ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.11.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Biroul Carte Verde din Franța prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și cu intervenientul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, în urma producerii accidentului din 28.01.2016, la plata sumei de 135 RON cu titlu de daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 438/16.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

La data de 02.10.2020 s-a formulat apel de către reclamanta A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Prin încheierea nr. 8A din 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a trimis dosarul la registratura Curții de Apel București în vederea repartizării aleatorii la secția a V-a Civilă sau secția a VI-a Civilă.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 1115/A din 14 iunie 2021 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul Carte Verde din Franța prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

La data de 12 august 2021, recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal C. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 1115/A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09 septembrie 2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În preambulul cererii de recurs recurenta prezintă istoricul situației de fapt, iar în ceea ce privește criticile aduse deciziei recurate, în esență, se susține că aceasta nu ține cont de situația de fapt, ceea ce a fost de natură să creeze o situație inechitabilă pentru recurentă.

Față de aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta face trimitere la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., pentru a invoca greșita reținere de către instanța de apel a lipsei legăturii de cauzalitate între conduita intervenientului forțat și vătămările corporale suferite de recurentă.

Ambele instanțe au constatat eronat că nu există legătură de cauzalitate între leziunile suferite de recurentă și încălcarea vitezei regulamentare de către intervenientul forțat, încălcând astfel dispozițiile cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin lipsa de a stărui în vederea justei soluționări a cauzei.

De asemenea, în mod greșit se mai reține culpa procesuală a recurentei, care nu a solicitat simularea impactului la viteza de 30 km/h, pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între vătămările corporale ale minorei și depășirea vitezei reglementate pe acel sector de drum de către intervenientul forțat.

Acest obiectiv, arată recurenta, a fost solicitat prin intermediul expertizei tehnice auto efectuate în litigiul civil, însă nu a fost soluționat de către expert.

Ambele instanțe nu analizează consecințele evenimentului rutier, deși concluziile expertizelor tehnice efectuate atât în dosarul penal, cât și în dosarul civil, au concluzionat că indiferent de viteza de deplasare a autovehiculului, evenimentul rutier s-ar fi produs.

Recurenta invocă și nemotivarea în fapt și în drept a deciziei recurate, cu trimitere la dispozițiile art. 425 C. proc. civ.. Argumentarea acestui motiv de recurs este făcută cu argumente de ordin doctrinar, fără a raportare la considerentele deciziei recurate.

Sub aspectul aplicării greșite a legii se mai citează dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357 C. civ., pentru a arăta că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, respectiv daunele morale și materiale, dovedite cu înscrisuri medicale; fapta ilicită, dovedită de proba cu expertiză care a concluzionat în sensul că intervenientul a depășit viteza legală admisă pe respectivul sector de drum; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicități consecințele produse, dovedite cu acte medicale; vinovăția făptuitorului care nu a respectat viteza legală admisă pe sectorul de drum și indicatorul rutier "Copii".

Instanța de apel în mod greșit consideră că nu sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă delictuală, raportat la faptul că intervenientul nu putea evita impactul și starea de pericol a fost creată de partea vătămată, însă solicită să se constate că aceste considerente nu înlătură vinovăția intervenientului, care prin nerespectarea dispozițiilor legale a cauzat amplificarea prejudiciului corporal creat minorei.

Atragerea răspunderii civile delictuale este condiționată de elementele sus precizate, îndeplinite în cauză. Vinovăția șoferului nu poate fi exclusă, acesta încălcând și dispozițiile cuprinse în art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind conduita preventivă.

Mai mult, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., răspunderea este instituită chiar și pentru cea mai ușoară culpă.

Cu titlu de jurisprudență, recurenta citează considerentele deciziei nr. 143/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 18 octombrie 2021, intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 09.12.2021, pentru a depune puncte de vedere.

La 21 decembrie 2021 recurenta-reclamantă A. prin reprezentant Legal D. a transmis la dosar un punct de vedere la raport solicitând admiterea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speță se constată că recurenta face referire inițial la situația de fapt și la considerentele reținute de instanța de apel, solicitând ca urmare a reanalizării fondului cauzei, instanța de recurs să admită pretențiile reclamantei.

Pentru a demonstra lipsa de temei legal a hotărârii, recurenta reia susținerile făcute prin cererea de apel, care au făcut obiectul cenzurii instanței, cu privire la concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în această pricină, care au format convingerea instanțelor de fond, în ceea ce privește lipsa legăturii de cauzalitate între conduita intervenientului forțat și vătămările corporale suferite de recurentă.

De asemenea, se citează dispozițiile legale privind temeiul răspunderii civile delictuale și a condițiilor cerute de lege pentru atragerea acesteia, însă pentru demonstrarea temeiniciei acestora, recurenta face trimitere la probele din dosar.

Or, nu se poate reține o eventuală aplicare greșită a legii care să atragă casarea deciziei de apel în condițiile în care analiza propusă de recurentă în susținerea criticii formulate impune reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat în fața instanțelor devolutive.

Recurenta susține și nemotivarea hotărârii, în fapt și în drept, fără a invoca în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., însă se reține că argumentarea acestei critici a fost făcută formal, prin considerații de ordin teoretic, fără prezentarea relevanței acestora raportat la considerentele deciziei de apel.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Așadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecății nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanțe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal D. împotriva deciziei civile nr. 1115/A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN REPREZENTANT LEGAL D. împotriva deciziei civile nr. 1115/A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât BIROUL CARTE VERDE DIN FRANȚA PRIN MANDATAR BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA și intimatul-intervenient B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.