ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5978/2011

HOTĂRÂRE
09.12.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5978/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie

2011 petenta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat îndreptarea erorii

de calcul strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 2722 din 2 noiembrie

2007 pronunțată de CAB-SCAF în dosarul sus-menționat, în sensul că, solicită să

se constate exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.170 RON reprezentând

contribuția prevăzută de art. 9 lit. h) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul de

mediu, în loc de 489.581 RON.

În motivarea cererii

petenta a arătat că prin Sentința civilă nr. 2722 din 2 noiembrie 2007, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis

în parte acțiunea reclamantei, respectiv a admis capătul de cerere subsidiar și

a dispus exonerarea reclamantei la plata sumei de 489.581 RON.

A mai arătat că,

referitor la această contribuție, instanța de fond a reținut că pentru perioada

18 iulie 2002 - 30 iunie 2003 reclamanta a achitat taxa de 2% asupra

veniturilor realizate din producția de tutun după deducerea accizelor și a

taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor O.G. nr. 22/1992, cu

modificările și completările ulterioare, având aceeași natură juridică cu taxa

prevăzută la art. 9 lit. h) din Legea nr. 73/2000 astfel încât nu există nicio

rațiune pentru care reclamanta să plătească de două ori taxă asupra încasărilor

din vânzările de produse din tutun și apoi pentru comercializarea produselor

finite din tutun.

A apreciat petenta

că, în mod eronat, instanța de fond a exonerat reclamanta de plata sumei de

489.581 RON, fără însă a mai defalca din aceasta sumele ce reprezintă celelalte

contribuții, pe care le-a menținut ca legale. Or, este evident faptul că suma

de 489.581 RON nu reprezintă în totalitate ceea ce a reținut instanța ca fiind

nedatorată de către reclamantă, această sumă incluzând atât contribuția

prevăzută de art. 9 lit. b) și contribuția prevăzută de art. 9 lit. d), pe care

instanța le-a menținut ca legale, cât și contribuția prevăzută de art. 9 lit.

h).

Așadar, a susținut

petenta că, în urma considerentelor instanței, reclamanta trebuie să fie

exonerată de la plata sumei reprezentând contribuția prevăzută de art. 9 lit.

h), recalculată pentru perioada 18 iulie 2002 - 30 iunie 2003 prin aplicarea

cotei de 1,5%, după deducerea din baza de impunere a cotei de 2% reprezentând

fondul de sănătate, achitat conform O.G. nr. 22/1992, respectiv pentru suma de

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. și pe ale Legii nr.

73/2000 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin Încheierea din

15 iulie 2011, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de

îndreptare eroare materială, formulată de Administrația Fondului pentru Mediu,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 281 C.

proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Față de aceste

dispoziții în raport de actele și lucrările dosarului Curtea a constatat că

eroarea de calcul învederată de petentă nu are caracterul unei cereri de

îndreptare eroare materială astfel cum prevăd dispozițiile art. 281 C. proc.

civ.

S-a mai reținut că

din declarația de recurs rezultă că petenta s-a plâns pe calea recursului cu

privire la suma de 489.581 RON față de care s-a dispus restituirea, iar prin

Decizia nr. 433 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

pagina 7, ultimul paragraf, s-a făcut o analiză acestui motiv, fiind apreciat

ca nefondat.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs petenta Administrația Fondului pentru Mediu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind

subsumate dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 304

1

civ.

Prin cererea de

recurs, recurenta susține, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre

lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.), sub aspectul

faptului că a considerat că cererea petentei nu se încadrează în dispozițiile

art. 281 C. proc. civ., deoarece se reia, de fapt, una dintre criticile

dezvoltate în calea de atac a recursului. În acest sens, recurenta arată că

prima instanță a încălcat dispozițiile art. 281

2a

Afirmă recurenta că,

în realitate, s-a invocat o eroare de calcul, neexistând identitate între

motivele de recurs și cele prezentate în cererea de îndreptare a erorii

materiale.

Recursul este

nefondat.

Examinând încheierea

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat îndreptarea erorii de calcul

strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 2722 din 2 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în sensul de a se constata exonerarea reclamantei de

la plata sumei de 5.170 RON reprezentând contribuția prevăzută de art. 9 lit.

h) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul de mediu, în loc de 489.581 RON, cum

greșit s-a menționat în hotărâre.

În drept, petenta a

invocat dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Erorile

sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele

de calcul, precum și orice erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi

îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Din interpretarea

literală și logico-juridică a textului de lege precitat, rezultă că noțiunea de

greșeală materială are, în sensul art. 281 C. proc. civ., înțelesul de eroare

materială vizibilă, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii. Prin urmare, pe

calea prevăzută de textul de lege nu pot fi îndreptate greșelile de judecată

care privesc fondul pricinii, nu se poate obține completarea hotărârii și nici

nu se poate cere instanței să își interpreteze propria hotărâre.

Or, din conținutul

cererii de îndreptare a erorii materiale rezultă că recurenta critică, în

realitate, raționamentul juridic expus de judecător în considerentele hotărârii

și reflectat în dispozitivul acesteia.

Astfel, deși

recurenta solicită îndreptarea erorii de calcul strecurată în dispozitivul

sentinței, în fapt, din motivele cererii introductive, reluate și în prezenta

cerere de recurs, aceasta își manifestă nemulțumirea față de cuantumul sumei

stabilite a fi de restituit, arătând că aceasta nu rezultă de niciunde din

actele dosarului și este contrazisă de considerentele reținute de instanță.

Această afirmație nu

corespunde realității, având în vedere că instanța de fond a menționat suma de

489.581 RON și în considerentele Sentinței nr. 2722 din 2 noiembrie 2007, în

contextul analizei temeiniciei susținerilor reclamantei din demersul judiciar,

la dosar existând toate datele necesare stabilirii acestei sume, astfel cum a

și procedat judecătorul fondului.

Pe de altă parte,

Administrația Fondului pentru Mediu, prin recursul formulat împotriva Sentinței

nr. 2722 din 2 noiembrie 2007, a criticat tocmai soluția de exonerare a

societății reclamantei de la plata sumei de 489.581 RON, invocând aceeași

situație, potrivit căreia cuantumul stabilit de instanță nu are corespondent în

actele dosarului. Această critică a fost analizată de instanța de recurs,

respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, care prin Decizia nr. 433 din 28 ianuarie 2009 a

respins recursul ca nefondat.

În concluzie, Înalta

Curte constată că prin cererea de îndreptare a erorii de calcul, Administrația

Fondului pentru Mediu a încercat să readucă în fața instanței dezbaterea unei

chestiuni ce vizează cercetarea fondului litigiului, solicitare ce excede

domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cum în

mod corect va reținut și curtea de apel.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că hotărârea recurată este

legală și temeinică.

Respinge recursul

declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva Încheierii din

Camera de Consiliu din 15 iulie 2011, a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2011.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2011
în atmosferă aferenți consumului de benzină pentru perioada 07 iunie 2002 - 31 decembrie 2006. Expert contabil asistent M.M. - consultant fiscal numit de către S.C. R. S.R.L. - a subscris în totalitate opiniei formulate de către expertul de
ÎCCJ 2011-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 649/2011
acesteia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs, a apărărilor formulate de intimată, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte co
ÎCCJ 2015-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2015
it de expert contabil B. care se regăsește la dosar și care face parte integrantă din prezenta sentință și a exonerat reclamanta de plata acestei sume, a menținut actele atacate pentru suma de 27.730,69 lei reprezentând obligații fiscale pr
ÎCCJ 2007-03-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2007
. din cadrul A.F.M. Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că nu datorează contribuția de 1,5% din valoarea de comercializare a produselor din tutun și cu atât mai puțin dobânzile și penalitățile aferente întrucât modificările aduse Legii n
ÎCCJ 2011-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2011
încât societatea nu este ținută a plăti debitul principal și accesoriile calculate de organul fiscal. Aceeași instanță a pronunțat în cauză și sentința civilă nr. 374 din 4 noiembrie 2010 prin care a respins ca nefondată cererea reclamantei
Sursă