ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5306/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantele C.E. și

W.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor: analizarea Dosarului nr. 47324/CC în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului situat în București, str. M.V., sector 5; desemnarea evaluatorului

și predarea dosarului acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil, în termen de 60 de zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1099 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantele C.E.

și W.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a obligat pârâta să analizeze dosarul înregistrat sub nr.

47324/CC, să desemneze evaluator în acest dosar și să emită titlul de

despăgubire pentru valoarea ce rezultă din raportul de evaluare, și a respins

cererea de plată a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că reclamantele au formulat notificare pentru

restituirea unui imobil în anul 2001 și, până în prezent nu au intrat în posesia

despăgubirilor, în condițiile în care restituirea în natură nu a fost posibilă.

Procedurile administrative

au avut, până în prezent, o durată excesivă, fiind depășit termenul rezonabil de

soluționare a cererilor.

În aceste condiții orice

întârziere este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al reclamantelor,

așa cum este el înțeles de art. 1 din protocolul 1 din C.E.D.O.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că în cazul în care un dosar este repartizat în baza deciziei nr. 2815/2008,

după analiza acestuia, dacă se constată că este complet, urmează a se desemna un

evaluator, apoi se trimite la evaluare.

Or, instanța de fond,

susține astfel în mod greșit, că pârâta avea obligația de a trimite dosarul la evaluare,

deși acesta nu avea desemnat un evaluator.

Recurenta mai precizează

că nu se poate reține culpa instituției privind durata de soluționare a dosarelor

de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea

de soluționare a dosarelor de despăgubire.

Mai mult, conform

art. 2 din aceeași decizie, „proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată

și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete,

vor li trimise la evaluare".

Această soluție s-a impus

ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul

egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare

(2005).

În sfera dreptului comunitar,

principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și

situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul

este justificat obiectiv.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor

art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, „(4) Pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură.

Secretariatul Comisiei

Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în

care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că legiuitorul

nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta

nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere

dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie

într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite

situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul

acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care

constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt

imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste

un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui

nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest

moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact

ele nu o pot exonera de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative

pentru rezolvarea situației.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O.,

garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii

în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă

atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea

acestei proceduri.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă

», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar

el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților

competente.

Susținerile recurentei

privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care

urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut

referire mai sus.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 1099 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011

.