ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2020

Ședința publică din data de 4 martie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 23 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 65.150 euro, respectiv 290.569 RON (la un curs de 4,46 RON/l euro), cu titlu de daune-interese către reclamantă, reprezentând investițiile efectuate si beneficiul nerealizat, ca urmare a rezilierii unilaterale, de către pârâtă, a contractului de închiriere nr. x din 24 ianuarie 2013, încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2201/2017 din 7 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 2261/2017 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei atacate și rejudecarea cauzei cu consecința modificării deciziei și admiterii cererii introductive astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit autoritatea de lucru judecat a celor dezlegate prin decizia civilă nr. 3221 din 9 august 2016 numai cu privire la denunțarea în condiții legale a contractului de către pârâtă, fără a lua în considerare că același efect s-a produs și cu privire la considerentul prin care s-a reținut că "îmbunătățirile și celelalte pretenții urmează să fie valorificate printr-un proces separat".

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la suma de 42.972,99 RON, reprezentând beneficiul nerealizat, astfel cum a fost stabilit în urma expertizei contabile efectuate în stadiul procesual de fond.

Într-o altă critică se mai arată că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. cu privire la depășirea limitelor învestirii, decizia nefiind motivată deoarece nu se arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorilor și nici de ce anumite cereri au fost respinse sau anumite probe înlăturate. Se mai susține că ar exista o motivare contradictorie și că instanța de apel s-ar fi pronunțat în raport de niște temeiuri de drept care nu au fost puse în discuția părților. Nici una dintre părți, arată recurenta-reclamantă, nu a invocat incidența art. 1823 C. civ. și nu s-a cerut instanței să se pronunțe pe existența sau inexistența unui drept de retenție al intimatei asupra îmbunătățirilor realizate de recurentă astfel că instanța ar fi trebuit să se pronunțe numai asupra cuantumului investițiilor efectuate și al beneficiului nerealizat.

Se mai susține că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ astfel cum era obligată de art. 22 alin. (2) C. proc. civ. deoarece nu a administrat probe pentru a vedea daca a existat sau nu un acord prealabil al proprietarului cu privire la efectuarea lucrărilor și nici nu a dat eficiență dispoziților art. 200 și 400 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, art. 1823 C. civ. a fost invocat în mod greșit deoarece lucrările de amenajare/îmbunătățire a spațiului s-au făcut în deplină cunoștință de cauză a intimatei-pârâte și cu bună-credință din partea recurentei-reclamante care a efectuat aceste lucrări în scopul desfășurării activității în spațiul închiriat. Aceste lucrări au adus spațiului un spor de valoare de care recurenta-reclamantă susține că nu s-a putut bucura din cauza denunțării unilaterale a contractului din partea intimatei-pârâte.

Se critică și soluția instanței de apel de respingere a capetelor de cerere referitoare la suma de 7.440 RON, reprezentând cheltuieli de judecată legate de litigiul având ca obiect evacuarea din spațiu a recurentei-reclamante, și la suma de 2.871 RON, reprezentând cheltuieli de executare legate de procedura de evacuare, susținându-se o greșită aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., care permit solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 3 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, susținând admisibilitatea cererii de recurs.

Prin încheierea din 5 decembrie 2018, s-a suspendat judecata recursului până la soluționarea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018.

La termenul de la 6 noiembrie 2019, cauza a fost repusă pe rol, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2261/2017 din 15 decembrie 2017 și s-a fixat termen de judecată la 4 martie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la lipsa argumentelor pentru care instanța de apel a considerat că prin hotărârea instanței de fond au fost respinse, în mod corect, capetele de cerere referitoare la plata de către pârâtă a contravalorii lucrărilor de renovare și amenajare a spațiului închiriat, precum și referitoare la plata beneficiului nerealizat.

Deși în hotărârea atacată se reține că apelul în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de către pârâtă a contravalorii lucrărilor de renovare și amenajare a spațiului închiriat va fi analizat numai din punct de vedere al temeiului indicat prin acțiune, respectiv răspunderea civilă contractuală, instanța de apel afirmă că una din ideile ce fundamentează soluția de fond este aceea ca în lipsa dovezii acordului locatorului, nu se pot acorda despăgubiri în baza art. 1823 C. civ. și că numai această idee poate fi considerată o analiză a unei cauze a acțiunii neinvocate de reclamantă. De asemenea, apreciază instanța de apel că celelalte idei reținute în considerentele sentinței se circumscriu temeiului juridic invocat în acțiune, că analiza acestora nu constituie o depășire a limitelor investirii și că sunt suficiente și corecte pentru a demonstra netemeinicia pretențiilor formulate de recurenta-reclamantă. Motivarea deciziei se referă în continuare la cele reținute în decizia nr. 3221 din 9 august 2016 a Tribunalului București referitor la denunțarea unilaterală a contractului de închiriere, analizându-se conținutul acestei decizii și al contractului pentru a se stabili dacă această denunțare a avut loc cu respectarea prevederilor aplicabile.

Având în vedere cele de mai sus, decizia atacată nu conține o motivare clară și coerentă, care să justifice soluția pronunțată în cauză, iar raționamentul pe baza căruia s-a format convingerea instanței de apel este lipsit de logică juridică.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Înalta Curte mai reține că din hotărârea recurată nu rezultă argumentele pentru care a fost respins apelul în ceea ce privește capătul de cerere referitor plata de către pârâtă a contravalorii beneficiului nerealizat, astfel că, sub acest aspect, hotărârea apare ca fiind nemotivată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2261/2017 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de către pârâtă a contravalorii lucrărilor de renovare și amenajare a spațiului închiriat și în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de către pârâtă a contravalorii beneficiului nerealizat, instanța de apel va proceda la analiza tuturor criticilor exprimate prin cererea de apel și a apărărilor formulate de părți, luând în considerare temeiul juridic al acțiunii introductive de instanță, și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor critici și apărări într-o formă clară și precisă, cu respectarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. și a principiilor disponibilității și contradictorialității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2261/2017 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2020.