ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 06.04.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL, a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 316.249 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1166 si urm C. civ., art. 64 lit. e) din Legea 85/2014 si contractul cadru de prestări servicii nr. 3880.

Prin sentința civilă nr. 4311/15.11.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca neîntemeiată și s-a luat act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei C. S.A. la plata sumei de 316.249 RON.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 2260 din 08 noiembrie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinței civile nr. 4311/15.11.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. S.A..; a schimbat în parte sentința apelată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL suma de 316.249 RON; a menținut în rest sentința atacată.

Împotriva deciziei nr. 2260 din 08 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă pârâtă C. S.A. a declarat recurs.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că decizia atacată este nelegală pentru următoarele argumente:

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în raport de reținerile instanței de apel privitoare la desființarea hotărârii primei instanțe.

În deplină contradicție cu concluzia la care a ajuns instanța de apel, aceea că demersul de denunțare unilaterală a contractului produce efecte doar pentru viitor, lăsând neatinse pretențiile executate până la data denunțării, în restul considerentelor se procedează la o analiză și o motivare complet nelegale, reflectate în soluția instanței de apel.

Se susține că instanța de apel și-a depășit mandatul și reține că deși efectul denunțării unilaterale a contractului de către lichidatorul judiciar nu are efecte retroactive, instanța s-a pronunțat totodată cu privire la efectele din trecut.

O altă contradicție este reprezentată de confirmarea executării unei obligații esențiale dublată de plata prețului, fapte care denotă executarea contractului de prestări servicii, iar pe de altă parte se invocă neîntocmirea unui proces-verbal în alt contract, pentru a fi făcuți răspunzători de neexecutarea unei obligații inexistentă.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a procedat la încălcarea și la greșita aplicare a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile C. civ., cuprinse în decizia atacată, art. 1350, art. 1538, art. 1548 C. civ. și totodată a ignorat dispozițiile legale incidente în cauză în materia regulilor de interpretare a contractelor și efectelor acestora.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a interpretat greșit clauzele art. 1.4, art. 1.5, art. 1.10, art. 1.16, art. 1.17, art. 1.12, art. 4.1, art. 6.1.2, art. 7.1, art. 7.3, art. 7.4, art. 10.1.

În acest sens, reținerea instanței de apel în sensul că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale este eronată, întrucât reclamanta a înțeles să investească instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe denunțarea unilaterală.

Dintr-un alt punct de vedere obiectul contractului nu include produse hardware, predarea și achitarea contravalorii acestor produse reprezintă executarea unui contract de vânzare-cumpărare. Reclamanta nu a înteles să conteste validitatea înscrisurilor care atestă livrarea produselor de D..

Se mai reproșează instanței de apel că nu a reținut faptul că în etapa premergătoare elaborării și validării Specificației de implementare, reclamanta a asigurat suportul necesar în mod defectuos, cu mari întârzieri, fapt care a generat decalarea tuturor termenelor contractuale și implicit întârzierea ajungerii în etapa confirmării/validării Specificației din culpa A..

O altă greșită aplicare a clauzelor contractului o reprezintă concluziile instanței de apel cu privire la depășirea termenului inițial prevăzut în Graficul de Execuție și culpabilizarea societății pentru transmiterea la data de 24 martie 2015 a ceea ce a devenit varianta finală a Specificației de implementare.

Nici corespondența ulterioară validării Specificației nu poate antrena răspunderea contractuală a pârâtei, ci chiar răspunderea reclamantei, în condițiile art. 6.1.2 din Contract, termenele contractuale fiind automat prelungite din culpa reclamantei.

Se mai reproșează că privitor la culpa A. decurgând din nerespectarea obligațiilor asumate prin art. 6 din Contract, instanța de apel a analizat în mod trunchiat înscrisurile și corepondența și a conchis că și-ar fi dat acordul în vederea executării contractului.

Întreaga motivare a instanței reprezintă o înșiruire de omisiuni și interpretări în raport de considerente eronate, în condițiile în care întreaga implementare a fost întârziată de lipsa de susținere a A., prin efectul art. 7 din Contract s-au decalat toate termenele din graficul de execuție.

Față de situația de fapt pe care o prezintă, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a analizat speța prin raportare la o situație străină de cea a speței și la o falsă bună-credință a părții aflate în mod real în culpă contractuală.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că în condițiile aplicării corecte a dispozițiilor art. 1351-1352 C. civ., ar fi condus la existența unei stări de fapt exoneratoare de răspundere și nicidecum la existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtei.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părțile nu prezentat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate, a cărei analiză este prioritară în respectarea principiului ce reglementează ordinea de soluționare a excepțiilor, consacrat de art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Potrivit art. 485 C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…".

Prevederile art. 185 C. proc. civ. stabilesc: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

În speță decizia civilă nr. 2260 din 08 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, care a fost atacată cu recurs a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 17.02.2019, conform dovezii de înmânare aflată la dosar apel, iar recursul a fost depus la data de 28.03.2019, (data înregistrării fiind imprimată pe cererea de recurs).

Comunicarea deciziei pronunțată de către instanța de apel s-a realizat la sediul social al pârâtei, respectiv jud. Ilfov.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 185 teza a II-a C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2260 din 08 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2260 din 08 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.