ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 108/P/2011 din 12 mai 2011, Direc ția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, a dispus trimiterea în judecată. în stare de arest preventiv, a inculpaților: - D.L.J., pentru s ăvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - N.M., pentru s ăvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.. În fapt, s-a reținut că inculpata D.L.J., la datele de 27 aprilie 2011 și 05 mai 2011, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cornetu, a pretins și primit prin intermediul inculpatului N.M. sumele de 1.000 RON și 2.300 euro de la numita P.E., în scopul pronunțării unor sentințe civile favorabile în dosarele pe care le avea spre soluționare pe rolul Judecătoriei Cornetu, Completul 4 și în care numita P.E. avea calitatea de contestator. În sarcina inculpatului N.M. s-a reținut că, în perioada 14 aprilie 2011-05 mai 2011, a înlesnit și ajutat la primirea de către inculpata D.L.J. a sumelor de 1.000 RON și 2.300 de euro pentru pronunțarea unor sentințe civile favorabile în dosarele civile în care numita P.E.

avea calitatea de contestator. În aceeași perioadă, inculpatul a oferit ajutor numitei P.E. în scopul remiterii sumelor de 1.000 RON și 2.300 de euro către coinculpata D.L.J.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub numărul 4468/2/2011. Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2011, cauza a fost disjunsă în ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., formându-se Dosarul nr. 5900/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală. Prin sentin ța penală nr. 505 din 04 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5900/2/2011, instanța a dispus: În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen.

revocarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin nerecurare, pedeapsă care se adaugă la cea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cumulată de 6 ani și 6 luni închisoare. Aplicarea dispozi țiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. Aplicarea pedepsei complementare prev ăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen. menținerea arestării preventive a inculpatului N.M..

Conform dispozi țiilor art. 88 C. pen., deducerea reținerii și arestării preventive a inculpatului din data de 05 mai 2011 la zi. Restituirea c ătre martora denunțătoare P.E. a sumei de 5.000 de RON, consemnată la C.E.C. pe numele inculpatului N.M., cu recipisa din 10 mai 2011. Obligarea inculpatului la plata a 4.500 de RON cheltuieli judiciare c ătre stat. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală precum și intimatul inculpat N.M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Recursul parchetului vizează neaplicarea disp.art. 83 C. pen. în raport cu fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, greșita individualizare a pedepsei și greșita restituire a sumei de 5.000 RON în ceea ce privește cuantumul sumei.

Cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a susținut, în raport de aceste dispoziții și de practica judiciară în materie, că pedeapsa de trei ani închisoare aplicată inculpatului trebuia revocată pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu și nu doar față de pedeapsa rezultantă. Cu privire la individualizarea pedepsei, s-a susținut că pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată inculpatului este insuficientă în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., de faptul că inculpatul este recidivist, modalitatea de comitere a faptei, constând în aceea că inculpatul identifica persoanele care aveau dosare repartizate la completul numitei D.L.J.

și apoi le solicita acestora sume de bani în schimbul promisiunilor de rezolvare favorabilă a cauzelor acestora. Cu privire la cuantumul sumei pentru care s-a dispus restituirea, a susținut că potrivit probelor administrate, inculpatul trebuie să restituie suma de 500 RON denunțătoarei P.E. și nu suma de 5.000 RON, cum în mod greșit s-a reținut în dispozitivul hotărârii. Recurentul inculpat N.M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. susținând că instanța a refuzat să aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.. A arătat în acest sens că prin încheierea din data de 09 septembrie 2011 aflată la dosar, la primul moment procesual, după disjungerea cauzei, a invocat dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., iar instanța de apel i-a respins cererea, considerând că este depășită faza procesuală în care se putea face aplicarea acestor dispoziții legale. A mai susținut că, în condițiile arătate nu a beneficiat de probe pe starea de fapt, astfel că, în temeiul art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se face o examinare complexă a cauzei și a i se asigura respectarea dreptului la apărare. Recursurile sunt fondate, doar pentru considerentele ce se vor arăta: Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate de parchet și de inculpat, dar și a dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. Înalta Curte reține următoarele: Prin Rechizitoriul întocmit la data de 12 mai 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. 108/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații D.L.J. și N.M. în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv complicitate în formă continuată la infracțiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate în formă continuată la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) că și art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. pentru inculpatul N.M.. La termenul de judecată din data de 24 iunie 2011, în ședință publică, ambii inculpați au fost prezenți, în stare de arest preventiv, asistați de avocați aleși. Până la începerea cercetării judecătorești și implicit până la citirea actului de sesizare a instanței, cei doi inculpați au fost întrebați dacă înțeleg ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc.

pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Inculpata D.L.J. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen.. Inculpatul N.M. a declarat și susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și a solicitat ca cercetarea judecătorească să se desfășoare în condițiile administrării probelor propuse de acuzare și de apărare. Față de această împrejurare, instanța a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., formându-se Dosarul nr. 5900/2/2011, dosar care face obiectul judecății cauzei pendinte.

Relativ la criticile formulate în cauză de către inculpatul N.M., din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală coroborat cu probatoriul administrat în faza de cercetare judecătorească rezultă forma de vinovăție cerută de lege pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată. Este neîndoios că inculpatul N.M. a intermediat luarea și darea de mită, fapte săvârșite în forma complicității, împrejurare care rezultă din întregul material probator, judicios administrat, analizat și coroborat în cauză, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit în mod corect situația de fapt reținută de instanța de fond. Astfel, în mod corect s-a reținut că, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul N.M.

s-a prezentat la locuința denunțătoarei P.E. pretextând că vine din partea unui judecător pe nume „D.”, în fapt fiind vorba despre inculpata D.L.J., judecător la Judecătoria Cornetu, pretins investit cu soluționarea a două dintre acțiunile civile promovate de P.E.. În acest context și, ulterior, în cadrul altei întâlniri, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul a solicitat denunțătoarei să ofere o sumă de bani mai exact 2.500 euro, în schimbul intervenției sale pe lângă inculpata D.L.J. - judecător la Judecătoria Cornetu. Această împrejurare este de necontestat, fiind redată într-o convorbire telefonică purtată la data de 17 aprilie 2011 care atestă faptul că acesta îi solicita numitei P.E. și alte bunuri (100 de pui) care urmau să fie oferite „șefului judecătoriei” fără de care judecătoarea D.L.J.

„nu putea să facă nimic”. La data de 27 aprilie 2011 denunțătoarea P.E. l-a contactat telefonic pe inculpatul N.M. stabilind ca acesta să o caute acasă, în cursul după-amiezii, aceasta după ce în ziua precedentă fusese contactată de două ori la locuința sa din orașul Cornetu de către inculpat care inițial a venit însoțit de o femeie iar apoi de un bărbat. Astfel, în jurul orelor 15,00 a avut loc întâlnirea dintre inculpat și denunțătoare, în apropierea unei intersecții din localitatea Bragadiru unde N.M. a venit însoțit de o persoană de sex feminin pe care a prezentat-o drept judecătorul care are de soluționat dosarele denunțătoarei. În contextul arătat la sfârșitul discuției purtate între cei trei, denunțătoarei i s-a solicitat „să dea ceva” pentru ajutorul ce urmează să-i fie acordat.

În aceste condiții denunțătoarea a lăsat suma de 1.000 RON pe locul din dreapta al autoturismului condus de inculpatul N.M. acesta spunându-i că, la interval de o oră va veni la domiciliul ei cu o serie de înscrisuri dintr-unul din dosarele sale înregistrate pe rolul Judecătoriei Cornetu. După acest moment, denunțătoarea nu a mai fost contactată de inculpat și acesta nu i-a mai răspuns la telefon. Așa cum corect s-a reținut, denunțătoarea P.E., prima dată nu avea în posesie întreaga sumă solicitată de inculpată despre care de altfel coinculpatul N.M. cunoștea, respectiv 2.500 euro, însă ulterior aceasta a dat suma de 1.000 RON, apoi suma de 2.300 euro, bani marcați de Direcția Națională Anticorupție și care erau din fondurile acestora.

Chiar denunțătoarea a precizat că atunci când a dat a doua tranșă de bani, respectiv suma de 2.300 euro se afla pe o stradă laterală aproape de Judecătoria Cornetu și, cu acea ocazie, inculpatul i-a indicat să pună banii în buzunarul scaunului din dreapta șoferului. Această susținere se confirmă în contextul probator administrat și este dovedit că anterior momentului introducerii banilor în buzunarul de la scaun, aceștia fuseseră numărați de denunțătoare și de judecătoare, în prezența inculpatului N.M.. Toți trei se aflau pe bancheta din spate a mașinii când inculpata D.L.J. i-a cerut denunțătoarei să numere banii „ca să știe ce dă” după care aceasta a lăsat banii în buzunarul din spate al autoturismului și a plecat.

În momentul imediat următor, inculpatul N.M. a luat banii de la locul menționat, a ieșit din mașină, consumându-se flagrantul în cauză prin reținerea sa de organele competente. Din împrejurările referitoare la etapele activității infracționale desfășurate de inculpatul N.M., nu rezultă o constrângere morală exercitată de coinculpata D.L.J. asupra sa, acțiunile frauduloase ale inculpatului desfășurându-se la inițiativa acestuia. Faptele astfel cum au fost reținute de instanța de fond sunt dovedite cu probele administrate în cauză respectiv: declarațiile martorei denunțătoare P.E., listingul convorbirilor telefonice, declarațiile inculpatului N.M.

date pe întreg parcursul procesului penal, sentința civilă pronunțată de Judecătoria Cornetu, sentința penală nr. 317 din 30 iunie 2011. Activitatea infracțională desfășurată și reținută de instanță întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate în forma continuată la infracțiunea de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.. Așa fiind, sub aspectul stării de fapt reținută de instanța de fond și a încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul N.M. criticile acestuia sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în cele ce preced. Sub aspectul soluționării antecedentelor penale se constată că în cauză, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., întrucât din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai suferit o condamnare de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen., cu termen de încercare de 5 ani prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare.

Constatând că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în termenul de încercare, instanța a dispus însă ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie revocată conform dispozițiilor art. 83 C. pen. și adăugată la pedeapsa aplicată prin sentința recurată de 3 ani și 6 luni închisoare. Procedând astfel, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 83 C. pen., în raport de pedepsele aplicate prin hotărârea atacată. Inculpatul N.M. a s ăvârșit ambele infracțiuni, reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, în termenul de încercare al pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea. Potrivit dispozițiilor art. 83 C. pen., dacă inculpatul a mai săvârșit infracțiuni în cadrul termenului de încercare, instanța trebuie să revoce suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În raport de aceste dispoziții legale, pedeapsa de 3 ani închisoare trebuia revocată pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, și nu doar pentru pedeapsa rezultantă, așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond. În aceste condiții, critica formulată de parchet, cu referire la acest aspect, este întemeiată, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului cu aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen..

În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată de parchet se constată că hotărârea instanței de fond este greșită și sub aspectul cuantumului pentru care s-a dispus restituirea sumei către denunțătoarea P.E. aceea de 5.000 RON, în loc de 500 RON (recipisa din 10 mai 2011). Într-adevăr, instan ța de fond în motivarea hotărârii, a reținut în ultimul alineat, că suma consemnată la C.E.C. și care trebuie restituită este de 500 RON și nu 5.000 RON, însă această precizare nu poate fi pusă în executare, având în vedere că ceea ce se execută este dispozitivul hotărârii și nu motivarea acesteia. În lipsa unei încheieri de îndreptare eroare materială se impune casarea hot ărârii atacate și modificarea dispoziției de restituire către martora denunțătoare P.E.

a sumei de 500 RON în loc de 5.000 RON, nefiind suficientă o precizare în cadrul motivării sub acest aspect. Referitor la critica recurentului inculpat în sensul că deși s-a prevalat de beneficiul dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a refuzat să facă aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte, verificând susținerile inculpatului constată că acestea sunt neîntemeiate. În mod constant, pe parcursul procesului penal, inculpatul a susținut că este nevinovat, iar la judecata în fond, apărătorul acestuia a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că fapta nu există. În aceste condiții instanța nu putea să facă aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., dispoziții care reglementează, în mod clar și neechivoc, că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor, așa cum sunt descrise în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. La data judecării cauzei, la termenul din 28 octombrie 2011 instanța a întrebat inculpatul și pe apărătorul acestuia dacă mai sunt alte probe de propus și administrat, aceștia precizând că nu mai au alte cereri de formulat. În practicaua Încheierii din 9 septembrie 2011 (dosar fond) este relevat același aspect. Chiar și în ultimul cuvânt acordat, conform dispozițiilor art. 385 13 alin. (3) C. proc.

pen., în fața instanței de recurs, inculpatul a susținut că este nevinovat. Este adevărat că în memoriul depus la dosar (dosar recurs) inculpatul arată că „regretă foarte mult ceea ce a făcut”, aspect de denotă că a realizat dimensiunea gravității faptelor săvârșite, însă în contextul arătat, Înalta Curte nu poate circumscrie regretul exprimat dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și nici cazului de casare prev.de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.. Faptul că în mod constant inculpatul N.M. și-a susținut nevinovăția contrazice susținerilor sale potrivit cărora instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.. Referitor la criticile formulate de Parchet vizând greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte reține că acestea sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază c ă pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunile de luare de mită și dare de mită este suficientă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.. Potrivit acestui text de lege: „La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală". În raport de aceste criterii, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni stabilită inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, compusă din pedepse orientate către minimul special al pedepsei, este just individualizată.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere starea de recidivă în care se afla inculpatul, că acesta nu poate beneficia de circumstanțele prevăzute de art. 74-76 C. pen. având în vedere pe de o parte această stare de recidivă, pe de altă parte natura infracțiunii, gravitatea acesteia. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate în cauză, a casa în parte sentința atacată și rejudecând a dispune în sensul criticilor reținute în considerentele prezentei decizii și apreciate ca întemeiate. Văzând dispozițiilor art. 385 17 C. proc. pen. urmează a scade din durata pedepsei timpul arestului preventiv al inculpatului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și recurentul intimat inculpat N.M. împotriva sentinței penale nr. 505 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează în parte sentința penală atacată și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menținând revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, astfel: - 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap.

la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen.. În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

În baza art. 83 C. pen., dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.. În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

În baza art. 83 C. pen., dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul N.M. va executa în final pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.M., durata prevenției de la 5 mai 2011 la 16 mai 2012. Modifică dispoziția de restituire către martora denunțătoare P.E., în sensul că, se va restitui suma de 500 RON, în loc de 5.000 RON, consemnată la C.E.C. pe numele inculpatului N.M. cu recipisa din 10 mai 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.