ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2840/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2840/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea formulată la data de 14.07.2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, astfel cum a fost precizată prin cererile depuse la dosar la data de 21.07.2016 și data de 20.12.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Biroul National "Carte Verde" Marea Britanic - E. și B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea, în solidar, la plata sumei de 724.340,85 RON reprezentând cheltuieli materiale efectuate de către reclamantă ulterior pronunțării deciziei penale nr. 384 din 10.03.2015 de către Curtea de Apel București, secția I Penală și care nu au fost prevăzute în aceasta, sumă compusă din: 249.986 RON contravaloare proteză; b) 121,429,00 RON, contravaloarea autoturismului C., necesar reclamantei și special destinat conducerii de către reclamanta și transportului unei persoane cu dizabilități, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 26.03.2015; c) 253.204,87 RON, contravaloarea protezei modulare de coapsă D. leg, conform facturii proforma nr. x din data de 01.04.2016; d) 58.809,45 RON, contravaloarea protezei destinată activității în apă și mediu umed, conform facturii proforma nr. x din data de 01.04.2016; e) 40.910,75 RON, reprezentând contravaloare transport și servicii medicale.

Prin sentința civilă nr. 1029/27.03.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată și formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Biroul Național Carte Verde din Marea Britanie, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de autovehicule din România și B., pârâți care au fost obligați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 722.125,85 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 2633,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civila nr. .1442/A din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 1029 din 27,03.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de 364.082,51 RON, cu titlu de daune materiale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea din camera de consiliu din 30.03.2018, complet de filtru, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., constatându-se că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost înregistrată, la data de 2 aprilie 2018, sub nr. x/2018, conexată la dosarul nr. x/2018, cu termen 18.06.2018, sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., raportat la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582/20.07.2017), în sensul dacă efectele acestei decizii sunt aplicabile în privința hotărârilor date în apel, în cauze a căror valoare nu depășește suma de 1.000.000 RON, pronunțate după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei menționate doar în litigiile începute ulterior sau și în procesele începute anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, astfel încât, în acestea din urmă, în cazul inaplicabilității efectelor aceleiași decizii, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2033 continuă să se aplice în forma anterioară publicării deciziei instanței constituționale.

Prin rezoluția din 12 iulie 2018 s-a stabilit termen de judecată la data de 04 septembrie 2018 în vederea discutării admisibilității recursului, ca urmare a deciziei nr. 52/18.06.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2018 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și s-a reținut cauza în pronunțare sub aspectul admisibilității recursului.

Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 3.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății este de 724.340,85 RON reprezentând despăgubiri materiale.

Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 14 iulie 2016, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel București, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Repune cauza pe rol.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1442/A din 21 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2020
1. Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 13.12.2017, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul Biroul Național de "Carte Verde" din Marea Brita
ÎCCJ 2017-11-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1736/2017
. a daunelor materiale în cuantum de 12.400,24 RON și a daunelor morale în cuantum de 1.500.000 RON. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantul A., în cuantum de 5.064,99 RON. Prin decizia nr. 654/A din 14
ÎCCJ 2022-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.11.2017 sub n
ÎCCJ 2018-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1642/2018
Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 04.04.2014, sub numărul x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța s
ÎCCJ 2020-06-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 995/2020
art. 108 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 13/2011. La data de 12 septembrie 2016 reclamantul A. a depus o precizare a cererii, solicitând obligarea pârâtei B. S.A. la plata următoarelor sume de bani: suma de 1.500 RON r
Sursă