ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 522.000 RON, reprezentând rest de plata din factura nr. x/27.06.2016 si a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1516, art. 1164 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3325 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3325 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1350 alin. (1) C. civ., raportat la probele existente la dosar.

Astfel cum a arătat și în apel, recurenta subliniază că factura de storno nr. x/01.11.2016 nu a fost menționată în evidența contabilă a A. S.R.L., fiind depusă în acest sens fișa clientului C. S.R.L din care rezultă că această factură nu a fost înregistrată. S-a mai învederat că în această fișă a fost înregistrată doar factura nr. x/01.07.2016 în valoare de 522.000 RON și plata parțială în sumă de 18.000 RON, soldul fiind de 522.000 RON.

Or, dacă factura de storno nr. x/01.11.2016 ar fi reprezentat realitatea, susține recurenta, ar fi fost înregistrată în contabilitate. De observat că suma este semnificativă, iar înregistrarea în evidența contabilă ar fi avut impact deosebit asupra TVA-ului de recuperat și alte implicații asupra profitului și asupra impozitului aferent.

Menționează că la deschiderea procedurii insolvenței față de A. S.R.L., ANAF a efectuat un control în urma căruia s-a constatat că factura de storno x/01.11.2016 nu a fost înregistrată în contabilitate, iar în urma acestui control, ANAF a formulat și o plângere penală.

Neînregistrarea în contabilitate a acestei facturi a ridicat semne de întrebare. Nu este vorba despre o factura cu o valoare mică, ci este vorba de o sumă semnificativă, de 522.000 RON.

Astfel, administratorul judiciar a solicitat explicații atât de la A. S.R.L., cât și de la C. S.R.L., iar explicațiile furnizate nu au fost convergente.

În timp ce administratorul statutar al societății A. S.R.L. a arătat că lucrările au fost oprite din cauza timpului nefavorabil în luna noiembrie 2016 și nu au mai fost reluate, întrucât a fost deschisă procedura insolvenței reclamantei, intimata-pârâtă C. S.R.L a menționat în adresa nr. x/20.02.2019 că diferența de avans nu a mai fost achitată din lipsă de lichidități, și nu din cauza faptului că reclamanta nu și-ar mai fi îndeplinit obligațiile.

A mai arătat intimata-pârâtă în cuprinsul acestei adrese faptul că din aceste considerente, a apreciat contractul ca rămas fără obiect, astfel încât la data de 01.11.2016 s-ar fi procedat la stornarea diferenței de avans. În schimb, din susținerile administratorului statutar al reclamantei, rezultă că nu a mai putut derula contractul în luna martie- aprilie 2017 pentru că nu mai putea asigura cazarea și masa pentru muncitori.

În consecință, în raport de susținerile neconcordante ale administratorului special al apelantei reclamante respectiv ale intimatei pârâte, s-a apreciat că există semne de îndoială cu privire la faptul că A. S.R.L. nu ar fi executat și restul de lucrări din factura nr. x/27.06.2016.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. A solicitat în principal anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susținut, în esență, că argumentele aduse prin cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

În susținerea recursului au fost invocate formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 1350 alin. (1) C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a restabili situația de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din cuprinsul cererii de apel, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs și cererea de apel, formulate de aceeași parte în cauză. Aceleași motive au fost deduse Curții de Apel București spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului.

Simpla reiterare în cererea de recurs a susținerilor din cuprinsul cererii de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1907/2020 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2021.