculpații puteau proceda la sancționarea contravențională sau după caz la sesizarea organelor de cercetare penală.

Oricum, în opinia instanței de fond, actele săvârșite trebuie să fie doar privitoare la

infracțiunile de serviciu și să aibă o aparență de legalitate.

Reține instanța de fond că apărarea a insistat și pe faptul ca inculpații au spus că sunt „comisari ai Gărzii Financiare" deși în realitate erau inspectori antifraudă ai A.N.A.F. Acest aspect, în opinia instanței de fond, nu poate duce la schimbarea încadrării juridice atâta vreme cât s-au legitimat cu legitimațiile de serviciu reale, de la A.N.A.F și aveau dreptul să facă actele de control pe care le-au pus în practică. Dovada apartenenței la

instituția de control se face nu după spusele unei persoane ci prin prezentarea legitimației, aceasta fiind instrumentul care atesta calitatea de angajat și instituția la care posesorul este

angajat. Oricum, toți martorii denunțători au arătat în mod expres ca ar fi dat banii oricărei

persoane cu atribuții de control care i-ar fi amenințat cu închiderea magazinului. Faptul ca

acești martori denunțători au arătat ca s-au simțit înșelați de inculpați nu prezintă relevanță

pentru încadrarea juridică a faptelor, aceasta instituție nefiind condiționată de simțămintele

sau opiniile victimelor.

De asemenea, reținându-se infracțiunea de luare de mită pentru considerentele exprimate anterior, instanța de fond a constatat ca urmărirea penală a fost efectuată de organul competent și nu se impune trimiterea dosarului la procuror pentru refacerea acesteia după cum au solicitat inculpații prin apărători.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate în cauză instanța a ținut seama de

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, față de ambii inculpați, s-a avut în vedere „gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor și făptuitorilor,

tenacitatea pe calea infracțională, insistența deosebită în a obține banii în mod fraudulos și

faptul ca s-au dedat la acte josnice ce au tins la pauperizarea unor comercianți aflați în

dificultate deși erau plătiți de stat tocmai pentru a proteja actele de comerț licite". S-a mai

reținut că „actele de luare de mită au un vast ecou în rândul opiniei publice și aduc o

atingere severă credibilității organelor statului din care fac parte cei doi inculpați".

În ceea ce-l privește pe inculpatul Ș.C., s-a reținut că acesta este recidivist,

fiind condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare în condițiile art. 86

1

C. pen. cu termen de

încercare 4 ani, sentința de condamnare nr. 2618/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București

rămânând definitivă în 17 aprilie 2006 prin Decizia penala nr. 563/2006 a Curții de Apel București. Cum prezenta faptă a fost săvârșită la 11 februarie 2009 iar sesizarea organelor de poliție a avut loc la 17 februarie 2009, deci în termenul de încercare, s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere și s-a adăugat pedeapsa de 1 an la

pedeapsa aplicată prin prezenta. Inculpatul a mai fost sancționat administrativ în condițiile

art. 18

1

C. pen. cu amenda de 600 lei pentru evaziune fiscală, fiind neclar - în opinia instanței de fond - cum astfel de persoane cu cazier laborios pot fi angajate în funcții de control al A.N.A.F.

Susținerea apărătorului inculpatului Ș.C. ca acesta este recidivist dar nu ar

trebui să i se revoce beneficiul suspendării nu a fost primită de instanța de fond, revocarea operând obligatoriu în cazul săvârșirii cu intenție de alte fapte în termenul de încercare.

Descoperirea faptei reprezintă aducerea acesteia la cunoștința organelor judiciare, doctrina

și practica fiind unanime în acest sens. S-a aplicat o pedeapsa mai mare inculpatului Ș.C. acesta dovedindu-se, în opinia instanței de fond, mai periculos, fiind cel ce a cerut

banii și a avut inițiativa negocierilor cu victimele, inculpatul R.B. nediscutând

cu acestea.

S-au aplicat inculpaților pedepse orientate spre minim, „ca expresie a principiului

umanismului" și dând relevanță faptului ca aceștia sunt tineri și provin din familii organizate. Executarea pedepsei se face în regim de detenție având în vedere

periculozitatea activității infracționale desfășurate dar și a faptului că au fost săvârșite mai

multe acte materiale.

S-au mai interzis inculpaților ca pedepse complementare drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, b și dreptul de a ocupa vreo funcție sau de a exercita vreo profesie

sau a desfășura vreo activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice pe o

durata de 7 ani. Interzicerea ocupării de funcții de control decurge din modalitatea de săvârșire a prezentelor fapte, inculpații dovedind că astfel de demnități sunt văzute de

aceștia doar ca modalități de îmbogățire și spoliere a celor controlați.

Instanța de fond a apreciat ca se impune și luarea măsurii arestării preventive față

de cei doi inculpați în baza art. 148 lit. f) C. pen. cu următoarea argumentare:

Săvârșirea de infracțiuni de corupție de către agenți ai puterii de stat are o grava rezonanta în rândul opiniei publice, înmulțirea faptelor de agest gen aducând reale

prejudicii mediului economic dar si societății în general. Prin măsura preventiva se asigură

prezenta inculpaților în celelalte faze ale procesului penal, dar si executarea pedepsei,

aceasta fiind executată in regim de detenție. Inculpatul Ș.C. este si recidivist,

periculozitatea sa fiind sporită. Nu prezintă relevanță, în opinia instanței de fond, că

faptele au fost săvârșite în urma cu 1 an si patru luni atâta vreme cât pentru luarea celei mai

severe măsuri preventive este necesară existența unor probe și indicii temeinice, or, abia acum, după terminarea cercetării judecătorești, instanța și-a format convingerea asupra existenței probelor certe de vinovăție a inculpaților.

Instanța de fond a obligat fiecare inculpat la restituirea sumelor primite ca mită de la persoanele vătămate si a instituit măsura sechestrului asigurător - obligatorie conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 - asupra bunurilor mobile ale acestora până la concurenta

sumei de 1.600 lei pentru fiecare inculpat. Bunurile mobile au fost identificate de organul

de executare, instanța neavând mijloacele necesare pentru un asemenea demers.

Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal, au declarat apel inculpații Ș.C. și R.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de apel ale ambilor inculpați vizează, în esență, greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, încălcarea de către instanța de fond a principiului echitabilității desfășurării procesului penale, modul de soluționare a cererii de schimbare a încadrării juridice de către instanța de fond, cu consecința greșitei încadrări juridice a faptei în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. în loc de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) C. pen.

și greșita respingere a cererii de restituire a cauzei la procuror pentru a fi efectuată urmărirea penală de organul competent, respectiv de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București. în subsidiar, s-a invocat greșita individualizare a

pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare.

În apel, la solicitarea apelanților inculpați, curtea de apel a încuviințat efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 pentru a se comunica stadiul

cercetărilor în dosarul în care martorii U.M. și T.F. sunt cercetați pentru

mărturie mincinoasă. Cu adresa nr. 138 nr. 78/P/2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 a comunicat că dosarul se află în lucru la poliția sectorului 3 București.(fila 74

din dosar)

De asemenea, la solicitarea apelantului inculpat R.B.A., curtea de apel a încuviințat proba constând în audierea martorului Y.S., acesta fiind ascultat la data de 24 noiembrie 2010.

Prin decizia nr. 261 A din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile inculpaților Ș.C. și R.B.A. împotriva sentinței penale nr. 488 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

Secția I penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată, și rejudecând:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 37

lit. a)

C. pen. de la 5 (cinci) ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen. rap. la art. 83 C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului Ș.C. prin sentința penală nr. 2618 din 19 octombrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse de 1 an închisoare, precum și a pedepsei de 3 ani

și 6 luni aplicate prin prezenta, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6

luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, b și a dreptului de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice pentru o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza finala, b C. pen. precum și a dreptului de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care sa implice controlul persoanelor fizice sau juridice, pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea pedeapsei complementare a degradării militare aplicată inculpatului Ș.C.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului R.B.A. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 4 (patru) ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală, b) și a dreptului de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice pentru o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finala, b) C. pen. precum și a dreptului de a ocupa vreo funcție sau de a exercita o profesie sau desfășura o activitate care să implice controlul persoanelor fizice sau juridice, pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat pedeapsa complementară a degradării militare aplicată inculpatului R.B.A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a dedus durata măsurilor preventive de la 15 iunie 2010 la 21 iulie 2010 pentru ambii

inculpați.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

La pronunțarea hotărârii atacate, instanța de fond a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în primă instanță și, printr-o riguroasă și obiectivă evaluare a acestuia, a stabilit situația de fapt, care este în deplină concordanță cu conținutul probelor existente. Totodată, a stabilit, fără să existe vreun

dubiu, că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și a reținut, în

mod corect, vinovăția acestora.

Curtea de apel a menționat că își însușește această analiză și nu o va mai relua, urmând însă a puncta unele chestiuni doar pentru a răspunde criticilor formulate de inculpați în apel, astfel:

Reexaminând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., dar în limitele impuse de alineatul 1 al aceluiași articol, curtea de apel, în acord cu instanța de fond, a reținut sub aspectul situației de fapt, că inculpații Ș.C. și R.B.A., în calitate de inspectori în cadrul D.A.F. a A.N.A.F., în zilele de 11 februarie 2009 și 13 februarie 2009, sub pretextul efectuării unor controale economice la SC D.S.S. SRL și SC K.I.C. SRL au pretins și primit sumele de 1.200 lei și, respectiv, 2.000 lei de la administratorii societăților menționate.

O primă critică în apel a vizat greșita condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care probatoriul administrat, în opinia apărării, nu susține existența faptei. Astfel, s-a invocat că declarațiile martorilor denunțători, în privința elementului material al pretinderii și primirii unor sume de bani, nu se coroborează cu nici o alta proba administrată, de fiecare dată susținându-se că atât pretinderea cât și primirea s-ar fi realizat în prezența a 3 participanți: martorul denunțător și cei doi inculpați; or, o situație de fapt ce constituie temeiul stabilirii vinovăției nu poate fi stabilită cu certitudine ddar pe baza declarației unui singur martor (și aceea contrazisă de declarațiile celorlalți participanți, fie ei si inculpați), conform principiului de drept Jestis unus, testis nullus".

Analizând actele dosarului, curtea de apel a apreciat această critică ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În data de 11 februarie 2009, în jurul orelor 15

00

, inculpații Ș.C. și R.B.A., inspectori în cadrul Direcției Antifraudă din cadrul A.N.A.F. s-au deplasat la un magazin de materiale de construcții al SC D.D.S. SRL, au prezentat legitimațiile de serviciu vânzătoarei spunându-i că sunt de la Garda Financiară și i-au cerut acesteia să facă monetarul și să le prezinte

raportul X al casei de marcat. Prezența inculpaților în magazin, prezentarea legitimațiilor,

calcularea monetarului și prezentarea raportului de casă sunt aspecte ce rezultă din

înregistrarea imaginilor (fără sonor) cu ajutorul camerelor de luat vederi aflate în magazin,

fiind, totodată, confirmate de martora C.F.N., vânzătoarea cu care inculpații au discutat.

Deși inculpații nu au negat prezența lor în magazin și nici faptul că, probabil, au prezentat legitimațiile de serviciu, au susținut că inculpatul Ș.C. nu i-a solicitat

vânzătoarei raportul casei de marcat și nici să calculeze monetarul din casă, ci i-a cerut o ofertă pentru anumite materiale de construcții.

Înregistrarea efectuată cu ajutorul camerelor de luat vederi arată cum C.F.N.

, vânzătoare la magazin, a emis raportul casei de marcat, prezentându-l

inculpatului Ș.C. care a început să îl studieze după care, aceeași vânzătoare a calculat banii existenți în casă și i-a prezentat acestuia mai multe facturi. Aceste imagini atestă că declarațiile martorei sunt sincere și, totodată, infirmă susținerile inculpaților care acreditează ideea că martora întocmea, în scris, o listă de prețuri.

Or, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, imaginile înregistrate relevă, în ceea ce-i privește pe inculpați, comportamente incompatibile cu cele specifice

unor „simpli clienți" care au venit să cumpere materiale de construcții, după cum aceștia au

susținut.

Din declarațiile aceleiași martore rezultă că după ce a constatat lipsa unei sume de bani în casa de marcat, inculpatul Ș.C. a cerut să stea de vorbă cu cineva din conducerea unității, respectiv cu administratorul societății, martorul denunțător C.N.

Martorul denunțător a confirmat că a fost sunat de martora C.F.N. care i-a comunicat că la magazin se efectuează un control de către lucrători ai Gărzii Financiare, care au constatat lipsa unei sume de bani și, prin urmare, au solicitat să se prezinte la magazin administratorul societății. La sosirea în magazin vânzătoarea i-a

arătat martorul denunțător că inculpații se aflau într-un autoturism.

În legătură cu împrejurările pretinderii și a primirii sumei de 1.200 lei de către inculpați, martorul denunțător C.N. a relatat că a intrat în autoturismul în care inculpații se aflau și aceștia i-au spus că pentru neregulile constatate îi vor aplica o

amendă, într-un cuantum ridicat, și dacă continuă inspecția pot ajunge până la închiderea

unității, martorul înțelegând, din această atitudine, că trebuie să dea o sumă de bani pentru

a nu continua controlul. In acest context, a pus suma de 1.200 lei pe cotiera dintre scaunele

din față și a coborât din autoturism. In continuare, i-a spus martorei C.F.N. că „s-a rezolvat" și aceasta a confirmat prin depozițiile sale acest aspect.

După două zile de la săvârșirea actului material anterior descris, cei doi inculpați păstrând același modus operandi au pretins și au primit suma de 2.000 lei, de la martora

denunțătoare R.G.D., administrator al SC K.I.

C. SRL.

Astfel, în data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 15

00

, cei doi inculpați s-au prezentat la

SC K.I.C. SRL, și-au declinat calitatea de lucrători la Garda Financiară,

sens în care au prezentat legitimațiile de serviciu martorei denunțătoare R.G., de față fiind și martorul A.G. în continuare, au procedat exact ca în precedent, solicitând raportul X al casei de marcat și calcularea monetarului, pe baza

cărora s-a stabilit că există o diferență între numerar și banii care trebuiau să existe în casă. Apoi, au mai solicitat diverse acte, cum ar fi bilanțul și inventarul pe care martora nu le-a putut prezenta, și în aceste condiții inculpații au constatat existența unor nereguli care ar impune închiderea magazinului. In timpul controlului s-a prezentat și martorul R.D., soțul denunțătoarei, care a asistat la momentul când inculpatul Ș.C., după

ce a explicat consecințele nefaste ale încălcărilor găsite, a arătat că „se poate rezolva și

altfel". In acest context, inculpatul Ș.C. a tastat cifra 20 pe un calculator, dându-i de înțeles martorei denunțătoare că i se solicită suma de 2.000 lei. Aceasta a remis banii

inculpatului Ș.C., persoana de față fiind și inculpatul R.B.A.

În aceeași zi, martora denunțătoare a mai luat legătura cu martorul P.C.D.

căruia i-a spus că a avut un control de la Garda Financiară și în urma presiunilor comisarilor a fost nevoită să le dea o sumă de bani, pentru a nu-i închide magazinul.

Martorul, reprezentant comercial al unor distribuitori de produse de construcții s-a deplasat

ulterior la societatea martorului C. care i-a relatat cum fost nevoit să dea suma de 1.200 lei, unor comisari de Gardă Financiară pentru a nu-i închide magazinul.

Martorul P.C.D. i-a pus în legătură pe martorii denunțători, și după vizualizarea înregistrărilor aceștia din urmă au ajuns la concluzia că au dat banii acelorași persoane.

În același timp prin martorii T.R. și I.M. (șofer la A.N.A.F.)

martora denunțătoare R.G. a încercat să-i identifice pe inculpați și să obțină

restituirea banilor.

S-a înlăturat ca nesinceră declarația martorului Y.S. care a relatat că la data de 13 februarie 2009 în jurul orelor 15

00

-16

00

, inculpații se aflau în comuna Voluntari, întrucât pe de-o parte este infirmată de declarațiile martorilor R.G.,

R.D. și A.G. care au arătat că aceștia se aflau în magazinul SC K.I.C. SR

L, iar pe de altă parte martorul a fost indicat pentru prima dată în apel și deși au trecut doi ani de la momentul cu privire la care a fost ascultat, și nu și-a

mai adus aminte nici cum erau îmbrăcați inculpații, a putut preciza cu exactitate intervalul

orar în care aceștia au cumpărat fructe.

Din expuse anterior, în opinia instanței de apel se poate reține că elementul material

al pretinderii și primirii sumelor de 1.200 lei și 2.000 lei, la datele de 11 februarie 2009 și 13 februarie 2009, este susținut nu doar de declarațiile martorilor denunțători (cum au susținut

inculpații prin motivele de apel), ci de întreg probatoriul administrat (declarațiile martorilor

C.F.N., A.G., T.R., R.D. și înregistrarea efectuată de martorul denunțător C.N.), care relevă existența unui comportament infracțional care conduce la concluzia certă a realizării elementului material

al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită. Totodată, împrejurarea că inculpații au păstrat același modus operandi demonstrează că acțiunile lor nu sunt acte izolate care pot

presupune existența unui dubiu cu privire la pretinderea și primirea unor sume de bani,

dimpotrivă comportamentul lor relevă că au urmărit pretinderea și primirea unor sume de bani pentru nu îndeplini un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu. împrejurarea că

inculpatul R.B.A. nu a discutat cu martorii denunțători, nu înseamnă că

nu a participat la comiterea faptei. Din situația de fapt anterior prezentată rezultă, în mod cert în opinia instanței de apel, că inculpații au mers împreună la cele două societăți comerciale, ambii și-au declinat calitatea de lucrători în cadrul Gărzii Financiare și au prezentat în acest sens legitimațiile de serviciu, efectuând un control. De asemenea, pretinderea și primirii sumelor de bani a fost realizată de ambii inculpați. împrejurarea că doar inculpatul Ș.C. a vorbit cu martorii denunțători nu are relevanță câtă vreme

aceștia s-au prezentat ca o echipă de control și tot astfel, au pretins și au primit sumele de bani.

O a doua critică formulată în apel de inculpați a vizat încălcarea de către instanța de

fond a principiului echitabilității desfășurării procesului penale cu consecința vicierii rezultatul judecații. Sub acest aspect s-a arătat că instanța de fond a respins probe propuse de către apărare (constând în efectuarea unei expertize tehnice asupra înregistrărilor făcute

de martorul denunțător C.N., în condițiile art. 91

6

C. proc. pen.), a

înlăturat nejustificat unele probe favorabile apărării (înlăturarea ca nesincere a declarațiilor martorilor I.M. și T.F.) și a expus în considerentele sentinței unele

raționamente acide la adresa inculpaților (referitoare la tergiversarea soluționării cauzei prin invocarea unei excepții de neconstituționalitate).

Examinând încheierea de ședință din

12 mai 2010

prin care instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice formulată apărătorul ales al inculpaților, curtea de apel a menționat că, în mod just, s-a apreciat că solicitarea este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 91

6

alin. (1) C. proc. pen.

, mijloacele de probă, respectiv înregistrările efectuate de părți sau de alte

persoane, pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părților sau din oficiu. Analizând oportunitatea efectuării expertizei, în mod corect instanța de fond a constatat, după vizualizarea înregistrării în sala de judecată în prezența tuturor participanților, că

declarațiile inculpaților converg către cele exprimate pe materialul video (materialul video

neavând sonor) și că aceștia nu au contestat, în mod concret, conținutul acestora, solicitând doar efectuarea unor verificări de ordin tehnic care să stabilească dacă înregistrările există și pe suporturile originale, dacă acestea sunt autentice și dacă au fost supuse unor prelucrări. Astfel, în condițiile în care inculpații nu au contestat că la data de

11 februarie 2009 au fost prezenți în magazinul martorului denunțător C.N., de unde au

fost înregistrate, prin camerele de luat vederi, imaginile ce fac obiectul solicitării de a se

efectua o expertiză, arătând că, în acel context, este posibil să fi prezentat legitimațiile de serviciu, și nu au relevat existența unor motive care să pună la îndoială autenticitatea

înregistrărilor, cererea de verificare a înregistrării apare ca fiind pur formală. De altfel, cu

prilejul judecării cauzei în apel apărătorii aleși ai inculpaților nu au mai reiterat această

solicitare.

În ceea ce privește înlăturarea declarațiilor date în faza de judecată de martorii I.M. și T.F., curtea de apel a constatat că instanța de fond a apreciat, în mod just, că sunt nesincere prin raportare la probatoriul care infirmă susținerile acestora. Astfel, martorul I.M., șofer la A.N.A.F., cunoscându-i pe ambii inculpați, în declarațiile date în faza de urmărire penală a arătat că, după ce aflat de comiterea faptei de la martorul T.R. și i-a cunoscut pe soții R., a luat legătura cu inculpatul R.B.

căruia i-a spus că familia R. solicită restituirea banilor dar acesta nu i-a dat nici un

răspuns. In fața instanței de fond martorul a revenit afirmând că inculpatul i-ar fi spus cu acel prilej că nu cunoaște nici o doamnă R. Această precizare a martorului este în contradicție cu cele declarate inițial dar și cu declarațiile constante ale martorei denunțătoare R.G., iar explicațiile oferite de martor pentru modificarea declarației sale sunt neverosimile. In ceea ce privește declarația martorului T.F., în mod corect, a fost apreciată ca fiind subiectivă prin raportare la relația de prietenie a acestuia cu inculpatul R., la momentul în care acest martor a apărut în cauză (la urmărire penală inculpatul nu a pomenit de existența acestui martor) dar și la faptele pe care acesta, după trecere unui an și 4 luni, și le amintește cu o mare precizie, cunoscând exact că în intervalul 14.30 - 15.00, dintr-o zi de februarie a anului 2009, inculpații s-au

aflat în magazinul său, pentru 10-15 minute, fără a putea asocia în mod obiectiv acest

interval de timp cu vreun alt eveniment petrecut în acea zi.

În ceea ce privește aprecierea instanței de fond cu privire la atitudinea procesuală a

inculpaților, constând în invocarea unei excepții de neconstituționalitate care nu avea

legătură cu judecarea cauzei, cu scopul de a tergiversa soluționarea cauzei, curtea de apel a

apreciat că aceasta nu conduce la concluzia încălcării principiului echitabilității procesului

așa cum s-a invocat prin motivele de apel.

A treia critică formulată în apel de inculpați a vizat modul de soluționare a cererii de schimbare a încadrării juridice de către instanța de fond, cu consecința greșitei încadrări juridice a faptei în infracțiunea de luare de mită, prev. de art. art. 7 alini din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. în loc de înșelăciune, prev. de art. 215

alin. (2) C. pen. și a respingerii cererii de restituire a cauzei la procuror pentru a fi

efectuată urmărirea penală de organul competent, respectiv de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București. In acest sens, s-a susținut că la 11 februarie 2009 și

13 februarie 2009, când se reține că au fost săvârșite faptele, inculpații nu se aflau în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, întrucât așa cum rezultă din adresa din 09 martie 2009 a A.N.A.F., aceștia efectuau, în echipe diferite și nu împreună, verificări la alte societăți comerciale, nu la SC D.S.S. SRL și SC K.I.C. SRL (fila 11, vol. II din dosarul de urmărire penală).

Fără a contesta împrejurarea că potrivit sarcinilor concrete anterior planificate, la datele menționate, inculpații trebuia să efectueze verificări la anumite societăți comerciale, altele decât cele ale căror administratori au formulat denunț în prezenta cauză, curtea de apel a menționat că trebuie observat, în conformitate cu atribuțiile menționate în fișele posturilor, că aceștia puteau efectua inspecții fiscale inopinate pentru depistarea evaziunii în fazele incipiente, putând sancționa, potrivit legii, faptele constatate și dispune măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale. Prin urmare, modul concret în care inculpații au acționat, și anume s-au prezentat la SC D.S.S. SRL și SC K.I.C. SRL în timpul programului de lucru, și-au declinat calitatea de comisari ai Gărzii Financiare arătând, în acest sens, legitimațiile de serviciu, au solicitat raportul de casă și au constatat existența unei diferențe între numerar și banii care trebuiau să existe în casă, ceea ce implica aplicarea unei sancțiuni, relevă un comportament conform cu atribuțiunile de serviciu menționate. Așadar, împrejurarea că inculpații trebuia să efectueze control la anumite societăți comerciale, stabilite prin ordin de serviciu, nu înseamnă că activitatea era, în acest fel limitată doar la verificarea acelor societăți, câtă vreme atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului le permitea efectuarea, printre altele, și a unor inspecții fiscale inopinate.

De altfel, menționează instanța de apel că nu interesează sub aspectul reținerii ca îndeplinită a condiției prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (ca fapta funcționarului să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui ac