ÎCCJ, Decizia nr. 25/2018

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința penală nr. 703 din 17.07.2013, definitivă prin decizia penală nr. 179 din 24.09.2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., a adăugat la pedeapsa aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în total, pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare.

A aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în exercitarea drepturilor prevăzute. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 din C. pen.

A interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, la data de 15 iunie 2016, inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 31 ianuarie 2017, sub nr. x/1/2017.

III. Prin decizia penală nr. 80 din data de 24 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, obligând apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

IV. Împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 24 aprilie 2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2017 a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 14.11.2017.

Verificând condițiile de admisibilitate, instanța a stabilit că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 -art. 438 C. proc. pen.

În acest sens, s-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea către recurentul inculpat a deciziei instanței de apel (conform art. 435 din C. proc. pen.), iar calea de atac a fost exercitată de o persoană căreia legiuitorul îi conferă acest drept (conform dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen.), sens în care s-a reținut că prin decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, apelul declarat de recurentul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-au apreciat drept îndeplinite condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele recurentului inculpat - A., hotărârea care se atacă - decizia penală nr. 80 din 24.04.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători, precum și semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac.

V. Prin încheierea pronunțată la data de 11 decembrie 2017 în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 24.04.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

A dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație la Completul de 5 Judecători - Penal P1, fixând, în acest sens, termen de judecată în ședință publică, la data de 15 ianuarie 2018.

În cuprinsul cererii, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

Prin motivele de recurs formulate, cu privire la cazul de casare invocat s-a precizat, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. cade sub incidența art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 (conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune), fiind contravenție, iar nu infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În acest sens, invocându-se o serie de presupuse inadvertențe în declarațiile martorilor, recurentul inculpat a criticat modul în care, prin raportul medico-legal nr. 160 din 18.03.2015 întocmit în cauză, s-a ajuns la concluzia că la momentul producerii evenimentului rutier din 30.10.2014 inculpatul avea o alcoolemie de 1,80 g ‰.

Totodată, a susținut că, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 732/2014, cele două valori ale alcoolemiei menționate în buletinele de analiză toxicologică nr. 1202 și nr. 1203 emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara, anume de 1,30 g ‰, la ora 20:56 și, respectiv, de 1,10 ‰, la ora 21:56, nu ar prezenta relevanță în privința săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., ci sunt importante doar sub aspectul recalculării îmbibației alcoolice.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., prin prisma textelor legale incidente, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit reglementării cuprinse în Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a din C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazurile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație îl constituie judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel cum prevede art. 447 din C. proc. pen.

Rezultă că circumstanțele de fapt ale cauzei, astfel cum acestea au fost analizate și stabilite prin hotărârile pronunțate de instanța de fond și, respectiv, de apel, se plasează sub incidența principiului autorității lucrului judecat și, ca urmare, nu mai pot intra în analiza Completului de 5 Judecători la judecarea recursului în casație.

Astfel cum s-a remarcat în cadrul jurisprudenței existente la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, calea extraordinară de atac a recursului în casație asigură echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, vizând exclusiv legalitatea hotărârilor definitive indicate de lege, prevăzute de art. 434 C. proc. pen., în baza motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din același act normativ.

Acest lucru semnifică faptul că instanța de recurs nu poate rejudeca pe fond litigiul, ci poate doar analiza dacă hotărârea recurată corespunde condiționărilor impuse de respectarea chestiunilor de drept incidente în speță, prin raportare la cazul de casare invocat.

Se apreciază că această limitare a recursului în casație nu îngrădește accesul la justiție, prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenție), câtă vreme recurentului inculpat i-a fost oferită posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul), în cadrul căreia a putut invoca interpretarea posibil eronată a probelor de natură a stabili incorect situația de fapt sau a putut supune atenției instanței de apel neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, existând deci posibilitatea de reparare a urmărilor pe care le-ar fi putut produce o condamnare posibil eronată.

Se reține că în cauză recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acest sens, analizând motivele invocate de recurentul inculpat în susținerea recursului în casație, Completul de 5 Judecători constată că acestea se circumscriu doar formal cazului de casare pe care se întemeiază calea extraordinară de atac formulată.

Deși recurentul inculpat susține, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o contravenție, aspectele concrete pe care le invocă nu mai pot fi analizate de instanța de recurs în casație, fiind exclusiv elemente de fapt, ce intră sub incidența principiului autorității de lucru judecat.

Ceea ce solicită, în realitate, recurentul inculpat este reexaminarea situației de fapt stabilită de instanțele de fond și de apel, în sensul recalculării îmbibației alcoolice, prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză (declarațiile martorilor, raportul medico-legal nr. 160 din 18.03.2015, buletinele de analiză toxicologică emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara), inclusiv prin luarea în considerare a unei noi teze a apărării, legată de potențialele efecte negative pe care administrarea unor medicamente (N.) le-ar fi putut produce în cauză.

Or, cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care, fie fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Astfel cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. nu pot fi invocate pentru ca recurentul inculpat să obțină schimbarea, în tot sau în parte, a circumstanțelor de fapt reținute cu putere de lucru judecat în cauză, deoarece o asemenea activitate reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Prin urmare, Completul de 5 Judecători învestit cu prezentul recurs în casație poate analiza doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în cauză, corespunde infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.

În acest sens, se constată că ambele instanțe, atât cea de fond, cât și cea de apel, au concluzionat în sensul că situația de fapt, astfel cum a fost determinată prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (procesul verbal de cercetare la fața locului, fișa accidentului, declarațiile de suspect și de inculpat, declarațiile de martori, Buletinul de Analiză Toxicologică - Alcoolemie nr. 1202; 1203, emis de SJML Hunedoara, Avizul nr. 160/E2 din 28.01.2015 al Institutului de Medicină Legală Timișoara, raportul de expertiză medico legală nr. x din 18.03.2015, emis de Institutul de Medicină Legală Timișoara), cu mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătorești în fața primei instanțe (declarația inculpatului A., declarațiile martorilor B., C., D., E., F., G., H., I. și J.) constă în aceea că, în data de 30.10.2014, în jurul orelor 18:30, recurentul inculpat, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (aproximativ 1,80 g/l), a condus autoturismul marca "K." cu nr. de înmatriculare x, de culoare neagră, proprietate personală și a produs un accident de circulație în zona aflată la intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, din municipiul Deva, pe banda I de circulație a sensului de mers Sibiu - Arad, în care au fost implicate mai multe autoturisme.

Se mai constată că, atât din considerentele sentinței penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunțată de prima instanță, cât și din cele avute în vedere de decizia nr. 80 din 24 aprilie 2017, pronunțată în apel de Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2017 reiese că ambele instanțe au demonstrat că, atât din perspectiva laturii obiective, cât și a laturii subiective, situația de fapt anterior descrisă se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Față de considerentele teoretice mai sus prezentate, susținerile recurentului inculpat - în sensul că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ci contravenția prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 - nu pot forma obiectul analizei instanței de recurs în casație, întrucât, în raport de intrarea în puterea lucrului judecat a situației de fapt reliefate în speță, o astfel de critică nu se încadrează în cazul de casare invocat și, totodată, nu poate fi circumscrisă niciunui alt caz de casare prevăzut de lege.

Completul de 5 Judecători nu poate da curs cererii de repunere pe rol a cauzei în vederea acordării ultimului cuvânt recurentului inculpat, în raport cu faptul că, pe de o parte, această cerere a fost formulată după încheierea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, iar pe de altă parte, recurentul inculpat a precizat, personal, la termenul din data de 15 ianuarie 2018, că dorește să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de apărătorul său ales.

În consecință, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din 24.04.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 80 din 24.04.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2018.