ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1315/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1315/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține

următoarele.

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei

Urziceni la data de 01 iunie  2009 reclamanții I.E. și I.M.R. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții SC I. SA, SC A.P. SRL și C.A., evacuarea pârâților de pe suprafețele

de teren (bălți) situate în tarlaua 54, în suprafață de 45,78 ha, intabulată în C.F. Jilava, tarlaua 54, în suprafață de 28,64 ha, intabulată în C.F. Jilava, și tarlaua 56, în suprafață de 14,8 ha, intabulată în C.F. Jilava, și obligarea pârâților la plata daunelor interese pentru lipsa de

folosință a imobilelor sus menționate în perioada 23 iunie  2007-23 mai 2009,

estimate la valoarea de 50.000 lei.

În motivarea cererii

s-a arătat că reclamanții sunt proprietarii imobilelor conform hotărârii de

restituire a Comisiei județene Ialomița pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, emisă la data de 21 noiembrie 2006, a titlului

de proprietate din 22 iunie 2007 emis de Comisia județeană Ialomița pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și procesului verbal de

punere în posesie din 20 iunie 2007, ca urmare a reconstituirii dreptului de

proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 1/2000 și a Legii nr. 247/2005.

Totodată, s-a menționat că actele de proprietate invocate de reclamanți au fost

contestate de SC I. S.A., însă au fost păstrate prin sentința civilă nr. 1569

din 05 noiembrie 2008 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia civilă nr.

477 din 12 mai 2009 a Tribunalului Ialomița.

De asemenea s-a

invocat faptul că pârâta SC I. SA deține terenul fără nici un titlu valabil,

fie chiar de natură locativă, fiind vorba doar de o posesie în fapt, pe care o

exercită cu rea credință, în condițiile în care anterior a avut calitatea unui

simplu detentor precar pentru Statul român.

Ulterior, prin

cererea precizatoare depusă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei SC I.

SA la plata sumei de 118.617,22 lei reprezentând daune-interese pentru lipsa de

folosință a terenurilor proprietatea lor, aferente perioadei 23 iunie  2007 -

31 decembrie 2009.

Prin sentința civilă nr.

1264 din 07 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Urziceni s-au respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC I. SA, a lipsei calității

procesuale active a reclamanților și a lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului C.A.; s-a admis cererea precizată; s-a dispus evacuarea pârâtei SC I.

SA de pe suprafețele de teren (bălți) menționate; a fost obligată pârâta SC I.

SA la plata sumei de 118.617,22 lei cu titlu de daune-interese pentru lipsa de

folosință a imobilelor (terenuri bălți) aferente perioadei 23 iunie 2007-31

decembrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de

4.641 lei.

Prin decizia civilă nr.

96/ A din 07 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis apelul

declarat de SC I. SA Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1264 din 07 iulie

2010, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomița, ca instanță de fond comercial.

Prin Decizia civilă nr.

221/ R din 03 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de recurenții

reclamanți I.E. și I.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 96/ A din 07 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Ialomița.

La data de 24 mai 2011,

reclamanții I.M.R. și I.E. au depus cerere precizatoare, prin care și-au

majorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată referitor la

daunele-interese, solicitând obligarea pârâtei SC I. SA la plata sumei de

177.535,86 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor,

pentru perioada 23 iunie 2007 - 29 martie 2011.

S-a renunțat la

chemarea în judecată a pârâtului C.A., instanța luând act și dispunând

scoaterea acestuia din cauză.

Prin sentința

comercială nr. 605/ F din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a

dispus: respingerea, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâta SC I. SA, cât privește cererea de evacuare; admiterea

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului I.M.R., invocată

din oficiu, cât privește cererea de evacuare, respingerea cererii de evacuare

formulată de reclamantul I.M.R. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SA și SC A.P.

SRL, ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă; admiterea

cererii de evacuare formulată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâta SC

I. SA; evacuarea pârâtei SC I. SA de pe terenul în suprafață totală de 89,22 ha, situat în extravilanul comunei Jilavele, județul Ialomița, având categoria de folosință

baltă, identificat după cum urmează: 45,78 ha în tarlaua 54, ; 28,64 ha în tarlaua 54, și 14,8 ha în tarlaua 56, respingerea ca neîntemeiată a cererii de

evacuare formulată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SRL;

admiterea, în parte, a cererii privind plata de daune-interese formulată de

reclamanții I.E. și I.M.R. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA; obligarea

pârâtei SC I. SA către reclamanți la plata sumei de 118.542,40 lei cu titlu de

daune interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor

(terenuri - bălți), în perioada 23 iunie 2007 - 28 martie 2011, precum și

obligarea pârâtei SC I. SA la plata către reclamanți a sumei de 3.996, 85 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Învestită cu

soluționarea apelului declarat de pârâta SC I. SA, Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, prin Decizia nr. 71 din 15 februarie 2012, a admis calea de atac,

a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a respins

capătul de cerere privind evacuarea pârâtei SC I. SA de pe suprafața de 89,22 ha, situat în extravilanul comunei Jilavele, județ Ialomița, având categoria de folosință

baltă, identificat astfel:

45,78

ha

în

tarlaua 54 ; 28,64 ha în tarlaua 54, și 14,8 ha în tarlaua 56, pentru considerentele ce urmează.

Excepția

prematurității capătului doi al cererii introductive, reiterată ca motiv de

apel, privind obligarea apelantei la plata de daune-interese a fost respinsă,

având în vedere că acest capăt de cerere este accesoriu față de capătul

principal, prin care s-a solicitat evacuarea pârâților de pe suprafețele de

teren aparținând reclamanților pentru care legea nu impune procedura prealabilă

a concilierii, conform articolului 720

1

C. proc. civ. În plus,

litigiul a fost inițial ca fiind unul civil înregistrat pe rolul Judecătoriei

Urziceni, în data de 1 iunie 2009, fiind calificat ca având o natură comercială

abia prin Decizia civilă nr. 96A din 7 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Ialomița, prin care a fost anulată sentința civilă nr. 1264 din 7 iulie 2010,

pronunțată de Judecătoria Urziceni, cauza fiind trimisă spre rejudecare

Tribunalului Ialomița, ca instanță de fond comercial.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC I. SA, Curtea a constatat că

este neîntemeiată. Apelanta pârâtă a contestat atât titlul de proprietate emis

în favoarea reclamanților, cât și procesul-verbal de punere în posesie,

încheiat în data de 20 iunie 2007, de către Comisia locală Jilavele, cauza

formând obiectul Dosarului nr. 1567/330/2007 al Judecătoriei Urziceni, motivat

de faptul că pe respectivele terenuri ea ar fi efectuat lucrări de investiții

și amenajări piscicole, ceea ce ar fi determinat imposibilitatea restituirii

către foștii proprietari sau moștenitorii acestora. Prin sentința civilă nr. 1569

din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia

civilă nr. 474/ R din 12 mai 2009 ca urmare a respingerii recursului de către

Tribunalul Ialomița, acțiunea promovată de SC I. SA a fost respinsă.

Prin contractul de

închiriere din 17 ianuarie 2007 (art. 1) SC I. SA a închiriat pârâtei SC A.P. SRL

mijloacele fixe aferente bazinelor piscicole din cadrul fermei piscicole

Jilavele, situată pe raza comunei Jilavele și bazinele piscicole Livedea 3 și 4

și Boteni 2, situate pe raza comunei Sinești, considerate proprietatea sa.

Întrucât în art. 2 al

contractului de închiriere se menționează că mijloacele fixe închiriate sunt

descrise în anexa nr. 1 și 2 la contract, față de cuprinsul anexelor, coroborat

cu prevederile art. 2.1 din contract, în care se prevede că „odată cu predarea mijloacelor

fixe închiriate, se transmite chiriașului și dreptul de folosință pentru

suprafața de 98,96 ha luciu apă aferente bazinelor descrise în anexa nr. 2, în

mod corect tribunalul a considerat că obiectul contractului de închiriere, din

perspectiva bunurilor asupra cărora pârâta SC I. SA, în calitate de proprietar

a înțeles să dispună și să le predea chiriașului, l-au constituit atât

mijloacele fixe descrise în anexa nr. 1, cât și bazinele piscicole identificate

în anexa nr. 2.

Totodată, pârâta SC I.

SA a înțeles să transmită chiriașului și folosința terenului în suprafață de 98,96 ha pe care se află dispuse bazinele piscicole, din care 89,22 ha proprietatea reclamanților, dreptul de folosință fiind dobândit, așa cum a precizat pârâta

în adresa din 12 aprilie 2010 depusă la dosar, prin concesionarea terenului de

la A.D.S. București, prin contractul din 2003.

Posesia mijloacelor

fixe (diguri, călugări, ș.a) nu s-a putut exercita fără a se folosi și luciul

de apă aferent bazinelor piscicole. Prima instanță a înlăturat susținerea

pârâtei în sensul că nu mai deține posesia suprafeței de 89,22 ha, aflată permanent sub luciu de apă, teren situat în cadrul amenajării piscicole Jilavele, la

data de 6 iulie 2007, când C.N.A.F.P. l-a predat Comisiei Locale Jilavele

pentru a-i pune în posesie pe reclamanți. Aceasta deoarece, ulterior datei de 6

iulie 2007, SC I. SA a pretins, în litigiul soluționat irevocabil la 12 mai 2009,

că terenul nu poate fi retrocedat în natură întrucât investițiile proprietatea

societății se află pe acesta, iar contractul de închiriere cu SC A.P. SRL nu a

suferit vreo adiționare privitor la predarea folosinței terenului pe care se

aflau mijloacele fixe (bazinele piscicole) obiect al închirierii.

Întrucât, la momentul

pronunțării sentinței atacate, pârâta SC I. SA nu deținea suprafețele de pe

care s-a solicitat evacuarea sa, acestea fiind închiriate, în baza contractului

din 7 ianuarie 2007 (a cărui valabilitate a fost prelungită până la 14

octombrie 2013), Curtea a respins cererea de evacuare a acesteia de pe respectivele

suprafețe.

Cu privire la

daunele-interese la care a fost obligată pârâta SC I. SA, către reclamanta I.E.,

Curtea a înlăturat susținerea apelantei, potrivit căreia suma stabilită prin

contractul de închiriere încheiat cu SC A.P. SRL. ar reprezenta doar prețul

închirierii digurilor (mijloacelor fixe) nu și al bălților, întrucât din

clauzele contractului rezultă cu certitudine că obiectul închirierii l-a

reprezentat ansamblul de bălți (lacuri) aflate în litigiu.

Astfel, la art. 2.1

din contract se arată că „odată cu predarea mijloacelor fixe închiriate se

transmite chiriașului și dreptul de folosință pentru suprafața de 98,96 ha luciu apă, aferentă bazinelor piscicole descrise în anexa 2 la prezentul contract, respectiv

nr. 367/14 octombrie 2003, reînnoit astăzi, 01 ianuarie 2007 și reînregistrat la

17 ianuarie 2007”.

Cuantumul daunelor - interese,

constând în lipsirea reclamanților de posibilitatea de a exploata bazinele

piscicole - în perioada 23 iunie 2007 - 28 martie 2011, dată până la care ambii

reclamanți au deținut în proprietate terenul, ulterior acestei date I.M.R. înstrăinând

dreptul său indiviz pârâtei SC A.P. SRL, a fost în mod corect determinat prin

expertiza tehnică efectuată la judecata cauzei în fond, ale cărei concluzii au

fost omologate de prima instanță.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanta I.E. și pârâta SC I. SA.

Reclamanta, prin

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

învederează că instanța de apel a interpretat greșit contractul de închiriere din

17 ianuarie 2007 încheiat de pârâtă cu SC A.Pe. SRL și procesul verbal de

predare-primire și inventariere din 8 septembrie 2010 încheiat de aceste

societăți apreciind greșit că pârâta nu avea la momentul pronunțării hotărârii instanței

de fond calitatea de posesor al terenurilor de unde s-a solicitat evacuarea.

În situația unui

raport de locațiune nu chiriașul are calitatea de posesor al bunului,

acesta fiind doar detentor precar, ci locatorul, care posedă bunurile corpore

alieno. În acest fel instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1411 și

1426 C. civ. în vigoare la data pronunțării sentinței de fond.

Din conținutul

procesului verbal de predare primire și inventariere din 8 septembrie 2010

rezultă că pârâta redobândise posesia efectivă de la detentorul precar,

anterior pronunțării sentinței instanței de fond.

Instanța de apel a

omis să observe că la 08 septembrie   2010, prin procesul verbal de

predare-primire și inventariere încheiat între SC I. SA și SC A.P. SRL, au fost

predate o parte dintre mijloacele fixe care făcuseră obiectul contractului de

închiriere printre care se menționează expres iazurile Jilavele 1 și 2 și

Slătioarele, rămânând în posesia SC A.P. SRL doar câteva mijloace fixe. Tot în

acest sens a fost întocmită și lista de inventariere din aceeași dată, 08

septembrie 2010.

În același proces verbal

este menționat faptul că SC A.P. SRL avea dreptul să folosească doar până la

data de 25 octombrie 2010 instalațiile hidrotehnice aferente acestor diguri

pentru a-și putea recupera materialul piscicol existent în aceste amenajări.

Prin urmare, atât la

data pronunțării sentinței de fond, 14 iunie 2011, precum și la data

pronunțării deciziei din apel, 15 februarie 2012, apelanta avea în posesie

bunurile proprietatea reclamantei.

Recurenta SC I. SA

prin recursul întemeiat pe dispozițiile aer.304 pct. 9 C. proc. civ., critică

decizia pentru motivele ce urmează.

Pentru a respinge

excepția prematurității capătului doi de cerere al acțiunii introductive instanța

de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că soluția respectivă s-ar

fi impus în condițiile în care acel capăt de cerere ar avea caracter accesoriu

față de cel vizând evacuarea și, pe cale de consecință, într-o asemenea

situație, nu mai era necesară parcurgerea procedurii concilierii directe.

Însă ambele capete de

cerere ale acțiunii introductive au o existență de sine stătătoare, promovarea

unuia dintre ele nedepinzând, sub nici un aspect, de promovarea celuilalt,

intimații putând solicita, de exemplu, despăgubiri reprezentând lipsa de

folosință independent, fără a solicita în prealabil sau concomitent și

evacuarea pârâților de pe terenul respectiv.

Fiind vorba de norme

juridice imperative, art. 720

1

C. proc. civ., de ordine publică

părțile nu pot deroga de la acestea.

Intimații trebuiau să

convoace societatea recurentă în vederea realizării concilierii directe,

procedură îndeplinită însă abia la data de 05 septembrie 2011, cu mult chiar și

după pronunțarea hotărârii de către instanța de fond.

Recurenta nu are

calitate procesuală deoarece printr-un act juridic a cărei legalitate/forță

probantă a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă - procesul-verbal de punere în posesie din 07 iunie 2007 - se

atestă că fosta C.N.A.F.P., instituție publică de interes național ce

administra terenurile proprietatea Statului, a predat efectiv suprafața de 89,22 hectare teren aparținând amenajării pisciole Jilavele, concesionate până la acea dată

apelantei, către Comisia Locală Jilavele pentru aplicarea Legii nr. 18/1991,

republicată.

Prin „Procesul-verbal

de punere în posesie” încheiat la data de 20 iulie 2007 se atestă indubitabil

că autoritatea publică locală - Comisia Jilavele pentru aplicarea Legii nr. 18/1991-

a predat efectiv intimaților-reclamanți I.E. și I.M.R. posesia suprafeței de 89,22 hectare teren aflat permanent sub luciu de apă și preluat anterior la 07 iunie 2007, de la C.N.A.F.P.

și SC I. SA.

După ce li s-a predat

efectiv posesia suprafeței de 89,22 hectare teren situată pe raza amenajării piscicole Jilavele intimaților-reclamanți li s-a eliberat și titlul de

proprietate din 22 iunie 2007.

Instanța ignoră

faptul că prin procesul-verbal de conciliere directă din 10 august 2010 se

atestă că posesia/folosința/exploatarea suprafeței de 89,22 hectare proprietatea intimaților-reclamanți, după data întocmirii procesului-verbal din 07

iunie 2007, s-a făcut numai și exclusiv de către intimata-pârâtă SC A.P. SRL, și

că de la 07 iunie 2007 și până la data promovării acțiunii posesia asupra

suprafeței de 89,22 ha proprietatea reclamanților a fost exercitată exclusiv de

către intimata pârâtă SC A.P. SRL,ceea ce demonstrează că SC I. SA nu are

calitate procesuală pasivă, neputând să se dispună evacuarea sa de pe un teren

care nu se află în posesia sa.

În cadrul procesului

având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 22

iunie 2007, emis pe numele intimaților-reclamanți, asupra suprafeței de 89,22 ha aflată permanent sub luciu de apă recurenta și-a fundamentat acțiunea pe dreptul conferit de

lege de a i se concesiona terenurile din cadrul amenajărilor piscicole

înființate cu mijloacele fixe proprietatea sa exclusivă, terenuri care nu puteau

fi retrocedate conform art. 4 din Legea nr. 1/2000.

De la data de 07

iunie 2007 și până la data încheierii procesului-verbal din 01 septembrie 2010

de predare-primire a mijloacelor fixe proprietatea SC I. SA, încheiat cu intimata-pârâtă

SC A.P. SRL, recurenta a pretins și a facturat către aceasta exclusiv chiria

aferentă bunurilor ce făceau/fac parte din patrimoniul său fără a pretinde și

încasa vreo altă sumă de bani cu titlu de cheltuială suplimentară (redevență)

aferentă suprafeței de 89,22 hectare.

Instanța de apel a

încălcat art. 998 C. civ., deoarece pentru a respinge motivul de apel vizând

obligarea SC I. SA la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a

terenului proprietatea intimaților-reclamanți, în considerentele deciziei

atacate s-a reținut că din contractul de închiriere din 07 ianuarie 2007 ar

rezulta că prețul închirierii include atât echivalentul închirierii digurilor cât

și pe cel al ansamblului de bălți (locuri) aflate în litigiu.

Atâta timp cât

recurenta a predat intimatei-pârâte SC A.P. SRL atât folosința mijloacelor fixe

proprietatea sa, cât și suprafața de 98, 96 ha luciu de apă, cuantumul daunelor-interese ar fi fost corect stabilit prin expertiza tehnică.

Instanța de apel,

prin însușirea mecanicistă a argumentației intimaților-reclamanți, a

interpretat complet eronat clauzele contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007

și anume faptul că obiectul contractului respectiv l-a constituit închirierea

mijloacelor fixe închirierea proprietatea exclusivă a recurentei (art. 1) numai

pentru acestea facturându-se și încasându-se o chirie calculată conform art. 4

și 5 din contract.

Deasemenea, în

perioada cuprinsă între data încheierii contractului 07 ianuarie 2007 și data

predării efective de către recurentă a suprafeței de 98,22 hectare către C.N.A.F.P. și mai departe Comisia locală Jilavele (07 iunie 2007), SC I. SA a

facturat și încasat de la intimata-pârâtă SC A.P. SRL doar o „cheltuială

suplimentară” egală cu redevența datorată de aceasta C.N.A.F.P., sume care nu

au mai fost solicitate din luna iunie 2007.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul

nefondat al recursului declarat de pârâta SC I. SA și caracterul fondat al

recursului declarat de reclamantă pentru argumentele ce succed.

- Procedura

concilierii directe instituită de art. 720

1

C. proc. civ., în

materie comercială își are aplicarea numai în procesele și cererile evaluabile

în bani.

Practica judiciară

este majoritară, inclusiv la nivelul instanței supreme, în sensul că, atunci

când capătul principal este neevaluabil în bani, reclamantul nu este obligat să

facă dovada încercării de conciliere, chiar dacă cererea are și alte capete,

accesorii, evaluabile în bani.

În cauză, capătul

principal îl reprezintă cererea de evacuare a pârâtelor, societăți comerciale,

de pe suprafața totală de teren de 89,22 ha (bălți) proprietatea reclamanților, cerere neevaluabilă în bani conform art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru.

Așadar, soluția dată

de instanța superioară de fond în sensul că procedura art. 720

1

C.

proc. civ. nu era obligatorie în cauză, este corectă.

- În ceea ce privește

acțiunea în evacuare se constată că imobilul de unde se solicită evacuarea a

făcut obiectul unui contract comercial încheiat între cele două pârâte.

Prin contractul de

închiriere din 17 ianuarie 2014, recurenta SC I. SA a închiriat pârâtei SC A.P.

SRL, mijloacele fixe aferente bazinelor piscicole din cadrul fermei piscicole

Jilavele, comuna Jilavele și bazinele piscicole Livedea 3 și 4 și Boteni 2,

comuna Siliștea.

În art. 2 al

contractului de închiriere se arată că odată cu predarea mijloacelor fixe

închiriate s-a transmis chiriașului și dreptul de folosință pentru suprafața de

98,96 ha luciu de apă, în care se află incluse și cele 89,22 ha proprietatea reclamanților.

Prin procesul-verbal

încheiat între cele două societăți comerciale la 8 septembrie 2010, SC A.P. SRL

a predat SC I. SA mijloacele fixe aflate în cadrul fermei Jilavele.

Instanța de apel a

apreciat că prelungirea contractului de închiriere din 7 ianuarie 2007 până la

14 octombrie 2013, demonstrează că SC I. SA deținea suprafețele de pe care s-a

solicitat evacuare.

Numai că în procesul

verbal se menționează că locatarul avea dreptul să folosească instalațiile

hidrotehnice rămase nepredate, doar până la 25 octombrie 2013.

Rezultă așadar că la

data pronunțării, SC I. SA avea în posesie imobilul proprietatea reclamantei și

nu SC A.P. SRL.

De precizat că în

situația unui raport de locațiune, locatorul are doar calitatea de detentor

precar, posesia bunului aparținând locatorului, deoarece posesia se poate face

și prin intermediul altei persoane.

Recurenta-pârâtă

constată calitatea sa procesuală pasivă, critică nefondată în condițiile în

care, așa cum a reținut și instanța de apel aceasta a contestat atât titlul de

proprietate cât și procesul-verbal de punere în posesie, litigiu finalizat prin

Decizia civilă nr. 474/ R din 12 mai 2009 a Tribunalului Ialomița.

De asemenea, pârâta a

continuat să încaseze chiria stabilită prin contract pentru bunurile obiect al

acesteia - mijloacele fixe și bazinele piscicole date în exploatare, parte din

ele aferente terenului proprietatea reclamanților.

Mai susține pârâta

încălcarea dispozițiilor art. 998 C. civ. 1864 întrucât, prin interpretarea

greșită a clauzelor contractului de închiriere, a fost greșit obligată la plata

de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea

reclamantei.

Contrar opiniei

pârâtei, instanța de apel a interpretat corect clauzele contractuale în

conformitate cu dispozițiile art. 977 C. civ. și 482 C. civ.

Astfel, la art. 2.1

din contract s-a precizat că s-a transmis chiriașului și dreptul de folosință

pentru suprafața de 98,96 ha luciu de apă. Cu alte cuvinte, suma stabilită prin

contract nu reprezintă doar prețurile închirierii mijloacelor fixe câtă vreme

obiectul închirierii, astfel cum rezultă din clauzele contractuale, l-a

reprezentat ansamblul de bălți în litigiu.

Drept urmare,

acordarea daunelor-interese pentru lipsirea reclamanților de posibilitatea de a

exploata bazinele piscicole în perioada 23 iunie 2007-28 martie 2011 s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor art. 998 C. civ.

De precizat că

înscrisurile depuse în recurs, referitoare la predarea suprafeței de 89,22 ha către reclamanți la 7 iunie 2007 și la explodarea amenajării piscicole de către SC A.P. SRL,

situații cuprinse în adresa comunei Jilavele din 20 octombrie 2010, nu sunt

probe noi, ele existând deja în dosarul cauzei, fiind avute în vedere de

instanță în etapa procesuală devolutivă.

Nici sentința civilă nr.

2153/ F din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni nu

conduce la pronunțarea unei alte soluții întrucât se referă strict la

raporturile derivate din contractul de locațiune încheiat de cele două

societăți comerciale.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.

proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul

reclamantei, va modifica decizia în sensul că va respinge, ca nefondat apelul

declarat de SC I. SA, iar recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

Dat fiind poziția de

parte câștigătoare în proces a reclamantului I.M.R., va fi obligată pârâta SC I.

SA să-i plătească 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva

Deciziei nr. 71 din data de 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a V-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC I. SA

împotriva sentinței nr. 605/ F din data de 14 iunie 2011 a Tribunalului Ialomița, secția comercială.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta

pârâtă SC I. SA la 1.240 lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant

I.M.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.