Decizia nr. 2281/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a Il-a Civilă, la 25 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal: 1. rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x și nr. y din 6 februarie 2015, încheiate între C. S.R.L., în calitate de vânzător, B. S.A., în calitate de cumpărător, și reclamantă, în calitate de utilizator; 2. anularea contractelor de leasing financiar persoane juridice nr. x și nr. y din 6 februarie 2015, încheiate între reclamantă, în calitate de utilizator, și pârâta B. S.A., în calitate de finanțator; 3. anularea notificării de reziliere a contractelor de leasing financiar menționate, emise de pârâta B. S.A. sub nr. x din 8 decembrie 2015; 4. obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor de 104.351,95 RON, achitată de către reclamantă cu titlu de avans contract leasing, urmare compensării realizate între C. S.R.L., în calitate de vânzător, și B. S.A., în calitate de cumpărător, ca efect al vânzării de către reclamantă către C. S.R.L. a semiremorcii frigorifice ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 3 decembrie 2014, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data plății până la data restituirii efective și de 34.150,05 RON, până la concurența sumei de 138.502,45 RON, reprezentând rate, comisioane, taxe etc, plătite de către reclamantă pârâtei B. S.A., până la data formulării cererii de chemare în judecată, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data plății până la data restituirii efective; 5. obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata unei penalități de întârziere de 0,25% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, calculate de la data de 16 februarie 2015 până la data rămânerii definitive a hotărârii. În ipoteza în care vor fi respinse capetele 1 și 2 ale cererii introductive, reclamanta a solicitat, într-un prim subsidiar, obligarea pârâtei C. S.R.L. la predarea posesiei, respectiv livrarea bunurilor individualizate în contractele de leasing financiar - persoane juridice, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 51/1997, dar și obligarea acesteia la plata unei penalități de întârziere de 0,25% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, calculată de la 16 februarie 2015, până la data predării efective a bunurilor. Într-un subsidiar secund, în măsura constatării imposibilității predării, respectiv livrării bunurilor, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata următoarelor sume: - 104.351,95 RON, reprezentând avansul achitat în temeiul contractelor leasing financiar, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data plății până la data restituirii efective; - 4.150,05 RON, reprezentând rate, comisioane, taxe etc, plătite pârâtei B. S.A. până la data formulării acțiunii, actualizată cu rata inflației și dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii efective; - 45.311,89 RON, reprezentând rate neachitate, inclusiv penalitățile aferente acestora conform prevederilor contractuale; - 84.952,62 Euro, reprezentând rate rămase de achitat până la sfârșitul contractului de leasing și a valorii reziduale, debit datorat către finanțator ca urmare a rezilierii contractelor de leasing financiar persoane juridice nr. x și y din 6 februarie 2015, conform notificării nr. x din 8 decembrie 2015, emise de către B. S.A., inclusiv penalitățile aferente acestora conform prevederilor contractuale; - penalități de întârziere de 0,25% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, calculate de la 16 februarie 2015 până la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) art. 12 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 51/1997, art. 1246 alin. (1), (12)54, 1274, 1351 alin. (3), (15)49 și urm., 1557 alin. (1), (16)34, 1635 alin. (1), (16)39-1647, 1650, 1672 C. civ. și art. 155 Codul fiscal La 1 septembrie 2016, reclamanta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1. rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpârare nr. x și nr. y din 6 februarie 2015, încheiate între C. S.R.L., în calitate de vânzător, B. S.A., în calitate de cumpărător, și reclamantă, în calitate de utilizator; 2. anularea contractelor de leasing financiar - persoane juridice nr. x și nr. y din 6 februarie 2015, încheiate între reclamantă, în calitate de utilizator, și pârâta B. S.A., în calitate de finanțator; 3. anularea notificării de reziliere a contractelor de leasing financiar emise de pârâta B. S.A. sub nr. x din 8 decembrie 2015; 4. în situația în care vor fi respinse capetele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, solicită obligarea pârâtei C. S.R.L. la predarea posesiei, respectiv livrarea bunurilor individualizate în contractele de leasing financiar în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 51/1997; 5. obligarea pârâtei B. S.A., iar în subsidiar a pârâtei C. S.R.L., în măsura constatării imposibilității predării sau livrării bunurilor individualizate în contractele de leasing, la plata următoarelor sume: - 104.351,95 RON, achitată de către reclamantă cu titlu de avans contract de leasing, urmare a compensării realizate între C. S.R.L., în calitate de vânzător, și B. S.A., în calitate de cumpărător, ca efect al vânzării de reclamantă către C. S.R.L. a semiremorcii frigorifice ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 3 decembrie 2014, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data plății până la data restituirii efective; - 138.502,45 RON, reprezentând rate, comisioane, taxe etc, plătite de către reclamantă pârâtei B. S.A. până la data formulării acțiunii, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data plății până la data restituirii efective. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) art. 12 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 51/1997, art. 1246 alin. (1), (12)54, 1274, 1351 alin. (3), (15)49 și urm., 1557 alin. (1), (16)34, 1639-1647, 1650, 1672 C. civ. și art. 155 Codul fiscal Prin încheierea nr. 102 din 6 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a Il-a Civilă, în dosar nr. x/2016, în temeiul art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a fost trimis dosarul nr. x/2016, având ca obiect rezoluțiune contract, primului complet învestit. La 27 ianuarie 2017, reclamanta și-a precizat acțiunea, raportat la faptul că pârâta B. S.A. a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere prin care a solicitat rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x și nr. y din 6 februarie 2015. Prin sentința civilă nr. 46/LP din 10 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, la 6 aprilie 2017, sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 3266 din 30 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vânzare cumpărare nr. x și nr. y din 06.02.2015, ca neîntemeiată, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții, s-a dispus rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare și leasing financiar nr. x și nr. y din 06.02.2015 și s-a anulat notificarea nr. x din 08.12.2015 de reziliere a contractelor de leasing. Totodată, a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 104.351,95 RON și de 34.462,42 RON, achitate în temeiul contractelor de leasing menționate, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, de la data plății și până la plata efectivă a debitului. De asemenea, au fost obligate pârâtele B. S.A. și C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 8.626,38 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, iar pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 16.455 de RON, cu același titlu.

Împotriva acestei hotărâri, la 5 martie 2020, pârâta B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 1174/2020 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul formulat de pârâta B. S.A., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Totodată, a fost obligată reclamanta să plătească apelantei suma de 12.540,69 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 20 noiembrie 2020, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe. Recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este parțial netemeinică și nelegală, fiind aplicate greșit normele de drept material privind instituția rezoluțiunii celor două contracte de vânzare-cumpărare precum și a celor două contracte de leasing, respectiv prevederile de art. 1549 și art. 1550 C. civ., precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, art. 10 alin. (1), (3) și (5) din O.G. nr. 78/2000, prin raportare la dispozițiile art. 249 C. proc. civ. Potrivit recurentei, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.549 și art. 1.550 C. civ., deoarece nu a coroborat procesele-verbale de acceptare cu restul probelor și nu a reținut culpa intimatei-pârâte B. S.A., care nu a avut calitatea de proprietar al bunurilor care au făcut obiectul contractului de leasing și nu a deținut cartea utilajelor. Mai arată recurenta că potrivit art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, intimata-pârâtă B. S.A. avea obligația de a asigura folosința liniștită a bunului, în condițiile în care utilizatorul a respectat toate clauzele contractuale. Potrivit recurentei la momentul la care a făcut plata, intimata-pârâtă B. S.A. cunoștea că cele două bunuri nu au fost livrate acesteia, însă a plătit contravaloarea bunurilor către intimata-pârâtă C. S.R.L., pentru ca aceasta să achite la rândul său bunurile către furnizorul din străinătate. Recurenta consideră că acesta este motivul pentru care cele două procese-verbale de acceptare, anexe la contractul de leasing, nu au data predării, deoarece bunurile urmau să fie predate până la data de 16 februarie 2015. În consecință, recurenta precizează că intimata-pârâtă B. S.A. este responsabilă de rezilierea contractelor de leasing deoarece, ca profesionist, nu a luat măsurile necesare pentru a se asigura asupra calității de proprietar al intimatei-pârâtei C. S.R.L., contractând cu un neproprietar.

La 12 februarie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capătului principal de cerere, ca fiind inadmisibil, având în vedere că motivarea recursului nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. și invocă dispozițiile art. 483 alin. (3) din același cod întrucât prin calea extraordinară de atac a recursului nu se urmărește reanalizarea situației de fapt, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Recurenta A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, la 18 martie 2021, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă B. S.A., prin întâmpinare, și admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Intimata-pârâtă B. S.A. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a solicitat în esență respingerea recursului. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 2 noiembrie 2021. În prealabil, având în vedere că în motivarea excepției inadmisibilității recursului intimata-pârâtă B. S.A. susține că recurenta invocă critici de netemeinicie a hotarărării atacate, care nu pot face obiect al controlului judiciar în calea extraordinară a recursului, Înalta Curte urmează a califica aceste apărări ca fiind subsumate excepției nulității recursului. La termenul din 2 noiembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele: Art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. prevede că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive. În cauză, se constată că recursul declarat, deși este întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 1549 și art. 1550 C. civ., art. 1 alin. (1) și art. 9 lit. e) din O.G. nr. 51/1997, art. 10 alin. (1), (3) și (5) din O.G. nr. 78/2000, susținerile acesteia relevă, în realitate, aspecte de fapt privind calitatea de proprietar a intimatei-pârâte B. S.A. În acest context, recurenta critică hotărârea atacată sub aspectul evaluării eronate a dovezilor administrate și a situației de fapt și solicită reapreciarea probelor fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia. De asemenea, prin criticile formulate recurenta contestă starea de fapt reținută de instanța de apel privind culpa intimatei-pârâte B. S.A. la încheierea și rezilierea contractelor încheiate între părți. Înalta Curte constată că toate aceste susțineri ale recurentei privesc aspecte ce țin de aprecierea situației de fapt și a probelor administrate, fiind critici de netemeinicie, prin care nu se identifică dispoziția legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului. În consecință este întemeiată excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă având în vedere criticile de netemeincie invocate de recurenta, care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinara de ataca a recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate conform art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1174/2020 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.