ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1897/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: A. Prin Sentința penală nr. 52 din 14 februarie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat fiecare din inculpații S.B. și H.S.T., la câte: - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În condițiile art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., cu excepția dreptului de a alege și art. 64 lit. b), c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpaților și a fixat acestora un termen de încercare de 5 ani. S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la fiecare inculpat, suma de câte 300 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Din probele administrate în cauză, instanța a reținut în fapt, următoarele: În noaptea de 13 din 14 aprilie 2012, inculpații S.B.

și H.S.T. - agenți principali de poliție în cadrul Poliției Rutiere Arad, efectuau serviciul de patrulă pe accidente, conform planificării existente la nivelul unității în care funcționează. Conform procedurii legale, în jurul orelor 2:00, cei doi s-au deplasat la un accident în zona localității Sâmpetru German, jud. Arad. Cu ocazia respectivă, la fața locului, inculpații S.B. și H.S.T. au oprit în trafic un singur autoturism, marca D. având nr. de înmatriculare X, condus de către numitul B.V.M. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul oprit în trafic nu avea asupra sa permisul de conducere, motiv pentru care i-au fost reținute acestuia certificatul de înmatriculare și asigurarea autovehiculul, fără a se întocmi acte constatatoare în acest sens, solicitându-i-se acestuia să se prezinte la poliție, fără a se preciza unde anume și pe cine să caute.

Ulterior, denunțătorul s-a interesat atât la postul de politie Secusigiu, cât și la ofițerul de serviciu din cadrul Serviciului Rutier Arad, despre numele agenților care l-au oprit în trafic, luând legătura în acest sens și cu martorul C.M., coleg al celor doi învinuiți, pe care îl cunoscuse anterior și căruia i-a povestit cele petrecute, rugându-l totodată să se intereseze de numele celor doi polițiști care l-au oprit în trafic în data respectivă. Astfel, în seara zilei de 17 aprilie 2012, în jurul orelor 19,30, prin intermediul învinuitului C.M., denunțătorul s-a întâlnit cu cei doi agenți în sediul Serviciului Rutier Arad, ocazie cu care a avut loc o discuție privată între învinuiții S.B., H.S.T.

și C.M., în care primii doi au solicitat denunțătorului, prin intermediul învinuitului C., o sumă de bani, pentru restituirea documentelor și pentru a nu i se întocmi acestuia dosar penal, aspect comunicat ulterior de către martorul C., numitului B.. Cu această ocazie au și fost remise inculpatului C. documentele denunțătorului, pentru a fi restituite acestuia din urmă, însă numai după obținerea unui folos și dacă «merită». C.M. i-a spus denunțătorului să facă rost de 600 lei, fără a se putea stabili cu exactitate dacă această sumă a fost precizată de inculpați sau a fost stabilită de martor. A doua zi, respectiv în seara zilei de 19 aprilie 2012, în jurul orelor 20.00, denunțătorul s-a întâlnit din nou cu învinuitul C.M., în zona Podgoria, acesta din urmă reiterând cererea celor doi agenți, înțelegându-se totodată să se întâlnească pentru predarea efectivă a banilor a doua zi, momentul întâlnirii urmând a fi stabilit telefonic.

Fată de cele menționate anterior, denunțătorul s-a prezentat în dimineața zilei de 20 aprilie 2012 la sediul Serviciului Județean Anticorupție Arad pentru a sesiza cele întâmplate, aspectele sesizate de către denunțătorul B.V.M. fiind confirmate și de o înregistrare audio efectuată de acesta, cu ocazia întâlnirii cu C.M., din seara zilei de 19 aprilie 2012, înregistrare pusă la dispoziția organelor de urmărire penală cu ocazia sesizării. În acest context s-a dispus autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental a discuțiilor care urmau să se poarte între denunțător și inculpați. În acest sens, în cursul zilei de 20 aprilie 2012, după ce denunțătorul a fost contactat telefonic de mai multe ori de către numitul C.M., cei doi s-au întâlnit, în jurul orelor 14,00, în centrul orașului Curtici, unde domiciliază martorul, care de altfel l-a și așteptat pe B.V.M.

cu mașina personală, ocazie cu care denunțătorul i-a remis numitului C.M. suma de 600 lei, după ce anterior, la solicitarea acestuia din urmă, denunțătorul a schimbat bancnotele pe care le-a avut inițial asupra sa, într-un magazin alimentar, în bancnote de altă valoare, având alte serii. Ulterior cei doi s-au deplasat cu autoturismul numitului C.M. în Arad, unde acesta din urmă trebuia să se întâlnească cu inculpații S.B. și H.S.T., pentru a le remite suma de bani primită. La intervenția organelor de urmărire penală, numitul C.M. a acceptat colaborarea cu acestea, pentru a dovedi aspectul că banii primiți de la denunțător nu-i erau destinați, suma de bani urmând să fie remisă agenților de poliție S.B.

și H.S.T. În acest sens, în jurul orelor 17,00 numitul C.M. l-a contactat telefonic pe numitul S.B. căruia i-a sugerat că a primit banii de la denunțător, stabilind cu acesta să se întâlnească, în vederea remiterii banilor, în jurul orelor 19,30 la Stația PECO de lângă Poliția rutieră, S.B. solicitându-i telefonic învinuitului C.M. să vină împreună cu denunțătorul. În jurul orelor 19,30 însă a avut loc o altă discuție telefonică între cei doi, în care au stabilit să se întâlnească în biroul inculpatului S. din cadrul Poliției Rutiere, însă în momentul în care numitul C. împreună cu numitul B., s-au deplasat înspre poliție, cei doi s-au întâlnit în colțul instituției cu inculpatul H., care se afla în mașina sa parcată în zona respectivă, la scurt timp sosind la fața locului și inculpatul S.B..

Cu aceea ocazie numitul C.M. i-a oferit inculpatului S. suma de 600 lei, acesta spunându-i să dea banii inculpatului H.S.T., după care s-a angajat într-o discuție cu denunțătorul, reproșându-i acestuia faptul că ar fi fost pe la domiciliul socrilor săi pentru a întreba despre inculpat. În acest timp, prin portiera deschisă din partea dreaptă față a autoturismului, C.M. a remis suma de 600 lei inculpatului H., spunând cu această ocazie "(...) uite aicea, pentru tine și pentru B. de la asta referindu-se la denunțător - șase ai (...) tri/tri". După remiterea sumei de bani, C.M. a predat denunțătorului documentele reținute de inculpați. Imediat, după aceasta inculpatul H. a plecat de la fața locului, la volanul autoturismului său, astfel că la intervenția procurorului și a DGA-ului, în zonă se mai aflau numitul C.M., inculpatul S.B.

și denunțătorul. Inculpații S.B. și H.S.T. nu au recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina lor, arătând că nu au solicitat și primit vreo sumă de bani de la denunțător sau de la numitul C.M. pentru a nu-și îndeplini corespunzător atribuțiile de serviciu. Din analiza ansamblului probelor administrate în cauză prima instanță a reținut că rezultă, fără dubiu săvârșirea faptei de luare de mită de către cei doi învinuiți. O apărare invocată de inculpați prin intermediul apărătorilor a fost aceea că probele au fost obținute ilegal prin încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen., respectiv faptul că martorul C., a fost determinat prin amenințare de organele de urmărire penală să predea banii celor doi inculpați, pentru ai provoca astfel să comită infracțiunea și a se obține prin înregistrări, probele necesare inculpării acestora.

Analizând acest aspect, prima instanța a constatat că o parte din afirmații sunt corecte dar nu pot duce la concluzia că probatoriul administrat este nul. S-a reținut că, din probatoriul administrat a rezultat că în acest caz, cele două condiții nu sunt îndeplinite, deoarece inculpații au acceptat primirea unor foloase materiale pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu anterior sesizării organelor de urmărire penală, deci rezoluția infracțională era luată și nu a fost determinată de comportamentul martorului C. cu ocazia realizării flagrantului. Această concluzie a rezultat și din înregistrările video unde se observă că inculpații nu au avut nici o nelămurire sau surprindere atunci când le-a fost oferită suma de bani, atitudinea lor fiind aceea că așteptau primirea acestor bani.

Instanța a mai reținut că acțiunile de primire a banilor de către inculpați și discuțiile purtate între aceștia și denunțător sunt evidențiate prin intermediul înregistrărilor video și audio efectuate cu acea ocazie, operațiunile fiind derulate conform dispozițiilor legale procedurale. Analizând starea de fapt reținută, prima instanță a constatat că fapta săvârșită de inculpați, care în calitate de agenți ai Poliției rutiere Arad au solicitat o anumită sumă de bani pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, așa cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la forma de vinovăție, prima instanță a apreciat că inculpații au acționat cu intenție directă. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a ținut seama de: dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social concret al faptelor comise, de impactul acțiunii ilicite asupra opiniei publice, de persoana inculpaților, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, în special, de împrejurările în care faptele au fost săvârșite. B. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpații. Procurorul a solicitat, în privința ambilor inculpați, ca pedepsele principale aplicate să fie executate în detenție sau executarea să fie suspendată sub supraveghere.

Totodată a solicitat și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Inculpații au solicitat să se dispună achitarea lor, fie pe temeiul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), fie pe cel prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii). Prin Decizia penală nr. 197/R din data de 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de inculpații H.S.T. și S.B. împotriva Sentinței penale nr. 52/2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4803/108/2012.

A desființat sentința apelată și rejudecând cauza: în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaților S.B. și H.S.T. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Din situația de fapt expusă în rechizitoriu a rezultat că inculpații S.B. și H.S.T. (agenți principali de poliție în cadrul Poliției Rutiere Arad și lucrători ai Poliției Judiciare) sunt acuzați că în perioada 17 - 19 aprilie 2012 au pretins, prin intermediul învinuitului C.M.

(agent principal de poliție, lucrător al Poliției Judiciare și coleg al celor doi inculpați), de la martorul-denunțător B.V.M., o sumă de bani (al cărei cuantum nu l-au precizat), iar în data de 20 aprilie 2012 au primit de la martorul denunțător, prin intermediul învinuitului C.M., suma de 600 lei (câte 300 lei fiecare), pentru a nu efectua acte de cercetare penală față de martorul-denunțător B.V.M., suspectat de săvârșirea la data de 14 aprilie 2012 a infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută în art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pentru a restitui martorului-denunțător certificatul de înmatriculare și asigurarea autovehiculului (ridicate de la acesta cu ocazia opririi în trafic în data de 14 aprilie 2012). Cronologic, activitatea de investigare a acestei infracțiuni, s-a desfășurat astfel: în data de 20 aprilie 2012 martorul B.V.M. a denunțat fapta la Serviciul Județean Anticorupție Arad; în aceeași dată (20 aprilie 2012) s-a organizat o operațiune de surprindere în flagrant, ocazie cu care martorul-denunțător s-a întâlnit cu învinuitul C.M. și i-a remis acestuia suma de 600 lei, însă denunțătorul a predat alte bancnote decât cele marcate de către organele de urmărire penală; organele de urmărire penală au intervenit în momentul în care martorul-denunțător se afla în mașină cu învinuitul C.M.

și au constatat flagrantul. În acest moment organele de urmărire penală au luat decizia să obțină probe și împotriva inculpaților S.B. și H.S.T., motiv pentru care l-au convins pe învinuitul C.M. să continue activitatea infracțională, respectiv să îl contacteze telefonic (în aceeași zi - 20 aprilie 2012, în jurul orei 17,00) pe inculpatul S.B., să-i sugereze acestuia că a primit banii de la denunțător și să stabilească o întâlnire în vederea remiterii banilor. Mai mult, învinuitul C.M. a fost convins să participe activ la o nouă operațiune de surprindere în flagrant (din aceeași zi - 20 aprilie 2012, ora 19,30), să ofere și să remită suma de 600 lei inculpaților S.B. și H.S.T. Flagrantul a eșuat, în sensul că, după ce învinuitul C.M.

a lăsat banii pe bordul autovehiculului (afirmația aparține învinuitului C.M. și a fost făcută cu ocazia audierii sale în fața instanței de apel) inculpatul H. a plecat de la fața locului înainte de intervenția organelor de urmărire penală, banii nefiind găsiți. Prin urmare, activitatea de investigare a faptelor are două momente principale: 1) denunțul martorului B.V.M. combinat cu flagrantul organizat pentru învinuitul C.M.; 2) activitatea infracțională ulterioară desfășurată de învinuitul C.M. (la solicitarea organelor de urmărire penală) coroborată cu cel de-al doilea flagrant. În opinia instanței de apel, activitatea desfășurată de învinuitul C.M., la solicitarea organelor de urmărire penală, a încălcat dispozițiile imperative ale art. 68 alin. (2) C. proc.

pen. Potrivit textului de lege menționat "este oprit a determina o persoană (...) să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe". În momentul în care organele de urmărire penală i-au solicitat colaborarea, numitul C.M. avea calitatea de învinuit, făcând chiar el obiectul cercetării penale alături de cei doi inculpați. Prin urmare, colaborarea acestuia nu s-a făcut în calitate de investigator sau colaborator sub acoperire, calitate în care, în baza autorizației date de procuror și în limitele stabilite, putea comite fapte de natură penală (respectiv, putea oferi și remite sume de bani cu titlu de mită). Procurorul susține că învinuitul C.M. a colaborat de bună-voie, însă probele de la dosar infirmă această susținere.

În realitate învinuitul C.M. a fost pus, în mod direct și explicit, în fața următoarei alternative: fie acceptă să continue săvârșirea infracțiunii și să obțină probe împotriva celor doi inculpați, urmând ca drept răsplată să fie scos de sub urmărire penală și să primească o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, fie să nu colaboreze, urmând să fie trimis în judecată (cu riscul de a fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, care ar fi pus capăt carierei sale de polițist). Această împrejurare rezultă foarte clar din discuția telefonică purtată de învinuit cu o persoană (al cărei nume nu este menționat în procesul verbal de redare) la data de 20 aprilie 2012, în jurul orei 16,00, discuție care, se pare, a fost purtată în timp ce învinuitul se afla chiar în sediul unității de parchet și de față cu procurorul de caz.

Această discuție se coroborează cu mențiunile din cuprinsul rechizitoriului, în sensul că învinuitul C.M. a fost scos de sub urmărire penală și i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi - sumă care apare menționată în discuția telefonică). În acest context, instanța de apel a apreciat că mijloacele de probă obținute în baza activității infracționale continuate de învinuitul C.M. trebuie excluse din materialul probator (inclusiv declarațiile învinuitului C.M. date în faza de judecată, în calitate de martor, întrucât și față de acestea există o suspiciune rezonabilă că pot fi influențate de soluția adoptată de procuror față de acesta - pentru C.M. soluția de scoatere de sub urmărire penală nu este definitivă, aceasta poate fi infirmată și se poate dispune trimiterea în judecată).

Mijloacele de probă rămase în urma operațiunii de excludere (declarațiile martorului-denunțător și flagrantul organizat față de învinuitul C.M. - și acesta parțial eșuat, întrucât banii, nu au fost găsiți asupra învinuitului), oferă date în legătură cu activitatea presupus infracțională a învinuitului C.M. (care nu face obiectul trimiterii în judecată), nu și față de acuzația adusă inculpaților, situație în care instanța de apel a pronunțat achitarea inculpaților întrucât fapta imputată nu există. Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpații H.S.T. și S.B. împotriva Sentinței penale nr. 52/2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4803/108/2012.

A fost desființată sentința apelată și rejudecând cauza: în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților S.B. și H.S.T. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe. C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cadrul de casare invocat fiind pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. Prin motivele scrise de recurs, s-a apreciat că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece probele care dovedesc vinovăția inculpaților au fost obținute în mod legal.

Ca urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală la data de 14 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de Parchet a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 decembrie 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate). Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 alin. (1) art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la situația de fapt și stabilirea unei alte situații de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

fiind abrogat, astfel, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt. În cauză, instanța de apel a reținut că activitatea desfășurată de martorul C.M., la solicitarea organelor de urmărire penală a încălcat dispozițiile imperative ale art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Instanța de apel a apreciat că mijloacele de probă obținute în baza activității infracționale continuate de martorul C.M. trebuie excluse din materialul probator. Ca urmare, mijloacele de probă rămase în urma operațiunii de excludere (declarațiile martorului-denunțător și flagrantul organizat față de martorul C.M. - și acesta parțial eșuat, întrucât banii, nu au fost găsiți asupra învinuitului), oferă date în legătură cu activitatea presupus infracțională a martorului C.M.

(care nu face obiectul trimiterii în judecată), nu și față de acuzația adusă inculpaților, situație în care instanța de apel a pronunțat achitarea inculpaților întrucât fapta imputată nu există. Principiul legalității în administrarea probelor presupune utilizarea numai a mijloacelor de probă strict și limitativ prevăzute de lege și doar în condițiile prevăzute de aceasta. Principiul loialității administrării probelor interzice utilizarea oricărei strategii sau manopere care are ca scop administrarea, cu rea-credință, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracțiuni în vederea obținerii unui mijloc de probă. în acest sens, corect a reținut Curtea de Apel Timișoara, secția penală că se impune excluderea acestor mijloace de probă.

De altfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că martorul C.M. a fost pus să colaboreze cu organele de urmărire penală aceasta rezultând din discuția telefonică purtată la data de 20 aprilie 2012 în jurul orei 16, între C.M. și o altă persoană. Din analiza actelor dosarului se constată că martorul C.M. era urmărit penal într-un dosar, ceea ce imprimă ideea că aceasta a reprezentat un mijloc important de convingere de a colabora cu organele de urmărire penală. Astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că martorul C.M. a fost scos de sub urmărire penală și i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi - sumă care apare menționată în discuția telefonică). Infracțiunea prevăzută la art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen.

prevede că sub aspectul laturii subiective se săvârșește cu intenție directă. Or, din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpaților care trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil. În consecință, criticile formulate în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se apreciază a fi neîntemeiate. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 197/A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați H.S.T. și S.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 197/A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați H.S.T. și S.B. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2014. Procesat de GGC - GV