ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 5 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 266.420,43 RON, reprezentând despăgubire datorată ca urmare a producerii riscului asigurat, la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3773/2019 din 17 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 14.169,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1402 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.560,37 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1268 alin. (1), (2) și 3 și ale art. 1269 alin. (2) C. civ. întrucât instanța de apel, în mod greșit, a stabilit că evenimentul produs nu reprezintă un risc asigurat și că nu s-a produs în cadrul perioadei asigurate. Apreciază că nu avea obligația de a declara existența pe rolul Tribunalului Bacău a dosarului în care avea calitatea de pârâtă. Critică interpretarea clauzelor contractuale raportat la situația de fapt și susține că nu este incidentă niciuna din situațiile de excludere a răspunderii contractuale a societății de asigurare.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 9 februarie 2021, recurenta-reclamantă a depus un înscris prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de recurs.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin notele scrise depuse la 11 mai 2021, intimata-pârâtă arată că se opune cererii de renunțare formulate de recurenta-reclamantă și solicită judecarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează decizia civilă nr. 1402 din 16 octombrie 2020 prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în cadrul unui litigiu având ca obiect acordarea unor despăgubiri ca urmare a producerii riscului asigurat, astfel cum a fost definit de părți în condițiile generale și speciale ale poliței pentru asigurarea de răspundere civilă nr. x din 16 martie 2018 privind răspunderea civilă profesională a arhitecților și inginerilor constructori. Ca urmare, prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite."

Legea nr. 310/2018 a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, prevederile sale fiind aplicabile acțiunii inițiate de reclamantă la 5 aprilie 2019, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402 din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402 din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.