ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1736/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.07.2015, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat obligarea pârâtului Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata daunelor materiale și morale după cum urmează:

către reclamantul A., tatăl decedatului E., daune materiale în cuantum de 739.55 RON și daune morale în cuantum de 1.000.000 RON;

către reclamanta B., bunica decedatului E., daune morale în cuantum de 300.000 RON;

către reclamantul C., bunicul decedatului E., daune morale în cuantum de 300.000 RON;

către reclamantul D., pentru propria vătămare corporală, daune materiale în cuantum de 13.000,24 RON și daune morale în cuantum de 3.000.000 RON;

Prin sentința civilă nr. 316 din 9 martie 2016, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și cu intervenientul F.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului A. a daunelor materiale în cuantum de 739,55 RON și a daunelor morale în cuantum de 300.000 RON; la plata în favoarea reclamantei B. a daunelor morale în cuantum de 150.000 RON; la plata în favoarea reclamantului C. a daunelor morale în cuantum de 100.000 RON; la plata în favoarea reclamantului D. a daunelor materiale în cuantum de 12.400,24 RON și a daunelor morale în cuantum de 1.500.000 RON.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantul A., în cuantum de 5.064,99 RON.

Prin decizia nr. 654/A din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie împotriva sentinței civile nr. 316/2016 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A schimbat în parte sentința atacată și a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de: 1.250.000 RON către reclamantul D., de 150.000 RON către reclamantul A., de 90.000 RON către B. și de 75.000 RON către reclamantul C.

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, Înalta Curte constată următoarele:

Pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a declarat recurs împotriva deciziei nr. 654/A din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță de apel.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanțele de fond și apel nu au ținut cont și de culpa victimelor în producerea consecințelor accidentului asupra vieții/sănătății acestora, deși probele de la dosar și legislația în domeniu (normele de drept material) impuneau reținerea culpei comune.

Dreptul la despăgubire al reclamanților trebuie avut în vedere în raport de vinovăția celor implicați în accident, iar din probele dosarului penal și din considerentele sentinței penale se rețin și următoarele aspecte:

- șoferul vinovat consumase anterior băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 0,90 gr ‰ după două ore și jumătate de la accident și de 0,75 gr ‰ după încă o oră, potrivit buletinului de analizului de nr. x din 30 august 2013 întocmit de S.M.L. Mehedinți;

- persoana decedată, numitul E., avea o alcoolemie de 0,70 gr ‰, potrivit buletinului de analizului de nr. x din 02 septembrie 2013 întocmit de S.M.L. Mehedinți la efectuarea necropsiei.

Pentru a argumenta nereținerea culpei comune, instanța de apel omite că un adult nu poate ajunge la alcoolemie de 0,90 g ‰ alcool pur în sânge consumând doar 2-3 guri de bere, după cum lasă sub tăcere singura proba științifică și legală ce se poate administra în astfel de cauze, aflată la dosar, respectiv buletinului de analizului de nr. x din 30 august 2013 întocmit de S.M.L. Mehedinți, din care rezultă indubitabil gradul ridicat de alcoolemie al conducătorului auto.

Din depoziția martorului G., audiat la poliție, rezultă fără tăgadă că, atât victima decedată, E., cât și persoana vătămată, D., au consumat alcool împreună cu conducătorul auto.

Un alt risc major asumat de cele două victime, de care nu a dorit să țină cont instanța de apel, este legat și de faptul că, în momentul accidentului, în autovehicul se aflau șase persoane, dintre care patru pe bancheta din spate, mai mult decât numărul de locuri pe scaune admis, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere tehnic, acești pasageri nu mai aveau cum să mai cupleze centurile de siguranță, întrucât numărul celor aflați pe bancheta din spate a autoturismului nu mai permitea folosirea centurilor.

Atât victima decedată, E., cât și persoana vătămată, D., se aflau pe bancheta din spate, după cum se menționează în: raportul întocmit de către agent șef H., din cadrul Poliției Cușmir; declarația G.; rapoartele de expertiză medico-legale, în sensul că, cele trei locuri din spate erau ocupate de patru pasageri.

Dispozițiile legale care obligă toți pasagerii să uzeze de centurile de siguranță sunt art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 97 din Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, în forma în vigoare la data accidentului.

Dat fiind că, din probatoriul administrat în cauză, reiese fără tăgadă că victimele nu au purtat, la momentul producerii accidentului, centuri de siguranță, consecințele dramatice s-au datorat și acestui fapt, coroborat cu numărul de pasageri peste limita admisă de lege și conducerea autoturismului sub influența alcoolului, apare evident că nu se poate reține culpa exclusivă a numitului F. în producerea urmării imediate - decesul numitului E. și vătămarea corporală a numitului D.

Deși nu influențează răspunderea penală, sub aspectul laturii civile, conduita victimelor este sancționată de dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ.

Cu privire la reținerea culpei comune conducător auto/victimă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat prin Decizia nr. 12/2016 că art. 1371 alin. (1) C. civ. trebuie avut în vedere cu art. 16 din C. civ., care se referă la «vinovăție» și trebuie interpretat în sensul că, autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o, în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă.

Așadar, rezultatul produs asupra propriilor persoane (decesul și vătămarea corporală) ține de culpa fiecăruia dintre ocupanții automobilului condus de F., sens în care nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale exclusive, prevăzută de art. 1349 și urm. C. civ., pentru a fi admise pretențiile pe care reclamanții din prezenta cauza le au față de pârât și fără reținerea culpei victimelor.

Susținerea potrivit căreia, în dosarul penal, singura persoană vinovată a fost considerată conducătorul auto, nu are nicio relevanță în prezenta cauză. Instanța penală a fost sesizată doar cu infracțiunea de ucidere din culpă, fiind administrate probe exclusiv pe latura penală, nu și pe latura civilă, sub aspectul culpei victimelor, întrucât reclamanții nu au formulat pretenții civile în dosar nr. x/2014 al Judecătoriei Vânju Mare. Instanța penală nu a analizat și culpa victimelor în producerea consecințelor evenimentului rutier asupra sănătății/vieții acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund (deci trebuie să existe culpa asiguratului, nu doar în ceea ce privește săvârșirea faptei, ci și în producerea prejudiciului), iar potrivit dispozițiilor art. 53 din aceeași lege, prin Norme ale C.S.A. se stabilesc nivelul despăgubirilor și condițiile de plată.

Din interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 rezultă că asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul în care prejudiciul s-a produs din culpa persoanei prejudiciate, iar aceste dispoziții legale nu reprezintă decât cazuri particulare ale regulii din materia răspunderii civile delictuale, potrivit cu care fapta victimei înseși înlătură, în tot sau în parte, răspunderea civilă a autorului faptei.

Directiva 103/CE/2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, parag. 23, se aplică doar în cazurile în care există un contract de asigurare obligatorie RCA, contract care, în speță, nu există, pentru că autoturismul condus de intervenientul forțat F. nu avea asigurare și, din acest motiv, stă în proces Biroul din Marea Britanie, și nu un asigurător.

Pe de altă parte, aceste dispoziții instituie doar o prezumție relativă, potrivit cu care pasagerul nu este în mod obișnuit în măsura să evalueze gradul de intoxicare a șoferului, motiv pentru care nu poate fi exclus de plano de la beneficiul asigurării.

Din interpretarea per a contrario a normei legale menționate rezultă că, în cazul în care se dovedește că pasagerii ar fi putut să evalueze gradul de intoxicare a șoferului, iar în situația în care se dovedește (precum în speță) că pasagerii au consumat împreună cu șoferul alcool, este evident că aceștia nu mai pot beneficia integral de despăgubiri plătite de asigurător și, cu atât mai puțin, de garantul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, fără a se reține și culpa victimelor.

Având în vedere că decesul victimei E., cât și vătămarea corporală a reclamantului D., sunt rezultatul unei acțiuni delictuale comune cu intervenientul forțat F. (conducătorul auto) și asumată în întregime de fiecare din cei trei, urmează să se constate culpa comună a intervenientului forțat, a victimei decedate, E., și consecințele nefaste pe care le-a avut evenimentul rutier asupra celor două victime, iar prin nereținerea culpei comune decizia din apel este nelegală, ca și hotărârea de la fond.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie a invocat interpretarea și aplicarea greșită în cauză de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ., art. 27 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, precum și incidența Deciziei nr. 12/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivarea deciziei recurate, Curtea de Apel Timișoara a reținut culpa exclusivă a șoferului autovehiculului în producerea accidentului, astfel cum s-a stabilit definitiv prin sentința penală nr. 150 din 19.11.2014 a Judecătoriei Vănju Mare și, pe cale de consecință, a determinat, aplicând criteriul echității, cuantumul daunelor morale acordate persoanelor vătămate.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a statuat asupra limitelor răspunderii civile delictuale prin prisma răspunderii penale a persoanei vinovate de producerea accidentului, făcând o confuzie între planul acțiunii penale și latura răspunderii civile delictuale, pe care le-a suprapus, deși art. 1365 din C. civ., stabilind efectele hotărârii penale în privința răspunderii pentru fapta proprie, prevede că:

"Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

Potrivit dispozițiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ. "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o."

Această normă legală face posibilă diminuarea obligației autorului faptei ilicite, atunci când acesta apreciază că și victima a contribuit, cu intenție sau din culpă, la cauzarea sau la mărirea prejudiciului. Autorul faptului prejudiciabil va putea fi obligat la dezdăunare numai în raport cu "contribuția" sa la producerea prejudiciului, pentru restul de daună fiind răspunzătoare victima, ca urmare a acțiunii sau inacțiunii sale concurențiale.

Din interpretarea prevederii legale redate reiese că legiuitorul român a stabilit drept condiție pentru reținerea unei participări a victimei la producerea prejudiciului, săvârșirea de către aceasta a faptei cu o anumită forma a vinovăției, intenție sau culpă. Efectul aplicării acestei reguli îl constituie diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de persoana responsabilă numai la partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Deși este necesar ca acțiunea sau inacțiunea victimei să îmbrace una din formele de vinovăție, culpă sau intenție, din considerente de echitate în stabilirea despăgubirii acordate, analiza dinamicii producerii faptei prejudiciabile trebuie efectuată și din perspectivă obiectivă, stabilind contribuția efectivă a victimei la producerea daunei. Din această perspectivă, nu prezintă nicio relevanță atitudinea psihică a victimei față de propria sa faptă și urmările ei, ci interesează în ce măsură cel responsabil poate fi obligat la despăgubire.

Analizând mecanismul angajării răspunderii delictuale, cauza producerii prejudiciului o constituie săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni prin care victima, alături de o altă persoană, a contribuit într-o anumită măsură la producerea acestui rezultat. Omisiunea victimei de a lua anumite măsuri de natură să prevină și să evite producerea prejudiciului constituie tot o cauză de natură să limiteze răspunderea celui

6 vinovat la implicarea sa efectivă. Cauza prejudiciului rămâne fapta ilicită săvârșită de făptuitor, pentru care acesta trebuie ținut să răspundă.

Aceste aspecte au fost avute în vedere și la pronunțarea Deciziei nr. 12/2016 a Înaltei Curți, publicată în Monitorul Oficial nr. 498 din 4 iulie 2016, prin care s-a decis că:

"Dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că, autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu 1-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă."

Motivând soluția reținută în dispozitivul deciziei, Înalta Curte a statuat în considerente că:

"Dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ. nu instituie condiția ca victima sa săvârșească ea însăși o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza reglementată de norma juridică în discuție doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovăției acesteia; (...) sub forma intenției sau culpei, așa cum sunt definite prin dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din C. civ., și nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reține existența unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului și care constituie o circumstanță legală de diminuare a obligației de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului. (...)

Așadar, dacă există o vinovăție comună a autorului infracțiunii și a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporțională cu ponderea contribuției sale la producerea prejudiciului."

Hotărârea instanței supreme respectă principiul de drept potrivit căruia răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, această formă de răspundere fiind mult mai largă decât răspunderea penală, existând o distincție clară între cele două laturi ale cauzei.

Dat fiind faptul că, atât dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ., cât și cele ale art. 27 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (ca normă specială, ce vine să completeze dispozițiile de drept comun) prevăd că cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea din prejudiciu pe care a pricinuit-o, este necesar a se face distincție între culpa în producerea accidentului și culpa în producerea sau agravarea consecințelor accidentului, care trebuie analizată, dacă circumstanțele și elementele concrete ale cauzei o impun, și din perspectiva conduitei victimelor, pentru o corectă apreciere a cuantumului daunelor morale pretinse.

Instanțele de judecată, învestite cu soluționarea cauzelor având ca obiect răspundere civilă delictuală în care se invocă existența unei contribuții a victimei la producerea prejudiciului, trebuie să analizeze, pe lângă alte aspecte, și atitudinea, acțiunile sau inacțiunile victimei înainte, în timpul și după producerea faptei ilicite, pentru o determinare corectă a contribuției sale la producerea prejudiciului.

În acest sens, sunt fondate criticile formulate de recurentul-pârât, având în vedere că instanța de apel, analizând existența unei culpe concurente a victimelor în producerea consecințelor accidentului asupra vieții/sănătății acestora, s-a rezumat în a reține culpa exclusivă a conducătorului auto în producerea accidentului numai din perspectiva stabilirii vinovăției penale a acestuia.

Așa fiind, instanța de recurs nu poate tranșa, în mod legal, asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, ceea ce impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a analiza incidența în cauză a prevederilor art. 1371 alin. (1) din C. civ., la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate victimelor accidentului.

În cadrul acestei analize, instanța de trimitere va proceda la examinarea dispozițiilor art. 1365 din C. civ. și a Deciziei nr. 12/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a aprecia asupra existenței sau inexistenței unei culpe comune în producerea prejudiciului invocat de pârât, iar nu în producerea accidentului, cum în mod nelegal susțin intimații-reclamanți.

În acest sens, se va stabili dacă victimele au contribuit la producerea prejudiciului și dacă da, în ce modalitate și în ce proporție, respectiv dacă pe bancheta din spate a autoturismului se aflau mai multe persoane decât capacitatea maxim admisă, dacă acestea purtau centurile de siguranță, dacă victimele au consumat băuturi alcoolice împreună cu conducătorul autovehiculului, aspecte ce ar putea contura o eventuală culpă concurentă în producerea prejudiciilor pe care persoanele vătămate le puteau determina. Aceste chestiuni de fapt nu pot fi tranșate de către instanța de recurs, față de structura normelor ce reglementează această cale extraordinară de atac.

Totodată, analiza probelor reprezintă cel mai important și mai hotărâtor moment în derularea unui proces civil, deoarece numai pe baza probelor ce se administrează, judecătorul își poate forma convingerea cu privire la litigiul dedus judecății.

Pentru lămurirea pe deplin a situației de fapt, în scopul aplicării corecte a normelor de drept material, instanța de apel, în rejudecare, va administra toate probele pe care le va considera pertinente și utile, iar în privința probatoriului deja existent la dosar, va verifica și analiza forța probantă a fiecărui mijloc de probă invocat de părți în apărare și condițiile în care poate fi înlăturat de un element doveditor cu aceeași forță probantă și, de asemenea, va avea în vedere faptul că mijloacele de probă cum sunt rapoartele de expertiză medico-legală, buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie fac dovada până la proba contrară și/sau înscrierea în fals.

Față de considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Marea Britanie, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 654/A din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Decizia este definitivă și se va comunica părților, în temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2017.