ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2095/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 14 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta CCEI S.R.L. a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 206.542,96 de RON, reprezentând debit principal, compus din facturile nr. x din 18 decembrie 2014 în cuantum de 355.925,42 RON, achitată parțial; nr. 1016 din 4 mai 2015 în cuantum de 4.690,45 RON, nr. 1032 din 17 iunie 2015, în cuantum de 160.278,92 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4575 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 februarie 2018, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CCEI S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumei de 206.542,96 RON și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.235,85 RON.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință din 20 iunie 2017, 10 octombrie 2017, 7 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017 a formulat apel pârâta C. civ..E.I. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1847A din 4 octombrie 2018, Curtea Apel București, secția a VI-a civilă respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. civ..E.I. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din 20 iunie 2017, 10 octombrie 2017, 7 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Admite apelul declarat de pârâta C. civ..E.I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4575 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată, pe care o schimbă în sensul că admite în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și obligă pârâta C. civ..E.I. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 200.080,1 RON și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.106,6 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 1847A din 4 octombrie 2018 și a încheierii de ședință din 20 septembrie 2018 pronunțate de Curtea Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta C. civ..E.I. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, pârâta C. civ..E.I. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat în mod greșit admiterea în parte a apelului, obligându-o la plata sumei de 200.080,1 RON si a cheltuielilor de judecată aferente, având în vedere următoarele motive de nelegalitate:

În acest sens, arată că a apelat considerentele sentinței instanței de fond și încheierile de ședință sub aspectul nelegalității respingerii introducerii în cauză a B., iar prin cerere de recurs își menține aceeași poziție și formulează recurs împotriva considerentelor și dispozitivului instanței de apel sub aspectul respingerii de către aceasta a motivelor de apel împotriva încheierilor de ședința menționate cu consecința menținerii acestora ca legal pronunțate, întrucât B. este entitatea care dispune cu privire la executarea lucrărilor, face constatări privind calitatea acestora, asigură fondurile pentru lucrările vizate și beneficiază de dreptul de garanție de bună execuție, păstrând sumele reținute cu titlu de garanție până la finalizarea perioadei de garanție.

Prezența în cauză, a B. ar fi însemnat clarificarea cadrului contractual și ar fi determinat opozabilitatea măsurilor luate de instanța de fond și cea de apel față de celelalte părți, cât și imposibilitatea pentru B. de a avea pretenții proprii izvorâte în urma executării lucrărilor vizate de cererea de chemare în judecată.

Deși recurenta, atât pe fond cât și în apel a contestat executarea lucrărilor de către intimata, instanța de apel a folosit în mod nelegal în raționamentul juridic prezumțiile simple, anume că "achitarea prețului convenit de către achizitor nu s-ar fi produs în lipsa executării corespunzătoare a lucrărilor contractate" și că "lipsa procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor nu susține în mod absolut nerealizarea acestora". Aceste prezumții nu pot avea valoare probatorie atât timp cât a fost contestată finalizarea lucrărilor și există la dosarul cauzei documente în sensul indicat de recurentă, iar intimata nu face dovada conform exigentelor contractuale. Singura variantă de dovadă fără dubiu ar fi fost procesul-verbal de recepție finală.

Mai mult decât atât, având în vedere că recurenta este pusă astfel în fața dovedirii unui fapt negativ, anume că lucrările de remediere nu s-au realizat, aceasta susține că numai cu ajutorul unei expertize care să indice exact ce s-a realizat din proiect, se poate ajunge la concluzia lucrărilor care nu s-au realizat.

Raportându-se la aceste aspecte, recurenta solicită și admiterea recursului împotriva încheierii din 20 septembrie 2018 privind respingerea probei cu înscrisuri și cu expertiză în construcții, care ar fi fost astfel atât utilă cât și concludentă în soluționarea cauzei.

De asemenea, susține recurenta este nelegală și respingerea probei cu înscrisurile prevăzute la art. 6,10.3,10.4, 18.1 din Contract, pentru a se putea analiza în mod complet dacă și cum intimata și-a executat și finalizat obligațiile contractuale și daca acestea respectă standardele calitative și tehnice prevăzute de art. 7 coroborat cu art. 10.2 si 10.15 din Contract, fiind de esența pretențiilor intimatei această dovadă, întrucât aceasta poate obține plata facturilor emise numai dacă și în măsura în care lucrările contractate au fost finalizate.

Instanța de apel a menținut interpretarea nelegală a instanței de fond privind dispozițiile Contractului de execuție de lucrări de subantrepriza nr. 17/25.01.2011, lăsând fără urmări obligații asumate, dar neîndeplinite de către intimată, aspecte care în opinia recurentei, au determinat admiterea doar în parte a apelului.

Un alt aspect pe care recurenta solicită a fi analizat în recurs este și faptul că s-a reținut eronat că aceasta a recunoscut că extrasul de sold - Adresa din data de 4 august 2016 - ar avea valoare juridică în sensul de a întrerupe prescripția. Recurenta a indicat că aceste extrase de sold - nefiind formulare cu regim special conform Ordinului CECCAR nr. 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 si Ordinului ANAF nr. 29/2003 privind documentele financiar-contabile - nu pot face dovada indubitabilă cu privire la sumele indicate în acestea, nefiind documente justificativ contabile, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt contestate de recurentă.

Cu privire la dreptul recurentei de a încasa penalități de întârziere și la excepția neexecutării contractului, se arată că instanța de apel, admițând considerentele instanței de fond nu a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor contractuale și legale, întrucât art. 12.1 din Contract stabilește obligația intimatei de achitare a penalităților de întârziere în cazurile de culpă indicate.

Interpretând greșit dispozițiile contractuale și legale, nici instanța de apel nu a admis solicitarea privind compensația legală, deși conform art. 1617 C. civ. aceasta operând de drept, nefiind necesară cerere reconvențională, compensarea operand automat prin existenta creanțelor reciproce, penalitățile de întârziere fiind stabilite contractual.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată și că, deși la dosarul cauzei nu sunt depuse documentele prevăzute la art. 6 din Contract, instanța de fond acordă valoare juridică contractuală unui "proiect" care ar exista între părți și în temeiul căruia s-au realizat lucrările la punctul termic PT 5 C5/2. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea contractului de antrepriză și nu a luat în considerare răspunsurile la interogatoriu ale intimatei A. S.R.L., prin care aceasta recunoaște că lucrările la punctul PT 5 C5/2 nu au avut la baza contractul dedus judecații, ci doar un acord verbal, ale cărui limite referitoare la preț, obiect (detalii tehnice de execuție) și consimțământul părților nu sunt dovedite de către intimată în nici un fel în cadrul procesului. Mai mult decât atât, recepția poate fi realizată doar prin compararea lucrărilor efectiv realizate cu cele necesare sau stabilite într-un deviz tehnic.

Pentru toate acestea, în baza probatoriului ce va fi administrat, recurenta solicită recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În cauză nu s-a depus întâmpinare de către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 mai 2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. depunând punct de vedere.

La termenul din 14 noiembrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2.573 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși prin adresa aflată la dosar recurs i s-a pus în vedere obligația timbrării recursului, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. civ..E.I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. civ..E.I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1847 A din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.